„Toamna a fost întotdeauna anotimpul meu preferat. Momentul în care totul se umple de ultima picatură de frumusețe, ca și cum natura ar fi economist din frumusețile ei pentru momentul final.”
Lauren DeStefano
„Toamna a fost întotdeauna anotimpul meu preferat. Momentul în care totul se umple de ultima picatură de frumusețe, ca și cum natura ar fi economist din frumusețile ei pentru momentul final.”
Lauren DeStefano
ARTA DE A FI O LADY
De la rădăcinile sale în nobilimea britanică, ca echivalent feminin al Majestății, termenul de doamnă, poartă o conotație de eleganță și clasă. Dacă doriți să fiți numită drept lady, cheia este de a amesteca idealurile tradiționale feminine cu realitatea modernă.
A fi femeie nu te transformă automat într-o lady.
În timp ce a fi femeie ține de gen, a fi o lady ține de rafinamentul dobândit în timpul vieții, de feminitate, de grație în mișcări și de o educație aleasă în ceea ce privește comportamentul potrivit oricărei situații.
În încercarea unei femei de a deveni o lady, ea va începe prin asimilarea cunoștințelor de bune maniere și a comportamentului bazat întotdeauna pe bun-simț.
Nu este tocmai ușor a deveni o lady, iar acest lucru nu se poate obține peste noapte. Este nevoie de mult timp de studiu și ani de pregătire, încă din copilărie, pentru cultivarea feminității, a grației, a gustului pentru frumos și armonie, a dezvoltării unui vocabular elegant, a posturii, a unei vestimentații decente, elegante și în armonie cu poziția soarelui.
O lady – o vei distinge dintr-o sută de femei.
Cu cât mai repede înțelegem diferența dintre noțiunile „femeie” și „lady” cu atât mai ușor ne va fi atunci când vom face greșeli de etichetă. A greși este uman, dar a ști cum să acoperi cu grație o greșeală ține de educație și nu este întotdeauna la îndemâna oricui.
Cheia care stă la baza transformării dintr-o femeie într-o lady este următoarea:
- Interesul de a fi o lady
- Citirea cât mai multor cărți de specialitate pe acest subiect
- Înțelegerea și asimilarea cunoștințelor dobândite
- Urmărirea și imitarea doamnelor veritabile (de exemplu: studiați comportamentul reginelor și al prințeselor)
- Trecerea peste gafele comise cât mai curând posibil.
Cuvântul de bază pe care trebuie să-l asimileze o femeie în viața sa este echilibrul. De aici pornește frumusețea. De aici se construiește eleganța. De aici toate lucrurile se așează în mod echilibrat în viața unei femei.
A fi considerată o doamnă este poate unul dintre cele mai mari complimente pe care o femeie îl poate primi într-o viață.
ARTA DE A FI O LADY
A fi o lady constă în grija pentru îmbunătățirea continuă a manierelor, în orientarea către a fi mereu mai bună și mai generoasă și a deveni o învingătoare în lupta cu dificultățile vieții.
O lady își dezvoltă de-a lungul timpului un mod organizat de a-și trăi viața. O adevărată lady este atentă la îngrijirea personală, la a se îmbrăca bine și la a învăța eticheta. Bineînțeles, acestea nu sunt suficiente fără o căldură sufletească și fără bunătatea cu care toți oamenii ar trebui întâmpinați pentru că, să nu uităm, manierele ce nu pornesc din inimă devin artificiale și neplăcute.
Multe femei elegante eșuează în încercarea lor de a fi considerate doamne prin aceea că sunt mereu critice față de absolut orice, sunt pesimiste, comentează des alți oameni, vorbesc gălăgios sau sunt de moravuri ușoare; iar lista poate continua cu atitudini nepotrivite. Și câte dintre acestea nu vedem la T.V.! Industria muzicală la fel ca și asistentele unor emisiuni este plină de astfel de…specimene.
Iată ce trebuie să știe orice femeie:
O lady nu se grăbește niciodată indiferent de circumstanțe. Își organizează timpul și ajunge la timp la destinație.
O lady este mereu drăguță și zâmbitoare și folosește des cuvintele te rog și mulțumesc.Nu dă dovadă niciodată de impolitețe și are un caracter bine conturat.
Ea tratează pe toată lumea cu respect, indiferent de poziția socială. Nu încearcă niciodată să flateze, să facă complimente cuiva doar pentru că deține o mașină scumpă sau are relații sus-puse.
O lady știe să își aleagă cu grijă prietenii și nu discută cu oricine aspecte intime. De asemenea, ea știe să mențină o distanță respectabilă într-o relație de prietenie cu un bărbat.
O lady știe că integritatea ei este mai presus de o relație și știe să o încheie cu eleganță. Într-o relație, o doamnă știe că atunci când nu mai merge, nu se lasă călcată în picioare, nu acceptă să fie jignită și nu se plafonează de aceasta doar pentru a nu fi singură. Dacă se întâmplă să fie o persoană publică nu face din relația ei un subiect de bârfă oferind detalii despre ce anume a dus la destrămarea relației. Desigur, nu îl va jigni pe fostul partener față de alte persoane.
O lady își alege cu grijă cuvintele și nu înjură niciodată. Ea dă dovadă de grație în vorbe și știe să poarte o conversație cu oricine, atât într-o adunare profesională cât și la întâlnirea unei persoane neșcolite. O lady mai știe că nu trebuie să întrebe niciodată Când ai de gând să te căsătorești? și nici Când veți avea copii?
O lady este întotdeauna prezentabilă. Fie că merge să arunce gunoiul nu o va face în pijamale presupunând că nu o vede nimeni. Ea își dezvoltă bunul gust în alegerea ținutelor și în asortarea lor. De asemenea, are o postură corectă, stă dreaptă și menține umerii drepți fără a fi încordați.
O adevărată lady știe că anumite bijuterii se poartă doar la ocazii speciale și nu se va împopoțona în mod excesiv cu ele. Nu își face tatuaje, nu poartă piersinguri și nici mai mult de o pereche de cercei o dată. De asemenea, nu va purta tocuri atunci când merge la munte sau la picnic.
Nu va cumpăra niciodată haine care să-i dezvăluie lenjeria intimă, cum ar fi, spre exemplu, bretelele sutienului. O lady știe că nu moda îi va dicta ținutele ci bunul-gust și decența. La o bluză sau la o rochie deschisă la culoare nu va purta sutiene de culoare închisă. Dacă hainele sunt puțin transparente va purta pe dedesubt un set nude sau un camizol.
O doamnă are grijă ca pantofii ei să nu fie murdari, zgâriați, rupți sau să aibă tocurile tocite. Își verifică din timp hainele pe care urmează să le poarte, cu o zi înainte și nu va ieși din casă cu ele necălcate, pătate, decolorate, descusute, cu fermoare stricate sau cu nasturi lipsă. Nu își ajustează în public bretelele de la sutien sau cureaua, ci se va scuza pentru a merge la baie și a o face discret.
O lady este preocupată în aceeași măsură de interiorul ei cât și de exteriorul ei. Astfel, ea citește cărți, investește în autodezvoltarea ei și are grijă de sufletul ei. Nu va permite acestuia să fie afectat de certuri (pentru că nu ia parte la ele), de resentimente și nervozitate. O lady iartă și își păstrează calmul. Dacă este nevoie, apelează cu încredere la persoane specializate pentru a trece peste un eveniment dificil din viață.
Spiritualitatea este importantă pentru ea și își face timp să meagă la biserică sau să citească cărți destinate sufletului.
ARTA DE A FI O LADY
O lady are mereu grijă de ea. Nu va uita să-și verifice sănătatea, să consulte doctorii anual, să adopte un stil de viață sănătos incluzând somnul odihnitor, mâncarea sănătoasă și un program de exerciții fizice regulate.
O lady nu își va permite să aibă unghiile prea lungi, murdare, cu oja sărită sau să nu fie de aceeași lungime. Dacă timpul nu îi permite o atentă îngrijire, le va purta scurte, pilite și va aplica un lac transparent. Are grijă să fie epilată, sprâncenele pensate în formă naturală și să înlăture mustața dacă are o pilozitate excesivă. O doamnă știe că părul ei reflectă multe despre ea, astfel că va avea mereu grijă să arate îngrijit. Își tunde regulat vârfurile despicate, își vopsește rădăcinile inestetice și nu îl vopsește în culori stridente sau departe de culoarea ei naturală.
