Buna dimineata,soare,buna dimineata,viata !
"Spun unii că lumea e a celor care se trezesc devreme. Greşit! Lumea e a celor care se trezesc fericiţi."
Monica Vitti
Buna dimineata,soare,buna dimineata,viata !
"Spun unii că lumea e a celor care se trezesc devreme. Greşit! Lumea e a celor care se trezesc fericiţi."
Monica Vitti
Am avut toata viata o ezitare pe care înca o am: rasaritul la mare sau la munte?
Marcello Serra
''În ceea ce mă privește, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detașare de toate aceste poveri.
A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute. Înseamnă a deveni mai ușor, mai liber.Într-un anumit sens, ești mai bătrân când ești tânăr și mai tânăr când ești bătrân.
Avea dreptate Picasso cănd spunea că îți trebuie mult timp ca să devii tânăr…
Și mai e ceva: singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumusețea pe care anumiți oameni o creează din timp în timp, pornind de la tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărțile pe care le scriu, spectacolele pe care le creează și viața pe care o trăiesc.
Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viață bine trăită. Aș zice chiar o operă de artă prin excelență.”
Radu Beligan
„Viața e tot ce iubesc, tot ce cânt
Toate văpăile patimii într-însa se mistuie.
Viața – smintită-nfrațire cu vraja-nserării și-a zorilor
Viața – năvalnică grindină-a luptelor,
Viața – dragostea omului...
...dragostea...”
(Nicolae Labiș)
Michel Vezinet
"Trăiesc în această lume
Având o inima numai a mea.
Oh, inimă ! Inima mea !
Uimitorul fruct
În care odată strălucea sângele soarelui.
Sunt un prinţ,
Iar inima este regatul meu.
Hei, regatule ! Regatul meu !
Vreau sa fiu sus pe metereze
Rotind o mitraliera de oţel.
Vreau să-i spun acelei vrăjitoare:
Nu-o să reuşeşti să părăseşti acest ţinut !
Poți săpa cât vrei ...
Te poți cățăra cât vrei ...
Mă poți chiar scoate din minți ...
Dar nu vei putea părăsi regatul meu.
Da, teritoriul meu !
Acest ţinut numai al meu ...
Cu totul al meu.
Dimineaţa devreme, de-a latul drumului,
Îţi voi arunca în cale tufani plini de spini.
Seara târziu, îți voi trimite asupră-ți stele rotitoare
Și adierile unor parfumuri de nerezistat
te vor îmbrățișa.
Te-am capturat în inima mea
Şi atunci am devenit întregul pământ.
Ha, pământ !
Am devenit întreaga omenire !
Înconjurat de zâmbetul oceanului albastru
Am triumfat în hora furtunilor.
Nu vei putea pleca.
Vrăjile tale mai puternic mă fac,
Iară pe tine tot mai legată
De tărâmul meu.
Mai bine,
Cântă-mi !
Și taci."
Gu Cheng
"Recunoștința este începutul fericirii.
Haideți să vedem ce avem deja, nu ceea ce ne lipsește și să fim recunoscători pentru asta. Cât de frumoasă este viața ta! Privește pe geam și gândește-te la asta!"
Ier. Hrisostom Filipescu
Viata este un dar pe care il meritam numai atunci cand il daruim.
Rabindranat Tagore
Am învățat că un prieten este comoara cea mai frumoasă de pe pământ.
Am învățat că mai poți continua mult timp după ce spui că nu mai poți.
Am învățat că într-o secundă poți pierde sau câștiga totul.
Am învățat că oamenii te pot răni și iubi cu aceeași intensitate.
Am învățat că un prieten este comoara cea mai frumoasă de pe pământ.
Am învățat că nu este nevoie să schimbi oamenii, ci să te schimbi pe tine.
Am învățat că prietenia este o floare care poate fi udată și de la distanță.
Am învăţat că în viaţă se închide o uşă şi se deschide o fereastră. Sau invers.
Am învăţat că sunt lucruri în viaţă care nu pot fi cumpărate cu bani.
Am învăţat că viaţa te urcă şi te coboară fără să te anunţe.
Am învăţat că nimeni nu este proprietatea nimănui.
Am învăţat că orice certificat de garanţie nu reprezintă o garanţie.
Am învăţat că nu există „prea târziu” sau „prea devreme”.
Am învăţat că oamenii au dreptul să te vorbească de rău şi tu ai dreptul să-i vorbeşti de bine. Când vorbesc despre alţii, de fapt vorbesc despre ei.
Am învăţat că oricând se poate întâmpla orice şi eu trebuie să fiu pregătit pentru asta.
Am învăţat să privesc spre trecut cu înţelegere, spre prezent cu bucurie şi spre viitor cu nădejde.
Am învățat că viața îți oferă o mulțime de lecții și că mereu mai există ceva de învățat.
Am învăţat că orice obiect, eveniment sau om are două laturi de privit.
Am învăţat să mă plâng mai puţin şi să mulţumesc mai mult.
Am învăţat să trăiesc în Aici şi Acum cu bucurie.
Am învăţat că sunt lucruri care nu înseamnă nimic oricât de mult ar vrea mintea să însemne ceva.
Am învăţat să iubesc rana şi pe cel ce a făcut rana.
Am învăţat să privesc lucrurile şi oamenii prin logica lui Hristos.
Am învăţat că pacea şi iubirea sunt mai presus decât dreptatea şi frica.
Am învăţat că fiecare om are o cameră în căsuţa inimii sale unde nu doreşte să intre decât foarte rar şi eu trebuie să accept asta.
Am învățat să spun „Îmi pare rău”, „Te rog să mă ierţi”, „Mulţumesc”, „Te iubesc”.
Am învăţat să intru şi să ies din noaptea neagră a sufletului.
Am învățat că nu am învățat nimic…
Hrisostom Filipescu
Tu singură îmi afli
Printre cuvinte drumul
Şi-mi vindeci rătăcirea
Grădinilor pustii.
Tu singură îmi aperi
Şi flacăra şi scrumul
Şi toată îndoiala
Tu singură mi-o ştii.
Tu singură, tăcere,
În care pot să caut
Şi ţărmul resemnării
Şi tainice poteci.
Tu singură mă tulburi
Asemeni unui flaut
Şi m-ai putea ucide
Simţind că poţi să pleci.
Echilibru - George Ţărnea
Iisus contempla lumea noastră cu ochi plini de minunare, căci ochii Săi nu erau acoperiţi de vălurile anilor şi tot ceea ce vedea era limpede în lumina tinereţii Lui. Deşi cunoştea adâncurile frumuseţii, era mereu surprins de pacea şi de măreţia ei. Stătea înaintea pământului ca şi când ar fi fost primul om în prima sa zi pe pământ.
Noi, cei ale căror simţuri au fost înceţoşate, privim în plină lumină a zilei şi tot nu vedem. Ne facem urechile pâlnie şi tot nu auzim. Ne întindem înainte mâinile, dar tot nu atingem. Şi chiar dacă s-ar arde toată tămâia Arabiei, noi am merge pe calea noastră şi nu i-am simţi mirosul.
Cu adevărat, noi privim dar nu vedem, auzim dar nu ascultăm, bem şi mâncăm dar nu gustăm şi în aceasta constă diferenţa între Iisus din Nazaret şi noi înşine.
Simţurile Lui erau continuu înnoite
şi lumea era pentru El întotdeauna nouă.
(Kahlil Gibran - Iisus,Fiul Omului)
Inserare
,,Încet se schimbă ziua-n strai de seară;
copaci bătrâni îi ţes pe crengi vestmânt.
Eşti între lumi, şi simţi cum se separă:
spre boltă una, alta spre pământ.
Şi singur, neaparţinând niciunde,
nici sumbru precum mutul adăpost,
nici sigur că vecia-ţi va răspunde,
cum suitoarei stele dat i-a fost -
rămâi să descâlceşti (de s-ar putea)
această viaţă coaptă, cruntă, mare;
şi-ţi dă prin gând, cum şezi între hotare:
acum eşti piatră, şi acum eşti stea."
Rainer Maria Rilke
„Chiar fără să vrem, rămânem sclavii clipelor cu formele și culorile lor, umili supuși ai cerului și pământului.”
Fernando Pessoa
Momentan sunt 249 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 249 vizitatori)
Marcaje