Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,soare,buna dimineata,viata !



" Ce poate un om să dea altuia, dar o picătură de căldură? Şi ce ar putea fi mai important decât asta?"
Erich Maria Remarque



"Lasă-mă să-ți vorbesc cu liniștea ta"
Pablo Neruda

[latan.elena]

Ca să fii rege

Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele şi niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori trebuie să suporţi la hotare mărăcinii şi spinii
şi mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste înstelare trebuie să te aşezi printre luceferi – călător spre Orion şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără trudă.

Ca să fii rege peste ape şi vânt trebuie să înveţi osanale ca îngerii şi
să le aduci pe pământ alinare pentru lacrima corbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce înseamnă a iubi,
a ierta…
Dar, cel mai minunat, este să poţi fi rege peste tine însuţi,
atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău.

Şi sa încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos când mergi pe drumul dinspre rău spre bine.
În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.

Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hei! Grăbeşte-te!

Benone Burtescu

[latan.elena]

''Copiii nu se gandesc nici la trecut, nici la viitor, ei se bucură de momentul prezent, ceea ce foarte puțini dintre noi facem. ''
Jean de la Bruyere

[latan.elena]

Fericirea vine din noi înşine.
Ea reprezintă o dispoziţie, o aptitudine internă psihică.
Ea îşi are originea în această extraordinară dar atât de simplă senzaţie de a exista,
în această inefabilă certitudine de a fi viu şi întreg într-un corp real.
Ea se află în plăcerea de a trăi,
în dorinţa şi pofta de a exista,
viu printre cei vii,
şi nu în plăcerile vieţii.
Moussa Nabati



Nu îngăduiți limbii să vă întreacă mintea.
Anton Pavlovici Cehov



Unele cuvinte ar trebui rostite o singură dată.
Francois Rene de Chateaubriand

[latan.elena]

''In noi Dumnezeu a scris deja totul. Nouă ne revine sarcina să conştientizăm acest lucru.
Suntem creaturi divine.
Inlăuntrul nostru, în fiecare dintre noi, fără excepţie, există un nucleu divin, chiar dacă nu vrem să conştientizăm că îl posedăm. Acesta este însăşi sursa existenţei noastre. Este începutul şi în acelaşi timp ţinta finală. Totuşi, ar fi nevoie să ne confruntăm cu adevărat cu noi înşine pentru a înţelege, pentru a învăţa să spunem lucrurilor pe nume, pe adevăratul lor nume, să dăm sens, să ajungem la armonia care este în aşteptarea Armoniei.
E nevoie să ne cunoaştem pe noi înşine. Trebuie doar să privim înlăuntrul nostru şi iubirea îşi capătă în mod natural propriul ei nume. Omul este înzestrat cu sens, în mod iremediabil. Fie că vrea sau nu, persoana trăieşte cu un sens. Nu poate să-lînlăture, decât prin nevroză sau moarte.
Sensul se găseşte înlăuntrul nostru. Nu putem iubi dacă nu ţinem cont de sens. Iată cheia magică. «Iubeşte-i pe ceilalţi aşa cum te iubeşti pe tine» înseamnă exact aceasta: punctul de referinţă, dacă vrei să iubeşti, este a te iubi, a te cunoaşte pe tine însuţi. Şi pentru a o face e nevoie să ştii să dai sens, înţeles lucrurilor.''

Mai mult:http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...tti_Iubire.htm

[latan.elena]

Și am pierdut duioșia definitiv

Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă – aceasta ar fi definiția din DEX pentru duioșie. Cuvânt intraductibil, netransmisibil, de negăsit. Și nu este vorba despre a-l traduce în alte limbi (pentru că el există), ci a-l descoperi în alt tip de relație decât cea părinte-copil. Este un cuvânt pe care-l pierzi odată cu plecarea definitivă a celor care te-au zămislit. Pentru totdeauna.

Nimeni nu se mai uită la tine cu duioșie după ce ei au dispărut.

Există iubire, firește. Și prietenie. Poate chiar dor. Respect, admirație. Compasiune, înțelegere. Căldură. Tandrețe. Ajutor. Posesiune. Grijă. Milă. Și lista sentimentelor pe care ni le dăruiesc ceilalți poate continua.

Duioșia însă nu mai există.