O lady nu își lasă poșeta pe jos pentru că, știe că acest lucru reprezintă un adevărat pericol de a transporta bacterii. De asemenea știe că încălțămintea care descoperă piciorul este mai puțin formală, astfel nu va merge la serviciu în șlapi, sandale sau pantofi care să-i descopere degetele.
O lady înțelege importanța unui dresscode. Nu se va prezenta la o nuntă în blugi și nici în haine care-i descoperă prea mult trupul. Știe că ținuta formală sau black tie înseamnă să poarte rochii lungi și nu se va îmbrăca la aceste ocazii ca în club sau ca la sala de sport.
O lady este o femeie cu integritate. Nu spune că va face ceva și nu face. Dacă promite că sună mai târziu, își respectă cuvântul dat, dacă s-a înțeles cu cineva să iasă la o cafea sau să ia cina, nu se preface că a uitat peste două zile. Dacă primește un cadou care nu este pe placul ei zâmbește și mulțumește, în niciun caz nu îl va înapoia menționând că nu-i place. De asemenea, nu face la rându-i cadouri necugetate.
O lady își respectă cu strictețe cuvântul dat și înțelegerile făcute. Nu își permite să anuleze în ultimul moment o întâlnire, nu schimbă locul de întâlnire după bunul plac și nu întârzie.
Dacă se întâmplă să se enerveze, o doamnă știe să se controleze astfel încât, să nu dea frâu liber jignirilor, vorbelor urâte sau înjurăturilor. Nu se mânie repede, dar dacă se întâmplă, o va face cu demnitate și mândrie, controlându-și emoțiile fără a deveni isterică.
O lady este corectă și iubește dreptatea. Nu va încerca să înșele pe nimeni ca să iasă ea neapărat în avantaj. Dacă opiniile sunt contradictorii în discuția cu cineva, va lăsa o perioadă de timp să treacă pentru a reveni asupra subiectului cu calm. Dacă are mai mulți copii, nu face diferențe între aceștia ci îi asigură de dragostea ei pe toți, în mod egal.
O lady este responsabilă. Dacă i-a fost încredințat un secret știe să-l păstreze cu sfințenie. O lady nu bârfește absolut niciodată. De asemenea, dacă a împrumutat un obiect are grijă să nu uite să-l înapoieze într-o săptămână, în stare perfectă. Dacă l-a stricat, va returna unul nou. Dacă este răcită nu va merge la serviciu, ci va sta acasă și va lua tratamentul adecvat.
O lady nu se auto-victimizează și nici nu-și plânge de milă. Nu povestește oricui întâlnește despre evenimentele neplăcute din viața ei și nici nu exagerează în privința acestora. Dacă nu-și poate ascunde supărarea, va da doar detalii scurte și își va minimaliza emoțiile.
ARTA DE A FI O LADY
O lady nu se va arăta o a-tot-știitoare indiferent de câte diplome a „colecționat” întreaga viață ci, va păstra o atitudine modestă. Ea știe că, cu cât ajungi să cunoști mai multe lucruri, cu atât mai nesigur de ceea ce știi vei fi. Este practic imposibil pentru un om să știe totul despre absolut orice. La fel de important pentru ea este, să nu facă pe nimeni să se simtă lezat că i-ar fi inferior sau un prost.
O lady nu se așteaptă ca toată lumea să o placă, să gândească la fel ca ea, să fie mereu de acord cu ea sau să vrea să fie prietenul/prietena sa. O adevărată doamnă rămâne prietenoasă și politicoasă cu persoanele care nu o simpatizează. Nu este o tragedie că nu rezonezi cu toată lumea și nu trebuie să intri în disperare și a face orice pentru a le intra în grații.
Tot o lady, a învățat pe parcursul vieții, că are un cuvânt de spus și își susține părerea cu argumente ferme. Nu insistă prea mult pe un subiect și nu plictisește cu detalii. Acceptă cu ușurință individualitatea fiecăruia și diferențele.
O lady cunoaște regulile de scriere a unui e-mail, a unei scrisori, a unei felicitări, a unei invitații sau a unui CV. La serviciu este respectuoasă cu toți colegii indiferent că sunt pe o poziție mai joasă sau mai înaltă ca a ei. Dacă se întâmplă să fie șefă, o lady nu este o dictatoare ci un lider care-și manageriază și motivează cu succes angajații.
O lady se destinde la o petrecere și se abține de la discuțiile despre serviciu. De asemenea, nu se folosește de un party pentru a câștiga noi clienți, a împarte cărți de vizită fără să fie cerute sau a discuta despre afaceri. Dacă totuși crede că a întâlnit o persoană importantă pentru afacerile ei și dorește să schimbe datele de contact, o va face cât mai discret posibil. Poate cere gazdei să i le ofere, poate să ceară numele complet sau numele companiei direct persoanei pentru a o contacta ulterior.
Dacă este invitată la o petrecere nu va întreba cine mai merge? pentru că, ar însemna să aleagă condiționat dacă va merge sau nu, ceea ce nu este tocmai un lucru grațios. Dacă merge în casa cuiva nu va îndrăzni să cerceteze camerele, fără a i se fi oferit mai întâi un tur de către gazdă și nici nu va veni cu invitați neanunțați în prealabil. Nu va lua și nu va atinge lucruri din încăperi.
O adevărată lady nu se va arăta nemulțumită de petrecerea la care a fost invitată, nu va întreba cât s-a cheltuit și nici nu va face observații că nu i-a plăcut meniul sau invitații. O lady nu pleacă ultima de la o petrecere.
În viața socială, o lady cunoaște limitele și nu le încalcă niciodată. Știe că este nepoliticos să apelezi pe cineva după 10:30 p.m. sau înainte de 9 a.m. Dacă inițiază un apel, va întreba întotdeauna Este un moment potrivit? și va specifica durata apelului; tot ea va fi cea care va încheia conversația.
De asemenea, nu dă numărul de telefon al prietenilor fără consimțământul acestora. Nu se va prezenta niciodată la ușa cuiva neanunțată, nu va pune întrebări legate de profitul pe care cineva îl face, cât valorează casa acestuia sau câți bani câștigă. Nu pune niciodată întrebări prea personale legate de viața sexuală, câți parteneri a avut cineva, care au fost costurile de persoană la nuntă, sau cel puțin NU o va face în mod direct. Dacă se întâmplă să fie întrebată despre aceste subiecte, va răspunde politicos fără a oferi informații detaliate. Un simplu Sunt mulțumită cu cât sunt remunerată sau Sunt mulțumită de afacerea mea reprezintă un răspuns adecvat.
În călătorii, o lady va lăsa camera exact așa cum a găsit-o. Va strânge patul, va curăța eventualele pete lăsate, iar mizeriile le va arunca la gunoi. În avion, în tren sau oricare alt mijloc de transport nu-și va scoate papucii și nu-și va sprijini picioarele pe alt scaun.
O lady se ferește de a impresiona și de a-și expune cu extravaganță lucrurile achiziționate. Nu este frumos să te afișezi cu cele mai scumpe accesorii față de cei care nu își pot permite și nici nu se laudă cu valoarea acestora. Totodată, nu se va îmbrăca din cap până în picioare cu lucruri pe care să fie afișat loggo-ul designerului. Dacă este mamă, nu își încurajează copiii să aibă o înclinație către lux și afișarea ostentativă a diferitelor lucruri, ci le va cultiva simțul modestiei.
Dacă i se oferă să bea sau să mănânce ceva ce nu dorește, o lady va refuza elegant spunând nu, mulțumesc, fără explicații ulterioare.
ARTA DE A FI O LADY
O lady nu râde de nimeni și nu va face oamenii să se simtă prost, dimpotrivă îi va încuraja.Nu comentează alegerile lor și nu face observații critice față de o altă persoană. Nu va evita să-și ceară scuze dacă a greșit dar, nu o va face dacă nu este vinovată.
Dacă se întâmplă să fie subiectul de discuție a vreunei persoane rău intenționate, cu calm și demnitate îi va spune acesteia că se simte deranjată de afirmații și o va ruga să înceteze. Apoi va schimba strategic subiectul de discuție și va evita contactul vizual cu aceasta. Dacă trebuie să facă reproșuri o va face în privat, nu față de toată lumea.
Dacă este gazdă, se asigură că toți invitații se simt bine, vorbește cu toată lumea și le oferă ocazional de băut. Casa ei este mereu curată și este pregătită pentru oricine i-ar trece pragul neanunțat, fără a arăta că ar fi deranjată.
O lady știe că este vulgar să aibă un vocabular licențios, să critice sau să discute problemele altora față de toată lumea, să vorbească tare, să se certe sau să țipe. Tot ea știe că nu este frumos să corecteze greșelile gramaticale în public, să râdă de pronuncția sau de greșelile altuia. Se va preface că nu a văzut lipsa de maniere a cuiva, a copilului unui cunoscut, aspectul neîngrijit, sau vestimentația nepotrivită. Nu va arăta dezgustul față de amenajarea casei cuiva sau față de orice lucru pe care ea nu l-ar fi făcut în acel mod.
O doamnă cunoaște regulile bunelor maniere la masă. Eaeste conștientă de faptul că servirea mesei este un gest privat și nu se va uita la cineva în timp ce acesta mănâncă. Nu se va servi din farfuria altuia și nici nu va cere permisiunea de a o face. Nu va oferi porția ei dacă a început deja să mănânce. Nu se uită insistent la persoana care mănâncă cu gura deschisă, care soarbe cu zgomot, care vorbește cu gura plină. Atunci când ia masa cu cineva își va focusa atenția către ochii celuilalt, asupra companiei acestuia și nu asupra a ceea ce mănâncă.
O lady nu mănâncă pe stradă, în timp ce merge, în timp ce conduce, în mijloacele de transport comun sau în spații publice cu excepția picnicului. Va aloca timp suficient servirii meselor, va mânca la masă încet și va evita vizionarea televizorului sau folosirea smartphonului în tot acest timp.
O lady nu își aplică make-up pe stradă. Dacă va fi nevoie să-și aplice rujul o va face discret retrăgându-se la toaleta femeilor.
O lady nu bârfește și nici nu ascultă bârfele altora, ci se va feri de compania acestora. Nu va asculta ce vorbesc alții oricât de interesant ar părea.
O lady nu așteaptă ca prietenii ei să-și ofere serviciile profesionale gratis, ci va apela la ajutorul acestora fiind pregătită să plătească. Dacă aceștia îi vor oferi reduceri, va mulțumi și va încerca să recomande și altora servicile acestora ca recompensă. Dacă va fi absolvită de plată va cumpăra acestuia un cadou. Dacă ea va face vreo favoare cuiva, va păstra discreția și nu îi va aminti acelei persoane ori de câte ori o reîntâlnește și nici nu va spune lumii întregi despre gestul ei generos. Dacă i se face o favoare, o va returna, dacă este invitată, va invita și ea la rândul ei.
ARTA DE A FI O LADY
O lady este discretă și politicoasă și în mediul online. Știe că nu trebuie să adauge în lista ei de prieteni pe oricine îi trimite o cerere de prietenie pe rețelele de socializare fără să-l cunoască, nu își schimbă statusul în funcție de stările emoționale și nu obosește cunoștințele cu postări frecvente și inutile. Nu se așteaptă ca prietenii ei să-i urmărească postările și nici nu postează fotografii compromițătoare cu ea sau cu prietenii ei. Se ferește și aici de vulgaritate sub orice formă, fie că este vorba despre fotografii, grupuri dubioase, pagini ce conțin și promovează vulgaritatea.
Pozele pe care le urcă pe rețelele de socializare vor fi atent selectate și postate cu moderație. Nu dă dovadă de eleganță postarea neîncetată a fiecarei fotografie din vieța ei, albume întregi cu nunta ei, copiii ei, animalele ei de companie, videoclipuri cu ea sau cu subiecte pe care le asumă că ar fi interesante pentru ceilalți.
O lady nu se comportă inadecvat vârstei și înțelege importanța fiecărei etapă din viață. O lady își acceptă cu seninătate vârsta și nu rămâne ancorată în trecut comportându-se la 50 de ani ca o adolescentă.
O lady mai știe când trebuie să închidă telefonul: la medic, la cinema, la cină, la o întâlnire, în biserică, la o nuntă, la o prezentare și în orice altă ocazie unde este menționat acest lucru.
În final, minunata lady este atentă în fiecare moment să dea dovadă de modestie și simplitate, decență și bunătate, grație și feminitate. Ea face în orice ocazie ca oamenii să se simtă bine în prezența ei și să-și dorească pe viitor să o întâlnească.
Cu timpul, o femeie își perfecționează modul de a se comporta în societate și își dezvoltă un mod disciplinat de a-și trăi viața.
A fi o lady nu este o meserie dar, reprezintă o garanție pentru accesul la grupuri de oameni cu minți mai luminate și de la care ai ce învăța.
dincolodeaparente.com
http://dincolodeaparente.com/arta-de-fi-o-lady/
Toamna ca o durere în piept
Uneori pare atât de simplu
să scrii despre Toamnă.
Alteori, Toamna vine
ca o durere în piept
și cuvintele nu mai au sens,
nu mai au căutare.
Ce este foarte ciudat
în neînțelegerea anotimpurilor
e faptul că știi întotdeauna
când vin, dar niciodată
când pleacă.
Anul acesta, toamna
mai mult s-a insinuat
decât a venit.
Într-o seară de septembrie
am crezut pentru o clipă
că un tren oarecare
alerga undeva, în noapte,
ca o ultimă zvârcolire în aer
pentru supraviețuirea
unui anotimp aflat în agonie.
Un tren de noapte,
ca o ultimă șansă oferită
unui condamnat la moarte,
aflat în fața plutonului de execuție.
Pentru încă un scrâșnet de roți,
încă o zi de abandon
în brațele Verii,
încă un semnal de alarmă
tras într-o ultimă haltă
a desfrâului pentru Soare
și oameni.
Un tren de noapte,
gata să-și abandoneze șinele
de dragul unei nopți de dragoste
pe câmpul ars de soare al Verii.
Uneori disperarea Verii
înaintea despărțirii de lume
e mai frumoasă decât
venirea Toamnei.
Dar cine mai are timp
să simtă toate astea?
Cine mai are timp să asculte
mersul unui tren?
Și, pe deasupra
să mai și creadă că trenul acesta
e ultima răzvrătire a Verii
scurgându-se în sângele Toamnei?
Marius Tucă
„Cele mai obisnuite lucruri pot deveni cele mai extraordinare lucruri atunci cand le faci cu persoanele potrivite.”
Elizabeth Green
Aseaza-te întotdeauna în partea cea mai luminoasa a îndoielilor tale.
Alfred Tennyson
"Adevarata epiderma a fiintei noastre este orizontul."
Lucian Blaga
"Suntem fericiți atunci când descoperim felul în care să ne rătăcim frumos prin viață."
Amelie Nothomb
"Tăcerea este cel mai grăitor interpret al bucuriei."
William Shekespeare
Viaţa însăşi este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă să o trăieşti ca pe ceva magic.
Albert Einstein
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.10.2019 la 23:00.
"Nimic nu sunt.
O trestie frântă
din care faci toiag de fier
O luminiță fumegândă
ce mâine fi-va stea pe cer.
Nimic nu sunt.
Dar Tu ești totul.
Și Tu Te-ai dat ca preț al meu,
Făcând din pieptul meu chivotul
ce poartă-n el pe Dumnezeu."
Costache Ioanid
Suntem fiinte spirituale: 5 Rugaciuni din intreaga lume
'Nu suntem fiinte umane care au o experienta spirituala. Suntem fiinte spirituale avand o experienta umana'. - Pierre Teilhard de Chardin
Avem nevoie de spiritualitate in viata, iar rugaciunea este calea de comunicare cu Divinitatea. Este o forma de meditatie si de regasire a linistii. Acestea sunt rugaciuni care apartin culturilor lumii, toate de o frumusete incredibila. Trebuie sa fim deschisi la diversele forme de conectare la sacralitate, sa rezonam in toate modurile posibile cu ceea ce este frumos, bun, sfant.
O rugaciune budista pentru iertare
Daca am ranit pe cineva, in orice mod, fie constient, fie inconstient
Din cauza nesigurantelor mele, ii cer iertarea.
Daca m-a ranit cineva, in orice mod, fie constient, fie inconstient
Din cauza propriilor nesigurante,
Il iert.
Si daca exista vreo situatie pe care nu sunt inca pregatit/a sa o iert,
Ma iert pentru aceasta.
Pentru toate modurile in care imi fac rau
Negandu-ma, indoindu-ma de mine, minimalizandu-ma,
Autojudecandu-ma sau ne fiind bland/a cu mine
Datorita nesigurantelor mele,
Ma iert.
Rugaciunea islamica a seninatatii
Dumnezeu mi-a daruit seninatatea
De a accepta ceea ce nu pot schimba;
Curajul de a schimba ceea ce pot schima;
Si intelepciunea de a vedea diferenta.
Traind fiecare zi, la timpul ei;
Bucurandu-ma de fiecare moment la timpul sau;
Acceptand momentele grele, ca o cale catre pace;
Acceptand, asemenea Lui, aceasta lume pacatoasa
Asa cum este, nu cum mi-as fi dorit-o eu;
Fiind increzator/oare ca El va face totul bine,
Daca ma supun vointei Lui;
Ca voi fi fericit/a in aceasta viata
Si in mod suprem fericit/a cu El
Acum si pentru totdeauna,
Amin
Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca astazi toata ziua sa am grija sa ma leapad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac, si astfel, tinand la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajuta-mi ca rugaciunea Prea Sfant Numelui Tau sa-mi lucreze in minte mai repede decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, ca iata mint in tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intunerec. Patimile au pus tina pe ochiul mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, si asa risipim in desertaciuni zilele noastre, umiliti si dosaditi pana la pamant.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi. Pune foc temnitei in care Te tinem, aprinde dragostea Ta in inimile noastre, arde spinii patimilor si fa lumina sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi. Vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul, ca Duhul Tau cel Sfant Se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea noastra raman pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca nu ne dam seama ce nedesavarsiti suntem, cat esti de aproape de sufletele noastre si cat Te departam prin micimile noastre, ci lumineaza lumina Ta peste noi ca sa vedem lumea prin ochii Tai, sa traim in veac prin viata Ta, lumina si bucuria noastra, slava Tie. Amin
Rugaciune maya
De la Est, Casa Luminii,
Fie ca intelepciunea sa se coboare in noi
Astfel incat sa vedem toate lucrurile cu claritate.
De la Nord, Casa Noptii,
Fie ca intelepciunea sa se aprinda in noi
Astfel incat sa cunoastem totul din interior.
De la Vest, Casa Transformarii,
Fie ca intelepciunea sa se transforme in actiunea corecta
Asa incat sa facem ceea ce este de facut.
De la Sud, Casa Soarelui Etern,
Fie ca ceea ce facem corect sa hraneasca ogoarele,
Asa incat sa ne bucuram de fructele existentei Planetare.
De Sus, Casa Cerului,
Acolo unde oamenii stelelor si Stramosii se aduna
Fie ca bine-cuvantarile lor sa vina spre noi Acum.
De dedesubt, Casa Pamantului,
Fie ca bataia inimii sale,
Sa ne bine-cuvanteze cu armonie si sa inceteze tot razboiul.
Din Centru, de la Sursa Galactica,
Care este pretutindeni si in acelasi timp,
Fie ca totul sa fie cunoscut.
Precum lumina iubirii reciproce
Oh Yum Hunab Ku Evam Maya E Ma Ho,
Sa se pogoare Armonia Mintii si a Naturii.
Rugaciune evreiasca pentru raspunsul lui Dumnezeu la ruga
Asculta-ne vocea, O Doamne; iarta-ne si ai mila de noi.
Accepta ruga noastra in mila, cu gratie.
Pentru ca esti Dumnezeul care asculta rugaciuni si rugamintile umile.
O Domnul nostru, nu ne indeparta de prezenta ta,
Pentru ca Tu asculti rugaciunile poporului lui Israel cu mila.
Fii bine-cuvantat, O Doamne, care asculti rugaciuni.
SURSA: http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2014...rugaciuni.html
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.10.2019 la 00:15.
„A-ţi împodobi purtarea cu blândeţea faţă de oameni e mult, fiindcă aici se vede cine poate uni iubire de frumos cu iubire de om.”
Epictet
„Poate alergăm, mergem, ne împiedicăm sau zburăm. Dar să nu uităm niciodată scopul călătoriei sau să pierdem vreo șansă de a vedea un curcubeu.”
Gloria Gaither
Curcubeu de noapte. Fenomen foarte rar
Există doi "tu":
"Tu" cel vizibil ești așa cum te cunosc alții si
"Tu" cel așa cum te cunoaște Dumnezeu.
P. Morley
Momentan sunt 262 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 262 vizitatori)
Marcaje