Elena Latan

[latan.elena]

”Clipă, întârzie puţin, eşti atât de frumoasă.”
Goethe

[latan.elena]

"Cind simtiti ca anumite ginduri negative iau cu asalt "cerul" vostru,imputinindu-va credinta, iubirea si va impiedica sa vedeti splendoarea lui Dumnezeu a invataturii, concentrati-va si trimiteti razele cele mai pure in directia acestei neguri.
Veti vedea ca se va produce putin cite putin o curatire, o purificare, o lamurire. Prin gind urcam deasupra norilor.
Gindul este ca o racheta, sau ca o raza de lumina.
Cu gindul vostru tintiti un punct: sursa vietii, soarele etern, vizati centrul vostru interior, va concentrati asupra Domnului....
Citeva minute dupa aceasta , gindul vostru strabate norii, oricit de densi ar fi si veti ajunge acolo sus, va imbaiati in limpezime."
Omraam Mikhael Aivanhov




Ana Pana Photography

[latan.elena]

"Singura încăpățânare a vieții tale să fie aceea de a iubi, orice ar fi. Să iubești dacă ești trădat, umilit, căzut, distrus, să iubești când ești bolnav și nu înțelegi de ce tocmai tu, să iubești când ești părăsit chiar dacă te doare până-n adâncul sufletului, să păstrezi iubirea când te devastează pierderile vieții, când oamenii dragi nu te înțeleg și nu te acceptă: aceasta-i încăpățânarea care-ți poate arăta ”realitatea existenței” și frumusețea ei spirituală, care-i doar lumină și iubire. Nici o altă încăpățânare nu este mai înaltă decât aceasta prin care faci din iubire țelul tău și nu-ți trebuie un timp special pentru asta, nu e nevoie să pleci din lume, nici să studiezi limbile pământului, cât să aduci bunătatea în fiecare colțișor din mintea ta și numai din ea să vezi existența. Cu ochii bunătății, cu ochii senini ai un copil să privești către tot ce te înconjoară și, făcând din aceasta un exerciu premeditat, conștient, vei simți că iubirea curge prin trupul tău, prin mintea ta și prin sufletul tău. Când renunți la a vedea cu ochii iubirii, renunți la adevăr și asta aduce suferință. Calea iubirii e calea spirituală, ea trebuie cultivată permanent, pentru ea trebuie să lași în urmă tot ce ai știut că este lumea și tu însuți, căci acel tu pe care-l vei găsi va străluci și va lumina ca o stea în întunericul amăgitor al vieții. Nu există un alt tu decât acela care iubește: oricare altul este o creație a minții. Tu, cel hărăzit să fie aici și acum, ești iubirea întrupată. Cine ești tu nu este o funcție, nu este făcut din lucrurile care te înconjoară, nu ești banii tăi, nici emoțiile tale, nici suferințele, nici măcar gândurile tale. Cine ești tu nu greșește, nu eșuează, nu disprețuiește, nu ucide, nu neagă nimic, ci-n infinita-i blândețe și bunătate permite experiențele tale, oricare ar fi ele. Cine ești tu e-n adâncul tău, el privește din tine gândurile, emoțiile, lumea, viața, el e cel ce te așteaptă să înțelegi că ești în trecere pe aici, că dincolo de toate cele trecătoare e în tine cineva care nu îmbătrânește, nu urăște, nu vede răul și acel tu este Iubirea nemuritoare. Tu ești iubirea care a fost, este și va fi întotdeauna"!

Maria Timuc



Maria Timuc-Test pentru suflet

“Am avut noroc in viata. Intotdeauna am pierdut mai mult decat am primit. Destinul m-a invatat sa iubesc si sa iert mai mult decat sa castig bani”, spune Lazarev in cartea sa, “Principii de vindecare”.

Vedeti aici un paradox: noi spunem ca avem noroc in viata atunci cand primim, ni se pare normal sa ne simtim norocosi, dar Lazarev pare sa ne duca in ceata, caci el inverseaza situatia. Oare pretinde Lazarev ca cei care castiga bani nu iubesc si nu iarta? Pretinde ca saracul e un om bun si bogatul e unul rau? Ne spune el ca a pierde inseamna a avea noroc si a cistiga inseamna a avea ghinion?

Nu, nu-i chiar asa. Lectura atenta a capitolului in care Lazarev isi binecuvanteaza norocul de a pierde in viata dezvaluie ca lucrurile pot sta si asa, dar asta nu-i dinamica lor absoluta. Bogatia si puterea de a iubi nu se exclud reciproc; unii dintre cei mai bogati oameni au ca dimensiune esentiala a sufletului tocmai frumusetea lui si puterea de a iubi. Cu alte cuvinte, nu putem fi bogati prea mult timp daca bogatia nu este insotita de calitatile sufletului, iubirea si iertarea, iar daca ramanem bogati se poate, totusi, sa avem pierderi in diferite alte parti ale vietii. Ceea ce spune Lazarev este, nu doar interesant, ci si constructiv si vindecator; el vorbeste despre puterea sufletului de a iubi, chiar daca pierdem sau in pofida pierderii. Pierderea e ca un test pentru suflet; daca pierzi bani, lucruri, o relatie sau o slujba, ce se intimpla in interiorul tau? Te superi, condamni, urasti, detesti, te revolti, lovesti, arunci cu sabia sau accepti pierderea si talcul profund ascuns in ea?

A accepta situatiile traumatizante ale vietii, a intelege ca situatia traumatizanta este tocmai expresia fizica a neimplinirii unei dorinte, ca pierderea inseamna chiar neimplinirea dorintei ( daca nu-ti doresti un lucru ce poti sa pierzi? Deci, pierzi doar ceea ce doresti) inseamna sa intelegi ca neimplinirea dorintei are un sens mai inalt. Scopul ei este, in primul rand, educatia sufletului, adica a invata sa acceptam situatiile traumatizante! Ce nu ni se da, ce nu ni se implineste, ce nu se intampla asa cum asteptam sau dorim ar putea sa ne omoare sufletul daca am avea. A ne salva sufletul inseamna a iubi si a ierta, orice ni s-ar lua si orice am pierde. Alegerea elevata, morala, divina, umana, alegerea normala a unei fiinte umane trebuie sa devina sufletul si de aceea, orice am pierde devine noroc daca sufletul nostru ramane capabil de iubire si de iertare.

Intr-o viata de om este imposibil sa nu pierdem si imposibil sa nu trecem prin focul arzator, dar necesar al neimplinirii dorintelor. Paradigma mentala potrivit careia a avea noroc sau a castiga inseamna a ni se implini toate dorintele creeaza agresivitate, violenta, ura, disperare si suferinta, adesea imposibil de controlat si de inteles. Daca privim norocul din perspectiva castigului pentru suflet, tot ce pierdem in vietile noastre nu-i decat felul in care viata ne invata ca sufletul are intaietate si ca, a ne pastra iubirea si bunatatea, chiar daca suferim, chiar daca pare ca se scufunda lumea cu noi in fata unor pierderi devastatoare, e un castig pentru suflet. De aceea, atunci cand sufletul castiga, orice am pierde, e un mare noroc, fiindca –de fapt – nu putem pierde cu adevarat altceva, afara de sufletul nostru.



Iubirea de Maria Timuc

Cînd cineva îţi spune “te iubesc”, simţi că-ţi cresc aripi. S-ar putea să te simţi flatat, or s-ar putea să te simţi îngrijorat pentru că nu-ţi doreşti dragostea ce-ţi este declarată. Dar, ştii tu oare că iubirea pe care o simte altul pentru tine este locuinţa conştiinţei, a inimii şi a minţii sale? Ştii tu, oare, că acela ce simte dragostea este merituosul autentic? Acela ce poate iubi este acela ce poate simţi, trăi, arde, visa şi vindeca? Ştii că “iubitorul” locuieşte în palatul de aur al dragostei atunci cînd îţi spune cu toată inima “te iubesc”? Nu despre tine este vorba în lăuntrul unei declaraţii de dragoste. Tu eşti numai un stimul. Iubirea, însă, vorbeşte despre cel ce-o simte. Despre cel ce-o exprimă. Iubirea este în starea de conştiinţă a “iubitorului”.


Cînd îţi spune “te iubesc”, celălalt îţi vorbeşte despre locuinţa frumoasă a sufletului său. Îţi descrie locul interior din care te vede şi ochiul prin care te priveşte. Iubirea îl face neasemuit de frumos pe cel ce-o trăieşte cu întreaga fiinţă. ŞI această stare de iubire se răsfrînge, apoi, şi-n jurul lui, dar nu pentru că ar face personal ceva pentru aceasta. Iubirea nu se răsfrînge ca un efect al meritelor personale, cît pentru că ea se naşte într-un spaţiu sacru ce-l înconjoară pe acela ce iubeşte. Energia iubirii se transmite spontan, fascinant, tulburător, iar aceasta poate speria, poate îngrijora, poate..răni, tulbura sau poate respinge. Nu, nu iubirea respinge, căci iubirea nu respinge niciodată. Gîndurile noastre despre iubire ne îndepărtează de ea. Gîndurile noastre omeneşti îşi cresc picioare înalte pentru a fugi de iubire. Cu fiecare iritare, nefericire, judecată sau gînd negativ, ne ducem mai departe de spaţiul sacru al dragostei şi aceasta-i alegerea noastră. Cu fiecare bucurie şi cu fiecare clipă de iertare, ne apropiem de dragoste şi avem şansa extraordinară a renaşterii noastre în acela care poate spune “te iubesc”.

.Ar fi de dorit, ar fi de visat şi ar fi de căutat în fiecare zi starea de a fi tu “iubitorul”, căci în trăirea ta se piteşte frumuseţea şi-n puterea ta de a iubi se găseşte fericirea după care alergi neîncetat. În tine se află ochiul frumos, ca şi acela urît. Prin ochiul tău vezi “bîrna” sau “floarea” altuia. Dar, orice ai vedea, orice ai descrie, orice ai spune nu faci decît să descrii, să vezi şi să spui..cine eşti tu în lăuntrul tău. Gura îţi descrie inima şi, fie că vorbeşti de bine, or de rău, tu descrii starea de conştiinţă din care vorbeşti. Dacă spui şi simţi “te urăsc”, are asta legătură cu cel pe care-l urăşti? Nu, nu are. Deşi asta crezi. Deşi ai argumente să crezi. Îţi spui cît este de rău, de vulgar, de absurd, fanatic, nechibzuit, obraznic sau prost..”subiectul” urii tale. Dar..îl descrii din tine însuţi. În tine s-a cuibărit percepţia urii. ŞI aceasta este o stare de conştiinţă aflată la polul opus iubirii. De aceea poţi fi frumos în dragostea ta, dar..niciodată în ură. Poţi fi frumos în iertare, dar niciodată..în zbuciumul minţii tulburate. Pentru un om este firească şi tulburarea, dar să nu rămîi în ea mai mult decît ai rămîne cu degetul într-o baltă murdară. Căci..de acolo nu vei putea simţi “te iubesc” şi nu vei găsi gîndurile de dragoste pe care le visezi. Dintr-o baltă “murdară” nu poţi scoate apă bună de băut, cum dintr-o stare de spirit de “baltă” nu ai cum să simţi şi să gîndeşti dragostea. Cel ce spune “te iubesc” este fericitul şi frumosul lumii. Căci atunci el descrie “lăcaşul” interior din care priveşte obiectul iubit. De aceea nu ai un merit maret cînd altul te iubeşte, cît atunci cînd tu însuţi..iubeşti.



Pasi catre tine insuti - Maria Timuc

Când iubim, vedem lucrurile frumoase...

Din când în când, iubim; intrând pe uşa fantastică a iubirii, ni se deschide un ochi care are puterea să vadă… mai multă frumuseţe. Când iubim, vedem iubirea acolo unde altfel am vedea filme urâte. Iubirea din noi ne arată frumuseţi în lucruri mărunte. Un gândăcel negru, care ne apare în faţă, pe stradă, e văzut de iubirea din noi ca o fiinţă minunată, care se aventurează cu încredere şi curaj în propria sa existenţă. Dintr-o stare mai joasă a conştiinţei, se poate să-l călcăm, să nu-l vedem deloc şi chiar să-l ucidem, catalogându-l drept înfricoşător. Din starea noastră interioară de iubire putem vedea și simți frumosul, ne putem percepe frumuseţea proprie şi frumuseţea care se ascunde în tot ce ne înconjoară. Gâzele şi şoarecii, păianjenii şi tigrii, ceaţa şi frigul, vântul şi zăpezile ne par expresii ale frumuseţii divine. Iubind noi, vedem iubirea în animăluţe, în câini şi-n pisici, în păsări şi-n copii, în bătrâni şi-n fiinţe stranii, care altfel ne-ar speria. Iubind noi, devenim conştienţi de conştienţa tuturor vieţuitoarelor şi, adesea, de puterea iubirii care le poartă în propriile lor vieţi, dăruindu-le bucuria de a trăi. Bucuria aceasta, a propriei existenţe, este bucuria primordială, înscrisă în memoria oricărei forme de viaţă: şi florile, şi peştii, şi tigrii gustă bucuria propriei lor existenţe şi toate au, în expresia esenţială a fiinţei şi chiar în expresia formei lor biologice, o fascinantă frumuseţe.

(Fragment din cartea ”Pași către tine însuți - PUTEREA FRUMUSEȚII INTERIOARE” - autor Maria Timuc , Editura Dharana, 2015.

[latan.elena]

,,Casa noastră ar trebui să fie ca o bisericuţă, deasupra uşii căreia să scrie: "Sfântă pentru Domnul", iar nu o închisoare în care să domnească multe legi şi rânduieli şi prea puţină dragoste şi veselie."
C H Spurgeon

[latan.elena]

"Un om este mai mult om prin lucrurile pe care le tace decât prin lucrurile pe care le zice."
Albert Camus



O zi a trecut domol, liniştită şi s-a dus pentru totdeauna cu clipele ei, cu clipele noastre.
Ionel Teodoreanu

[latan.elena]

Frunzele-Radu Stanca

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, nici un cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

[latan.elena]

Si flautul magic vorbi
Stefan Petica

Si flautul magic vorbi; tremurata
O nota stângace salta peste clape
Ca vocile stinse în murmur de ape
Si-ncet simfonia cazu întristata.

Plutea o durere ca-n tainele sfinte
Pe sala cea veche si-n flacari aprinse
Murea ziua alba pe stofele-ntinse
Iar flautul magic plângea înainte.

Manunchiuri albastre de mici viorele
Lasara parfumuri subtile si clare
În preajma: o dulce si calda-ntristare,
Si nota usoara lovea în perdele.

Ea sta glorioasa ca-n razele sfinte
Si iata! În vraja de note usoare
Iubeam pe frumoasa etern visatoare;
Iar flautul magic plângea înainte.


Kinuko Craft, 1940 ~ Fantasy painter | Tutt'Art@ | Pittura ...

[latan.elena]

Limbajul care exprimã cel mai bine si conduce cel mai sigur la transcendentã
nu este limbajul intelectual,
ci cel al poetilor si al misticilor,
al muzicii
...si al tãcerii.
Yvon Le Mince



Adevărata tăcere
Nichita Stanescu

Adevărata tăcere nu este aceea
când se întrerupe muzica
Sau când se rupe în două zgomotul.
Adevărata tăcere este numai acea tăcere
când ți se întâmplă,
dacă ți se întâmplă,
să asculți sufletul tău
îndrăgostit de altcineva decăt de tine însuți.
Ce măretie !
Ce justificare a dreptului de a exista !
Acum, tac.






















Kinuko Craft, 1940 ~ Fantasy painter | Tutt'Art@ | Pittura ...

[latan.elena]

" Destinul se scrie în fiecare zi, cu fiecare minut care trece peste noi și se schimbă mereu în funcție de noi, de deciziile pe care le luam, de traiectoria pașilor noștri"



Danseaza ca si cum nu te vede nimeni; iubeste ca si cum nu ai fost niciodata ranit; canta ca si cum nu te-ar auzi nimeni; traieste ca si cum ai fi singurul om de pe pamant.
Mark Twain



"Muzica nu are nevoie de cuvinte pentru că are mișcări de dans pentru a-și face traducerea".

''Un pas, doi paşi, trei paşi; cum ar fi vânturile timpului care experimentează bucuria secolelor, când mişcările devin revelaţii ale dansului destinului.''

Shah Asad Rizvi

[latan.elena]

''Există o floare care se deschide la sclipirea stelelor, conştiinţa este ca floarea -nopţii.''
Paul Feval



”Când sunt tristă, lumea e şi ea tristă, îşi spunea Esshun, când sunt voioasă şi lumea este la fel. Cine sunt eu, deci, şi cine este lumea? Ce ne leagă? Suntem milioane dar, în mod sigur, dacă fie chiar unul din noi îşi croieşte drum în lumină, întregul pământ este transfigurat!...”
Ariane Buisset - Esshun



''Ziua de mâine este cel mai important lucru în viaţă. Soseşte la miezul nopţii, neîntinată. Când vine, este perfectă. Se dă pe mâinile noastre. Şi speră că am învăţat ceva din ziua de ieri.''
John Wayne