,,Noi, aceiaşi, doar ziua e alta. Bucuraţi-vă de viaţă şi nu uitaţi să strângeţi în braţe fiecare clipă!''
Nu trebuie să aşteptăm să avem o anumită vârstă pentru a fi fericiţi, dar nici să credem că acea vârstă a fost depăşită.
Gigliola Cinquetti
,,Noi, aceiaşi, doar ziua e alta. Bucuraţi-vă de viaţă şi nu uitaţi să strângeţi în braţe fiecare clipă!''
Nu trebuie să aşteptăm să avem o anumită vârstă pentru a fi fericiţi, dar nici să credem că acea vârstă a fost depăşită.
Gigliola Cinquetti
''Verdele este culoarea dintâi a lumii, cea din care iese la iveală frumuseţea. ''
Pedro Calderon de la Barca
"În adâncul inimii mele
Se-aude un cântec fără versuri –
Un cântec ce trăieşte
În sămânţa inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele.
Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt?
Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine,
Văd umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor
Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie,
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie
Şi adus la suprafaţă de către linişte,
Evitat de larmă,
Îmbrăţişat de adevăr,
Repetat de vise,
Înţeles de dragoste,
Ascuns de trezire
Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?
Este cu mult mai parfumat decât iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi?
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;
Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării
Cu ciripitul unei privighetori?
Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni
Cu suspinul unui copil?
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?
Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte
Cântecul lui Dumnezeu?"
(Cântecul sufletului, Khalil Gibran)
Felicia Simion – una dintre cele mai talentate tinere fotografe ale României.
“Cineva mi-a spus odată că apăs pe declanșator atunci când Dumnezeu și-ar dori să fac asta. Iar din acel moment am simțit că fotografia este cu adevărat cu mult mai mult decât o toană efemeră, ceva dincolo de crusta sufletului meu, ceva mai luminos decât însăși lumina. Și mi-am dat seama că noi, oamenii, suntem mai mult decât țărână și că există mult mai multe lucruri de iubit.”
Născută pe 25 aprilie 1994, în Craiova, Felicia Simion a început să fotografieze de la vârsta de 13 ani, când a descoperit comunitatea deviantart. În 2012 a fost nominalizată pentru Sony World Photography Awards, iar în 2013 a câștigat Teen Photo Contest. Și, nu în ultimul rând: pagina ei de facebook este una dintre cele mai de succes pagini ale unui fotograf român.
Sursa:https://webcultura.ro/dincolo-de-cru...fletului-meu/?
Felicia Simion Photography
Undeva în trecut
Adrian Păunescu
Am să plec într-o zi,
Într-un loc neştiut,
Într-un munte secret,
Undeva în trecut.
Am să plec în trecut,
Am să plec într-o zi,
Să ajung când te naşti,
Să te pot întâlni.
Ştiu şi eu că-i ciudat
Şi că paşii-mi sunt grei,
Către nunta din veac
A părinţilor mei.
Las de veghe aici
Toţi nepoţii frumoşi,
Eu mă întorc în trecut,
Eu mă întorc la strămoşi.
Eu mă întorc la ai mei,
Într-un marş revansard,
Sunt retraşi în păduri
Lângă vreascuri ce ard.
Mai vorbesc despre noi
Şi mai mor în război,
Se mai miră de cei
Care vin înapoi.
Am să plec într-o zi,
Am bagajul întreg,
Am cu mine ce simt,
Ce iubesc şi înţeleg.
Sunt sătul de prezent,
Nu mai vreau viitor,
Dar mă-ntorc în trecut
Că nu vreau nici să mor.
Pe un deal coroiat
Curge mustul din teasc
Şi bătrânii se sting
Şi copii se nasc.
Eu mă-ntorc în trecut,
Din acest viitor
Si păstorii mă iau
Lângă turmele lor.
Şi din rodnice nunţi,
Urcă iarba pe munţi,
Tutelarule Zeu,
N-ai de ce să te-ncrunţi.
Mai degrabă să pui
Legea ta peste tot,
Ca strămoşi la nepoţi
Să se întoarcă înot.
Şi, când vremea va fi,
Printr-un strigăt urgent,
Pe noi toţi să ne chemi
Să venim în prezent.
Să fim toţi pregătiţi
De momentul solemn,
Când va bate în munţi
Vechea toacă de lemn.
Şi un clopot din cer
O să dăngăne sfânt,
Că s-a-ntors Dumnezeu,
Printre-ai lui, pe pământ.
Clipa magica
În fiecare zi - împreună cu soarele - Dumnezeu ne oferă o clipă în care e posibil să schimbăm tot ce ne face nefericiţi. Iar în fiecare zi pretindem că nu realizăm momentul, ne străduim să credem că această clipă nu există, că ziua de azi e la fel cu aceea de ieri şi va fi identică cu cea de mâine. Dacă am fi atenţi, am putea descoperi clipa magică.
S-ar putea ascunde în momentul în care băgăm cheia în uşă, dimineaţa, în tăcerea de după cină, într-o mie şi unul de lucruri ce ni se par identice. Această clipă există - atunci, toată puterea stelelor ne pătrunde pentru un moment şi ne permite să înfăptuim miracole.
Uneori, fericirea e o binecuvântare, dar de cele mai multe ori e o cucerire. Clipa magică ne ajută să ne schimbăm, ne ajută să ne urmăm mai departe visele. Vom suferi, vom traversa multe momente dificile şi ne vom confrunta cu multe dezamăgiri, dar toate sunt pe cât de tranzitorii, pe atât de inevitabile, iar la final vom fi mândri de ce am lăsat în spatele obstacolelor. Cândva, în viitor, vom putea privi înapoi cu mândrie şi credinţă.
Nefericiţi sunt cei care se tem să-şi asume riscuri. Poate că nu sunt niciodată dezamăgiţi, niciodată deziluzionaţi, niciodată în suferinţă, precum aceia care au un vis de urmat. Dar, când privesc înapoi - pentru că întotdeauna privim înapoi - îşi vor auzi inima şoptind: „Ce ai făcut cu miracolele pe care Dumnezeu le-a semănat pentru zilele tale? Ce s-a ales de talentul pe care Cel Sfânt ţi l-a încredinţat? L-ai îngropat adânc, într-un mormânt, de teamă că-l vei pierde. Aceasta îţi este moştenirea: certitudinea că ţi-ai risipit viaţa“.
Nefericiţi sunt cei care aud astfel de vorbe. Pentru că atunci când, poate, vor crede în miracole, aceste clipe magice ale vieţii se vor fi scurs deja. Trebuie să ascultăm copilul care am fost, care încă trăieşte în noi. Acest copil cunoaşte înţelesul clipelor magice. Îi putem înăbuşi oftatul, dar nu-l putem reduce la tăcere.
Dacă nu vom renaşte, dacă nu vom privi din nou viaţa cu inocenţa şi entuziasmul copilăriei, nu are sens să mai trăim. Te poţi sinucide în multe feluri. Aceia care încearcă să-şi ucidă trupul încalcă legea lui Dumnezeu. Dar şi aceia care încearcă să-şi ucidă sufletul încalcă legea lui Dumnezeu, chiar dacă crima lor este mai puţin vizibilă în ochii omului.
Să fim atenţi la ceea ce copilul din noi încearcă să ne spună. Să nu ne ruşinăm şi să nu-l înfricoşăm, deoarece se simte singur şi abia dacă se face auzit. Să-l lăsăm să ia din când în când frâiele existenţei noastre. Acest copil din noi spune că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.
Să-l facem să se simtă iubit din nou. Să-i facem pe plac - chiar dacă asta ar însemna să acţionăm într-un fel neobişnuit, chiar dacă ne-ar face să părem nebuni în ochii altora. Amintiţi-vă că înţelepciunea oamenilor este nebunie în faţa lui Dumnezeu. Dacă ascultăm copilul pe care îl purtăm în suflet, ochii ne vor străluci încă o dată. Dacă nu pierdem legătura cu acest copil, nu vom pierde nici contactul cu viaţa.
Suferim fără rost: pentru că în dragoste se află sămânţa creşterii noastre. Cu cât iubim mai mult, cu atât suntem mai aproape de experienţa spirituală. Adevăraţii iluminaţi, cu sufletele lor incendiate de Iubire, învingeau toate prejudecăţile vremii. Cântau, râdeau, se rugau cu voce tare, dansau, participau la ceea ce Sfântul Pavel numea "nebunia sfântă". Erau veseli - pentru că cine iubeşte învinge lumea, nu-i e teamă că pierde ceva. Adevărata iubire este un act de total abandon.
Paulo Coelho
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.08.2019 la 22:58.
"Învață-ți sufletul să prindă curaj și zâmbetul să vină înapoi. Aveți multe să vă spuneți; să vă întrebați, să vă răspundeți. E un război în noi să fim suflet, nu obiect..."
Pr. Hrisostom Filipescu
"În grădina mea există un mare spaţiu rezervat sentimentelor. Grădina mea cu flori este în acelaşi timp grădina mea cu gânduri şi vise. Gândurile cresc la fel de libere precum florile, iar visele la fel de frumoase."
Abram L. Urban
Vladimir Volegov
Nichita Stanescu
Viata mea se iluminează
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.
Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.
Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.
Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.
foto: Cornel Gingărașu
La un moment dat, în viață, cu toții ne punem întrebarea:
“Cine sunt eu?”
Problema e că nu e vorba de cine ești sau cine ai fost, ci de cine poți fi...
Jean E Pendziwol
"- Ce vrei să fii? - Eu însumi. Atât! Dincolo de asta nu pot fi nimic."
Eric Knight
"Suntem suma a ceea ce facem, a ceea ce gândim, a ceea ce simţim. Deci... să avem grijă!"
Chris Simon
"O, omule, priveste-te:
tu ai în tine cerul si pământul,
fă din această lume un cer pe pământ...
Iată căile !"
Hildegarde de Bingen
Momentan sunt 51 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 51 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje