Elena Latan

[latan.elena]

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.
Mihai Eminescu



Lumea este nouă pentru noi în fiecare dimineață și fiecare om ar trebui să creadă că renaște în fiecare zi...
Baal Shem Tov

[latan.elena]

„Iubirea adevărată ne obligă s-o regăsim în toate lucrurile frumoase.” – Giosue Carducci

[latan.elena]

”Când îți plouă în suflet, fă-ți umbrelă dintr-o bucurie.”
Emil Cioran



Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti.
Mahatma Gandhi



Întoarce-te în tine de oriunde ai fi și primește-te, iartă-te. Viața se trăiește, nu se caută. Trăiește adevărul, bucuria și iubirea.Ca să ajungi la fericire nu ai nevoie de hartă, ci de prezentă, de tine.
Hristotom Filipescu

[latan.elena]

Savatie Baștovoi

Am fost întrebat cum sînt văzute emoțiile în creștinism, care sînt emoțiile pozitive și care negative.
Emoțiile sînt manifestări ale trupului și sînt în directă legătura cu instinctele: de apărare sau conservare (mînia, frica, dorința de putere, mîncarea sau sexualitatea), precum și emoții metafizice, cum ar fi cele de fascinație în fața naturii și a făpturilor (sensibilitatea poetică), dar și acestea rămîn în zona trupească și sînt exprimate ca atare.



Emoțiile nu au în ele nimic spiritual, chiar și atunci cînd exprimă atașament, fascinație sau dor - dovada ca ele sînt schimbătoare și cineva care cîndva te adora și nu mai putea de dor ajunge să te disprețuiască și să te uite. De aceea literatura patristică face deosebire între emoții și stări. Indrăgostela este o emoție, un amalgam de emoții, dar iubirea este o Stare.
Deosebirea dintre emoție și stare este aceea că starea se cultivă prin exercițiul virtuților, pe cînd emotiile sînt proprii tuturor. In rest, emoțiile seamănă foarte mult cu stările și de aici confuzia dintre ceea ce simt oamenii și ceea ce comunică celorlalți. Relațiile stricate, despărțirile, depresiile și alte căderi omenești sînt rezultatul inflamării emoționale în detrimentul relației spirituale.
Nu există emoții pozitive și negative așa cum nu există instincte rele și bune. Există doar buna sau proasta gestionare a acestora.

[latan.elena]

Savatie Baștovoi

Nu există darul de a scrie, există darul de a vedea. Toți marii scriitori au fost mai întîi niște fini și sensibili observatori ai timpului lor, surprins în trăirile și legăturile umane. Marii proroci au scris și ei ce au văzut. Cuvintele prorocilor și apostolilor sînt atît de simple și de concise încît exclud orice preocupare pentru formă. A scrie fără a Vedea este păcatul legiferat de teoria modernă despre ceea ce înseamnă actul scrierii. Cuvîntul "literatură" desparte el însuși scrisul de taina vederii. "Ceea ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul vieţii, aceea mărturisim", scrie Apostolul Ioan. Putem vedea fără a scrie, dar a scrie fără a vedea este o ocupație obositoare. De aceea pe unii îi citim cu plăcere, iar alții ne obosesc și plictisesc. Cuvintele trebuie să devină litere abia cînd lumina gîndurilor rupe porțile sufletului și curge fără a mai putea fi oprită.

[latan.elena]

Puţine personalităţi din România au atins vreodată gradul de complexitate al fostului mare dirijor. Doctor în patru discipline, obsedat de muzică şi de budism, creator de sisteme de interpretare revoluţionare, perfecţionist agresiv, Celibidache rămâne şi astăzi unul dintre cei mai fascinanţi şi controversaţi muzicieni ai secolului trecut

Citeste mai mult:adev.ro/pbe12l



Arta nu-i ceva în sine ca să aibă drepturi sau datorii. Arta este ce faci mata din senzaţiile care te mişcă. Arta rămâne în om. Orice om poate să treacă de la valorile pe care le-ating senzaţii de orice natură ar fi la transcenderea senzaţiilor.

Există în muzică un fenomen care nu se întâmplă în domeniul celorlalte senzaţii materiale ale simţurilor. Fenomenul de octavă. Octava, adică dublul frecvenţelor infraroşului sau ultravioletului nu mai cad în sector perceptibil omenesc. Cad în afară. Fenomenul de octavă este un fenomen referenţial cosmic. Peste octavă nu există nimic. Or, există în muzică ceva care atinge omul unde nu-l poate atinge nici cel mai profund gând. Şi totuşi este real... Este foarte greu de pus în compatibilitate cu filosofia care, de la Brentano încoace a spus că orice conştiinţă e conştiinţă de ceva. Uite, există o conştiinţă? conştiinţa yoga? o conştiinţă activă, nu pasivă, fără să fie conştiinţă de ceva. Un gol în care poate intra tot.

