„Pe imensul câmp al posibilului, fiecare putem fi un cuvânt, o frază, un roman...”
Giorgio Faletti
Nu trăim decât pentru a descoperi frumusetea.
Tot restul nu este decât asteptare.
Kahlil Gibran
„Pe imensul câmp al posibilului, fiecare putem fi un cuvânt, o frază, un roman...”
Giorgio Faletti
Nu trăim decât pentru a descoperi frumusetea.
Tot restul nu este decât asteptare.
Kahlil Gibran
Să rămâi acelaşi...
Când toată lumea în jurul tău e altfel
Când îţi aminteşti lucruri de care toţi uită
Când îţi pasă de lucruri de care nimănui nu-i mai pasă
Când te încăpăţânezi să crezi în ceea ce nu mai vede nimeni
Când plângi, în timp ce alţii râd
Când tu zâmbeşti tainic, pentru că vezi ceea ce nu văd toţi cei care plâng
Când nu spui nimănui ceea ce vrea să audă, ci numai ce îţi dictează sufletul
Când trăieşti pe calea ta, oricât de greu ţi-ar fi... Căci pari a merge invers faţă de toţi ceilalţi, care trec şi calcă totul în picioare...
Când vorbeşti totuşi în versuri, deşi toată lumea gândeşte în cifre
Când iubeşti totuşi în cântec, deşi toţi în jur se pierd în calcul
Când poţi să mori fără ezitare, pentru o idee, când toţi din jur îşi vând vieţile pentru o ciorbă
Când lupţi pentru, deşi toată lumea luptă împotrivă
Când începi să savurezi lupta, de-abia când toţi din jur au renunţat
Când renunţi cu uşurinţă, la ceea ce toţi ceilalţi ar ucide ca să aibă
Când nu renunţi, deşi toţi cei din jur au renunţat. Şi te-au descurajat.
Când trăieşti pentru Frumos, deşi toţi ceilalţi văd Urâtul
Când crezi în iertare, deşi cei din jur trăiesc pentru răzbunare
Când te conjugi cu verbul "a fi", când toţi în jur aleg pe "a avea"
Când poţi avea totul, dar decizi să dăruieşti totul
Când crezi încă în rugăciune, când cei din jur nu mai au niciun scrupul
Când crezi încă în Iubire, când ceilalţi cred în compromis...
Când eşti nebun, deşi toată lumea e cuminte
Şi eşti bun, deşi toată lumea e rea
Când crezi încă în stil, în clasă şi în nobleţe, deşi toată lumea crede în modă
Când te uiţi doar la esenţe, deşi toţi se opresc la suprafeţe
Când crezi în calea grea, deşi ceilalţi caută scurtături
Când te jertfeşti, deşi toată lumea în jur " se descurcă"
Când cauţi în cei din jur binele, chiar dacă ceilalţi văd doar răul
Când întinzi mâna să mângâi, să alini şi să ridici, atunci când ceilalţi dau cu pietre
Când te legi de catarg, deşi toţi cei din jur aleargă după sirene mincinoase
Când crezi încă în schimbare, deşi toată lumea s-a resemnat
Şi începi chiar cu tine..
....
Să rămâi acelaşi
În condiţiile astea
Poate fi numit uneori Nebunie...
Cel mai des
E numit nebunie.
Însă, trebuie să recunoaştem
Că merită toată aprecierea din lume
‒ Măcar pentru tărie
‒ Măcar pentru consecvenţă
‒ Măcar pentru curaj
Omul care rămâne acelaşi,
Deşi toată lumea din jur e altfel...
Omul care e altfel,
Când toţi ceilalţi sunt la fel...
Dacă vedeţi vreunul, spuneţi-mi şi mie
Aş vrea să stau mai mult pe lângă el...
Oamenii aceştia, care au curajul de a rămâne aceiaşi, deşi toţi din jur sunt altfel,
Pot schimba o lume...
"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet
"O oază de linişte este cred cea mai înţeleaptă dorinţă a omului pentru viaţa lui."
Ileana Vulpescu
"Poate că am trecut de mult de locul unde eram la început. Vezi, trebuia să-l însemn şi pe ăsta. Mă opream acolo şi trăiam în continuare. Ca toată lumea. Nici nu-mi dădeam seama că totul pluteşte. Aşa e, trebuie să punem semne la fiecare pas, să ştii unde să te opreşti. În caz de ceva. Să nu tot mergi înainte. Să nu te rătăceşti înainte.”
Marin Sorescu -'' Iona ''
Alege drumul care ți se potrivește, de restul se ocupă bunul Dumnezeu.
Sorin Somandra
Ultima modificare făcută de latan.elena; 29.09.2019 la 16:54.
