''Nu există niciun sfârşit. Nu există niciun început. Există doar pasiunea nemărginită a vieţii..."
Federico Fellini
''Nu există niciun sfârşit. Nu există niciun început. Există doar pasiunea nemărginită a vieţii..."
Federico Fellini
Există un cuvânt care pare uzat ca o veche monedă, dar care e la fel de valoros ca ea: ”mulțumesc!”
Pablo Naruda
Avocatul lui „mulțumesc”
M-am uitat în calendarul evenimentelor de azi și, văzând ce se sărbătorește (internațional), m-am gândit că multora li se poate părea ciudată această alegere. Cum să dedici o zi unui cuvânt?!
Da, azi este Ziua Internațională a unui cuvânt. Nu a oricărui cuvânt, ci a unuia care ar trebui, în opinia mea, să facă obligatoriu parte din vocabularul oamenilor. Ar trebui, poate, să fie învățat înainte de „mamă” sau „tată”, înainte de numele din certificatul de naștere, înainte de orice.
Iar el este cuvântul „mulțumesc”. În forma lui prelungă, serioasă, fără schimonoseli, ironii sau duble înțelesuri.
Există multe teorii privind etimologia acestui cuvânt, majoritatea susțin, însă, că este un derivat din „la mulți ani”, prin tot felul de modificări ulterioare care au dus la forma actuală. Și asta este și povestea care-mi place – parcă ascunde gentil faptul că, prin fiecare mulțumire, îl facem pe celălalt să trăiască mai mult. Și mai frumos. Prin recunoașterea valorii a ceea ce a făcut îi (re)dai unui om puterea de a zâmbi, de a zbura mai departe, de a vibra, de a spera că oamenii sunt generoși. Și astfel va fi capabil să înțeleagă că nimic din ceea ce el dăruiește sufletului sau minții unui om nu este inutil.
Am auzit de multe ori că e artificial să (tot) spui „mulțumesc”, că nu e nevoie să-ți subliniezi prea des gratitudinea – zici o dată, eventual, și apoi îți vezi de treabă. S-o prinde și adrisantul că, dacă nu ai avea o părere bună despre el sau despre activitatea lui, nu ar mai fi acolo – în firma sau în viața ta.
Cu ani în urmă, participând la un training pentru „șefi”, am învățat importanța cuvintelor de apreciere pentru cei care lucrează alături de tine. Există tipuri umane cărora li se întreține elanul și li se trezește inspirația mai degrabă prin mulțumiri, decât prin bani, mașină sau alte „materialități”. Sunt mai fericiți dacă primesc un „mulțumesc”, cu explicații detaliate ale motivelor, decât dacă li se dă sec „prima de Crăciun”, eventual și garnisită cu un zâmbet acru-superior. De multe ori am auzit la interviurile de angajare candidați care, atunci când erau întrebați de ce pleacă de la fostul loc de muncă, răspundeau că nu sunt apreciați suficient. Cei de la „resurse umane” erau sceptici – spuneau că, de fapt, „fugarii” voiau să fie avansați sau să li se mărească salariul, dar, ulterior, în majoritatea cazurilor era vorba chiar despre apreciere, mai exact despre lipsa ei. De acel „mulțumesc” pe care-l așteptau și nu venea niciodată. Sau mult prea rar…
Iar ceea ce se întâmplă în viața profesională este, din păcate, și mai frecvent în relațiile personale. De câte ori nu sperăm la un „mulțumesc” care nu mai vine? Sau de câte ori noi suntem cei care îl rostim, poate, doar în gând, pentru a nu părea caraghioși sau oficiali? Dacă suntem onești, vom recunoaște că de mult prea multe ori am fost în situațiile de mai sus. Și nu e bine. Deloc. Pentru nici una dintre părțile implicate.
Cineva îmi șoptește că ar fi trebuit să scriu ceva sentimental de ziua lui „mulțumesc”. Cu inimioare, cuvinte dulci, floricele și versuri patetice. Problema este, însă, că mi se pare un subiect mult prea serios și dureros, uneori, pentru a-l trata în acest fel. Și a-l minimaliza. De aceea, m-am erijat, într-un fel, în avocatul lui „mulțumesc”. Cred că e mai bine să-l folosiți în exces și să fiți întrebați pentru ce mulțumiți, decât să lăsați un zâmbet trist în urma voastră.
Odilia Roşianu
Sursa:https://www.literaturadeazi.ro/panor...-lui-multumesc
Ultima modificare făcută de latan.elena; 11.01.2020 la 20:28.
Frumusetea-Lucian Blaga
Socot ca orice frumusete
prilej de-amagire statornica este.
Te ispiteste. Vrea-n stapanire s-o iei.
Desi e departe de tine ca o poveste.
Orice frumsete aduce in inima
intelepciune si exaltare.
Sunt noimele ei: prund si izvor.
Mai suave materii pamantul nu are.
Orice frumusete se-mbina
cu zari si imagini, cu vraji, departate,
dar prinde un chip de matase-ntre noi.
Razbunand ce lipseste, ea face dreptate.
Orice frumusete e ca o urna
de-a careia coapsa privirea se prinde.
Vezi forma, mirat. Si suferi, gandind
la cenusa pe care-o cuprinde.
Lucian Blaga - Wikipedia
Nu insista, floarea nu înflorește înainte de momentul potrivit. Nici dacă o rogi, nici măcar dacă încerci să-i deschizi petalele, chiar dacă o faci. nerăbdarea ta te împinge să te uiți după primăvară ,atunci când trebuie doar să-ți îmbrățișeze iarna.
Ada Luz Marquez
''Lapidary este arta tăierii și lustruirii pietrei. Lapidary a început în pre-istorie ca mijloc de a crea unelte și armament din piatră. Apoi arta a devenit rafinată pentru realizarea de articole pentru podoabă personală. Pietrele sculptate au devenit caracteristice multor culturi din întreaga lume. Fațetarea este folosită în principal pe pietre transparente sau translucide pentru a îmbunătăți reflectarea luminii care trece printr-o piatră, ceea ce face ca piatra să strălucească cu culoarea.''
Sursa:http://lizzadro-museum-lapidary.visi...-illinois.com/
"Repaus".Înălțime de doar patru centimetri, această figură rafinată
este sculptată în cuarț citrin și drapată în aur de 18 karate,
sprijinită pe o bază obsidiană.
Este una dintre piesele centrale expusă la Muzeul Shanghai ......
Ultima modificare făcută de latan.elena; 11.01.2020 la 21:31.
1. Fiecare popor si fiecare epoca sta pe umerii vremilor trecute.
2. A exista inseamna a suferi.
3. Uitasem insa ca tot ce nu e posibil obiectiv e cu putinta in mintea noastra si ca, in urma, toate cate vedem, auzim, cugetam, judecam nu sunt decat creatiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivitati, iar nu lucruri reale. Viata-i vis. (Mihai Eminescu in Geniu Pustiu)
4. Umanitatea incepe in noi odata cu dezinteresul.
5. Geniul, in zdreanta sau in vesminte aurite, tot geniu ramane!
6. Esti in tara...
Esti in tara berei mandre si-a carnatilor cu piele,
Esti in sanul maslinoasei si brigandei d-azi Elade;
La muscal vii si la turcul ce domneste multe neamuri,
Esti in patria mustetii iubitoare de pomade.
Ba, tu esti in Romania, capataiul de venituri
Unde-a fi calmuc, iubite, e frumos si ti se sade.
Unde cel venit scutitu-i de-orice greu si datorie
S-unde vita cea straveche de roman ce-l sudui, bade,
Poarta-n spatele natange pe-orisicare-i vine-n minte
Sa clocească-a lui seminte pe-ast popor ce-i duce-n spate.
Unde prazi fara de mila, far' sa-ti pese, spre-a te-ntoarce
Instarit in a ta tara, sa traiesti din aste prade.
Unde fiii proprii tari ii sug maduva din oase
Spre-a o da-n Paris, Viena pe nimicuri si parade,
Numai limba stramoseasca s-o vorbesti nici nu se cade,
Unde-a oamenilor fala si mandrie nu consista
Decat c-au stiut mai bine s-uite limba tarii toate,
Unde chiar numirea tarii este doar o ironie,
Caci roman nu e nimica nici in case, nici pe strade.
7. A te tavali pe jos de ras este o expresie foarte adevarata. Cine rade din toata inima, aceluia-i vine gustul sa se tavaleasca pe jos.
8. Un amor care se sfarseste cu amicitie, nu a fost amor.
9. Multi lucreaza, dar putini gandesc.
10. Citeste! Citind mereu, creierul tau va deveni un laborator de idei si imagini, din care vei intocmi intelesul si filosofia vietii.
11. Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul.
12. S-au zidit fara indoiala multe palate in Bucuresti, s-a inmultit numarul acelora care traiesc numai in capitala sau numai in strainatate; tara munceste inzecit pentru a intretine absenteismul si luxul, precum si patura numeroasa de oameni care si-au făcut din politica o profesie lucrativa.
13. Cand te lauda lumea, ascult-o, numai lauda ce ti-o aduci tu singur n-o asculta. Vei vedea ce frumos se reduc laudele lumii la nimic si cum inveti a pretui exact valoarea propriilor tale acte.
14. Cand iubirea este, si ea este numai cand e reciproca absoluta, va sa zica universala; cand iubirea e, aceasta e cu neputinta si de e cu neputinta, ea nu e decat cauza unei iubiri preinnoite si mai adanci inca de cum fusese-nainte.