Nu va mai fi niciodată pe lumea asta cineva care să-ți poată dărui așa ceva. Să te privească cu duioșie. Să te atingă cu duioșie. Să te ocrotească din aceeași duioșie. Să te certe cu duioșie. Să-ți povestească duios. Să aibă grijă de tine, mascând totul cu duioșie. Iar tu să te uiți în ochii lor și doar să simți. Știind că, în ciuda tuturor, acolo va fi totdeauna o ancoră – cea a duioșiei pe care o crezi eternă. Ea te încălzește, te susține, te face să mergi înainte. Și tot pe ea o aștepți și când ți-e bine, și când ți-e rău. O ghicești în glasul lor, chiar dacă ești departe. În atingerile din ce în ce mai timide, pe măsură ce crești „mare”. În gesturile pe care ei, chiar, le numesc banale pentru a nu te obliga cu ceva.

Duioșia e un cordon ombilical prin care inima lor veghează permanent asupra ta. Fără să te apese, fără să te sugrume. Aducând doar o lumină ocrotitoare. Și foarte caldă – datorită ei, poţi să dormi liniștit și împăcat, în ciuda frământărilor pe care le simți permanent.

Nici măcar nu-ți dai seama la timp ce înseamnă duioșia – pare ceva firesc, meritat. Știi că ai privit-o de multe ori cu condescendență. Până când ai avut și tu propriul copil.

Duioșia, în sine, este un sentiment dezinteresat. Poate singurul. Iar dezinteresat, adânc și deplin nu pot simți decât părinții – cei adevărați, nu doar cu numele.

E ceva ce se oglindește și se transmite, ca o ștafetă. Doar de la părinte la copil. Mai mult decât averea, decât titlurile nobiliare, decât învățăturile. Ai primit – trebuie să dai mai departe. Chiar dacă tu ai pierdut-o, fără speranța de a o mai regăsi vreodată.

Simți că ești singurul care poate (și trebuie) s-o ajute să nu moară. Fragilă, rară, duioșia poate deveni cel mai rezistent sentiment. Amintirea ei este uneori mai vie decât a persoanei care ți-a dărui-o.

Odilia Roşianu

Sursa:https://www.literaturadeazi.ro/panor...osia-definitiv

[latan.elena]

"Adancimea iubirii parintilor pentru copiii lor nu poate fi masurata. Nu este ca nicio alta relatie."
James E. Faust



"Parintii sunt binevoitori; nimic nu le stirbeste duiosia." - Balzac



"Dragostea si respectul fata de parinti sunt, fara indoiala, sentimente sfinte." - Vissarion Belinski

[latan.elena]

Tatal nostru

Tatăl nostru carele

Mâni la pradă fiarele
Și ogoi cu buciumul
Viforul și zbuciumul.
Cârmuiești corabia,
Zbori pe sus cu vrabia.
Râzi cu diminețile
Plângi și gemi cu viețile.

Crești în frunza socului,
Arzi în para focului,
Murmuri cu fântânile,
Stai la sfat cu stânile,
Ești zemos cum rodia,
Te întinzi cât zodia,
Dormi în ochii boilor,
Cânți în stropii ploilor.

Ești miresma florilor,
Miști aripa morilor,
Fugi în peștii apelor,
Scurmi cu dinții grapelor,
Sui în seva luncilor,
Sugi cu gura pruncilor,
Curgi în mierea stupilor,
Urli-n foamea lupilor.

Te îngână clopotul,
Tăinuiești cu șopotul,
Te îndoi cu mladele,
Durui cu cascadele,
Te sfâșii cu geamătul,
Te înalți cu freamătul,
Alergându cu sunetul,
Detunând cu tunetul.

Tatăl nostru carele
De dârlogi duci soarele,
Luminând cu stelele
Bunele și relele.
Ești deasupra miilor
Dumnezeul viilor -
Și deaupra sorților
Dumnezeul morților.

George Tarnea

[latan.elena]

”Prima floare înflorită pe Terra a fost o invitaţie la un cântec încă nenăscut.”
Rabindranath Tagore

[latan.elena]

Apoi soseşte seara, şi înţelegi că există lucruri pe care nu le mai poţi face, lucruri pe care nu le mai poţi avea, la care nu mai poţi ajunge, dar nimic nu te mai împiedică să visezi...
Antonio Curnetta



"Dacă amintirile ne ţintuiesc de pământ şi grijile ne prăbuşesc în iad, visurile ne trag în sus, spre stele."
Gavriil Stiharul



Daca stelele mai pot darui lumina, daca cerul mai are lacrimi, daca timpul mai ingaduie suflare, este pentru ca Dumnezeu vrea sa-ti sopteasca "Ai mare pret in ochii mei!".