Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !
Scrierile tradiţionale descriu conştiinţa ca pe un câmp, o bucată de pământ pe care pot fi semănate tot felul de seminţe - seminţe pentru suferinţă, fericire, bucurie, tristeţe, teamă, furie, speranţă. Iar memoria acestor emoţii este descrisă ca un hambar umplut cu toate seminţele strânse de noi.
De îndată ce o sămânţă se manifestă în conştiinţă, ea se va reîntoarce mult mai puternică la locul său din hambar.
În fiecare moment în care percepem ceva frumos şi liniştitor, udăm seminţele păcii şi ale frumuseţii din noi. Iar în acest răstimp, seminţele pentru frică sau durere se usucă.
Thich Nhat Hanh
"Avem nevoie de mulţi ani ca să ne dăm seama cât de preţioase sunt clipele."
Ernst Ferstl
„Cine priveste evenimentele din afara vede doar ca ele au mai fost si ca sînt întotdeauna la fel. Cine însa le priveste dinauntru stie ca totul este nou. Lucrurile care se petrec sînt mereu aceleasi. Adîncul creator al omului însa nu este mereu acelasi. Lucrurile nu înseamna nimic, ele înseamna doar în noi. Noi cream semnificatia lucrurilor... Semnificatia lucrurilor este suprasensul, care nu se afla în lucruri si nici în suflet, ci este zeul salasluind între lucruri si suflet, mijlocitorul vietii, calea, puntea si trecerea dincolo.“
C.G. Jung
De la mâinile ce îi frământă aluatul până la cele care o sfinţesc,
marea Azimă universală n-ar trebui să fie pregătită şi plămădită
decât cu adoraţie.
Va veni timpul când oamenii,
având revelaţia strânsei legături ce cuprinde toate energiile acestei Lumi
în unica lucrare a Întrupării,
nu se vor putea consacra datoriilor lor
fără a se ilumina de viziunea faptului că munca,
oricât de măruntă,
este primită şi folosită de un Centru divin al Universului!
În acel moment, într-adevăr, puţine vor mai diferi
între viaţa duhovnicească şi cea lumească.
Şi doar în clipa aceea lucrarea fiilor Cerului
(în acelaşi timp cu aceea a fiilor Veacului)
va fi atins adânca plenitudine a umanităţii sale.
Teilhard de Chardin – Mediul Divin
''Am o bucăţică de iubire în buzunar. O împart cu voi, cu toţi.''
Ieromonah Hrisostom Filipescu
"Păstrează bine comoara aceasta în interiorul tău, bunătatea. Cum să dai fără să eziţi, cum să pierzi fără regret, cum să câştigi fără josnicie."
George Sand
La sfarsit doar 3 lucruri conteaza: cat de mult ai iubit, cat de frumos ai trait si cat de gratios te-ai despartit de lucrurile care nu iti erau destinate.
Buddha
" Pentru unele persoane merită să te topești."
Olaf
„A avea un copil e ca şi cum ţi-ai face un tatuaj pe faţă. Înainte să te bagi în aşa ceva, trebuie să fii absolut sigură că asta vrei".
Elizabeth Gilbert
This incredible 8-year-old can conduct Liszt better than you ...
Tu eşti cea mai frumoasă poezie
Tu eşti cea mai frumoasă poezie
Doar lasă-mă să te scriu,
Am să inventez un alfabet nou
Pe care să-l citească stelele, inimile
Iar oamenii să-i simtă lumina
Când am să te aştern pe hârtie
Pe scoarţa copacilor, pe frunza viţei-de-vie.
Tu eşti cea mai frumoasă poezie
Te ştiu dinainte de vârful peniţei
Când te pierdeai prin alb nevăzută
Cu aripile prinse în albastrul cernelei
Zburând fistichiu ca o pasăre rară
Din necuprins în poezie
Pe fereastra deschisă dintr-o călimară.
Tu eşti cea mai frumoasă poezie
De pe vremea când muzele nu ştiau ce au să fie
De-atunci îmi colindai inspiraţia şi eul
Nimic din noi n-avea să se mai piardă
Când tu singură te tipăreai fără să se ştie
În mintea mea, pe pagina de gardă,
Ca-n copilărie, în caietul de caligrafie.
Tu eşti cea mai frumoasă poezie
Atunci când îmi spui acelaşi lucru mie
Când treci prin mine şi-mi furi rimele şi rostul
Şi eu fără cuvinte te iubesc ca prostul
Că îmi rămâne din toată această nebunie
Doar verdele ochilor tăi risipit pe hârtie
Sau poate e albastru, ori căprui, domnişoară erezie.
Tu eşti cea mai frumoasă poezie
Scrisă cu roşu ca o sărbătoare-n calendare
Până la care ţii post de mine
Aşteptând cuminte să-ţi dau eu dezlegare,
Şi suferinţelor tale bune de tipare
Pentru istoria literaturii iubirilor frugale
Cu mine ca prefaţă şi totodată poezie.
Tu eşti cea mai frumoasă poezie
Prinsă în pânza albă de hârtie
Făcută din bucăţi de timp, aripi, ciocolată
Pe cât de ireală, pe atât de adevărată
Dintr-un vocabular uitat de altădată,
Îmbrăcată în aer, ie şi blue-jeans
Bătând la mine-n piept ca inima din manuscris.
Tu eşti cea mai frumoasă poezie.
Marius Tucă
Carmen Sylva – Nu viața se netezește, ci sufletul…
„Un singur stâlp a dăruit Dumnezeu creațiunii sale: iubirea.”
Astfel avea să noteze în memoriile sale și să semneze cu pseudonimul literar, Carmen Sylva (n. 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania – d. 18 februarie 1916 (S.N. 2 martie), Curtea de Argeș, Regatul României), regina României în timpul domniei soțului său, Carol I al României. Regina Elisabeta a României, poetă, prozatoare, eseistă, memorialistă de expresie germană, franceză, engleză și română, a fost, în același timp, traducător de primă mărime în peisajul cultural românesc și european în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Fluturi sărutându-se
Cu gene `ncins-a ochii tăi( Carmen Sylva, „Cântece și sonete”)
Cel ce-a creat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare-au prins
Și-un fulger umed li-e privirea.
Cu drag eu genele-ți ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins și des –
Și astfel te sărut pe tine.
Bătând din aripi, când ne sunt
Unite-aprinsele pleoape,
E par` că soarele-ar luci
Și `ntr- însul ne-am uita de-aproape.
Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, și mă `mpresoară
Scântei, un râu adânc de foc –
Iar genele mi se scoboară.
Se face noapte- n jurul meu!
Eu pier în stingerea clipirii,
Bătând din ostenite-aripi,
Topit de flacăra iubirii.
Suntem în plin romantism, cu o intersectare a curentelor, clasicismul formelor perfecte, ritmate și rimate, și romantismul emoțiilor, când în universul poetic pătrund noi categorii estetice, precum sublimul, feericul, sau fantezia creatoare; acestea își pun amprenta de sensibilitate, iar, ca specie literară, confesiunea lirică și meditația poetică se dezvoltă în construcții și parcursuri noi, punând în relief imaginația, armonia contrariilor și reflecția. Este promovată, ca tehnică, evadarea din realitate prin vis și somn, prin preferința pentru timpul nocturn, sau îndepărtarea de spațiile realității proxime. Confesiunea lirică acordă o importanță deosebită trăirilor sufletești, în special iubirii, dar și reflecțiilor asupra condiției omului de geniu sau asupra unor idei filozofice, cum ar fi timpul și spațiul nemărginite, ca proiecții ale spiritului uman.
Citesc atent, răsfoiesc și alte pagini și gust deplin bucuria estetică a definiției lirismului, ca exprimare a sentimentului în mod direct, prin imagini ce figurează artistic realitatea, fără a o transfigura în sensul ermetizării ei din perioada modernă, mult mai târziu. În poemul citat, genele ochilor îndrăgostiți sunt metaforice „aripi” de fluturi ce bat în zborul iubirii, iar privirea devine simbolicul „râu de foc” nestins al sentimentului, cu un parfum ușor arhaic al limbii române.
În câmpul liric al poeziilor sale, Carmen Sylva cultivă teme și motive romantice, cu nostalgie și imens umanism : gingășia copilului, iubirea mamei pentru puiul ei, dragostea pentru pământul sfânt al patriei adoptive, natura cu adevărurile ei, fiorul morții, credința, tot ce ține de ființă, viață și moarte.
