''Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul.''
Regina Maria
''Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul.''
Regina Maria
Inima omenească poate să sufere. Ea este în stare să cuprindă mai multe lacrimi decât apele oceanului. Niciodată nu știm cât de adâncă și cât de nesfârșită este această inimă, până ce nenorocirea nu începe a-și dezlega barierele norilor ca s-o umple cu potopul întunericului…
Îți poți închipui cum arată adâncul inimii? Cred că ar arăta ca un altar – pentru că este sfânt; ca o zăpadă – pentru că este imaculat; ca o flacără – pentru că este fierbinte și ca moartea de neînduplecat… O văd cum iradiază pe chipul Omului Frumos și Nobil toate sentimentele… și stau și mă minunez, plină de admirație – când văd cum acestea încep să izbucnească, să curgă lin, bogat, sublim, adânc și alinător ca șoaptele unui râu, să-i alunece bogate și puternice prin faţa ochilor, când aproape au scăpat de sub stăpânirea ei… şi văd acest chip luminat de o expresie blândă, sinceră, serioasă, plină de bunătate, echilibrată, duioasă, plină de bunăvoinţă, conştiincioasă, credincioasă şi înţeleaptă…
Este un spectacol plin de magie pe care nu-l pot uita niciodată! Da, un astfel de Om mi l-aș dori să-mi fie alături de-a lungul vieții; să-mi fie călăuză în cele ce-mi sunt cunoscute, să-mi fie stăpân şi să mă îndrepte când greşesc, să-mi fie prieten întotdeauna!Charlotte Brontë
(21 aprilie 1816 – 31 martie 1855)
Sursa:http://webcultura.ro/iti-poti-inchipui-cum-arata-adancul-inimii/?
Ştiu că sunt lut-Radu Gyr
Ştiu că sunt lut, dar nu ştiu cine
mi-a pus în piept albine stranii,
să-mi scoată mir din mărăcine,
din bălarii, împărtăşanii.
Minunea mea se-ntâmpla vie
din mofturi mici şi biete fleacuri...
Un colţ de-al meu e-o-mpărăţie,
o zi de-a mea răsfrânge veacuri.
De nu strâng mările în brate,
prin câte-o baltă tot deretic
şi gheara mea tot stă să-nhaţe
din orice taină câte-un petic.
Şi dacă-ncălecat pe-o rază
ea nu mă urcă-n cer, încalte
de-o şchioapă-n aer tot cutează
peste coteţe să mă salte.
"Dumnezeu poate fi respirat doar în liniște."
Pr Ioan Istrati
Dancing Woman
Rabindranath Tagore
GITANJALI - Ofranda Lirică
Tu m-ai făcut nesfârşită
aşa a fost plăcut înaintea Ta:
o gingaşă cupă ce-o deşerţi
şi o-ndestulezi mereu cu proaspătă viaţă,
un flaut de trestie ce sună pe dealuri şi prin văi
melodii veşnic noi suflând peste ele.
La nemuritoarea-ţi atingere,
inima-mi îmbătată
inundă şi-n valuri de nespus se revarsă.
Pentru darurile-Ţi nesfârşite,
ca să le pot primi,
am doar mâinile acestea strâmte.
Şi timpurile trec
şi tu-mi dăruieşti
şi mereu rămâne loc pentru a umple.
Lotus
ŢIE ÎŢI ESTE DAT, DOAMNE
Ţie îţi este dat, Doamne, să iei parte la bucuria acestui ritm?
Să te confunzi, să te pierzi, să te sfarmi
în vârtejul acestei imense transfigurări?
Toate lucrurile se grăbesc, fără răgaz, fără a se uita înapoi,
fără ca nicio putere să poată opri ceva în loc –
toate lucrurile se grăbesc.
Potrivindu-şi pasul cu ritmul acestei neobosite muzici,
fiecare anotimp soseşte dansând, apoi trece mai departe –
culori, sunete şi parfumuri îşi varsă nemărginitele cascade
în această supraabundenţă care se cheltuieşte şi renunţă
la ea însăşi şi moare în fiecare clipă.
Bird Fantastic - Painting by Rabindranath Tagore
"Avem taine şi le purtăm cu noi, taine mai mici, taine mai mari - când se dezvăluie îşi pierd o parte, două, trei, şapte, nouă părţi din puterea lor, alteori se pierd de tot, ca puful păpădiei suflat de un vânt tăricel. Dar avem taine şi le purtăm cu noi - şi suferim, ne întristăm, plângem din pricina lor sau râdem şi ne bucurăm, fiindcă sunt şi altfel de taine, care ascund câte fericiri nu gândeşti."
Radu Tudoran
anna razumovskaya paintings
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.09.2019 la 00:42.
A XI-a poruncă-Ion MInulescu
Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti,
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi un lacăt la gură
Şi-imploră doar sfintele moaşte
Când simţi că păcatul te paşte!
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge
Când simţi că duşmanul te-nvinge !
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care tu eşti
Aceeaşi piatră de moară
Când braţele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...
Biografie-Lucian Blaga
Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodatâ iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.
Cu cuvinte stinse în gură
am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară.
Îi multumesc Universului pentru tot ce are si pentru tot ce-mi da.
Rupi Kaur
Ne-am născut cu slăbiciunea de a cădea. Ne-am născut cu puterea de a ne ridica.
Rupi Kaur
Doamne si Duhule Sfant, manifesta-ti iubirea prin mine.
Este tot ceea ce imi doresc, sau mi-am dorit vreodata.
Incheie cu mine un pact secret.
Ingaduie ca cineva din viata mea sa-ti simta atingerea,
Asa cum o simt eu insami:
Apropiata, blanda, imbucuratoare si vindecatoare.
Iar cand o va simti, nu-l lasa sa ma vada pe mine,
Ci doar pe Tine.
Nimeni nu trebuie sa stie ca eu sunt in Tine si Tu in mine.
Vom pastra secretul nostru pentru eternitate.
Amin.
Deepak Chopra
Momentan sunt 33 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 33 vizitatori)
Marcaje