Elena Latan

[latan.elena]

... a lăuda şi a binecuvânta în dificultate, înseamnă a-L căuta pe Dumnezeu pentru El Însuşi şi a-i iubi pe ceilalţi aşa cum sunt şi nu doar pentru nişte gâdilături psihice pe care le putem avea. Cu cât va lucra această detaşare de sine, cu atât omul va putea creşte în ataşamentul faţă de Dumnezeu şi va descoperi o iubire ne-condiţionată.
Atunci va simţi, dincolo de emoţii, ce este „mângâierea” Duhului Sfânt: Rază de lumină… Izvor de haruri… Adăpostul celor prigoniţi… Dulce răcoare…. Odihnă lucrătoare… (Cântările Cincizecimii).

Prin rugăciunea de laudă, încetul cu încetul, omul se desface din centrarea pe sine însuşi.

Alphonse Goettmann – Bucuria, faţa lui Dumnezeu în om

[latan.elena]

Fiți atenți la felul cum vă începeți ziua. Mulți oameni se trezesc bombănind sau plângându-se! Să nu se mire dacă ziua va continua să se desfășoare în aceeași manieră. Iar seara, când se culcă, ei nu reușesc să adoarmă: ei se întorc pe o parte și pe alta, aprind și sting lumina și în final iau niște somnifere. Ei nu se gândesc că, înainte de a se culca, ar fi trebuit să se pregătească pentru somn. Sfârșitul unei zile, ca și începutul ei, este un moment sacru, fiindcă el precede o altă activitate atât de importantă pentru viața psihică: somnul.

Așadar, învățați cum trebuie să începeți ziua dacă doriți ca ea să fie fructuoasă, plină de favoarea Domnului, o favoare ce o puteți răspândi asupra creaturilor din jurul vostru. Pregătiți-vă pentru somn și cerând să mergeți să vă instruiți și să lucrați în lumea invizibilă. Pentru orice acțiune, orice activitate, începutul este de cea mai mare importanță...

Omraam Mikhaël Aïvanhov

[latan.elena]

Eu sunt.

Acestea sunt două dintre cele mai puternice cuvinte din limba noastră. Oricare ar fi cuvintele pe care le punem după aceste două cuvinte, ne modelează realitatea pentru întreaga zi, și uneori pentru tot restul vieții noastre.

Prima dată când îți experimentezi "eu sunt" este atunci când îți înveți numele.

Mult timp, m-am prezentat ca " eu sunt Alberto," în loc să spun " Numele meu este Alberto." Am crezut că sunt numele meu, care era și numele bunicului meu; a fost extensia poveștii de la familia mea. Ceea ce știam despre istoria familiei noastre a dezvăluit că suntem pirati și tilhari, cu câte un proprietar de sclavi și comerciant pe copacul nostru de familie ─ nu prea am ce să ne uităm în sus, într-adevăr.

Când spui: " Eu sunt numele tău acolo," Tu trezeşti vrăji strămoşii tăi. Unele dintre aceste vrăji se referă la sănătatea ta și despre cum vei trăi și cum vei muri. Când te duci la doctor, te întreabă de la ce au murit părinții tăi. Cancer de sân, boală de inimă, demență ─ ea îți spune că destinul ți-a fost aruncat, că este scris în genetica familiei tale. Când te duci la terapeut, ea îți arată că poveștile care se află în familia ta sar de la o generație la alta, până când vei deveni exact ca mama sau tatăl pe care ai jurat că nu vei deveni niciodată.

Dacă trăiești suficient de mult, vei pune întrebarea " Cine sunt eu?"

Este o întrebare groaznică, pentru că te lansează într-o călătorie în locuri și experiențe care nu sunt necunoscute. Îți dai seama că nu ești numele tău, că nu ești familia ta, că nu ești slujba ta, sau oricare din nenumăratele tale roluri din viața ta. Că urăști varza de Bruxelles și iubești opera nu este, repet, nu, cine ești. Până când nu începi să transformi visul de securitate, nu ai nici cea mai mică idee despre cine ești cu adevărat.

Dar pune întrebarea; acesta este un pas în direcția cea bună.

Când tatăl meu avea de ani, m-a sunat devreme într-o dimineață și mi-a spus: " Alberto, am trăit viața altcuiva. Am încercat să fiu un soț bun, un furnizor bun, o persoană bună. Dar nu am nici o idee a cui viață am trăit." Și în următorii câțiva ani după ce și-a pus această întrebare, și-a trăit propria viață până a murit. Îmi place să cred că tatăl meu a murit la vârsta de cinci ani, dar a fost o viață de cinci ani bine trăit.

După ce petreci mult timp descoperi că nu poți fi definit de numele tău sau de naționalitate sau de sexul tău ─ că toate acestea sunt reale, dar nu în mod intrinsec ─ începi să înțelegi că ceea ce credeai că este Viața și identitatea ta au fost doar un vis cu ochii deschişi.

Ai dat drumul la nevoia de a plasa ceva după " eu sunt ____," pentru că acum recunoști că este o declarație completă.

Alberto Villoldo

[latan.elena]

Fiecare om are un domeniu din viață în care este excelent. Indiferent despre ce ar fi vorba - un hobby, o muncă, o profesie, un gest - acel ceva îl face impecabil, rapid și fără efort.
Este excelența care te definește.(...)
Cu toții excelează în ceva, și tocmai de aceea să nu uiți câteva reguli:
- nu vei putea mulțumi niciodată pe toată lumea;
- oamenii nu vor să-ți fie ție mai bine, ci lor, chiar cu prețul sănătății și vieții tale:
- dacă lași ca excelența ta să fie stinsă de mediocritatea lor, îți meriți soarta!
- dacă un cârcotaș de meserie reușește să te clatine sau să te doboare, înseamnă că nici măcar tu nu știi care este valoarea ta.
În definitiv nu trebuie să fim toți le fel, să gândim, să acționăm la fel și în aceleași domenii.
Ești individualitate creată cu un anumit scop. Liberul arbitru este numai al tău.
Respectă-l și respectă-te pe tine, nu aștepta asta din altă parte.
Recunoașterea este în ochii privitorului, după chipul și asemănarea lui.
Nu-ți pierde vremea și energia privind peste garduri străine, admirând sau urând pe cei care și-au găsit calea. Trebuie doar să descoperi ce anume te face să „ticăi” în viață.
Excelența e în fiecare din noi.
Caută-ți-o, pentru că o ai. Sigur! Ai găsit-o?
Tu în ce excelezi?

dr. Edith Kadar
(fragment din EXCELENȚA TA, PRIN OCHII ALTORA )

[latan.elena]

Adevarata libertate nu are nimic de a face cu lumea exterioara. Adevarata libertate nu este politica, nu este economica; este spirituala. Libertatea politica iti poate fi furata in orice moment; libertatea economica poate disparea ca un strop de roua in soarele diminetii. Ele nu sunt in mainile tale, si ceea ce nu este in mainile tale nu se poate numi libertate adevarata.
Adevarata libertate este intotdeauna spirituala. Ea are de a face cu forul cel mai profund al fiintei tale, care nu poate fi pus in lanturi, care nu poate fi incatusat, care nu poate fi inchis in puscarie.

*Care este, exact, substanta cea mai profunda a libertatii?
Sa fii liber de trecut, sa fii liber de viitor. Sa nu ai amintiri care te leaga de trecut, care te trag mereu inapoi, este ceva impotriva firii; nimic nu merge inapoi. Si libertatea ta este si de imaginatie, dorinta, nazuita – ele te trag catre viitor.

*Nu exista nici trecut, nici viitor. Tot ce ai in mainile tale este prezentul. Si acela care traieste in prezent, neimpovarat de trecut si viitor, cunoaste gustul libertatii. Nu exista lanturi – lanturi ale aminitirilor, lanturi ale dorintelor. Acestea sunt adevaratele lanturi care iti leaga sufletul si nu te lasa niciodata sa traiesti clipa, care este a ta.

[...]Daca toata ziua esti tulburat si ingrijorat, sau dornic si ahtiat, si te simti frustat, noptile tale vor fi un cosmar. Daca traiesti fiecare clipa in totalitatea ei, cu intensitate, cu toata fiinta ta, noptile iti vor fi calme si linistite, relaxate si impacate. Nici macar un vis nu te poate tulbura, pentru ca visele vin dintr-o viata neimplinita, dintr-o viata reprimata.

Nu iti trata asa-zisa viata cu superficialitate. Aceasta nu este viata deloc. Trebuie sa parcurgi o revolutie; si aceasta revolutie nu are nimic de a face cu nicio politica, cu nicio economie. Are de a face cu spiritualitatea ta si cu o constietizare: atunci cand strafundul fiintei tale este plin de lumina, lumina ta exterioara incepe si ea sa reflecte acest fapt. Fiindu-ti vechi – si vechi tovarasi – vechiile obiceiuri vor incerca in repetate randuri sa iti fure libertatea. Dar trebuie sa fii mereu constient sa le transcezi. Trebuie sa le observi cum vin si sa le spui adio pentru totdeauna. Atunci, ajungi dintr-o data sa fii parte din acesti copaci frumosi…cu trandafiri frumosi, cu stele marete – toate sunt libere.

*Nu exista sclavie in lume, ci doar in om. Si nu este greu sa scapi de ea. Problema nu este ca sclavia se agata de tine. Realitatea este ca tu te agati de sclavie. Lanturile tale sunt raspunderea ta. Tu le-ai acceptat; ele sunt acolo. In deplina constienta, spune-le: “Adio, demult sunteti cu mine. Ajunge, ne despartim.” [...]
A sti inseamna a fi liber, liber de toate inchisorile; ale trupului, ale mintii, care exista in afara ta. Pur si simplu traieste-ti viata ca pe o enorma bucurie si sarbatoare, ca pe un dar al Firii!

[...] De cate ori libertatea se intampla intr-o constiinta, din interior ea se simte ca libertate, iar din exterior ca iubire.

Osho

[latan.elena]

Omul bogat sufleteste
Pe omul bogat sufleteşte şi stăpân pe rosturile sale proprii, de îl doare viaţa, el o ştie îndruma către un act de creaţie. Purtat de aceeaşi doruri albastre ale salvării, el face să rodească bogat fiecare clipă, fiece suflu până la temeliile lumii şi ale sufletului său însuşi.

Acest om nu e frânt niciodată; el bea din plin, fără oprire, aburii calzi şi aromaţi ai vieţii. Poate fi trudit, poate fi întristat, dar niciodată nerodit, sfîrmat.

El poate avea dureri că-i om, rămas om , alungat de doruri peste puterile sale, dar lui nu-i este furată clipa, stinsă prezenţa spiritului creator şi, în acest fel, înlăturată viaţa în condiţiile potrivite naturii şi destinului său propriu.
Ernest Bernea

[latan.elena]

''Uite ce-i, eu nu ştiu ce se ascunde în tine. Nu am cum să ştiu aşa ceva. Poate de-abia dacă ştii tu, deşi bănuiesc că ai întrezărit câte ceva. Nu îţi cunosc aptitudinile, aspiraţiile, năzuinţele, talentele secrete. Dar cu siguranţă în tine se găseşte ceva minunat. Spun asta cu toată încrederea, deoarece cred că toţi suntem nişte magazii ambulante de comori îngropate. Cred că asta e una din cele mai vechi şi mai generoase feste pe care ni le joacă universul nouă, oamenilor, atât pentru propriul amuzament, cât şi pentru al nostru. Universul îngroapă nestemate ciudate în adâncul fiecăruia dintre noi şi apoi se trage îndărăt ca să vadă dacă le putem găsi.''
Elizabeth Gilbert

[latan.elena]

Fernando Pessoa: Cartea Nelinistirii

“Valoarea lucrurilor nu este dată de timpul cât ele există, ci de intensitatea cu care le percepem şi trăim. De aceea există clipe de neuitat, lucruri inexplicabile şi persoane de neînlocuit.”
Fernando António Nogueira Pessoa (n. 13 iunie, 1888 Lisabona, Portugalia — d. 30 noiembrie 1935 Lisabona), cunoscut mai ales ca Fernando Pessoa, a fost un poet, eseist și scriitor portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan.
Este considerat unul din cei mai importanți poeți portughezi din toate timpurile, valoarea lui fiind comparată cu cel al lui Camões. Criticul american Harold Bloom, în cartea sa The Western Canon (Canoanele vestului), afirma despre Pessoa că, alături de Pablo Neruda, este cel mai reprezentativ poet al secolului XX.

Cartea nelinistirii



Sînt într-o defensivă nesfârşită. Mă doare viaţa şi mă dor ceilalţi. Nu pot privi realitatea în faţă. Soarele însuşi mă descurajează şi mă dezolează. Doar noaptea-noaptea singur străin, uitat, pierdut, fără legătură cu realitatea, fără a fi de folos nimănui-mă întâlnesc cu mine însumi şi îmi dau curaj.
Mi-e frig de viaţă. În existenţa mea, totul e o groapă umedă şi catacombe întunecoase. Sînt marea înfrîngere a ultimei armate care apară ultimul imperiu. Ştiu că sînt sfîrşitul unei vechi şi dominatoare civilizaţii. Sînt singur şi părăsit-eu cel care mă obişnuisem să comand altora. Sînt fără prieteni, fără conducător-eu cel pe care mereu alţii l-au condus.
Ceva în mine cerşeşte veşnic milă-şi se plînge pe sine, ca pe un Dumnezeu mort, fără altare în templu, cînd năvala barbarilor a inundat frontierele iar viaţa a venit să ceară socoteală imperiului pentru ceea ce a făcut cu fericirea.
Întotdeauna mi-a fost frică să se vorbească de mine. Am eşuat în toate. N-am îndrăznit nici măcar să mă gîndesc că voi fi ceva. Nici măcar n-am visat să mă gîndesc la ceea ce aş dori, deoarece chiar şi în vis am ştiut că nu sînt potrivit cu viaţa fie şi în postura de visător vizionar.
Nici un sentiment nu-mi ridică de pe pernă capul, pe care l-am înfundat acolo pentru că nu mai suportam corpul, pentru că nu mai suportam idea că trăiesc, pentru că nu mai suportam nici măcar idea absolută a vieţii.”

Autopsihografie



Poetu-i simulator.
Simulează atât de tare
Că simulează că-l dor
Dureri ce-aivea le are.

Toţi care citesc ce scrie,
În durerea ce-au citit
Simt nu două ce-l sfâşie,
Ci una ce le-a lipsit.

Şi astfel încet se mişcă,
Din raţiune minimă,
Un mic tren ca o morişcă
Ce se cheamă inimă.


Anticul ritm bătut de tălpi desculţe,


Jacques Louis David

Anticul ritm bătut de tălpi desculţe,
Un ritm pe care nimfele-l repetă,
Când pe sub arbori ţineau
Cadenţa dansului,
Să-l înviaţi pe plaja cea albă, împroşcând
Cu spumele obscure; voi, infante,
Cât timp încă teama
De teamă, nu vă opreşte;
Încingeţi-vă-n horă, în vreme ce Apolo,
Precum un ram înalt, curbează orizontul
De aur, iar marea perenă
Îşi pompează fluxul, refluxul.


Încep să mă cunosc. Eu nu exist.



Încep să mă cunosc. Eu nu exist.
Sunt intervalul dintre ceea ce doresc să fiu şi ceea ce au făcut
alţii din mine,
Sau jumătatea acestui interval, căci mai există şi viaţa...
Asta sunt, în sfârşit...
Stinge lumina, închide uşa, fă cumva să nu se mai audă
târşiitul papucilor de pe coridor,
Să pot să rămân singur în cameră şi să-mi tihnească bine de
mine.
E un univers ieftin.

(din Odă maritimă)


Cele două castele



Europa zace, sprijinită-n coate:
Din Est zace spre Vest, privind nainte;
Plete romantice-i păzesc bogate
Ochii elini, şi vremi îi trec prin minte.

Cu braţul stîng la spate-i aşezată;
Cel drept, în unghi, îl năpădeşte ceaţa.
Primul zice Italia, şi-o arată,
Al doilea Anglia, mai depărtată,
Cu mîna-n sus, în care-şi ţine faţa.

Cu ochi de sfinx, fatal, nălţîndu-şi talia,
Spre Vest, trecutul viitor, ea cată.

Iar faţa ce-l priveşte-i Portugalia.


Paznicul turmelor



IX

Sunt paznic de turme.
Turmă a gândurilor mele.
Iar gândurile mele toate sunt senzaţii.
Gândesc cu ochii şi urechile,
Cu mâinile şi picioarele,
Cu nasul şi gura.

A gândi o floare înseamnă- a o vedea şi mirosi.
Iar a mânca un fruct înseamnă a-i şti sensul.

De-aceea când , într-o zi de zăpuşeală,
Sunt trist că prea mă bucur de ea,
Şi mă întind pe iarbă,
Şi îmi închid ochii înfierbântaţi,
Îmi simt tot corpul tolănit în realitate,
Ştiu adevărul şi sunt fericit.


Păstorul Îndrăgostit



I

Pe vremea cînd nu te aveam
Iubeam Natura aşa cum pe Cristos îl iubeşte liniştitul călugăr...
Iar acum iubesc Natura
Ca un călugăr liniştit pe Fecioara Maria,
Cu religiozitate, în felul meu, ca şi înainte,
Dar cumva mai emoționat, mai apropiat.
Văd mai bine şi rîurile cînd merg împreună cu tine
Pe cîmpuri pînă la malul rîurilor;
Întins alături de tine privind spre nori
Îi văd mai bine...
Tu nu mi-ai luat Natura...
Tu nu mi-ai schimbat Natura...
Tu ai adus Natura aproape de mine,
Fiindcă tu exişti o văd şi pe ea mai bine, însă aceeaşi,
Fiindcă tu mă iubeşti, o iubesc în acelaşi fel, dar mai mult,
Fiindcă tu mă alegi pe mine pentru a te avea şi a te iubi,
Ochii mei au fixat-o mai îndelung întîrziind
Asupra tuturor lucrurilor.

Nu regret ceea ce am fost altădată
Fiindcă mai sunt şi acum tot așa.
Regret doar că altădată nu te iubeam.

Ulisse



Mitul-nimicul care totul este.
Acelaşi soare-arzînd al zării cort
E-un mit tăcut, o-nvăpăiată veste-
Al Domnului trup mort,
Viu, gol, pe creste.

Acesta, care-aici a debarcat,
Fu doar o nefiinţă existentă.
Fără a fi, ne-a-ndestulat.
Absenţa şi-o făcu prezentă,
Şi ne-a creat.

Astfel legenda-n depanare
Pătrunde în realitate,
Şi fecundînd-o curge-n zare.
Viaţa, mai jos, pe jumătate
Nimica, moare.


Zdrenţe



Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineaţă, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineaţă eram deja uşor trist.
Anticipare? Tristeţe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.
Ştiu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Ştiu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Ştiu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui şi celorlalte că eu vreau să fiu elegant?
Daţi-mi cerul albastru şi soarele vizibil.
Căci ceaţă, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât linişte.
Mi-ar plăcea să am chiar şi un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe să-mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniştea.
Să nu exagerăm!

din Odă maritimă,


Ultimul poem



Există dureri mai grele decât durerile,
Dureri ce nu dor, nici măcar în suflet,
Deși sunt mai dureroase ca altele.
Sunt angoase visate mult mai reale
Decât cele pe care le-aduce viaţa, senzații
Simțite doar cu imaginația, proprii
Vieții noastre chiar mai mult decât viaţa noastră
Lucruri nenumărate care, neexistând
Există, există cu încăpățânare,
Sunt ale noastre, cu încăpățânare, și suntem noi...
În cupa cea verde a fluviului maiestuos
Se regăsește strălucirea albilor pescăruși...
Iar peste suflet inutilă trece o alinare
Din ceva care nu există, și nici nu poate, și este totul.

Mai dați-mi vin, căci viaţa nu e nimic.

Sursa:http://intelart.blogspot.com/2017/09/fernando-pessoa-cartea-nelinistirii.html

[latan.elena]

Ideea cea Mare este ca Suntem Toti Unul

"Ideea cea Mare este ca exista doar Un Dumnezeu - si ca acestui Dumnezeu nu-i pasa daca esti catolic sau protestant, evreu sau musulman, indian sau mormon, sau daca nu ai nici un fel de religie.

Ideea cea Mare este ca tot ce avem de facut este sa ne iubim unii pe altii - si, in lumea noastra, toate celelalte vor avea grija de ele insele, din vointa noastra de a actiona cu afectiune unii cu ceilalti.

Ideea cea Mare este ca nici unul dintre noi nu este mai bun decat altul.

Ideea cea Mare este ca toate resursele naturale ale Pamantului apartin tuturor oamenilor lumii - si asta nu are nimic de-a face cu terenul pe care, in care sau sub care se afla localizate resursele.

Ideea cea Mare este ca nimeni nu "detine" cu adevarat nimic, cu atat mai putin pe altul - sau chiar bucati din planeta care este casa speciei noastre.

Ideea cea Mare este ca libertatea este esenta Vietii, nu ceva ce dobandesti sau ce-ti poate fi dat, ci Ceea Ce Esti - si orice efort de a-i limita exprimarea este un efort de a limita Viata Insasi, pe care sufletul o va re-crea la fiecare nivel, pana ce sufletul, care ESTE libertate, este exprimat pe deplin, in fiecare clipa.

Ideea cea Mare este ca bucuria este starea naturala a fiintei noastre si ca bucuria este intotdeauna exprimata cel mai deplin si cel mai rapid, prin daruirea ei."

Neale Donald Walsch

[latan.elena]

'' Nimic din ceea ce s-a intamplat,
nu se putea intampla altfel!

Si daca s-a intamplat
este pentru ca asa trebuia sa se intample! ''