Buna dimineata,soare,buna dimineata,viata !
Buna dimineata,soare,buna dimineata,viata !
"Nici frumusetea primaverii si nici cea a verii nu are gratia pe care am zarit-o in al toamnei obraz."
John Donne
„Într-un cuvânt, primeşte această scurtă poruncă: iubeşte şi fă ce vrei! Dacă păstrezi tăcerea, să fie din iubire; dacă strigi, să fie din iubire; dacă îndrepţi, îndreaptă din iubire; dacă ierţi, iartă din iubire. Rădăcina interioară să fie cea a iubirii, din această rădăcină nu poate ieşi decât bine.”
Sfântul Augustin
''Viaţa este acolo unde te regăseşti şi momentul în care simţi că îţi apartine clipa, că în ea stă ascunsă o viaţă întreagă. ''
Chris Simion
"De-a lungul tuturor coridoarelor experienţei umane s-a auzit ecoul acestui Adevăr: Dragostea este răspunsul. Dar voi nu aţi ascultat."
Neale Donald Walsch
Ultima modificare făcută de latan.elena; 02.11.2019 la 12:59.
,,Am cunoscut oameni care nu se pot supăra pe tine orice le-ai spune sau face. Se lasă călcați în picioare și acceptă orice umilință, spunându-și tot timpul că e vina lor pentru felul în care tu te-ai comportat. Aceștia sunt cei mai frumoși, dar și cei mai ușor de rănit. Naivii lumii. Ei nu pot înțelege minciuna. Nu pot crede că cineva le-ar putea face rău. Și își aștern de fiecare dată sufletul la picioarele noastre, acceptând de bună voie suferința. Până la sângerare. Însă pentru ei, un înger se pogoară din cer în fiecare noapte și le înălbește sufletul din nou."
Manuela Hărăbor
"Bunătatea este cea mai frumoasa formă de eleganţă, chiar daca mai există, inca, oameni care o confundă cu slăbiciunea."
Ilioiu Florian
" Oamenii spun, arată și oferă ceea ce au în suflete."
Irina Binder
“Am fost plămădiţi din lut şi un vas de lut nu o să devină niciodată un pocal de aur. Contează însă ce pui înăuntru, asta îi dă valoare. Poate fi porţelanul cel mai fin sau o oală de pământ; buchetul de flori pe care îl poartă îţi captează atenţia şi atunci vasul ţi se pare perfect.
Ai grijă ca sufletul tău să fie mereu un buchet proaspăt!”
Moise D.
“Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel
N-am să strig.
Golurile se vor mări de la sine
Destul ca să scot mâna şi să cuprind luna.
Şi de vei face ziduri de piatră
Niciodată n-ai să zideşti închisoare pentru mine.
Pietrele se vor nărui de la sine
De îndată ce voi apărea eu.
Deşi mă vei exila şi mă vei trimite pe un ocean
Într-o barcă găurită
Am să desfid oceanul
Şi n-am să pierd nici această bătălie marină.
Sau dacă mă vei trimite în deşertul Saharei
Unde nisipul duşmănos e fierbinte,
Deodată va sufla parfum de iasomie
Ca să-mi umple serile pustii.
Ai uitat că într-una din primele noastre dimineţi
Mi-ai pus în mână o săgeată care poate ochi sunetul
Şi că tu ai fost cel care m-a învăţat
Să trag la ţintă fără greş.
Şi azi, dacă vrei să mă umpli de întuneric
De nu-mi mai pot vedea drumul,
Fii sigur c-am să netezesc cerul
Şi am să umplu lumea de lumină într-o noapte fără lună.
N-ai decât să stai cu spatele întors la mine,
Am sa-ti umplu cerul cu un cantec
Tăcut ca o rază. Iar tu, mirat, n-ai să ştii
De unde vine revărsarea aceasta de lumină.”
( Maitreyi Devi pentru Mircea Eliade)
Fatmir Mura - Sand Artist
IN MEMORIAM: LEO IORGA
Leo Iorga (n. 2 decembrie 1964, Arad, România – d. 2 noiembrie 2019, București, România), muzician român, vocalist al formației PACT by Leo Iorga & Adi Ordean.
Mai mult :https://ro.wikipedia.org/wiki/Leo_Iorga
YOUTUBE
https://www.youtube.com/results?search_query=COMPACT
Doamne !
Doamne,
Ia-ma de mâna
si hai sa fugim din lume
Sa iesim putin, la aer
Poate schimbând curentii
O sa ma simt si eu în larg
Lânga tine.
Marin Sorescu
E important să avem un secret şi presimţirea a ceva ce nu poate fi cunoscut. Ne umple viaţa cu o nuanţă de impersonal, cu un numinosum. Cine n-a făcut niciodată experienţa acestui lucru a pierdut ceva esenţial. Omul trebuie să simtă că trăieşte într-o lume care este misterioasă într-o anumită privinţă, să simtă că în ea se întîmplă şi lucruri a căror experienţă o poate face, chiar dacă rămîn inexplicabile, şi nu numai acelea care se desfăşoară în limitele aşteptărilor. Neaşteptatul şi incredibilul ţin de această lume. Numai atunci viaţa este întreagă. Pentru mine, lumea a fost de la bun început infinit de mare si de insesizabilă.
Carl Gustav Jung
ALEXANDER LEFLER
Sarutul
este
popasul
dintre
doua rani...
îmbratisarea
este
popasul
dintre
doua clipe...
privirea
este
popasul
dintre
doua taceri...
pe linia vietii
toate sunt o pauza
dintre ceva si altceva ...
("Popas prin suflet" - ieromonah Hrisostom Filipescu)
ALEXANDER LEFLER
CHRISTIN MARTIN
SHELBY RAE ROBINSON
Double expsure photography at its best! -
,, Și știi ce este cel mai important în amintirile tale? Ceea ce nu spui."
M. Shishkin
Delicateţea este calitatea supremă şi cea mai rară a sufletului omenesc. Ea le presupune pe toate celelalte; inteligenţa, bunatatea, altruismul, generozitatea, discreţia, marinimia... un om lipsit de o singură calitate a sufletului nu are delicateţea completă.
Garabet Ibrăileanu
''Eu cred ca mai intai de toate, trebuie sa stim cum sa iubim tacerea, sa curga ca o muzica, sa ne oglindim chipul intr-un zambet iar gandirea catre noi insine sa o transformam intr-un val de iubire. Aceasta mladiere nu este altceva decat echilibru, o gratie care vine din interior. De la tine! [...] Vine prin munca si sudoare, este dragostea pe care nimeni pe lume ti-o va oferi vreodată. ''
Anna Biason, "Despre ritm si culoare"
Paintings by Guan ZeJu | Art and Desi
>
''Ai nevoie de forta doar cand vrei sa faci ceva distructiv,
astfel iubirea este suficienta ca sa faci orice.''
Charlie Chaplin
Momentan sunt 39 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 39 vizitatori)
Marcaje