Există o întreagă viaţă în care te documentezi, faci cercetări care duc la rezultate neinterpretabile, deci ştiinţifice... Cauţi să afli din punct de vedere filosofic, pe de o parte, cum lucrează sunetul asupra spiritului uman, şi pe de altă parte care sunt condiţiile în care sunetul este recâştigat de cosmos de la care a fost furat de om.

Cultura nu este altceva decât drumul către libertate. Arta este libertate, cu toate că ea te prinde în senzaţii. Dar nu-i nimic mai fals ca definiţia întregii filosofii că arta este jocul senzaţiilor, nu. Asta este nada cu care te prinde, te atrage. Ori, când treci peste ce te-a atras, poţi ajunge undeva unde nu te simţi tras nici la stânga, nici la dreapta, nici în sus, nici în jos... Asta-i libertatea.

În înţelepciunea mea constat să-mi dau seama în momentul în care mă găsesc, aşa cum mă găsesc, alcătuit din atâtea aversiuni şi atâtea înclinaţii, că nu pot să fac altceva decât ceea ce fac. Adică am fost întotdeauna de acord cu ce făceam, dându-mi perfect seama că asta nu-i tot, că o să fie altceva, o să apară o serie de fenomene care nu pot apărea acum din cauza mea...
Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e ceva care naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă expansiune şi moare, ca o plantă, ca un sentiment, ca orişicare activitate omenească. Deci, mata, vrei să fixezi ceea ce te-a impresionat cândva, în loc să păstrezi în matale posibilitatea de a te impresiona, de a avea la dispoziţie elementele cu care iar intri în stadiul de euforie, care încă nu-i muzică.... transcenderea stadiului de euforie poate duce la ceea ce numim noi, câţiva dintre noi, muzică.

Sergiu Celibidache



Sergiu,altfel...

Dintr-o fotografie mai veche de 50 de ani ne priveste un barbat fermecator...in ochi ii citim dragostea pt superba Ioana si pasiunea pt muzica !
„Ioana e viata, in fiecare moment e alta" povestea maestrul Celibidache despre marea lui dragoste, o femeie exceptionala, puternica, independenta, care raspundea dulcegariilor, cu franchete si mult umor :
"Parca nu era vorba sa ne insiropam ."
In ianuarie 2011,Ioana Celibidache a scos albumul "Sergiu,altfel..."cu putin inainte de moartea ei , dar insasi viata Ioanei este subiectul unei carti "Ioana Celibidache , o matusa de poveste"scrisa de Monica Pillat .Existenţa aventuroasă a Ioanei, împreună cu permanenta-i bună dispoziţie, mereu agilă, inspirată şi dezarmant de sinceră, fac din carte o frescă a trecutului cultural-artistic al ţării, descoperind în acelaşi timp spiritul românesc . În dialog, Ioana „şi-a redeschis sufletul încuiat cu trei lacăte".
Vorbeşti în albumul pe care l-ai scos acum, în ianuarie 2011, despre 45 de ani de fericire cu Sergiu. Care este secretul acestei fericiri?


Niciodată nu m-am plictisit!
Secretul ar fi să nu te plictiseşti? Că pasiunea trece...
Nu trece! Asta e, că nu trece. N-a trecut.
Nu?
Nu! Şi apoi mai cred că trebuie să ştii să te reînnoieşti mereu. Să te reînnoieşti întotdeauna. Fără să faci expre, dar tu însuţi să te reînnoieşti„Ioana e viaţa!” a spus Sergiu despre mine...Tu ştii cine era el?! Cine era Sergiu? Îmi mânca aerul ! Nu voia, săracul, dar mi-l mânca. Eu nu mai respiram . Şi cred că am fost un fel de eroină . Nu să-l stăpânesc – Doamne, fereşte! –, că nu putea fi stăpânit, dar să-i rezist. Nu puteai să-i rezişti .
Ai scris că era un tumult, un vulcan, o furie. Absolut splendidă fotografia lui dirijând, pe care ai pus-o în ultimul album!
Era ceva nemaipomenit. Tumultos, bineînţeles. Un vulcan ! Şi, când îţi vorbea, crezi că era aşa, cu „Ce mai faci?” Nuuu ! Dacă nu era una ca mine cred că o dădea dracului demult . Pentru că el era , nu ştiu cum să spun foarte critic şi nu accepta o mediocritate . Era ceva teribil .Dar era şi foarte comic, foarte amuzant . Mureai de râs cu el . Când îţi povestea ceva... nu era niciodată plat . Era hazos . N-aveam un moment de plictiseală . Or, eu am mai fost măritată de două ori înainte, ştii . Şi m-am plictisit ! M-am plictisit ! M-am plictisit !



