Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
"Tu eşti lumina lumii, dar nu o ştii, pentru că nu ai privit suficient de adânc în propria ta inimă. Opreşte-te o clipă şi priveşte. Opreşte-te o clipă, ca să găseşti lumina ce dansează în noaptea întunecată dinăuntru. Vezi acele culori intense ce străpung norii negri, mâinile de lumină care vor să atingă orizontul. Până când nu poti vedea lumina lumii în tine însati, nu o poti aduce lumii."
Paul Ferrini
"Găsiţi-vă odihna sufletului în frumuseţea, liniştea şi pacea naturii."
''A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om deoarece Dumnezeu este oriunde.''
Sf. Ioan Gura de Aur
Felul in care ma vad ceilalti e lipsit de orice importanta. Ceea ce conteaza este felul in care ma va eu. Noi insa ne-am obisnuit sa ne vedem prin ochii celorlalti si uitam ca exista o cale directa si imediata de a ne vedea. Deci mai intai cream niste imagini false ale noastre, purtam masti ca sa ii pacalim pe ceilalti, dupa care ne formam impresia despre noi insine pe baza felului in care ne vad ceilalti!
Osho
Ia un caiet și scrie numele persoanei sau situația și dedesubt:
"De ce te folosesc pe tine ca pretext pentru a fi nefericit?"
Când zici: "De ce mă faci să fiu nefericit?", le dai lor toată puterea...
Esther Hicks
„Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii.”
Emil Cioran
Emil Cioran - Wikipedia
Dreapta Măsură
Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.
C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.01.2020 la 17:32.
Ea nu era de aici.....
N-am întâlnit-o decât de două ori. E puţin. Dar extraordinarul nu se măsoară cu măsurile timpului. M-a cucerit din prima clipă cu aerul ei absent şi înstrăinat, cu şoaptele ei (căci nu vorbea), cu gesturile şovăielnice, cu privirile ce lunecau peste fiinţe şi lucruri, cu fiinţa ei de spectru adorabil. „Cine eşti ? De unde vii ?”, iată întrebarea care îţi venea să i-o pui fără să stai pe gânduri. N-ar fi putut răspunde, într-atât se confunda cu misterul ei(...)
Emil Cioran
Bunatatea si mangaierea
A fi bun este în firea omeneasca; bunatatea nu este dincolo de noi, ci în noi ca fiinta spirituala, este odata cu omul faptura a lui Dumnezeu. Omul o poate pierde sau câstiga, adica se poate înrai sau deveni mereu mai bun; omul o poate pierde sau câstiga, dupa calea pe care umbla.
Bunatatea nu poate veni din nimic si nici din întunericul fapturii noastre cazute. Bunatatea este expresia fiintei renascute, a prezentei duhului viu în noi, semn al originii noastre nepmântene.
Întrucât omul este al lui Dumnezeu, întru atât are în sine bunatatea. Dumnezeu viu în sufletele noastre îndreptateste si face posibila bunatatea. Omul cunoaste aceasta stare interioara numai mergând pe caile adevarului. Prin bunatate, omul este mai om si culege urma pasilor lui Iisus.
Bunatatea nu poate fi aparenta, adica nu poate fiinta în anumite gesturi ale noastre. Bunatatea nu poate fi o stare a omului politic, a omului social, ci a omului duh.
Bunatatea vine ca un val care ne inunda fiinta noastra, ca un prisos de omenie. Ce face ca omul prin ea sa aiba un cuprins atât de mare?
La temelia bunatatii sta dragostea; ea are un izvor în dragoste. Centrul de radiere, sâmburele de crestere este dragostea. Nu poate fi cineva bun fara dragoste, pentru ca ea este izvorul tuturor creatiilor si puterea întregii existente.
Plinatatea pe care o gasim în bunatate vine în primul rând din dragoste.
Bunatatea încheaga, într-un manunchi, dragostea, blândetea, mila, mângâierea; toate sunt topite aci si alcatuiesc o stare morala unitara. În bunatate gasim blândetea. Omul bun este blând, adica are sufletul catifelat. Mai putin activa decât dragostea, blândetea, în calmul ei, nu este lipsita de puterea creatoare, ci dimpotriva. Într-o lume de potrivnicie, blândetea vine ca un întaritor, ca o înseninare, lacrima luminata
Mângâierea este acea stare launtrica legata de setea de mai bine în întelesul luptei pentru alungarea raului si durerii, lupta fara frângere si fara asprime. Mângâierea este o stare creatoare de bine, peste întunericul care inunda. Mângâierea este un leac al carui izvor sta în sufletul nostru si prin care se savarseste un act exterior de binefacere.
Mângâierea este prezenta în bunatate, o alcatuieste partial. Omul bun simte permanent nevoia de a înlatura durerea care seaca sufletul si madularele omului, de a-i curataa fiinta de poveri, de a-l face sa cunoasca bucuria luminii.
Viata ne face sa sângeram pentru ca este colturoasa si cu drumuri întoarse. Acela care traieste bunatatea, care simte vibratia si caldura ei, are darul de a îndruma si de a împaca contradictiile, are darul de a rotunji si usura durerile. Omul bun nu numai ca nu le aduce la viata, dar firea lui este facuta sa le înlature. Omul bun modeleaza viata dupa frumusetea ce a pus-o mâna lui Dumnezeu în inima fiintei sale.
Omul, asa cum l-a lasat Dumnezeu, închide în el frumuseti nebanuite. Numai sa le stie lucra pâna ce urâtul nu-l îneaca.
Ernest Bernea – Îndemn la simplitate
Când auziți cuvântul „sculptură”, vă imaginați neintenționat ceva care stă nemișcat. Dacă nu merge cu numele acestui sculptor polonez Malgorzata Chodakowska, care creează aceste frumoase sculpturi cu fântână din bronz, unde apa joacă un rol esențial în întreaga structură.
Erupând din statui în locuri improbabile, apa creează o mișcare care oferă sculpturilor lui Chodakowska o prezență asemănătoare omului și se simte într-un fel un fel de magic. „Îmi ia până la 2-6 luni să completez o sculptură, în funcție de complexitatea acesteia”, a declarat pentru Bored Panda Malgorzata, care sculpează deja de 30 de ani. „Fântânile mele răspândesc bucuria pură a vieții, combinând elementul apei cu materia primă - bronzul.” Crearea acestei lucrări de artă uimitoare începe prin modelarea ei din lut. Apoi, pentru a o transforma în fântână, sculptorul turnă aceste sculpturi în bronz. Fluxurile nesfârșite de apă completează perfect fiecare figură cu o poveste, pe care acum sunteți invitați să o consultați.
More info: skulptur-chodakowska.de
malgorzata chodakowska sculpture
Trăiesc într-o lume în care lucrurile se năruie, inimile se schimbă la nesfârşit, iar timpul trece fără încetare.
Peste 100 de ani, probabil că toţi oamenii de aici vor fi dispărut de pe suprafaţa pământului şi se vor fi transformat în cenuşă sau praf. Mă cuprinde un sentiment straniu la acest gând. Încep să văd totul ca pe nişte fantasme efemere, gata să se destrame la prima suflare de vânt. Îmi întind mâinile şi le privesc. La ce mă zbat atâta? De ce mă agăţ de viaţă cu atâta disperare?
Şi totuşi, dacă aş fi putut s-o iau de la capăt, eram sigur că aş fi făcut exact la fel, pentru că acela eram eu: omul care pierde totul. Nu aş fi putut fi altul, ale cărui vise frumoase să nu se mai prăbuşească. Cândva mă iluzionam că aş putea face să fiu altcineva, dar întotdeauna sfârşeam prin a mă întoarce la mine. Acesta sunt eu: aşteptând mereu o plecare.
Singurătatea nu e un sentiment atât de rău. E ca liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.
Am închis ochii şi mi-am cercetat străfundurile sufletului. Când am făcut asta, liniştea din jur s-a aşternut peste mine ca nişte firicele de praf.
Aproape totul cade pradă uitării. Şi acest mare război, şi morţii care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparţină unui trecut îndepărtat. Viaţa de zi cu zi pune stăpânire pe noi şi multe lucruri importante sunt împinse înafara minţii noastre ca nişte stele vechi şi îngheţate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învăţat. Deprinderi noi, cunoştinţe noi, tehnici noi, cuvinte noi. Şi totuşi, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care rămân neclintite înlăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.
Poate că nu toată lumea vrea libertate, ci doar îşi închipuie că asta vrea. Totul este o iluzie. Dacă ar şi primi cu adevărat libertatea, majoritatea oamenilor n-ar şti ce să facă... de fapt oamenilor le place să nu fie liberi.
Deci ce-am pierdut? O mulţime de lucruri. Dacă ar fi să le aştern pe hârtie, aş umple probabil un caiet studenţesc. Lucruri care la vremea respectivă nu mi s-au părut importante, care mi-au adus necazuri, dar şi reversul lor. Am pierdut oameni, obiecte, sentimente. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aş spune că existenţa mea a fost o gaură simbolică într-un buzunar, pe care nu ştiu cum aş putea-o drege cu acul şi aţa.
Toate se întâmplă la vremea lor, precum fluxul și refluxul, nimic nu poate fi schimbat atunci când așteptarea e singura soluție, nimic...
Haruki Murakami
Atât de fragedă de Mihai Eminescu
Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
În calea vieții mele ieși.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Și de la creștet pân-în poale
Plutești ca visul de ușor.
Din încrețirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi și noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din povești,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce ești,
Cât poți cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde șoapte,
Cu-mbrățișări de brațe reci.
Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinți:
E-ntunecoasa renunțare,
E umbra dulcilor dorinți.
Te duci, ș-am înțeles prea bine
Să nu mă țin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Că te-am zărit e a mea vină
Și vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăși-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deșert.
Și să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană -
Unde te duci? Când o să vii?
Mihai Eminescu - Sara pe deal
Sara pe deal
Buciumul suna cu jale
Turmele urc'
Stelele scapara-n cale
Apele plang
Clar izvorand in fantane
Sub un salcam
Sub un salcam
Draga m-astepti tu pe mine (bis)
Luna pe cer
Trece-asa sfanta si clara
Ochii tai mari
Cauta-n frunza cea rara
Stele nasc
Umeri spre bolta senina
Pieptul de dor
Pieptul de dor
Fruntea de ganduri ti-e plina (bis)
Nourii curg
Razea lor siruri despica
Stresine vechi
Casele-n luna ridica
Scartaie-n vant
Cumpana de la fantana
Valea-i in fum
Valea-i in fum
Fluiere murmura-n stana (bis)
Si osteniti
Oameni cu coasa-n spinare
Vin de la camp
Toaca rasuna mai tare
Clopotul vechi
Umple cu glasul lui sara
Sufletul meu
Sufletul meu
Arde-n iubire ca para (bis)
Ah in curand
Satul in vale-amuteste
Ah in curand
Pasul spre tine grabeste
Langa salcam
Sta-vom noi noaptea intreaga
Ore intregi
Ore intregi
Spune-ti-voi cat imi esti draga (bis)
Ne-om razima
Capetele-unul de altul
Si surazand
Vom adormi sub inaltul
Vechiul salcam.
Astfel de noapte bogata
Cine pe ea
N-ar da viata lui toata!
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.01.2020 la 22:14.
Momentan sunt 319 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 319 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje