Să știi că transformarea începe uneori cu o toamnă. Așa că niciodată să nu blestemi toamna.
Yasmin Mogahed
Există o armonie în toamnă și o strălucire în cerul ei, care nu poate fi regăsită de-a lungul verii, ca și cum n-ar putea fi, ca și cum n-ar fi fost vreodată.
Percy Bysshe Shelley
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
Nichita Stanescu
Ana Pana Photography
Elogiul candoriiȘtiu să întreb
Despre miei, despre flori.
Odată-ntr-o pădure
Am sărutat un izvor.
Știu ce uimită-i
Culoarea albastră.
Am o grădină
Și o fereastră.
Mai am și o carte
Foarte subțire
În care nu-ncape
Decât o iubire.
Pot să-mi iau locul
Lângă tine, pe stea?
- Da, spuse prințul,
Ești prietena mea.
Nina Cassian
Micul print – Lectia despre „imblanzire”
(…) Ce înseamnă„a îmblânzi”? intreba micul print.
– E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. Înseamnă„a-ţi crea legături”…
– A-ţi crea legături? – Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume.. .
– Încep să înţeleg, zise micul prinţ. E undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit… – Se prea poate, zise vulpea. Pe Pământ întâlneşti tot soiul de lucruri… – O! Dar nu e pe Pământ, zise micul prinţ. Vulpea se arătă foarte nedumerită: – Pe altă planetă? – Da. – Pe planeta aceea sunt vânători? – Nu. – Interesant. Dar găini? – Nici. – Nimic nu e desăvârşit, suspină vulpea. Vulpea însă se întoarse la gândurile ei: – Viaţa mea e veşnic aceeaşi. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, şi toţi oamenii se aseamană între ei. Aşa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nici oamintire. Şi asta-i trist! Tu însă ai părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat când mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. Şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu… Vulpea tăcu şi se uită la micul prinţ. – Te rog… îmblânzeşte-mă, zise apoi. – Bucuros aş vrea, răspunse micul prinţ, numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut. – Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei cu adevărat să ai un prieten, îmblânzeşte-mă! – Ce trebuie să fac? zise micul prinţ. – Trebuie să ai foarte multă răbdare, răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine… A doua zi, micul prinţ veni din nou.
– Ar fi fost mai bine dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră, zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Şi cu cât va trece timpul, cu-atât mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă va cuprinde un frământ şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri. – Ce-i acela rit? zise micul prinţ. – E încă un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. E ceea ce face ca o zisă se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. De pildă, vânătorii mei au un rit. Se duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o ziminunată! Mă plimb şi eu atunci, până la vie. Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea niciodată vacanţă. Şi-aşa micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape: – Vai! zise vulpea… Am să plâng. – Din vina ta, zise micul prinţ, eu nicidecum nu-ţi voiam răul, ci numai tu ai vrut să te-mblânzesc… – Aşa e, zise vulpea. – Dar ai să plângi! zise micul prinţ. – Aşa e! zise vulpea.
– Şi-atunci nu dobândeşti nimic din asta! – Ba dobândesc, zise vulpea, datorită culorii grâului. Apoi adăugă: – Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, să-ţi iei rămas bun, iar eu îţi voi dărui o taină. Micul prinţ se duse să mai vadă o dată trandafirii. – Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic, le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-aţi îmblânzit pe nimeni. Sunteţi aşa cum era şi vulpea mea. Nu era decât o vulpe, aidoma cu altele o sută de mii. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are în lume seamăn. Şi florile se ruşinară. – Sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că e asemeni vouă. Ea însă singură e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am adăpostit-o sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis omizile (în afară doar decâteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar şi cum tăcea. Fiindcă ea e floarea mea. Şi se duse înapoi la vulpe. – Rămâi cu bine, zise el… – Te du cu bine, zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor. – Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor, spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte. – Numai timpul împărţit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă. – Numai timpul împărţit cu floarea mea… făcu micul prinţ, ca să ţină minte. – Oamenii au dat uitării adevărul acesta, zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit.Tu eşti răspunzător de floarea ta.- Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ,ca să ţină minte.
Cap. XXI Micul Print, Antoine de Saint- Exupery
Ultima modificare făcută de latan.elena; 27.11.2019 la 18:41.
Nina Cassian (n. 27 noiembrie 1924, Galați - d. 15 aprilie 2014, New York)
Dialog
- Frunze de toamna, frunze natange,
Miezuri de piersica, pline de sange,
Cum v-ati ranit atat de cumplit ?
- N-am banuit, n-am banuit
Ca soarele poarta-un cutit, un cutit.
Bucurie
Ma bucur sa-mi umplu parul cu voi, frunze de toamna,
sa fug prin padurea nebuna, cazand si razand, si sa-mi zgarii
obrazul, in scoicile voastre scortoase ... Ma bucur sa-mplant
in toamna roscata strigatul meu adanc, singuratic,
sub boltile pline de aer uscat, de fosnet de vant,
sa fug, sa cad si sa rad pe pamantul impodobit
de galbenul tau sarut cu o mie de buze, toamna !
Drum în toamnă
Prin ale toamnei văi prelungi,
Cu tine am umblat odată.
Ciorchinul lunii sta să cadă
şi nu mai pot uita de-atunci.
Oare-o fi fost pe-aproape via
De m-ameţeam atât de rău?
Sau era numai gustul tău
Care-mi statornicea beţia?
Atâta ştiu: că aş fi mers
Cu tine, viaţa mea întreagă,
Şi frunzele fără de vlagă
Mi-ar fi părut atât de verzi!
Nina Cassian
Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.11.2019 la 00:05.
Pleaca toamna
Nichita Stanescu
Pleaca toamna, duca-se
iara iarna, vina-se
am dat greu auraria
de la toata frunzaria
codrilor mei jefuiti
nepriviti si neiubiti
Am dat greu auraria
pe toata argintaria
primelor ninsori
himene de sori
himene de stele
himene de vreme
Cind e foarte frig
oasele se-nchid
pieile o mie
peste carnarie
venele, cu toate
pe singe-l abate
cind inima bate.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.11.2019 la 00:13.
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.
Toate trec ca floarea spulberată.
Veștejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tanăr niciodată.
N-ai să mai zvâcnești ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme…
S-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o să mă mai cheme.
Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
Si pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simțirii!
În dorinți încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat, doar, viață?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineață.
Toti suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele deșarte…
Binecuvantat să fie, deci,
Că trăiesc și că mă duc spre moarte.
Esenin
''Bunurile cele mai preţioase nu trebuie căutate, ci aşteptate. Fiindcă omul nu le poate găsi prin propriile forţe, iar dacă se por*neşte în căutarea lor, va găsi în loc de ele bunuri false, a căror falsitate nu va şti să o discearnă.''
Simone Weil
Pino Daeni | Impressionist Figurative painter | Tutt'Art ...
De-as avea ...
Mihai Eminescu
De-as avea si eu o floare
Mandra, dulce, rapitoare,
Ca si florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai razand cu iarba verde,
Ce se leagana se pierde,
Undoind incetisor,
Soptind soapte de amor;
De-as avea o floricica
Gingasa si tinerica,
Ca si floarea crinului,
Alb ca neaua sanului,
Amalgam de-o roz-albie
Si de una purpurie,
Cantand vesel si usor,
Soptind soapte de amor;
De-as avea o porumbita
Cu chip alb de copilita,
Copilita blandisoara
Ca o zi de primavara,
Catu-ti tine ziulit
I-as canta doina, doinita,
I-as canta-o-ncetisor,
Soptind soapte de amor.
Michael and Inessa Garmash
Ludwig van Beethoven
(16 decembrie 1770 – 6 martie 1827)
“Muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul în sufletul omenesc.”
“Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde.”
“Muzica este mediatorul între viaţa spirituală şi cea trupească.”
“A cânta o notă greşit este un lucru banal, dar a cânta fără pasiune este de neiertat.”
“Muzica trebuie să aducă foc în inimile bărbaţilor şi lacrimi în ochii doamnelor.”
“Muzica este o revelaţie mai înaltă decât toată înţelepciunea şi filosofia.”
“Trebuie să exprim tot ce am în inimă; acesta este motivul pentru care compun.”
"Vibraţiile din aer... sunt respiraţia lui Dumnezeu... care vorbeşte sufletului omului. Muzica este limbajul lui Dumnezeu. Muzicienii sunt cel mai aproape de Dumnezeu dintre toate fiinţele umane... Îi auzim vocea... Îi citim pe buze... Noi dăm naştere copiilor Domnului ce cântă lauda Lui... Şi dacă nu suntem astfel, nu suntem nimic."
Într-o noapte plină de fericirea razelor luminoase ale lunii– el îşi vorbi aşa:
”Venit-a timpul şi pentru mine
să plec din astă lume în căutarea Celuia din Slavă,
lăsându-mi fără de stăpân casa mea.
Vai! cine putut-a să mă ademenească atâta vreme în împărăţia pământească
cu aceste iluzii mincinoase?"
Dumnezeu îi şopti: „Eu” dar omul nu pricepu nimic
şi din nou vorbi:
”Unde eşti tu oare – acela care te-ai jucat cu mine de-a lungul atâtor veacuri?”
Lângă el întinsă în toată liniştea patului
dormea femeia lui cu pruncu-i ghemuit la sânu-i.
Vocea din nou îi strigă: „Dumnezeu este aici” – dar omul nu pricepu nimic.
Din vis copilul începu a plânge – zbătându-se la sânul obosit al mamei.
Dumnezeu îi porunci: - „Opreşte-te, nebune, nu-ţi părăsi fericirea adăpostului tău”
dar omul tot nu auzi.
Un suspin înecă tristeţea Domnului:
”De ce oare slujitorii mei se cred mai aproape de mine
atunci când se depărtează întru căutarea mea?”
Rabindranath Tagore
Momentan sunt 137 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 137 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
.jpg)
Marcaje