Buna dimineata,soare,buna dimineata,viata !
Uneori, soarele răsare direct din oameni! Unii ne sunt vechi, alții noi, iar câte unul...de când ne suntem noi! Unii sunt prieteni, iar celălalt ne e sufletul pereche, iubirea vieții noastre...curcubeul de la fiecare capăt de gând și de zâmbet! - Ramona Sandrina Ilie
,,Ţie îţi este dat, Doamne, să iei parte la bucuria acestui ritm?
Să te confunzi, să te pierzi, să te sfarmi
în vârtejul acestei imense transfigurări?
Toate lucrurile se grăbesc, fără răgaz, fără a se uita înapoi,
fără ca nicio putere să poată opri ceva în loc –
toate lucrurile se grăbesc.
Potrivindu-şi pasul cu ritmul acestei neobosite muzici,
fiecare anotimp soseşte dansând, apoi trece mai departe –
culori, sunete şi parfumuri îşi varsă nemărginitele cascade
în această supraabundenţă care se cheltuieşte şi renunţă
la ea însăşi şi moare în fiecare clipă."
Rabindranath Tagore
".... Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.. ."
Nichita Stănescu
Nu planta copacul tristeţii în inima ta. Reciteşte în fiecare dimineaţă cartea bucuriei.
Omar Khayyam
Tudor Arghezi - Poezii
"Făptură-ndură-te-mprejuru-mi în fiecare ceas întreaga,
Acopera-mă-n flori şi iarbă, ca un bordei,
Fără să-ncerce mintea mea să te-nţeleagă,
Sileşte-mă să te visez de-a pururi şi să te cânt în cor cu-ai mei,
Trimite-mi păsări la fereastră şi rândunele ziditoare
Să-şi puie cuiburile-n streaşină subt paza gândurilor mele.
În puful nopţii adunate, dintre cămin şi-nvelitoare.
A şi venit în colţul casei ochiul de-argint al unei stele.
S-au strins copacii-n faţa portii ca nişte domni veniţi pe jos,
Pofteşte-i, vântule, să intre şi să se-aşeze-n câte-un jet,
Să -nu povestească toată vremea ce s-a-ntâmplat cu Făt-Frumos,
Căci vârful lor cunoaşte viaţa şi-a celui mai smerit drumeţ.
Învaţă-mă, făptură, limba cu care floare şi gândac
Stau înţeleşi în taina ierbii şi se-nţeleg cu necuprinsul,
Şi-nţelepciunea unui nufăr răsfâint şi oglindit în lac.
De ce-aş simţi că suie vremea şi n-aş opri-o pas cu pas,
Să văd că singura din urma îmi dă năvală şi mă curmă,
Când mi-ar ajunge, la suişuri, un bob de trup, un fir de glas
Şi-un crin, în fun cu-o piatră scumpă, să-mi fac din el un cuib curat?"
Cântec la fereastră - Tudor Arghezi
Cântec de rând - Radu Gyr
Nu spinul depărtărilor mă-mpunge,ci jindul bucuriilor mărunte,
la care orice pas străin ajunge
și unde eu n-ajung pe nicio punte.
Ochii nu cer minunea să-i îmbete,
nici gura nu vrea șipote de stele,
ci doar răcoarea-ntinsă castei sete
de limpezile, simplele cișmele.
Și-această poftă a mea nu vrea atlasuri
cu țări de foc și munți de voluptate,
ci doar un pumn de clipe sau de ceasuri
purtând mireasmă de eternitate.
Atât de lesne alte mâini înșfacă
ciorchinii fericirilor mustoase;
eu de-i ating, se fac de promoroacă
și-a sânge tămâioasa lor miroase.
Când brațul nu cuprinde și nu-nvinge,
când fiece secundă-i ne-mplinire,
binecuvânt că peste mine ninge
sfințenia tristeților, subțire.
Cât geamăt pun și câtă stearpă trântă
pentru sărmane cioburi și crâmpeie...
Deasupra mea păduri de fructe cântă,
prin iarbă sar fântâni de curcubeie.
Întind o mână – fuge-n aer rodul.
Apropii gura – piere apa-n tină...
Din orice zi eu trag tot gol năvodul
și doldora-l scot alții, de lumină.
“ADEVĂRURILE SUNT CAM TRISTE ȘI DE ACEEA LUMEA NU LE IUBEȘTE”
Câteva gânduri despre prezent și despre viitor.“Slavă Domnului, românu-i foarte talentat, dar nu trebuie să-i zăpăcești zilnic mințile cu sminteli ca să nu-și părăsească matca lui proprie, izvorâtă din niște rădăcini, dintr-o istorie a spiritului, a intelectului, a creativității însăși. Dacă nu-i pui în față modelele autentice, el ce poate să înțeleagă și să facă?
Am găsit o foarte frumoasă definiție a artei postmoderniste: artă care înfățișează viața și arta în cioburi. Excelent! Totul este fragmentat, totul este sfâșiat, totul este vulgarizat, din nenorocire, degradat sub aspect al formei. Mă gândesc la limba română, care a ajuns unde a ajuns. Este una dintre marile mele dureri. Se vorbește, astăzi, execrabil! Este catastrofal ceea ce se întamplă. Avea Odobescu o vorbă despre limba românească – o “limbă spornică și vârtoasă”, adică o limbă bogată și cu impact. Foarte frumos spus. Impact asupra minţii şi asupra inimii. Or, impactul lingvistic astăzi este zero. Se poate vorbi, se poate trăncăni la nesfârşit, dar fără nici un efect.
Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că națiunea aceasta vrea să fie neapărat ca “altcineva”. Vrem ca “acolo”. Fiecare “acolo” este acolo, nu aici. Avem și noi “aici”-ul nostru, dar cum să le scoți din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor și ce e al nostru e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios și poate prinde. Văd ceva la vecin și vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare și nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivații, alte condiționări. Niște oameni foarte cultivați și neimplicați politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă!
Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de injosire. Suntem cufundati în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.
Astăzi, am ajuns să nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Mă tem că, dacă nu vom gândi pozitiv legătura noastră cu aproapele, o să ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem în pericol să ne izolăm. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atâta vreme de la jumătatea secolului trecut, ne ameninţă pe toţi. Singura ieşire din asta este îndreptarea către aproapele nostru. În felul acesta îndeplineşti şi o poruncă Dumnezeiască şi realizezi şi o comuniune socială, fără de care lumea nu mai poate exista. “Să iertam tuturor”, cum zice Mântuitorul. E adevărat că e groaznic de greu, dar măcar nu-i face rău, bucură-te de bucuria lui sau îndurerează-te de durerea lui. Aşa se spune, că de durerea lui mai degrabă te îndurerezi, decât să te bucuri de bucuria lui.
Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieşi cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu e decât interioară, ceea ce e un adevăr trist. În general, adevărurile sunt cam triste şi de aceea lumea nu le iubeşte.”
Zoe Dumitrescu-Bușulenga
(20 august 1920, București – 5 mai 2006)
Sursa:https://webcultura.ro/adevarurile-su...u-le-iubeste/?
Ultima modificare făcută de latan.elena; 24.09.2019 la 11:56.
Rainer Maria Rilke, "Zi de toamnă"
''E vremea, Doamne! Vara a fost lungă.
Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare
şi vânturile pe câmpii le-alungă.
Dă fructelor din urmă porunci să fie pline;
mai dă-le două zile de la sud,
îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,
şi toarnă dulce suc în vinul crud.
De-acum cel fără casă mereu pribeag va fi.
Cel singur va fi singur vreme lungă,
va sta de veghe, lungi scrisori va scri
şi prin alei mereu va rătăci, neliniştit,
când frunzele s-alunga.''
''Nu în cerul înstelat şi nici în splendoarea unei corale ni se dezvăluie în toată perfecţiunea sa, măreţia infinitului în finit; ea se află în sufletul omenesc.''
Rabindranath Tagore
"Din teribilism, nu vrem să vedem dincolo de aparenţe.
Şi uite-aşa, ne ţesem pânza vieţii din iubiri pierdute, din prietenii destrămate, din trădări, din plecări repetate...
Viaţa e o lungă călătorie sentimentală, dar orice staţie, orice despărţire înseamnă a muri câte puţin.
Din fericire, eu am fost norocos...
Deşi călătoria mea a fost lungă, ea a fost plină de aer, de lumină şi plină de dragoste...
Plină de Dumnezeu..."
Florin Piersic
,,Când ai ajuns la capătul a ceea ce ar trebui să ştii, eşti la începutul a ceea ce ar trebui să simţi."
Khalil Gibran
Ultima modificare făcută de latan.elena; 24.09.2019 la 20:08.
Melancolie
George Bacovia
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Pe seara, la geamuri, un nour violet si de arama,
Pe drum, l-aceeasi ora, se târâie un lant de fier,
Si coincidente aranjate pe-o trista gama --
Azi iar mi-i frica... si cred, si sper...
O zi fara anotimp si ordine militara,
Si prin vecini s-aud mici pregatiri de masa,
Însa produsele au început sa dispara --
Si multi au plecat, si noapte se lasa.
Cu totii spun ca bine le-a facut
Sau ca un geniu se va naste --
Iat studiul creste cu tactul tacut...
O fiinta suprema, dintre noi, ne cunoaste.
George Bacovia
Ultima modificare făcută de latan.elena; 24.09.2019 la 22:05.
Momentan sunt 244 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 243 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje