Domnul Iisus a spus:
"Toate câte le cereţi rugându-vă să credeţi că le-aţi primit şi că le veţi avea" şi "După credinţa voastră, fie vouă!".
"Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și Doamne, ce minune este viața ! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine…" Hrisostom Filipescu
Constantin Noica – Scrisoare către Rafail
“Scrisoare către Rafail” a apărut acum 42 de ani, în revista “Prodromos”, numărul 8-9 din 1968, editată în Germania şi în Franţa, şi cuprinde mesajul emoţionant al lui Constantin Noica adresat fiului
său, în momentul în care Rafail s-a călugărit.
“Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi – mi se spune – care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? (…) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta.
Este cea a lui Augustin, “iubeşte şi fă ce vrei”. Căci dacă iubeşti cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. (…) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.
Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într- o lume gata făcută – şi care nu mai are ce face. (…) Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. (…) Şi-ţi spun numai:
bucură-te şi fă ce vrei!”
SURSA: https://mugureinflorit.wordpress.com...atre-fiul-sau/
“Ați făcut rău cuiva și îi cereți scuze. Este foarte bine, dar nu este de ajuns: trebuie să îndreptați daunele produse. Numai în acest fel veți fi achitați. Spunând celui pe care l-ați jignit: „Eu sunt mâhnit, iertați-mă…” este insuficient, iar legea divină vă va urmări până când veți îndrepta răul făcut. Veți spune: „Dar dacă persoana jignită mă iartă?” Nu, problema nu se rezolvă atât de ușor, fiindcă legea este un lucru, iar persoana, un altul. Chiar dacă persoana respectivă v-a iertat, legea vă urmărește până când vă veți îndrepta greșeala.
Evident, cel care iartă dă dovadă de noblețe, de generozitate, el se eliberează de suferința, de ranchiuna ce îl mențineau în regiunile inferioare ale planului astral. Dacă Iisus ne cere să ne iertăm dușmanii, este pentru a ne elibera de niște gânduri și sentimente negative ce ne distrug. Iertarea nu rezolvă însă problema: iertarea eliberează victimele, pe cei care au suferit niște prejudicii, dar nu îi eliberează pe vinovați, pe cei care au comis greșelile. Pentru a se elibera, vinovatul trebuie să-și îndrepte greșeala.”
Omraam Mikhaël Aďvanhov
...SUSȚINE-TE SINGUR ȘI FĂ CELE MAI BUNE ALEGERI PENTRU TINE ÎNSUȚI!
...Nu te compara cu ceilalţi. Lumina lor nu împiedică şi nu diminuează lumina din tine.
...Tu eşti doar o faţetă în bijuteria cu multe faţete a iubirii şi gratiei lui Dumnezeu.
...Frumuseţea unei faţete nu impietează asupra splendorii alteia – ci o sporeşte, atât în întindere, cât şi în intensitate.
Paul Ferrini
Aurorei Pavel i-a plăcut asta.
Val Răzeşu
Prietenilor mei
.................................................. ....
Mi - a fost adesea greu prin lume să vă port,
Icoane vii şi sfinte prin țările tăcerii,
Vedeau şi umbra voastră ascunsă - n paşaport,
Voiau s - o aresteze adesea grănicerii.
Deşi le - am spus că umbra aceea minunată
Nu ține de vreo lege si nu e clandestină,
E - atâta de frumoasă şi - atâta de curată,
Că o ascunde ochiul în raza de lumină.
Dumnezeu este o enigmă, este chiar enigma enigmelor.
Dar El este în acelaşi timp pentru noi cel mai mare izvor de lumină, de bucurie şi de sens permanent inedit.
Deci enigma nu e întotdeauna negaţia cunoaşterii, ci ea poate fi forma maximă a inteligibilităţii.
(Vasile Băncilă, Aforisme şi para-aforisme)
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.08.2016 la 09:22.
Val Răzeşu
Eşti Poezia mea
Sunt versul care viscolul prescrie,
Nu pot să tac, în iarnă să rămĺn,
Eşti Poezia mea şi, pe vecie,
Îmi legeni primăverile la sân.
Eşti Poezia mea ce nu se spune
Decât cu mir pe masă de altar,
Cuvintele,- n genunchi, la rugăciune,
Coboară Timpul de pe minutar.
Iar clipele surâd îmbrățişate
Pe gura ce întreabă din sărut
Neîntâmplat, din care lumi visate
Lumina din priviri te-a cunoscut.
Din amintiri, ca din biserici sfinte,
Se-nalță necuprinsul altui eu
Şi cum nu-ncapi întreagă în cuvinte,
Se face ciocârlie versul meu.
De dragul tău am tot urcat spre soare
Privirea ce sub pleoape te-a păstrat,
Nemărginirea s-a spuzit de floare
Şi- am scris cu fluturi gândul meu curat.
Parfumul cuvintelor fiinţe
Cuvintele rostite sau scrise de noi, ca ființe ce sunt (după cum spune poetul) sunt și ele asemeni noua, oamenilor:bune sau ne-bune;
ne pot aduce alinare, încurajare, cunoaștere, frumusețe, iubire…dar, pentru că sunt ființe, tocmai de-accea, ne pot provocă suferința, durere, teamă, deznădejde, ură…Fericiți sunt cei care știu să mânuiască „ființele cuvinte” spre ființele oameni ca să le dezvăluie tainele Universului infinit, cunoașterea, iubirea, frumusețea.Feriți-va de cei care mânuiesc „cuvintele ființe” călăuziți de cel din focul veșnic. Au doar un scop:răul, sub toate formele, ignorați-i, nu le răspundeți, răul poate ucide, citiți și simțiți magia cuvintelor ființe de lumina.
Fiziologia poeziei
Nichita Stanescu
„Cuvintele, îmi spuse prietenul meu poetul, sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe. Ele seamănă întrucâtva cu plantele, ele chiar sunt plante. Au un fel de a trăi al lor, când libere zboară în aer ca păsările, când trăiesc în simbioză cu creierul, cu coardele vocale, cu vălul palatin, cu limba, cu dinţii, cu buzele. Ca şi animalele, cuvintele se înmulţesc, au familia lor, se organizează în grupuri, pornesc la vânătoare, hăituiesc sau sunt hăituite. Sau aidoma plantelor, înfloresc, din timp în timp, cresc numai în anumite zone geografice, fac fructe, se scutură, însămânţează cel mai fertil pământ arabil al lumii, creierul uman. Cuvintele sunt animale şi plante abstracte. Ele nu locuiesc de-a dreptul pe globul pământesc, ca animalele şi plantele, nici pe emisfera sudică, nici pe emisfera nordică, ci locuiesc pe globul creierului şi anume pe atmosfera globului creierului, în acea atmosferă abstractă, în care chiar şi stelele cerului pătrund nu prin ele însele, ci prin numele lor. Prin numele frumoase pe care le poartă de obicei razele şi lumina.Cuvintele îşi au rădăcina în creierul uman şi atunci sunt aidoma copacilor, sunt plante, dar după aceea pornesc spre sfera abstractă a auzului, în care şi locuiesc un timp. Adorm în literă scrisă ca să se trezească alergând pe limbile vorbitoare. Ele sunt asemenea vânatului, mereu gonite din urmă de-mpuşcătura privirii, de explozia timpanelor. Decapitate de ghilotina dinţilor, strivite de gura închisă a gânditorilor care le refuză iluzia sonoră, lăsându-le mereu în pura lor abstracţiune.Cuvintele cresc, descresc şi mor. Locuiesc pe insule şi munţi, pe şesuri, călătoresc pe ape. Există o civilizaţie a cuvintelor, aşa cum există o civilizaţie a materiei organizată în cristale. Ele, cuvintele, sunt organizate în două mari neamuri, în două mari rase, în două continente ale sferei pe care o locuiesc. Sunt organizate în gandirea în imagini şi în gândirea în noţiuni. Mai înrădăcinate, mai plante, mai diverse în asociaţiile lor, cuvintele gândirii în imagini nasc subiectivitatea luxuriantă, pădurea tropicală, abundenţa.Gândirea în imagini, luându-şi cu precădere ca ideal frumosul, este gândirea caniculară a copilăriei şi adolescenţei. Gândirea în noţiuni domneşte peste maturitate, peste vârsta înţelepciunii, peste ştiinţă. Cuvintele din punctul de vedere al artei, sunt cea mai rezistentă parte a biologiei umane. „
SURSA: https://g1b2i3.wordpress.com/2012/09...ntelor-fiinte/
"Creează ca un Dumnezeu, poruncește ca un rege, muncește ca un sclav.". Constantin Brâncuși
Nichifor Crainic
ARTA ŞI IUBIREA
Cu deopotrivă vrăji mistuitoare
Voi amândouă vă-mpletiţi în mers:
Ne doare dulce un surâs neşters
Cum cizelarea unui vers ne doare.
Dar muzica sonoră dintr-un vers
Şi ritmul inimii tremurătoare
Ne toarnă-n suflet marea sărbătoare
A armoniilor din univers.
Slăvite fiţi de-a pururi şi sfinte,
Voi, forţe ale artei şi iubirii;
Voi ardeţi raze-n plânsul omenirii,-
Senine flori pe-o jale de morminte, -
Prin voi ne fulgeră o clipă-n minte
Eternul zâmbet al Dumnezeirii.
Open Art
Margarita Sikorskaia 1968____________Open ArtGroup__
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.08.2016 la 09:31.
Momentan sunt 82 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 82 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje