Buna dimineata,soare,buna dimineata,viata !
Buna dimineata,soare,buna dimineata,viata !
Ultima modificare făcută de latan.elena; 04.11.2019 la 12:20.
"Întotdeauna lasă o fereastră a inimii tale deschisă; ar putea intra infinitul."
"A fi înțeleși înseamnă a fi acceptați așa cum suntem."
Natalia Ginzburg
FERICITI cei ce dăruiesc fără a aştepta nimic în schimb, nici măcar multumiri, căci ei vor fi răsplătiti din belşug.
FERICITI cei ce transforma în fapte convingerile lor. Chiar şi adevărurile cele mai înalte le vor fi revelate.
FERICITI cei ce fac voia lui Dumnezeu fără a cere să vadă rezultate, căci mare va fi răsplata lor.
FERICITI cei ce-i iubesc pe semenii lor şi au încredere în ei. Aceştia vor atinge ce e bun în oameni şi vor primi un răspuns iubitor.
FERICITI cei ce au văzut realitatea, căci ei ştiu că nu veşmăntul pământesc, ci ceea ce îl însufleteşte este real şi indestructibil.
FERICITI cei ce văd schimbarea numită moarte ca o eliberare de limitele vietii terestre, căci ei se vor bucura cu cei dragi care au făcut glorioasa tranzitie.
FERICITI cei care, după ce şi-au dedicat viata cautarii spirituale şi au fost binecuvântati, au curajul şi credinta de a depăşi greutătile drumului lor, căci ei vor fi răsplătiti încă o dată.
FERICITI cei ce avansează pe calea spirituală fără a căuta în mod egoist pacea interioară, căci ei o vor găsi.
FERICITI cei care nu încearcă să forteze portile împărătiei cerurilor, ci, dimpotrivă, încearcă să se apropie cu smerenie, cu iubire şi puritate, căci ei le vor traversa direct.
Peace Pilgrim
„Nu am cerut,
Nu am cerut nicicând
De la nimeni nimic,
Și cred că am dat
Altora mai mult
Decât nu am voit să cer.
Astfel,
Am cunoscut fericirea.”
(Grigore Vieru)
"Vesela verde câmpie acu-i tristă, veștejită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se dezlipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc."
(V. Alecsandri)
"Atâtea taine nepătrunse
ne cad în brațe la un semn
și suntem îmbrăcați în frunze
și căptușiți c-un fel de lemn."
(A. Păunescu)
• chipul mamei •
"Ca şi ieri rotundă luna
O să ias-acum-acum,
Steag de aur pe cununa
Dealului, privind în luncă
Plopii doinitori ce-aruncă
Umbre peste drum."
(G. Coșbuc)
M i H U mihai ungureanu pictura
<<Numele ei este "toamna",
Nuanta ei este cea a sangelui,
O artera strabatatand dealul,
O vena de-a lungul drumului.
Globule enorme pe alei
Si, vai, rafala murdara,
Cand vanturile tulbura panzele apei
Si revarsa ploaia stacojie.
Ea stropeste bonetele, le imbiba,
Se-aduna in baltoace roscate,
Apoi, in vartejuri precum ale rozei petale
Se-nvolbura departe, pe roti purpurii.>>
Emily Dickinson
Ultima modificare făcută de latan.elena; 05.11.2019 la 14:53.
„Voi, care mi-ați pătruns în inimă, să nu vă îngrijoreze dezordinea de acolo!”
Jean Rochefort.
„În împăcarea cu sine însuşi se află acel dram de fericire pe care îl speră omul pe pământ.”
Ugo Foscolo
Cea mai strânsă legătură care există între două ființe este atunci când fiecare e paznicul singurătății celeilalte.
Rainer Maria Rilke
Nu fiziologicul ne domină destinul, ci spiritualul.
James Clerk Maxwell
Câte drumuri trebuie să parcurgă un om până să ajungă să se numească om!
Bob Dylan
Banii nu vindeca bolile, dar le atenueaza simtomele.
John Steinbeck
„Învaţă regulile ca un profesionist, ca să le încalci ca un artist.”
Pablo Picasso
Există o fisură în orice lucru; pe acolo intră lumina.
Leonard Cohen
Poezia este doar dovada vieţii. Dacă viaţa arde bine, poezia este cenuşa.
Leonard Cohen
În viață este cu neputință să știi tot, să ai tot, să iubești pe toți și să fii iubit de toți.
Nina Berberova
Rémi LaBarre, 1977 | Figurative painter |
https://www.youtube.com/results?sear...drian+paunescu
Opriţi această frunză
Adrian Păunescu
Atunci când cade frunza pornită să răstoarne
Întreaga roată a lumii şi fiecare pom
O simt că mi se rupe din sânge şi din carne
Şi mi se face milă de lume şi de om.
Şi mi se face milă de mine şi de tine
Şi frunza care cade mă-nebuneşte iar
Şi-apoi de-atâtea lacrimi îmi e puţin mai bine
Şi mi se desfrunzeşte pe trup un calendar.
Şi nu se mai întâmplă nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade în dulce hodoronc
Şi nu mai am putere şi nu mai am cuvinte
Şi fiecare fibră răsună ca un gong.
Opriţi pe creangă frunza, destul cu-atâta toamnă,
Destul cu-atâta ceată şi oameni neciteţi
Opriţi această frunză de foc ce mă condamnă
Să ştiu măsura scurtei mele vieţi.
Telefon peste moarteAdrian Păunescu
(n. 20 iulie 1943 - d. 5 noiemrie 2010)
În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Şi n-am ce număr să formez.
Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.
De convorbiri cu ei sunt gata
Și în necunoscut mă zbat,
Îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.
Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.
Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.
Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.
Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.
Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 06.11.2019 la 10:48.
''Asa cum într-un ghioc se aud suspinurile mării, la fel în fiecare culoare auzim adâncurile profunde ale unui subconștient divin.''
Dumitru Ichim
''Viața este un joc de bumerang. Gândurile noastre, faptele și cuvintele se reîntorc către noi mai devreme sau mai târziu cu o precizie uimitoare. Așa că înainte de a gândi, face sau a spune orice – imaginează-ți cum ar fi să primești ceea ce trimiți. Apoi, mai înaintează un pas. Decide înainte de vreme ce ți-ai dori să primești...și apoi trimite. În mod deliberat. Aceasta ar determina în viața altcuiva ceea ce ți-ai dori tu să experimentezi. Apoi...urmărește magia. ''
Neale Donald Walsch
Vezi că această lume trece.
Nu, ea nu trece.
Dumnezeu nu sterge din ea decât întunecimea ei.''
Angelus Silesius
Momentan sunt 136 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 136 vizitatori)
Marcaje