Cum l-ai cunoscut pe Sergiu?
Venise la Buenos Aires, la Teatrul Colon, să deschidă stagiunea pe care urma să o închidă Karajan . Şi m-am dus şi l-am văzut . L-am văzut şi am fost ca lovită de apoplexie . Nu mai auzisem, nu mai văzusem aşa ceva până atunci . M-am întors acasă şi i-am spus bărbatului meu cu inocenţă , inocenţă crudă, dacă vrei, sau cruzime inocentă : „Am întâlnit bărbatul vieţii mele”. Şi el s-a uita la mine şi a crezut că am înnebunit. A doua seară m-am dus în lojă şi i-am cerut lui Sergiu un autograf... A fost un coup de foudre. Pentru amândoi. A fost ca o explozie. Gata, s-a terminat pe viaţă. Şi bărbatu-meu, al doilea, spera că mă întorc. După un an, mă întâlneam cu Sergiu în Europa, la Genova. Să mă întorc? Jamais! Je suis partie pour la vie! De atunci am fost nedespărţiţi. Am fost peste tot împreună, în Italia, în Anglia, în Danemarca, în Suedia, în Germania. Peste tot.
A existat între voi o deplină armonie? Nu vă certaţi niciodată?
Mă certam cu Sergiu. Bineînţeles ! Cum să nu te cerţi ? Ce, puteai să taci ? Că venea ca un fel de furie. Şi cum nici eu nu prea sunt apa care doarme... aşa că, vezi tu, ce ieşea...
Nu vă plictiseaţi împreună! Să nu te plictiseşti ar fi unul din secrete.
Să nu te plictiseşti cred că este unul din secrete. Şi mai e ceva. Cred că trebuie să ştii să râzi. Să râzi cu „adversarul”. Şi , dacă ştii să râzi , eşti salvat . Eu l-am întrebat pe băiatul meu care se adoră cu nevastă-sa – au cinci copii fermecători : „Ia ascultă, tu râzi cu nevasta ta ?”. Să ştii că ăsta e un secret care nu e discutabil . Şi mi-a zis: „Nu totdeauna”. „Să râzi, că, dacă nu râzi, dacă nu ai de ce să râzi, te plictiseşti de te ia dracu !” Cu Sergiu am râs 45 de ani . Ceea ce este enorm . S-a prăpădit la 84 de ani. Şi spunea: „Dragă, am îmbătrânit şi eu” – dar era ca o floare – „şi femeile tot nebune sunt !”. Ştii , îi scriau o mie de scrisori . Nici nu le deschidea . „Lasă că-ţi găsesc eu una !” Erau aşa teancuri. „Lasă că-ţi citesc eu !” „Nu îmi mai citi, că mă enervează, că-s tâmpite.” Şi, pe urmă, Sergiu mai avea aşa, nişte chestii : niciodată nu citea recenziile. Le arunca. Şi eu le adunam. Le-am cules şi am nişte arhive colosale. „Ce mai strângi toate hârţoagele astea? Ce-o să faci cu ele?” „Ei, lasă-le! Lasă-mă în pace! Nu mă pisa!” Toate decoraţiile lui, peste optzeci: de aur, de argint, din nu mai ştiu ce. „Hai să le luăm!”, îi spuneam. Că primea mereu, îi dădeau prin diverse ţări şi trebuia să ne ducem când i se înmânau. „Nu, ce să le luăm, îmi zicea, că sunt grele!” Eu nu, le culegeam. Şi le am. Era... cum să-ţi spun? Era de o anti-publicitate colosală. Ce să-ţi spun? Aşa era. Şi eu m-am format după el...
Când ani aveai când v-aţi cunoscut?
26 de ani şi voiam să răzbesc. Şi era destul de greu pentru mine ca femeie... Asta e. Sergiu m-a crescut, că el avea 38, 39, aproape 40 de ani, şi eu 26 şi toată experienţa sau teoria lui despre viaţă am sorbit-o, am absorbit-o ca un burete. Chit că uneori nu eram de acord. Dar asta lucrează împotriva voinţei tale. Aşa a fost.
Muzica şi pictura te apropie de Dumnezeu, te purifică.
Sigur că da, deoarece pentru Sergiu muzica era spiritualitate pură, care trebuia să te ducă într-o altă lume. Ştii, Sergiu avea o teorie, că dacă după concert te duci la o bere şi la un cârnat înseamnă că nu ţi-a dat nimic concertul, că totul a fost degeaba. Or, asta trebuie să facă un dirijor... să insufle. „Dacă nu poţi să-mi insufli nimic, dacă nu poţi să-mi dai nimic, atunci stai acasă, stai în banca ta.