Dacă suntem într-adevăr făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, atunci trebuie să fim creatori” (Carmen Sylva, „Cugetări și impresii”)
Carmen Sylva (lat. „cântecul pădurii”) este pseudonimul, iar numele complet al Elisabetei a României este, el însuși, o simfonie: Elisabeth Pauline Ottilie Luize zu Wied (29 decembrie 1843 – 18 februarie 1916). Ea a fost prima regină a României. Inteligentă, cultivată, sensibilă, s-a identificat cu poporul care a adoptat-o: în 1869, principesa Elisabeth s-a căsătorit cu regele Carol I, la trei ani de la venirea acestuia pe tronul țării; fusese dorită ca noră și de regina Victoria a Marii Britanii, însă știa deja câteva cuvinte românești și malurile Dâmboviței erau pitorești… A primit promisiuni de stabilitate, armonie, fericire, dar și îndatoriri față de patrie, pe acestea din urmă ea îndeplinându-le, cu imensă iubire de țară.
Dar mai presus de promisiuni și cuvinte, stă soarta omului care lovește atunci când nu s-ar aștepta. Regina Elisabeta a României își pierde unicul copil, pe micuța principesă Maria, de patru ani, care îi spusese dureros înainte de a muri că își dorește să călărească pe o stea, cândva… pierderea aceasta este durerea cea mai mare pentru o mamă. Cum a încercat ea să supraviețuiască acestui episod de viață cumplit și, sigur, nedrept, aflăm din orientarea ei către arte, literatură, desen ( își ilustrează cu grație propriile cărți, iar despre reprezentarea evangheliei de la Curtea de Argeş, Nicolae Petrașcu scrie: „e o operă nemuritoare, unde sunt înfăţişate toate faptele vieţii lui Iisus cu o rară ingeniozitate de fantezie şi pentru care ea a pus ani întregi de muncă”); se retrage și în muzică ( ea cânta la pian, orgă și clavecin; marele pianist Ignac Paderevscki spunea despre regină că „nu este nicio femeie în Europa care să simtă muzica în felul în care ea o simțea”). Se orientează așadar către zonele cele mai sensibile ale vieții, se implică total în actul creator artistic, convinsă că suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, deci avem în noi harul creator.
Recunoscută ca patroană a artelor, este apreciată de criticul de artă și publicistul Nicolae Petrașcu, cel care a cunoscut-o personal la castelul Peleș și care scria:
„Ca poetă, ca scriitoare, inima ei frământa atâtea doruri și mintea ei atâtea gânduri, care cereau, „intrarea în lume”, cereau veșmintele vorbirii, că era nevoită să scrie adeseori nopțile. Lista operelor ei este foarte mare și unele din ele, prin întinderea și ținuta lor, sunt lucrări de primul plan. Ea nu și-a uitat ca scriitoare țara, traducând legende și poezii populare românești și făcându-le cunoscute lumii întregi.”
Carmen Sylva contribuie la fondarea unor instituții caritabile și este recunoscută ca fondator al asistenței sociale în România, punând în frunte elita feminină a țării, un „încântător batalion”.
Debutează în 1880 cu două volume de versuri, în Leipzig, opera finală numărând o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice și patru romane. A fost cel dintâi traducător al versurilor eminesciene, iar pe poet l-a decorat cu Ordinul „Bene Merenti”, ordin instituit de regele Carol I, pentru merite deosebite, însă Eminescu a refuzat premiul, el având opinii antidinastice. A fost primit la castelul Peleș, iar Carmen Sylva notează în memorii:
„Tenebros” el îmi amintea de Manfred și de Faust, de chipurile „palide ale marilor romantici. (…) Avea pe chip acel vag surâs crispat și copilăresc ce se zărește pe portretul lui Shelley”, scria regina în jurnalul său. Și completa: „În toată viața mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuși, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a poetului aruncat dezorientat pe pământ, nemaiștiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda.” Regina unei țări s-a înălțat, spre cinstea ei, până la Regele poeziei românești…
În1881, devine membră de onoare a Academiei Române și, în 1888, primește Premiul Botta al Academiei Franceze. A purtat corespondență cu Auguste Rodin, Aristide Maillol, și Emile Galle, a fost citată de către Mark Twain, sau Vincent van Gogh, a fost admirată de Frédérik Mistral, Sully Prudhomme, Leconte de Lisle, Guy de Maupassant, dar și de Theodor Roosevelt; compozitorul Franz Xaver Scharwenka i-a dedicat unul din concertele sale pentru pian, Charles Gounot i-a propus să îi scrie versurile pentru o cantată, Nicolae Grigorescu a pictat pentru ea, George Enescu, cel pe care l-a trimis la studii în străinătate, a cântat cu ea în castelul Peleș, iar exploratorul Julius Popper i-a închinat descoperirile pe care le-a făcut în Țara de Foc.
