" În orice inimă exista un colt de Dumnezeu ! "
Pot rezuma în două cuvinte tot ce am învăţat despre viaţă: merge înainte.
Robert Frost
"Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.''
Tudor Arghezi
"Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi"
Sf.Grigorie de Nazianz
Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine înclipa când te pierzi.
Mircea Eliade
Caută noi începuturi și descoperă bucuria de a lăsa trecutul în urmă. Reproșurile sunt mai grele ca necazul în sine. În viață nu poți să spui oricui orice. Mulți rămân doar la ambalaj, oricât am povesti despre gustul miezului. Fiecare om are taina sa. Inimă fină sau cu multe crestături. Intuiții, inspirații, structuri logice. Iartă! Strângerea de inimă să devină strângere de mână. Roagă-te! Fiecare grăunte are făină, dar şi tărâţe. Şi cel mai bun vin are drojdia lui. În fiecare rău e un bine, depinde de noi ce alegem să folosim, să vedem. Binecuvântează şi mulţumeşte pentru tot ce primeşti. Vei înţelege mâine lecţia de astăzi!
Hrisostom Filipescu
"Construim diguri afară, dar uraganele devastatoare sunt în noi..."
Mishima Kazuniko
"Limita dintre bine şi rău trece prin sufletul nostru"
Sfântul Francisc de Sales
https://www.youtube.com/watch?v=KZJ2TCZP3kE
Creative...
Pentru ce ar trebui să ne folosim toti puterea creatoare?
...
Pentru că nu există nimic care să-i facă pe oameni atât de generosi,
atât de voiosi, atât de vii, atât de îndrăzneti, atât de plini de compasiune,
atât de indiferenti fată de război si de acumularea de obiecte si de bani.
Brenda Ueland
Creativitatea...
Cea mai puternică dintre muze
este copilul nostru interior.
Stephen Nachmanovici
Fiecare fir de iarbă are câte un Înger
care se apleacă deasupra lui si îi murmură:
Creste! Creste!
Talmud
https://www.youtube.com/watch?v=4jA2CcGXJWk
Convorbiri cu Octavian Paler
De dimineaţă, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costineşti, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieşind din valuri, pe nisipul cald. Abia depăşisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă ţărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru şi îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roşie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini şi jucam mai departe. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi, invadată de alte trupuri bronzate, dimineţile trebuie să fie şi acum, acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină, cu siguranţă, la ţărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Şi, fireşte, vor rămâne tot aşa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata şi teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent.
Octavian Paler,Autoportret într-o oglindă spartă
„Marea loveşte digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem până la capăt. Piatra udă
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,
ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atât de atenţi,
încât într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
şi îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărâţi să mergem la capăt.
Acum chiar dacă aş merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decât singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.
Şi-aş vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an şi unde,
să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb
cine sunt, ce vârstă am şi ce caut aici.
Şi de ce m-am oprit în faţa acestui dig,
ca şi cum l-aş cunoaşte?”
Octavian Paler, Digul
Uitasem că dreptatea este împărțită de oameni și că oamenii au slăbiciunile, vanitățile lor. Dacă-i înfrunți, dacă-i jignești, dacă-i silești să-ți poarte pică, te pot face să regreți.
Octavian Paler, „Un om norocos”
Ars de viață până la os, mai am îndrăzneala să nu maimuțăresc o înțelepciune lașă care să mă transforme din pilot de furtună în guzgan și râd de teama mea: cum am râs totdeauna când mi-a fost frică.
Octavian Paler, „Un om norocos”
... în orice eșec mai e ceva important de făcut: să-l povestești și (... ) în orice înfrângere se mai poate obține o victorie: s-o privești în față.
Octavian Paler, „Un om norocos”
Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit.Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica.
Octavian Paler, „Viața pe un peron”
Destinul ne urmărește ironic cum bâjbâim între scuze, cerșind o amânare, apoi alta, din ce în ce mai înfricoșați, până ce, brusc, se plictisește, devine nerăbdător, se încruntă și poruncește „acum, salt!” și cu un suspin intrăm în neant.
Octavian Paler, „Un om norocos”
'' Iubirea este un constituent coplesitor a tot ceea ce exista,
iar existenta Raului apare ca o necesitate, caci chiar si
un graunte de Rau, orice impuritate, exista pentru ca noi
sa ne putem manifesta Liberul-Arbitru.
Oamenii nu trebuie sa ajunga in apropierea mortii pentru
a ajunge inclusiv la aceasta cunoastere, pentru a ajunge
la Dumnezeu!
Dupa experienta avuta, mai ales dupa reamintirea cunostintelor
din neurostiinta si neurochirurgie, a trebuit practic sa o iau
de la zero.
Mi-a fost foarte clar ca propriile-mi concepte despre Constiinta,
Creier, Minte, Spirit, Suflet erau complet eronate, si ca nu
Creierul este cel care creeaza CONSTIINTA!
Cred ca multi oameni, in adancul Fiintei lor, sunt dornici
sa afle adevarul.
Acum, am o mai larga viziune asupra Realitatii si a Existentei,
si imi dau seama ca in toti acesti ani, in care credeam ca
inteleg Creierul, Mintea si Constiinta, la fel ca multe alte
aspecte din lumea stiintifica traditionala, de fapt, ignoram
,, Marele Elefant Alb ,, din incapere, care este Constiinta,
si care este un MISTER extrem de profund!
Cred ca stiinta, in ultimele cateva sute de ani, s-a cam
abatut de la drumul ei, ignorand Constiinta
si PUTEREA SPIRITULUI si ceea ce ele ne transmit ! ''
( Dr. Eben Alexander - Neurochirurg, recunoscut international,
profesor la Universitatea Harvard.
Relatarea sa dupa o experienta pe care a avut-o, respectiv
dupa 7 zile de coma! )
Medicul Eben Alexander
Expert în neurologie şi neurochirurgie, Eben Alexander credea că aceste trăiri sunt, de fapt, simple halucinaţii provocate de traumele suferite. Nu şi-ar fi imaginat niciodată că va trăi la rândul său ceva similar, care îi va schimba radical aceste opinii.
În urmă cu 6 ani, bărbatul s-a trezit cu o durere puternică de cap şi în doar câteva ore a intrat în comă. Neocortexul său, partea creierului responsabilă cu toate procesele de gândire, cedase complet. Dus de urgenţă la spitalul Lynchburg din Virginia, unde lucra, medicul a fost diagnosticat cu meningită – o infecţie cu bacteria E.coli care pornise de la măduva spinării şi ajunsese la creier, distrugându-l asemeni unui acid. Şansele lui de supravieţuire erau aproape de zero, au spus medicii.
Eben Alexander era în comă profundă, în stare vegetativă, iar scanarea computerizată a arătat că nu exista nicio activitate cerebrală. Cu toate acestea, în cele 7 zile de comă, conştienţa sa a făcut o călătorie fascinantă, pe care înainte ar fi considerat-o simplă halucinaţie, dacă ar fi auzit-o relatată de altcineva.
Deşi amintirile lui seamănă cu ale altor persoane care au trăit experienţe în pragul morţii, cazul lui Alexander este unic. El este singura personă care a fost monitorizată permanent şi care avea cortexul complet nefuncţional şi care spune că în acest interval a călătorit în Rai. Activitatea lui cerebrală a fost mereu urmărită şi nicio secundă nu a existat vreun indiciu care să ateste vreo funcţie cerebrală.
Iată cum povesteşte medicul călătoria sa în afara corpului: „După ce am intrat în comă am simţit că eram parcă îngropat în pământ. Dar eu vedeam şi simţeam aici alte entităţi, în jurul meu. Era în acelaşi timp înfricoşător şi plăcut, parcă aş fi făcut parte din natura primordială.
După un timp, nu ştiu exact cât, a coborât încet o lumină spre mine şi vedeam culori frumoase, nuanţe de auriu şi argintiu. Am văzut o entitate circulară, care emitea o muzică superbă, divină. Apoi în lumină s-a deschis o poartă şi am intrat în lumină, iar acolo era o câmpie plină de verdeaţă, cu flori şi cascade. Vedeam norişori albi şi roz şi cerul foarte albastru.
Experienţa a fost foarte intensă, nu a fost ca un vis. Ştiu cum sună povestirea mea şi îi înţeleg pe cei care nu o cred.
Am văzut acolo animale, oameni, copaci, râuri pline cu apă şi cu peşti. Era cea mai pură apă din lume, nu se compara cu nimic văzut de mine pe Pământ.
În Rai totul este intens şi unit, totul este Unul. Mă simţeam ca un fluture într-un roi cu milioane de alţi fluturi care zburau împreună. Auzeam imnuri, un cor cântând, iar ecoul vocilor mă învăluia, simţurile mele se amestecau, văzul şi auzul nu mai erau separate. Auzeam frumuseţea şi vedeam muzica. Iar muzica era doar manifestarea unei bucurii pure, pe care aceste fiinţe nu o mai puteau ţine în ele, bucuria trebuia exprimată.
Deasupra cerului erau alte universuri şi am urcat până am ajuns în Centru, unde era sanctuarul Divinului. Aici am simţit o iubire necondiţionată şi am întâlnit o divinitate autotputernică pe care am numit-o Om, datorită vibraţiei sunetelor pe care le auzeam aici.
În timpul călătoriei mele au avut o călăuză, o femeie foarte frumoasă, pe care nu mai văzusem înainte, nu ştiam cine era, dar prezenţa ei mă liniştea. Avea ochii albaştri şi părul de culoarea mierii. Deşi nu mi-a vorbit, femeia mi-a transmis un mesaj care ar putea fi exprimat în cuvintele: Eşti iubit, eşti parte a întregului Univers, nu ai de ce să te temi”.
În timp acestei călătorii, în salonul de spital medicii se întrebau dacă nu ar trebui să oprească aparatele care îl ţineau în viaţă pe Eben Alexander. Chiar atunci, el şi-a revenit brusc. Medicul nu mai ştia nimic din viaţa lui de până atunci şi a trebuit să ia totul de la zero, să înveţe cine era. Dar nu a uitat nimic din experienţa bizară pe care o trăise în timp ce fusese în comă.
Din fericire, în doar câteva săptămâni medicul şi-a revenit complet, iar acesta este un alt miracol pe care medicina actuală nu-l poate explica.
După câteva luni de la această experienţă, Alexander şi-a dat seama că femeia care îi fusese călăuză în lumea de dincolo era Betsy, sora lui biologică, pe care nu o cunoscuse, pentru că el fusese adoptat. Femeia murise de mulţi ani. Aceasta a fost pentru Alexander dovada că nu avusese halucinaţii şi că experienţa lui a fost reală.
Sursa:Portalul Misterelor
Ultima modificare făcută de latan.elena; 03.07.2019 la 19:06.
Pulsează marea vremii - Eusebiu Camilar
Pulsează marea vremii profund în tâmpla mea...
Ascult târziu în noapte și o cunosc că-i ea -
Când urcă prin artere și prin plămânii grei
Imense perioade din adâncimea ei!
E drept că marea asta ne roade palul chip!
Picăm la fundul mării, cenușă sau nisip,
Dar câte viitoruri pulsăm, vâltori-vâltori:
În nemurirea mării suntem nemuritori!
Pulsează marea vremii! Înfiorat ascult,
Cum se perindă evii și secoli de demult,
Și mă întreb ce fată de mâine s-o mira,
Când existența noastră la tâmplă-i va pulsa...
Ultima modificare făcută de latan.elena; 03.07.2019 la 23:32.
,,Intr-o zi trebuie sa vina
Cineva dinspre moarte,
Intr-o zi mi se va spune
Cum e mai departe.
Intr-o zi ma vor invata, sunt sigura,
Cum trebuie sa ma port
Pe partea cuvintelor dinspre nord.
Va trebui sa inteleg din vreme
Ce sa raspund cand or sa ma cheme
Si ce sa fac din clipa-n care scapat,
Caci nu se poate
Sa mai fiu silita
S-o iau de la capat.
Tot nepregatita."
Ana Blandiana
RankaStevic (Ранка Стевић (Rank
''Cuvântul care aduce pace în cel care-l ascultă valorează cât mii de cuvinte spuse în van. Cuvintele au puterea atât să distrugă cât şi să vindece. Când aceste cuvinte sunt adevăr şi bunătate, pot schimba lumea.''
Buddha
''Suntem un microcosmos care poate cuprinde atat crugul pamantesc cat si infinitul.''
Blaise Pascal
Momentan sunt 74 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 73 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje