Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,soare,buna dimineata,viata !



''Piere zvon subt zariște,
talanga în rariște.

Vine toamna oilor
prin pînzele ploilor.

Glas dau ceții, patimii
cu frunza lor paltinii. ''

Lucian Blaga

[latan.elena]

Ar trebui-Ana Blandiana

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...

[latan.elena]

''Fiţi sinceri şi curaţi în tot ceea ce faceţi,
ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă.''
Ernest Bernea

[latan.elena]

Elegia a zecea
Nichita Stănescu

Dreamer:
Sunt bolnav. Mă doare o rană
călcată-n copite de cai fugind.
Invizibilul organ,
cel fără nume fiind,
neauzul, nevăzul,
nemirosul, negustul, nepipăitul
cel dintre ochi şi timpan,
cel dintre deget şi limbă, –
cu seara mi-a dispărut simultan.
Vine vederea, mai întîi, apoi pauză,
nu există ochi pentru ce vine;
vine mirosul, apoi linişte,
nu există nări pentru ce vine;
apoi gustul, vibraţia umedă,
apoi iarăşi lipsă,
apoi timpanele pentru leneşele
mişcări de eclipsă;
apoi pipăitul, mîngîiatul, alunecare
pe o ondulă întinsă,
iarna-nheţată-a mişcărilor
mereu cu suprafaţa ninsă.
Dar eu sunt bolnav. Sunt bolnav
de ceva între auz şi vedere,
de un fel de ochi, un fel de ureche
neinventată de ere.
Trupul ramură fără frunze,
trupul cerbos
rărindu-se-n spaţiul liber
după legile numai de os,
neapărate mi-a lăsat
suave organele sferei
între văz şi auz, între gust şi miros
întinzînd ziduri ale tăcerii.
Sunt bolnav de zid, de zid dărîmat
de ochi-timpan, de papilă-mirositoare.
M-au călcat aerian
abstractele animale,
fugind speriate de abstracţi vînători
speriaţi de o foame abstractă,
burţile lor ţipînd i-au stîrnit
dintr-o foame abstractă.
Şi au trecut peste organul ne-nveşmîntat
în carne şi nervi, în timpan şi retină,
şi la voia vidului cosmic lăsat
şi la voia divină.
Organ pieziş, organ întins,
organ ascuns în idei, ca razele umile
în sferă, ca osul numit
calcaneu în călcîiul al lui Ahile
lovit de-o săgeată mortală; organ
fluturat în afară
de trupul strict marmorean
şi obişnuit doar să moară.
Iată-mă, îmbolnăvit de-o rană
închipuită între Steaua Polară
şi steaua Canopus şi steaua Arcturus
şi Casiopeea din cerul de seară.
Mor de-o rană ce n-a încăput
în trupul meu apt pentru răni
cheltuite-n cuvinte, dînd vamă de raze
la vămi.
Iată-mă, stau întins peste pietre şi gem,
organele-s sfărmate, maestrul,
ah, e nebun căci el suferă
de-ntreg universul.
Mă doare că mărul e măr,
sunt bolnav de sîmburi şi de pietre,
de patru roţi, de ploaia măruntă
de meteoriţi, de corturi, de pete.

Organul numit iarbă mi-a fost păscut de cai
organul numit taur mi-a fost înjunghiat
de fulgerul toreador şi zigurat
pe care tu arenă-l ai.
Organul nor mi s-a topit
în ploi torenţiale, repezi,
şi de organul iarnă, întregindu-te,
mereu te lepezi.
Mă doare diavolul şi verbul,
mă doare cuprul, aliorul,
mă doare cîinele, şi iepurele, cerbul,
copacul, scîndura, decorul.
Centrul atomului mă doare,
şi coasta cea care mă ţine
îndepărtat prin limita trupească
de trupurile celelalte, şi divine.
Sunt bolnav. Mă doare o rană
pe care o port pe tavă
ca pe sfîrşitul Sfîntului Ioan
într-un dans de aprigă slavă.
Nu sufăr ceea ce nu se vede,
ceea ce nu se aude, nu se gustă,
ceea ce nu se miroase, ceea ce nu încape
în încreierarea îngustă,
scheletică a insului meu,
pus la vederile lumii celei simple,
nerăbdînd alte morţi decît morţile
inventate de ea să se-ntîmple.
Sunt bolnav nu de cîntece,
ci de ferestre sparte,
de numărul unu sunt bolnav,
că nu se mai poate împarte
la două ţîţe, la două călcîie,
la două picioare în alergare
neputînd să rămîie.
Că nu se poate împarte la doi ochi,
la doi rătăcitori, la doi struguri,
la doi lei răgind, şi la doi
martiri odihnindu-se pe ruguri.

[latan.elena]

''Atunci când pierdem pe cineva drag, primele momente sunt întrucâtva mai ușor de suportat rămânem de regulă într-un ținut al nimănui În mintea noastră apare un gol imposibil de umplut și cu care ne confruntăm adeseori în zilele și nopțile care urmează. Adeseori, durerea și regretele revin când ne așteptăm mai puțin, uneori ca un val puternic, ce rostogolește totul în calea lui, iar alteori ca o scurgere lină a apei și mâlului după înlăturarea unui obstacol din calea ei.''
Martha Whitmore



''Viata trebuie luata asa cum vine; sa stii numai sa compensezi neplacerile si greul ei cu tot ce este bun si frumos.''
Eric Knight

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=YW3JIBNY7b4

Fantana-Alexandru Macedonski

I
Cunosc o fântână pe valea umbrită
Un grangur de aur cântând m-a-ndemnat
S-adorm între frunze de plopi şi răchită,
Să uit de oraşul în care-am oftat.

Pe valea umbrită cunosc o fântână
O mierlă cu care de vorbă am stat,
Aflând că durerea o sufăr stăpână,
A râs cât se poate, iar eu am oftat...

Pe valea umbrită cunosc o fântână.

II
Prin frunze ascunsă albeşte pe vale
În lume ce caut şi ce-am căutat?
De mine mi-e jale, de alţii mi-e jale...
Oh! grangur de aur cu viers neuitat!

Albeşte pe vale prin frunze ascunsă
Izvorul ei curge de zori sărutat,
Dar e a mea soartă la culme ajunsă...
Oh! tainică mierlă cu râs neuitat!

Fântâna sub frunze albeşte ascunsă.

[latan.elena]

A ne chivernisi timpul. Furtuna să vuiască în jurul nostru.

Dacă înveți să te sustragi neastâmpărului, poți face orice, cu orice viteză, cu orice măsură de atenție și vioiciune, fără a avea sentimentul că timpul îți scapă sau că te ajunge din urmă. Îți poți îngădui să fii iute sau încet, fără a avea noțiunea timpului, pentru că nu ai nimic de făcut în afară de ceea ce ți-ai propus și pentru că nu există nici o țintă anume în afara drumului însuși. Și apoi vei vedea că te poți ruga în orice situație te-ai afla, că nu există nici o situație care să te împiedice de la rugăciune. Ceea ce poate să te împiedice să te rogi este că tu singur te expui furtunii sau, mai bine zis, că tu îi dai voie furtunii să bântuie înlăuntrul tău, în loc să vuiască în jurul tău.

Putem ajunge la așa ceva numai dacă învățăm să ne deprindem într-o oarecare măsură cu tăcerea. Începe cu tăcerea buzelor, cu tăcerea emoțiilor, cu tăcerea minții, cu tăcerea trupului. Ar fi însă o greșeală să ne închipuim că am putea să începem cu ținta cea mai înaltă, adică cu liniștea inimii și a minții. Trebuie să începem prin liniștirea buzelor noastre, prin liniștirea trupului nostru, în sensul de a-l deprinde să stea calm, să lepădăm încordarea, să evităm visarea și trândăvia și, pentru a folosi o expresie a unuia dintre sfinții ruși, să fim precum o strună de vioară întinsă astfel încât să poată da notele potrivite, fără să fie întinsă atât de tare încât să se rupă, și nici atât de slab încât să scoată doar un bâzâit în locul unor note. Iar din momentul acela trebuie să învățăm să ascultăm în liniște, să fim cu totul tăcuți, și astfel am putea, mai des decât ne putem imagina, să descoperim că vorbele din Apocalipsă se adeveresc: „Eu stau la ușă și bat”.

Mitropolit Antonie de Suroj, Școala rugăciunii,

[latan.elena]

Nimic nu-ţi este de trebuinţă, dacă nu-ţi este dat de Dumnezeu

Nu te necăji că lucrurile nu vin mereu în viaţă aşa cum le vrei tu. Nu e cu putinţă, dar nici în folosul tău, ca toate să se facă după gândirea ta, după dorinţa ta, după voia ta. Gândul tău de multe ori este rătăcit, dorinţa ta împătimită, voia ta cu totul egoistă. Şi Atotştiutorul Dumnezeu fireşte că ştie asta, chiar dacă tu nu-ţi dai seama. De aceea nu îngăduie să se împlinească toate dorinţele tale, ca să nu ți se vatăme sufletul, cea mai mare comoară pe care o deţii. „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va păgubi?” (Matei 16, 26).
Încredinţează-te, aşadar, pe tine în mâinile lui Dumnezeu, lasă-te cu totul în voia Sa. S-a întâmplat ceva aşa cum voiai tu? Mulţumeşte-I. Nu s-a întâmplat? Slăveşte-L. Nimic nu-ţi este de trebuinţă, dacă nu-ţi este dat de Dumnezeu. Nimic, în afară de un lucru: să nu te înstrăinezi de Dânsul și de harul Lui. De aceea „Aruncă-ţi grija spre Domnul şi El te va hrăni; El în veac nu va îngădui ca dreptul să se clatine” (Psalmi 54, 22).

Sfântul Dimitrie al Rostovului

[latan.elena]

''Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârşit. De unde să încep să mă caut? Unde aş putea fi eu însumi? Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gîndurile se risipeau. Mă deşteptam cugetând la alta lucruri. Începeam din nou, încăpăţânat, închizând ochii, astupându-mi urechile, apăsând tâmplele. Acelaşi întuneric. Şi nu întâlneam nicăieri nici o lumină, nici un sprijin. Cum să ajung la mine însumi? Cum să-mi cunosc eu sufletul şi să vieţuiesc întocmai după nevoile lui?.... Am aflat un singur lucru pe care-l bănuiam însă de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e aemenea celui din ceasul trecut şi cu atât mai puţin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit...''
Mircea Eliade

[latan.elena]

"Oricât de singur te simți uneori, aminteste-ți că Dumnezeu este doar la o rugăciune distanţă de tine.."



''Doamne, fă-mă să cresc în iubire, până când totul în mine va fi iubire și nu va rămâne loc pentru nimic altceva în ființa mea. Căci nimic din ce nu e iubire nu e de la Tine și nimic din ce nu e de la Tine nu merită păstrat. Dar tot ce e de la Tine e izvor de apă vie și iubirea ce ni se dezvăluie prin harul Tău e apa cea mai curată după care însetează sufletul nostru. Dă-ne nouă această apă, Doamne, astăzi și în fiecare zi, ca ea să ne astâmpere setea în mijlocul pustiei și din preaplinul revărsării ei să dăm și altor suflete însetate. Căci apa iubirii Tale naște în noi oaza bucuriei nesfârșite - bucurie pe care pustiul lumii nu ne-o poate da dar la care Tu, ca un Părinte bun și iubitor, ne-ai chemat să fim părtași acum și în vecii vecilor. Amin''