15. Un om intelept cunoaste pe un nerod, caci nerod a fost fiecare-n viata-i; dar un nerod nu cunoaste pe un intelept, caci n-a fost niciodata intelept.
Sursa foto
16. Azi, adeseori femeia, ca si lumea, e o scoala.
17. Oamenii se impart in doua categorii: unii cauta toata viata si nu gasesc, altii gasesc si nu sunt multumiti.
18. Fiti fericiti
Atat de fericiti cat viata toata;
Un chin s-aveti:
De-a nu muri deodata.
19. Egalitatea nu exista decat in matematica.
20. Daca nu pricepem ceva, sa zicem mai bine ca nu pricepem decat sa-i dam o explicatie falsa.
21. Nu explicarile ce se dau faptelor, ci faptele insusi sunt adevarul.
22. Cel mai mare pacat al oamenilor e frica, spaima de a privi in fata si-a recunoaste adevarul.
23. Prostii se insoara totdeauna, nebunii cateodata, inteleptul nicicand.
24. Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie
[...] Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie
Tanara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai in fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata in vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mandrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!
25. Dupa bucurie nemasurata vine neaparat intristarea. Bucuria face sangele sa fiarba, si aceasta produce o simtire neplacuta si dureroasa care trebuie sa nasca intristarea. Cine-i accesibil de patimi puternice, stie ca-n mijlocul bucuriei mari se amesteca un fel de rea-dispunere. Acelasi lucru se intampla la toate pasiunile vehemente. Leacul: moderatia - cine poate.
Sursa:http://metropotam.ro/La-zi/25-de-cit...art7017739366/
Ultima modificare făcută de latan.elena; 11.01.2020 la 22:21.
Ceea ce cauţi cu adevărat, te caută pe tine. Ceea ce nu cauţi cu adevărat, va pleca destul de repede. Mişcarea în lume are loc nu din punctul unde lipseşte ceva, ci din punctul prezenţei, încrederii şi unde nu există grabă. Relaxează-te, respiră, deschide larg braţele vieţii, azi, acum. Fii blând, compătimitor, iar îndoielile ţine-le undeva alături. Totul va veni la tine. Vei simţi la gust şi succesul, si eşecul, şi plăcerea, şi durerea, bucuria enormă şi suferinţa profundă.
Creează un cuib pentru toate aceste fragmente pierdute a infinitului şi vechiului tu. Ai încredere în ceea ce vine şi pleacă de la tine. Ai încredere în ceea ce ramâne şi nu te lăsa. Ai încredere chiar si în îndoieli. Ceea ce cauţi cu adevărat, te caută la fel cum cauţi si tu pentru ca tu cauţi doar în oglindă. Îti cauţi prezenţa si niciodată nu ai fost separat de ea. De îndată ce vei găsi eşti găsit. De îndată ce afli eşti cunoscător. Accepţi acest lucru atât de profund, cât de profund eşti tu însuţi.
Abundenţa este toată a ta, obţinuta fără mari eforturi. Este minunea fiecarei respiraţii, fiecărei bătăi de inimă. Este fiecare senzaţie ce pulsează si fiecare furnicătura în corp. Este bucurie, tristeţe, explozie de creaţie. Este o reuniune neaşteptată sau o pierdere bruscă. Este o noua şansă să te întâlneşti. O nouă zi din viaţă, care îti propune să încerci totul. Este prospeţimea momentului, dăruit absolut gratis. Este un dar nepreţuit oferit tie. Plin, liniştit te joci cu dorinţele apărute şi dispărute, cum se joacă oceanul pe propriile întinderi cu valurile iubite.
Jeff Foster
"Căutăm pietre. Căutăm flori. Căutăm fluturi. Căutăm adevăruri. Dar întotdeauna trebuie să ne amintim că important e ce căutăm, nu ce găsim. Ce găsim e numai o scuză…
Adevărata savoare a vieții se găsește înlăuntrul vostru."
Osho
„Câte focuri, câte lumânări şi câte văpaiţe n-ai ars, poveste, şi toate s-au stins, şi multe se vor aprinde ca să se stingă iarăşi, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... şi numai acela va şti bine că lumea asta a fost o lungă şi aceeaşi poveste.”
Barbu Ştefănescu Delavrancea, în Basme
''Totul este dinainte stabilit, începutul ca şi sfârşitul, prin forţe asupra cărora nu avem nici o putere. Este prestabilit pentru o insectă, la fel ca pentru o stea. Fiinţele umane, plantele sau praful, noi toţi dansăm după o melodie tainică, pe care o fredonează un cântăreţ nevăzut din îndepărtatul Univers.''
Albert Einstein
Momentan sunt 236 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 236 vizitatori)
Marcaje