''Cand are prea multa libertate, omul, in loc sa zboare isi leaga aripile, iar cand nu are libertate, zboara in cercul lui limitat inchipuindu-si ca atinge infinitul.''
Chris Simon
''Fă-mi o favoare, du-te şi îndeplineşte-ţi dorinţele!''
Radu Beligan
"Sufletul meu ar fi dorit, poate, să se simtă trist, dar nu i-am îngăduit eu. De aceea am fost astăzi fericit, pentru că aşa am voit eu."
Mircea Eliade
Vacarmul mă obosește, însă de tăcere îmi e frică, mai ales când e desăvârșită.
Octavian Paler, „Viața ca o coridă”
Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere.
Osho
Cele cinci conștientizări
1. Suntem conștienți că toate generațiile strămoșilor noștri și toate generațiile viitoare sunt prezente în noi.
2. Suntem conștienți de așteptările pe care strămoșii noștri, copiii noștri și copiii copiilor noștri le au de la noi.
3. Suntem conștienți că bucuria, pacea, libertatea și armonia noastră sunt bucuria, pacea, libertatea și armonia strămoșilor noștri, copiilor noștri și copiilor copiilor noștri.
4. Suntem conștienți de faptul că înțelegerea este însăși fundația iubirii.
5. Suntem conștienți de faptul că învinovățirea și conflictul nu ne ajută niciodată ci creează doar o prăpastie mai mare între noi; că doar înțelegerea, încrederea și iubirea ne pot ajuta să ne schimbăm și să creștem impreuna. <
(extras din ”Cum să iubești” - Thich Nhat Hanh)
"N-am nimic decât inima:
Ţi-o dau.
Am un bordei în pădure, cu căprioare:
Te primesc în el.
Am un pat de frunze:
Te învelesc în el.
N-am bijuterii de purtat
Dar îţi dau toate stelele cerului, că sunt ale mele.
Te voi purta în Carul Mic prin padure şi în Carul Mare prin toată lumea.
Mai am pentru tine, departe, departe… o salbă de luni.
Şi mai am ceva pentru tine: INIMA.
Ia-mi-o şi poart-o!"
Tudor Arghezi
Aveam o muză
Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Poţi ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur şi mătase,
Grumazii albi şi umeri acoperea,
Un strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!
Şi talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ţine haina cea bogată
Prinsă uşor cu un colan de pai,
Astfel adesea mă găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.
Crinul luminii strălucea în mână
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau faţa-i senină,
Rotunzii umeri şi-albul ei grumaz;
Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaştri-n gene lungi de aur
Şi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!
O dată-n viaţa-i muritorul vede
În visul său un chip aşa d-ales!
Eu… fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades,
Venea-n singurătatea mea pe îndelete,
Rătăceam mâna-n păru-i blond şi des,
De pe-umeri haina-i luneca uşor –
Vedeai rotundul braţ pân-subsuori.
Părea c-aşteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-şi simţi inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure uşor,
Să văd privirea veselă şi plânsă,
Să aud glasu-ntunecat de-amor
Şi la ureche dulce să-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se mişcă-ncet.
O, îmi şopteşte numa-n dulci cuvinte
Neînţelese, pline de-nţeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger eşti ce fu din cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce şi curată.
S-apropia, în aer suspendată,
Şi braţul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la faţa-i luminată,
La gura-i mică care surâdea –
Din ochi albaştri raza-ntunecată,
Plină de-amor în ochiul meu cădea,
Talia ei subţire-n colan strânsă
Tremura scump de braţul meu cuprinsă.
Ea a murit. – Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns. –
Am sfărmat arfa – şi a mea cântare
S-a înăsprit, s-a adâncit – s-a stins.
Îmi plac a nopţii turburate oare,
Îmi place de dureri să fiu învins;
O, de-aş orbi, de-aş amuţi odată,
Că-n lume nu văd lumea căutată!
Eu nu văd munţii înecaţi de nouri,
De care gându-mi vultur s-acăţa;
N-aud a mării înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu măreţ s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munţi, râul din vale-mi tace –
De ce nu pot în praf a mă preface!
Mihai Eminescu
Ce este o muza?
La-nceputul serilor
Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.
Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.
Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.
Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.
...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.
Nichita Stanescu
O, slujitorule, unde mă cauti ?
Iată! Eu sunt lângă tine.
Nu sunt nici în templu, nici în moschee:
nici în Kaaba, nici pe muntele Kailas.
Dacă esti un căutător adevărat
Mă vei vedea pe dată:
Mă vei întâlni într-o clipă.
Kabir spune: "O, Sadhu! Domnul este suflarea întregii suflări."
Kabir
Momentan sunt 298 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 297 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje