Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,soare,buna dimineata,viata !



În fiecare dimineață îmi întreb copacul din fața ferestrei: "Ce este nou astăzi?" Răspunsul vine fără întârziere oferit de câteva frunze: "Totul! "
Cristian Bobin

[latan.elena]

''Mi-a venit toamna călare, pe-un cal alb-n asfințit,
Călca frunzele-n picioare, codrul tot a amuțit
Vântul, șuiera de-a valma, bântuind cărările,
Sufletul știa că toamna, întunecă zările
Și-a trecut un gând ștrengar, pe la tâmplele iubirii,
Inima mi-era pe jar, în poiana amintirii
Și trecea toamna călare, pe-un cal murg-n asfințit,
Viața-i toată o-ntrebare, cine sunt? De ce-am venit?''
Elena Caruntu

[latan.elena]

Octombrie- George Toparceanu

Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…

[latan.elena]

''Un prieten adevărat îţi ştie slăbiciunile, dar îţi arată calităţile, îţi simte temerile, dar îţi întăreşte credinţa, îţi cunoaşte îngrijorările, dar îţi eliberează spiritul, îţi recunoaşte defectele, dar îţi subliniază posibilităţile.''

William Arthur Ward



"Iubirea este un fruct care se coace în orice anotimp şi poate fi atins de mâna oricui."
Maica Tereza

[latan.elena]

Si Dumnezeu a spus... "NU"

L-am rugat pe Dumnezeu sa ma dezvete de obiceiurile mele rele
Dumnezeu a spus NU.
Nu tine de mine sa te dezvat de obiceiurile rele, ci de tine sa renunti la ele.

L-am rugat pe Dumnezeu sa-l faca pe copilul meu cu handicap sa fie intreg.
Dumnezeu a spus NU.
Spiritul lui este intreg, trupul lui este doar temporar.

L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi dea rabdare.
Dumnezeu a spus NU.
Rabdarea este un derivat al necazurilor; Nu poti darui rabdare, rabdarea se invata.

L-am rugat pe Dumnezeu sa imi dea fericire.
Dumnezeu a spus NU.
Iti ofer binecuvantari; Fericirea depinde de tine.

L-am rugat pe Dumnezeu sa ma scuteasca de suferinta.
Dumnezeu a spus NU.
Suferinta te indeparteaza de la grijile lumesti si te aduce mai aproape de mine.

L-am rugat pe Dumnezeu sa faca sa evoluez spiritual.
Dumnezeu a spus NU.
Trebuie sa evoluezi de unul singur, insa eu o sa simplific lucrurile pentru tine.

L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi dea multe lucruri (toate) ca sa ma pot bucura de viata.
Dumnezeu a spus NU.
Iti dau viata ca sa poti sa te bucuri de toate lucrurile.

L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute sa ii iubesc pe altii la fel de mult cum ma iubeste el.
Dumnezeu a spus… Ah, in sfarsit ai inteles.

Si nu uita: “Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, insa pentru o anumita persoana esti lumea intreaga”

Autor: Claudia Minden Weisz, mama unui copil cu sindrom Rett.

(Sindromul Rett, o boala genetica grava)

[latan.elena]

''Ştiai că e toamnă?
Că lumina se plimbă prin noi
Ca o mare doamnă
Vântul îmbracă totul în aramă
Şi înalţă zmeie, apoi le destramă
Ştiai că e toamnă?''
Marius Tuca
















sandra salufi photography

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=we0Ubj1Qtq0



Thomas Mann – Omul este stăpânul contrariilor

„Libertatea locuiește în munți.”
Desigur, nu în munții pe care îi vede toată lumea, limitând orizontul cu crestele lor trufaș seducătoare. Și nici de un lanț de munți. Ci de acel munte ”vrăjit” pe care îl vezi cu ochii închiși, căutându-ți drumul. Cu siguranță, nu e imposibil de găsit, pentru că Paul Thomas Mann ( 6 iunie 1875 – 12 august 1955) a ajuns pe înălțimile lui, făcându-l vizibil. E locul unei simbolice întoarceri acasă, o Ithaca, un centrum mundi situat în propriul sine, după ce a străbătut anevoios întregul labirint al existenței umane. O călătorie în lumea de dincolo.


tumblr.com

De altfel, cartea își selectează încă din titlu cititorii, prin proiecția mitologică pe care o propune: între viață – concret, realitate și ficțiune – fantezie, imaginație, ideal, există un popas în care cele două coordonate ale spiritului se regăsesc pentru a reclădi ființa arhetipală. Protagonistul acestui Bildungsroman (roman al al formării unei personalități), Hans Castorp, reface întreaga evoluție spirituală a umanității, într-un parcurs odiseic: nici un detaliu al vieții nu este ignorat, nicio întrebare nu este eludată, nicio explicație nu rămâne incompletă, astfel încât opera devine o imagine a lumii cu valoare inițiatică și, în plus, în cheie optimistă.
Mulți se plâng de dificultatea lecturii, și pe bună dreptate, fiindcă ea este o probă a răbdării, a curajului de a coborî în tine pe măsură ce înaintezi în paginile ei și a înțelegerii, dar oferă, în schimb, o viziune atât de amplă și detaliată asupra Vieții, încât, la punctul final care încheie ultima frază, ai sentimentul alergătorului de cursă lungă, sosit pe primul loc: cutremurat din temelii, dar învingător, capabil să desfizi legea care pune limită ființei umane, prin moarte. Același lucru l-a experimentat și scriitorul care dă mai departe povestea, odată cu avertismentul că : ”Povestitorul nu va sfârși cât ai bate din palme istoria lui Hans. Nu-i vor fi suficiente nici cele șapte zile ale săptămânii și nici șapte luni. Cel mai potrivit este să nu se întrebe dinainte cât timp se va scurge pe pământ în vreme ce povestirea aceasta îl va ține în mrejele sale. Și, Doamne Dumnezeule, nu vor fi nici chiar șapte ani! Și cu aceasta, începem…”


tumblr.com

Abia dincolo de rama cărții, cu adevărat, fiecare va avea de scris propriul final, pentru că orice capitol are în vedere, după ce este parcurs temeinic, de un test al propriei conștiințe.
Acest roman polimorf, capodoperă a literaturii secolului XX, alături de Casa Buddenbrook (…”care de-a lungul anilor a fost întâmpinat cu o constant sporită apreciere ca o operă clasică a literaturii contemporane”, motiv pentru care scriitorul a primit premiul Nobel în 1924), tetralogia Iosif și frații săi, Doctor Faustus și alte patru romane mai puțin cunoscute, Alteța regală, Lotte la Weimar, Alesul, Mărturisirile escrocului Felix Krull, peste treizeci de povestiri, o dramă epică, numeroase eseuri consacrate unor scriitori, cu precădere germani, dar și ruși, precum și câtorva filosofi, psihologi și compozitori germani, un amplu jurnal și o răsfirată corespondență, constituie opera unui clasic născut sub zodia unui romantism structural, pe care îl afirmă tranșant, fără ezitare, dincolo de orice determinare spațială sau temporală.
Dincolo de trama epică, destul de simplă (un tânăr burghez din Hamburg face o vizită vărului său la sanatoriul elveţian pentru tuberculoşi, Berghof, dar va fi el însuși internat pentru o perioadă de șapte ani), am identificat alte straturi de profunzime care funcționează, la o privire mai atență, pe principiile Alchimiei, putând fi considerată, astfel, o Carte a Cărților: un plan în care se construiește imaginea Operei de Artă și, odată cu ea, a Creatorului ce străbate, ascensional, cele nouă cercuri ale infernului dantesc (lumea de la oraș, de jos, desemnată metonimic), încercând mereu să prelucreze materia amorfă a realității obiective astfel încât să cristalizeze în formele ideale ale ficțiunii acolo sus, pe muntele ”vrăjit!”, unde îl așteaptă Parnasul, întru dreaptă răsplătire.
Thomas Mann însuși declară: ”Povestea sa (n.n a lui Hans Castorp) este povestea unei înălțări (Steigerung), dar ea este și înălțarea în sine, ca poveste, ca povestire”. Povestea celor șapte ani petrecuți în sanatoriu (care poate echivala cu un laborator ezoteric), completați de cei doisprezece necesari evocării lor, completează semnificațiile mistice ale acestui proces de transfigurare în care se împletesc, subliminal, și alte destine creatoare – tânjirea lui Richard al III-lea, delirul lui Macbeth, împovărătorul legământ dintre Faust și Mefisto, teroarea supraviețuirii lui Cehov în salonul nr.6…
Desăvârșirea Operei presupune sfâșierea Creatorului ei ca ființă profană și reîntruparea lui în ordinea sacră a Idealității – Hans Castorp devine un alter ego al scriitorului, cu atât mai interesant în avatarurile sale inițiatice; al doilea plan este unul existențialist, o carte de înțelepciune datorită căreia drumul fiecăruia dintre noi își poate netezi abruptele suișuri și coborâșuri.

Iată câteva din citatele semnificative:
Timpul este un dar al zeilor.
*
Muzica trezeşte timpul.
*
Unde este mult Spaţiu, acolo este şi mult Timp.
*
Omul este stăpânul contrariilor, ele există datorită lui şi prin urmare el este mai nobil decât ele.
*
A fi tânăr înseamnă a fi spontan, înseamnă a fi rămas aproape de izvoarele vieţii, înseamnă a te ridica şi a te descătuşa de lanţurile unei civilizaţii perimate, a cuteza acolo unde altora le lipseşte curajul acţiunii.
*
Sentimentele noastre sunt o sursă preţioasă de viaţă şi individualitate.
*
Singurul fel de a contempla moartea în chip esențial și fără înflorituri constă în a o înțelege, a o percepe ca pe o parte, ca pe o împlinire și ca pe o condiție sacră a vieții, și în niciun caz – căci aceasta ar fi contrariul sănătății, nobleței, rațiunii și fidelității – nu trebuie să o separi de viață, să i-o opui sau chiar s-o transformi într-un argument împotriva ei.
*
Acela care nu este capabil să apere ideea, plătind cu ființa, cu brațul sau cu sângele său, nu este demn, și este vorba să rămâi om, oricât de spiritualizat ai fi.
*
Teama, decenţa, dezgustul izvorât din ruşine şi o înspăimântătoare nevoie de puritate înăbuşă iubirea, o ţintuiesc în sfere întunecate şi nu îngăduie decât în parte acestor revendicări confuze să pătrundă în conştiinţă şi să se manifeste prin acţiune. Această biruinţă a castităţii nu e, însă, decât o biruinţă aparentă, o biruinţă a lui Pyrus. Încă o victorie ca aceasta şi sunt pierdut, căci imperativul iubirii nu se lasă legat, violentat, iubirea prigonită nu e moartă, trăieşte în adâncul tainei ei, continuă să tindă spre împlinire, rupe cercul magic al castităţii şi reapare – deşi sub o înfăţişare schimbată şi de nerecunoscut.


tumblr.com

Lecția lui Thomas Mann e simplă: Viața înseamnă urcuș și neistovită creștere. Acolo sus, aerul se rarefiază, dar, oricât de năucit ai fi, trebuie să continui mereu a-ți pune întrebări, până ajungi în punctul în care vârful cel mai greu de atins capătă cea mai profundă adâncime, pentru că numai așa poți coborî în tine Soarele înălțimilor.

Cu alte cuvinte: Pacea dintre realitate şi gând a fost întotdeauna greu de încheiat (dar niciodată imposibilă n.n).

Sursa:https://bel-esprit.ro/thomas-mann-om...ontrariilor/?f

[latan.elena]

A căzut o frunză-n calea ta

A căzut o frunză-n calea ta
Rătăcind pe-a vântului aripă.
Ai zărit-o şi-n aceeaşi clipă
Ai strivit-o călcând peste ea.
N-avea grai să strige în urma ta,
Nici puteri să spună cât o doare
Şi-a rămas pierdută în cărare,
Ploi şi vânturi trecut-au peste ea.
Stătea lipită de pământ şi se întreba
Ce ar face dacă vântul ar lua-o
Şi-o clipă în palma ta ar aşeza-o,
Dar a rămas acolo undeva.

A căzut o frunză-n calea ta
Şi cine ştie câte or să mai cadă,
Dar n-ai să ştii nicicând
Şi nu-ţi va da prin gând
Că prima frunză ce-a căzut în drumul tău
Am fost eu.

Ioana Crăciunescu (n. 13 noiembrie 1950, București)
este o actriță de teatru, cinema și poetă română.

[latan.elena]

Omul nu se poate ascunde.Fiecare gând, emoţie sau acţiune se infiltrează adânc în Fiinţa lui, îşi este el însuşi, inevitabil, gardian şi călău.
Asta e ceea ce îi marchează destinul.
Omul se poate convinge că s-a eliberat, dacă-şi schimbă condiţiile exterioare de viaţă, dar dincolo de aparenta diferenţă dintre situaţii, el este întotdeauna poziţionat pe aceeaşi treaptă a Fiinţării,acolo unde îl plasează gradul lui de responsabilitate, integritatea şi iubirea lui.
Stefano Elio D’Anna-Scoala Zeilor

[latan.elena]

''Atunci cand nimeni nu se uita la stele, ele nu mai sunt stele. Poate ca sunt diamante, praf de zâne, zambete de copii, regi sau sclavi. Ele sunt ca si noi atunci cand nimeni nu ne priveste.''
Fabrizio Caramagna