Cartea cea mai cunoscută este „Poveștile Peleșului”. Cităm și alte titluri, lista operelor sale este foarte mare și unele din ele, prin întinderea și ținuta lor, sunt lucrări de primul plan:
„Cugetările unei regine”1882,
„O rugăciune”, 1883,
„Din două lumi”, 1884,
„Printre veacuri” , 1885,
„Bate la ușă”, 1887,
„Poșta militară”1887, coautor, cu Mite Kremnitz,
„La voia intâmplării”, 1888, coautor, cu Mite Kremnitz,
„Robia Peleșului, 1888,
„Deficit”, 1891,
Vârful cu dor” , coautor, cu Mihai Eminescu,
Cuibul meu”, „Cântece din valea Dâmboviței”, „Cântecele mării”.
Aforisme semnate de Carmen Sylva:
„Bunătatea tinereții este îngerească; cea a bătrîneții este dumnezeiască”
„Dumnezeu iartă. Natura niciodată”.
„Bucuria este viața văzută printr-o rază de soare”.
„Soarele este cel care vede lumea învăluită de căldură și lumină. Fii mai întâi un soare și apoi privește lumea”.
„Geniul este asemenea soarelui: își împrumută lumina”.
Și o mărturisire:
„Puțini sunt aceia care să se fi bucurat atât de mult ca și mine când am împlinit vârsta de șaizeci de ani (…) Mi se părea că această vârstă e limanul desăvârșit al liniștii și păcii și că atunci viața, care a început pentru mine foarte viforoasă, ar trebui să se netezească și să oglindească numai în culori strălucite cel mai frumos apus de soare. Dar viața rămâne de cele mai multe ori întunecată și plină de enigme până la sfârșit. Nu viața se netezește, ci sufletul.”
Sursa:https://bel-esprit.ro/carmen-sylva-nu-viata-se-netezeste-ci-sufletul/?
Rochia- Magda Isanos
Din lada mirosind a molii si-a parfum
a scos o rochie din tineretea ei bunica.
Subtire-i si usoara ca un fum,
de parca-ar fi tesuta din nimica.
Ca trist fosneste crinolina de matase,
volanele i se distrama si se taie,
si-n loc de raze, siluete gratioase,
din alte vremi, danseaza prin odaie.
Revede balul cel dintii batrina,
isi recunoaste rochia de fata
si-i tremura pe-atlasu rece mina
de-nduiosare multa-nfiorata.
Si cum isi pleaca fruntea tot mai tare
i-asa de girbova bunica-n vechiul sal...
Ce s-a facut frumoasa dansatoare
care-a plutit in rochia de bal?
Picioarele usoare si micute,
si ochii, si surisul stralucit,
in trupul girbovitei bunicute
cum, oare, pe vecie de-au murit?
Si mi-au raspuns matasurile moarte,
sau poate chiar batrina-n vechiul sal;
nu, n-au murit, danseaza mai departe
mereu in alte rochii, primul bal.
Inger refuzat de păsări
Înger refuzat de păsări,
şi înscris cu-o pană-n cerc
să te şterg de pe nisipul
alizeelor, încerc.
Mai întâi steaua Canopus
cea mult-galbenă, o ling.
Ce sărată e, mi-e sete,
şi ce friguri tari mă ning.
Mai apoi îţi zgârii faţa,
curg din ea secunde verzi,
ce ierboasă mi-e privirea -
somnolent în ea te pierzi.
Înger refuzat de păsări
şi de zborurile lungi
îmi ajungi până la gură
până la sărut mi-ajungi.
Astfel stai înscris cu ţipăt
în conturul scos din minţi,
răspicat, al vieţii mele
care-nfige-n tine dinţi.
Nichita Stanescu
Ultima modificare făcută de latan.elena; 29.12.2019 la 23:03.
Momentan sunt 146 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 146 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje