Odată uitat centrul Fiinţei lui esenţiale, omul devine încet-încet o cochilie goală.
Când plenitudine interioară tace el caută zgomotul exterior
şi când pierde conştiinţa sursei lui profunde cade sub dominaţia periferiei şi a scoarţei ei înăsprite.
Omul ajuns străin faţă de forţele lui spirituale caută sensul vieţii în siguranţă şi în bucuria eului său, în excitaţiile de ordin secund şi în satisfacţia acestora.
Sau în excentricitatea intelectuală a unui spirit cerebralizat, cu rădăcini uscate.
El fuge în afara lui şi a ritmului silenţios al vieţii şi se refugiază într-o ordine de existenţă sistematizată.
Vrând să asigure ceea ce este perisabil oricum, pierde contactul cu imperisabilul din el.
Agitaţia superficială a unui „a apărea” insignifiant acoperă vocea silenţioasă a Fiinţei.
(Karlfried Graf Durckheim, Le Japon et la culture du silence)
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2009_1.htm
Marcaje