“Doar cu inima poti sa atingi cerul.”Rumi
“Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur de acest lucru, si intentionez sa sfarsesc acolo.” Rumi
“Doar cu inima poti sa atingi cerul.”Rumi
“Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur de acest lucru, si intentionez sa sfarsesc acolo.” Rumi
Sensul suferinţelor umane este de a permite accesul la o ordine spirituală şi la forţe superioare care să vă elibereze de cele care v-au provocat aceste suferinţe.
(KG.Durckheim)
Omul are o dublă origine, una cerească, cealaltă pământească; una naturală, cealaltă supranaturală. Omul împlinit este fuziunea uneia şi a celeilalte în conştiinţa lui.
(K.G.Durckheim)
SURSA:http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2007.htm
Există o viaţă ce se vede şi o alta, necunoscută celorlalţi, ce ne aparţine întru totul. Asta nu înseamnă că una este morală şi cealaltă nu, sau că una este permisă şi cealaltă interzisă. Ci doar că fiecare om, din când în când, scapă oricărui control, trăieşte în deplină libertate şi în mister, singur sau cu altcineva, o oră pe zi, sau o seară pe săptămînă, sau o zi pe lună... Cine n-a uzat de acest drept, sau a fost lipsit de el din pricina împrejurărilor, va descoperi într-o bună zi, cu surprindere, că nu s-a întâlnit niciodată cu el însuşi.
Nina Berberovaîn Trestia revoltată
...în fiecare om, dormitează, în adâncul lui,
dorinţa de a fi chemat,
cu toate forţele, spre Fiinţă,
„Forma” care se constituie la început de tot depinde de condiţiile noastre de existenţă.
Omul încearcă să se afirme, fixându-se într-o „formă” care se va adapta atât şanselor cât şi pericolelor.
De fiecare dată când viaţa unui copil se desfăşoară în condiţiile descurajante
ale unei neînţelegeri zdrobitoare sau ale unei lipse de iubire,
ceea ce îl închide în sine,
el răspunde constituindu-şi o „formă” de adaptare care protejează „eul” natural
dar care, de asemenea, blochează evoluţia Fiinţei autentice individuale.
Cu cât „forma” de adaptare se întăreşte, cu atât omul nu se încrede decât în posibilităţile şi în posesiunile lui, în „averea” şi „puterea” lui. Dependenţa lui de lume sporeşte în acelaşi timp cu un pericol de solitudine şi de izolare.
Dacă omul redescoperă forţa fundamentală a Fiinţei lui autentice, el se eliberează atunci de dependenţa de lume, rămânând în acelaşi timp reunit cu această lume în Fiinţa lui. Căci, în „forma” provenită din Fiinţă, FIINŢA supra-existenţială este mereu prezentă, Ea care pătrunde şi leagă tot ceea ce există.
De aceea, ceva unificator emană din omul care „este acolo” conform Fiinţei lui, chiar şi atunci când prezenţa lui reprezintă, pentru cei care îl întâlnesc, conştiinţa cu exigenţele ei.
Căci, în fiecare om, dormitează, în adâncul lui, dorinţa de a fi chemat, cu toate forţele, spre Fiinţă, oricare ar fi circumstanţele care ar putea scuza o atitudine falsă, oricare ar fi, de asemenea, exigenţele pe care le implică o acceptare şi o angajare; aspiraţia la această realizare a Fiinţei rămâne mereu, în pofida a orice, mai puternică şi mai profundă decât dorinţa unei scuze pentru toate eşecurile noastre.
Karlfried Graf Durckheim
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2010_2.htm
F E M E I A
– eros și magie în grădina din Eden
”…O rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu să le ascult….”(Mihai Eminescu)
“La inceputul tuturor lucrurilor mărețe se află o femeie.” Alphonse de Lamartine“Cel mai important lucru pe care o femeie îl poate purta este încrederea.” – Autor anonim
“Femeile sunt al doilea mare mister al omenirii.” Anne Rice
“Sunt puternică pentru că îmi cunosc slăbiciunile, Sunt frumoasă pentru că sunt conştientă de defectele mele. Sunt neînfricată pentru că am învăţat să deosebesc iluziile de real. Sunt înţeleaptă pentru că am învăţat din greşeli. Iubesc pentru că am simţit ura şi pot zâmbi pentru că am cunoscut tristeţea.” – Autor anonim”Sclavia femeii a încetat în clipa când o femeie poate să-i facă unui bărbat toate acele lucruri pe care el i le face.” Marin Preda”Tot ce s-a făcut mare în lumea asta, prin femei s-a făcut. Curtezane, nu femeile de treabă, au stimulat geniile.” George Călinescu
“Nimeni nu-mi poate face rău fără să-i dau voie.” – Mahatma Gandhi“Femeile isi plang mortii, barbatii si-i razbuna.” Alexandre Dumas
”E adevărat că o femeie nu iartă niciodată altei femei că i-a luat un bărbat, chiar atunci când nu-l iubeşte.” Alexandre Dumas”…Ca să-ajung pana la tine, i-am zis vantului:
– Dă-mi mana
Si taraste-mă cu tine pana unde poti patrunde –
Pana-n zarea-nsangerata unde soarele s-ascunde…
Ca s-ajung cat mai degraba,
Haide, vantule, dă-mi mana!...” (Ion Minulescu)
”Nu te naşti, ci devii femeie. Niciun destin biologic, psihic, economic nu defineşte înfăţişarea pe care şi-o asumă în mijlocul societăţii femela speciei umane; ansamblul civilizaţiei elaborează acest produs intermediar între mascul şi castrat care este îndeobşte calificat drept feminin.” (Simone de Beauvoir)
”Fericirea o face pe femeie frumoasă şi dragostea o face fericită. Iubirea este adevăratul fard al femeii.” Charles Baudelaire
”O femeia are vârsta pe care o merită.” Coco Chanel
“Acolo unde este o rochie, este si o femeie. Daca nu exista femeie, nu exista nici rochie!” Coco Chanel
“O femeie cu umor este o comoara; o frumusete cu umor este o putere!” George Meredith
“Daca vrei ca ceva sa fie spus, cere-i unui barbat acest lucru si-l va spune; daca vrei ca un lucru sa fie facut, cere-i unei femei si acesta va fi facut!” Margareth Thatcher
”Cel mai mare duşman al femeii este femeia.” Henry de Montherlant
”Ce este femeia? O fiinţă frumoasă dizolvată în acidul azurului. Mixturii i se îngăduie apoi să devină cristal.” Lucian Blaga
“Uneori mi se pare ca nu esti femeie, ci lumina care cade pe flori.” Virginia Woolf
“Pe fiecare femeie flutura un steag al escaladei umane.” Ionut Caragea
„La femei trebuie să se deosebească totdeauna: femeia, găteala şi felul cum femeia poartă găteala.” Nicolae Iorga
”Fiecare dintre femei se preferă celorlalte şi pentru fiecare femeie există cel puţin un bărbat care o preferă tuturor celorlalte.” Simone de Beauvoir
“Numai acolo unde femeia poata val te arde dorinta de a-i citi chipul.” Antoine de Saint Exupery
“Femeia este iubita asa cum e iubita muzica, e iubit luxul. Este spirituala sau este sentimentala si este dorita. Dar ceea ce ea crede, ceea ce simte, ceea ce poarta in gand… nu intereseaza pe nimeni.” Antoine de Saint Exupery
”Supremul duşman al femeii e înduioşarea.” Hortensia Papadat-Bengescu
”Evlavia este o virtute de femeie pe care numai femeile o pot transmite.” Balzac
“Femeia este muzică rătăcită în carne.” Emil Cioran
“Din pasiunea unei femei izvoraste viata eterna.” James Clavell
“O femeie poate ierta cateodata un barbat care incearca sa o seduca, dar niciodata pe barbatul care rateaza o ocazie atunci cand i se ofera.” Charles Maurice de Talleyrand Perigord
”Îmi place femeia fiindcă alături de ea realizez pentru scurt timp experienţa iraţionalului. Alături de femeie uiţi că suferi din cauza spiritului… Graţia femeii temperează tragedia bărbatului.” Emil Cioran
”Of, femeile aste sunt imposibile! Poetul a avut dreptate: Nu poți trăi cu ele, dar nu poți trăi nici fără ele!” Aristophanes
”Femeia care te iubește se interesează de viitorul tău, femeia care nu te iubește iți solicită atenția pentru problemele ei curente.” Maurice Dekobra
”Numesc deşteaptă o femeie care suceşte capul bărbaţilor. Ăsta e rostul femeilor.” George Călinescu
”Toate femeile sunt cetăți care pot fi cucerite, diferă numai durata asediului.” Sébastien-Roch Nicolas de Chamfort
”Dumnezeu a creat omul și, găsind ca nu e destul de singur, i-a dat-o pe femeie, ca să-l facă să-şi simtă mai bine singurătatea.” Paul Valery”…Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, întoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în infrigurata, neasemuita luptă
a minunii ca esti, a-ntâmplării ca sunt…”(Nichita Stănescu)
“Nicio femeie nu e frumoasa sau urata pana nu ajungi s-o cunosti.” Marin Preda
“Dupa ce iubesti femeia, priveste-o cum doarme in locul acela numai al ei. Asculta ce amintirile-ti spun, nu incerca si visurile sa i le iei.” Ionut Caragea
“Descopeream femeia si, pe masura ce inaintam, ma rataceam in salbaticia ei.” Ionut Caragea
Niciodata sa nu insulti o femeie care cade. Cine stie ce povara ii copleseste sarmanu-i suflet.” Victor Hugo
“Femeia frumoasa place ochiului, femeia blanda place inimii. Prima este o adevarata bijuterie, dar a doua este o comoara.” Napoleon Bonaparte”…O fată frumoasă e
a traiului cerişte,
cerul cerului,
podoabă inelului…”(Lucian Blaga)
”Femeia – o capcană a naturii.” Friedrich Nietzsche
”Femeia este măr şi şarpe concomitent.” Heinrich Heine
”Misoginul nu dispreţuieşte femeile. Misoginul detestă feminitatea.”Milan Kundera
“O femeie poate sa tina un singur secret: varsta ei.” Voltaire
“Marea intrebare, la care nu stiu sa raspund, in ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este urmatoarea: ce vrea, de fapt, o femeie?” Sigmund Freud”…O fată frumoasă e
mirajul din zariste,
aurul graiului,
lacrima raiului…”(Lucian Blaga)
“Femeia este o mancare pentru zei, gatita de diavoli.” William Shakespeare
“Orice femeie este regina din clipa in care incepe sa iubesca un barbat.” Andre Suares
”Sunteţi mândri când cuceriţi atâtea femei tocmai fiindcă nu ştiţi ce este femeia… Cine aleargă şi nu se opreşte la una singură pierde din femeie ce e mai bun.” Camil Petrescu
”Femeia este sufletul bărbatului, lumina care îl călăuzeşte. Femeia este gloria.” Miguel de Cervantes
“Femeia e o suprafaţă care simulează adâncimea.” Friedrich Nietzche“Femeile sunt dădacele noastre în copilărie, tovarăşele noastre în vremea maturităţii, sprijinul nostru la bătrâneţe, consolarea noastră în nenorociri şi victimele noastre în toate timpurile.” Sabatier”…Frumuseţe din frumuseţe te-ai ivit
întruchipată fără veste,
cum “într-o mie şi una de nopti”
povestea naşte din poveste…”(Lucian Blaga)
“Intre femei exista o conventie secreta, ca si intre preotii unui cult. Se urasc, dar se apara intre ele!” Denis Diderot”…Suntem veriga firului de ata
În fiecare lant facut din doi
Ce greu cu noi femeile în viata
Dar e si imposibil fara noi…”(Adrian Păunescu)
“Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înţelese.” Oscar Wilde”Sunt sătul de femei care iubesc pe câte cineva. Femeile care urăsc pe cineva sunt mult mai interesante.” Oscar Wilde”Femeia este un miracol de contradicţii divine.”(Jules Michelet)”Femeia este o mătăsoasă victorie asupra biologiei.”(Ionel Teodoreanu)
”O femeie liberă este exact opusul unei femei uşoare.”(Simone de Beauvoir)”Femeia este un cadou care te alege.”(Georges Brassens)“Barbatii au descoperit focul, dar femeile au descoperit cum sa se joace cu el.” Sarah Jessica Parker
“Femeile cred ca daca o femeie fuge de acasa este din cauza lipsei de afectiune oferite. Femeile cred ca daca un caine fuge de acasa este din cauza lipsei de afectiune oferite. Femeile cred ca daca o pisica fuge de acasa este din cauza lipsei de afectiune oferite. Femeile cred ca daca un barbat fuge de acasa este din cauza ca barbatii sunt porci.” Anonim“Burlacii stiu mai multe despre femei decat barbatii casatoriti; in caz contrar, ar fi si ei casatoriti.” H. L Mencken
“Nu poti sa cunosti o femeie pana nu o intalnesti la tribunal.” Norman Mailer“Ce e femeia? Nu stiu, dar sunt multe!” Emil Brumaru“E curios cum umarul unei femei poate parea uneori de stâncă pentru un barbat.”Anonim“Poate ca, într-adevar, ochii femeii iubite sunt marginea lumii.” Grigore Vieru
Femeia este fanta care se deschide în zona vizibilului pentru a lăsa extraordinarul să pătrundă în lume.” Gabriel Liiceanu”În esenţa sa, femeia este o fiinţă accesibilă numai la valorile vitale ale Erosului şi complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale.” Emil Cioran”Femeia este un trandafir ceresc în viaţa pământeană.”(Schiller)”Femeia este inima familiei.”(Maica Tereza)
”Orice bărbat însurat știe de ce un taifun nu poate purta decât numele unei femei.” Arthur Buchwald”Femeile tratează în special rănile provocate de ele.” Jacques Marchand”O femeie face un bărbat din fiul său în 20 de ani, în timp ce alta îl prostește în 20 de secunde.” Helen Rowland”Vreau să te văd, femeie,
Sau vino să mă vezi,
Mi-e dor de iarba crudă
A ochilor tăi verzi…”(Grigore Vieru)
”Femeia nu vede niciodata ce-ai făcut pentru ea, nu vede decât ce n-ai facut.” Georges Courteline”Filosofii care cred cu tărie în puterea de convingere a logicii n-au discutat niciodată cu o femeie.” Cesare Pavese”Femeie un pumn de pământ si lumină dăruit de Dumnezeu altui pumn de pământ și lumina: bărbatul pentru a crea împreuna cerul și infernul.” Mariana Fulger”…femeile frumoase de pică n-au pricinuit niciodată pasiuni îndelungate, pe când frumuseţi oarecare, ba chiar femei urâte, dar pline de spirit şi graţie, şi-au păstrat iubiţii lângă ele. De altfel, femeilor frumoase li se pare că este de ajuns să se arate în lume, ca să şi placă.”(Balzac)
”Femeia își câștiga florile mai întâi cu nurii, apoi cu cratița.” Vasile Ghica”Femeia nu trebuie sa fie inoportun de frumoasă și nici bărbatul ostentativ de inteligent.” Vasile Ghica”Fără vibrație, arta e salcie, ca și femeia fără mister.” Vasile Ghica
”Cum să aibă femeia același conținut, când ea își schimbă de trei ori pe zi forma.” Vasile Ghica”Femeia a fost proiectată pentru iubire, nu pentru prietenie.” Vasile Ghica”Când o femeie afirmă că nu şi-a înșelat niciodată soțul este greu de înțeles dacă o spune cu mândrie sau cu regret.” Vasile Ghica
”Primul veșmânt al femeii a fost frumusețea.” Vasile Ghica”Femeilor li se pretinde, de regulă, o singură calitate: frumusețea, bărbaților nici atât.” Vasile Ghica”Sufletele feminine care să fie destul de puternice încât să pună nesfârşitul în iubire constituie excepţii îngereşti şi, printre femei, sunt ceea ce sunt geniile printre bărbaţi.” Balzac”Bărbaţii întodeauna doresc să fie prima iubire a unei femei – femeile doresc să fie ultima poveste de dragoste a bărbaţilor.” Oscar Wilde
”Cel ce-şi iubeşte femeia, o va supune prin iubire.” Ioan Gura de Aur”Nimic nu poate modela mai bine sufletul unui bărbat, decât femeia de lângă el.” Ioan Gura de Aur”Când vă cerşim iubirea cu sfântul ei fior,
Femeilor frumoase, aveţi o datorie:
Să ne lăsaţi o clipă să suspinăm de dor…
Dar nu lăsaţi clipita s-ajungă… veşnicie.”(Gotthold Ephraim Lessing)
„Femeile si pisicile fac ceea ce le place, iar barbatii si cainii ar trebui sa se relaxeze si sa se obisnuiasca cu ideea.” (Robert A. Heinlein)„Ca de obicei, exista o femeie minunata in spatele oricarui idiot.” (John Lennon)„Educi un barbat, educi un barbat. Educi o femeie, educi o intreaga generatie.” (Brigham Young)”Orice bărbat simte faţă de orice femeie frumoasă ceea ce dumneavoastră numiţi dragoste.”(Lev Tolstoi)”Dacă n-ai văzut încă o femeie care iubeşte, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă.”(Camil Petrescu)
„O femeie poate spune mai multe printr-un oftat decat un barbat intr-o slujba.” (Arnold Haultain)„O femeie ii cunoaste chipul barbatului pe care il iubeste precum marinarul cunoaste marea.” (Honore de Balzac)”Să lăsăm femeile frumoase bărbaţilor fără imaginaţie.”(Marcel Proust)„Femeile sunt mereu frumoase.” (Ville Valo)
”Orice ar face femeile trebuie sa faca de doua ori mai bine ca barbatii pentru a fi considerat un lucru bun. Din fericire, nu este prea greu.” (Charlotte Whitton)”Femeia este al cincilea anotimp.”(Grigore Vieru)„Eva nu a fost creata din partea superioara a lui Adam, pentru a nu-l întrece. A fost creata dintr-o parte, de sub bratul care trebuie sa o protejeze și lânga inima lui ca să o iubească.” (Matthew Prior)LA MULȚI ANI, F E M E I E !
Ultima modificare făcută de latan.elena; 04.08.2016 la 22:00.
Vioara din Cremona
Alexandru Andriţoiu
Vioara-i ca din lemn de trandafir
Şi are umăr suplu ca madona.
Cioplindu-şi-o cu mâinile-i subţiri,
Neîntrecutul meşter din Cremona,
Încă-nainte de-a o isprăvi,
I-a ascultat în vise melodia.
Cu dălţi subţiri a rotunjit-o şi
Cu-amurguri dulci i-a poleit cutia.
I-a smuls din suflet strune şi din nerv –
Şi-a-mprumutat de la ciripitoare
Prelungul tril. Rămas el însuşi serv
În faţa artei lui nepieritoare,
S-a minunat de strunele răzleţe
Şi s-a temut de-atâta frumuseţe.
Dar gloria nu şi-a oprit-o lui,
Nici nu şi-a scris în lemn stelarul nume,
Ci a lăsat vioara fiecărui
Va dobândi, cântând cu ea, renume.
El şi-a trimis vioara-n omenire
Ca roşie şi dublă moştenire.
Din veac în veac, exod de cântăreţi
Îşi pun în dreptul inimii vioara,
Stârnindu-i necurmate frumuseţi
Şi-ajung, prin struna ei, nemuritori.
Se sting şi lasă altora comoara.
Şi toţi au un pomelnic glorios,
Prin cărţi celebre numele le umblă.
Doar, în Cremona, meşterul sfios
S-a-nfăşurat în şaluri lungi de umbră
Şi-a pogorât, ca ploile, în lut –
Pe pieptul lui cresc limpezi trandafirii.
Modest, el s-a retras necunoscut,
Dând altora putinţa nemuririi.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 08.02.2016 la 01:05.
Inima ta cunoaşte calea,
Aleargă în această direcţie. Rumi
Ultima modificare făcută de latan.elena; 08.02.2016 la 22:12.
Dacă mă privesc prin prisma universului, ce sunt eu?
Ludwig van Beethoven
Momentan sunt 222 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 222 vizitatori)
Marcaje