De vorbă cu Ioana despre un alt fel de Sergiu Celibidache


Imagini pentru ioana celibidache picturi

Imagini pentru Ioana Celibidache - Sergiu, altfel...

Sergiu Celibidache: filosoful cu baghetă

[latan.elena]

"Vremurile bune au apus. Dar ce apus splendid!"
Mihail Mataringa

[latan.elena]

''Nu sunt în tămâie
Asezat pe altare ridicate,
Nici în fastul ceremoniilor.
Nu sunt nici în chipul cioplit,
Nici în cântarea unei voci melodioase.
Nu sunt legat de teorii,
Nici corupt de credințe.
Nu sunt deținut de robia religiilor,
Nici în agonia pioasă a preoților.
Nu sunt prins în filozofii,
Nu sunt prins în puterea sectelor lor.
Nu sunt nici mic, nici mare,
Sunt credincios și cel care se închină.
Sunt liber.
Cântecul meu este cântecul râului
Chemat de mările deschise,
Hoinărind, hoinărind,
Sunt viata.
Nu am nici un nume,
Sunt la fel ca briza proaspătă al muntelui.''

Jiddu Krishnamurti

Jiddu Krishnamurti – Despre iubire | Trezirea Inteligentei.ro

[latan.elena]

Marius Ghidel

''Cu cât esti într-un abandon de sine mai desăvârsit cu atât orice dorintă ti se poate împlini. De ce? Pentru că acel gol de eu înseamnă prezenta lui Dumnezeu si, când El este cu tine, ti se împlineste orice vis.''

CÂND ZÂMBEȘTI CUIVA, LUI DUMNEZEU ÎI ZÂMBEȘTI

Când treci pe lângă oameni, activezi oglinzile care sunt. Ei sunt indiferenți până ajungi tu în dreptul lor. Și atunci cum trebuie să fie fața ta când treci pe lângă ei? Să le zâmbești, chiar dacă nu-i cunoști. Că Lui Dumnezeu îi zâmbești. Iar acela îți va întoarce zâmbetul tău, irezistibil. Așa știi ce este în tine. Când chipurile celorlalți vor surâde, vei ști că în inima ta este Dragoste. Dar dacă te atacă, înseamnă că întâi în tine este răutatea aceea cu care te atacă ei. Ei te lovesc cu forța răutății tale. Vei ști că ești în armonie cu universul când oamenii îți vor zâmbi. Și mai mult, vei ști că toată ziua va fi frumoasă, după cum ești tu în interiorul tău.

CREDINȚA ESTE ACCEPTAREA VIEȚII AȘA CUM ESTE

Credința este acceptarea vieții așa cum este. Când accepți, te unești cu Domnul imediat. Când puteai să iubești și nu ai iubit, acesta este păcatul. Dacă vrei să-ți fie bine în viață, iubește fără motiv, la infinit. Raiul este iubirea ta.

SCARA RAIULUI

De ce este această scară a raiului? Pe ea urci, treaptă cu treaptă, câtă energie a Iubirii ai acumulat pe pământ. Este un fel de judecată, o chestionare, o dare în vileag. Urci cât capital de Iubire ai adunat, câtă dăruire de sine pentru ceilalţi ai manifestat, cât de mult i-ai slujit pe oameni. Şi înţelegi asta atunci când urci – cât de importantă este Iubirea. Ea face diferenţa acolo Sus, între suferință și fericire. De aceea este aşa de esenţial câtă Dragoste dăruim, pentru că se adună într-un cont, în banca Iubirii de la capătul lumii cereşti.

Marius Ghidel - Fragment din cartea „Frumusețe în Dar. Vindecarea sufletului. Dumnezeu este chiar dragostea ta” (Editura Dharana)

[latan.elena]

Mulţumeşte-i şi zilei care nu ţi-a dat nimic!
Constantin Noica



'' La ce folosesc rugaciunile pe de rost,
recitate la intamplare
si fara a le intelege valoarea.
Eu las inima si sufletul sa le aleaga pentru mine,
spiritul cu totul unit le va da un sens,
si atunci cuvintele vor fi cele autentice,
pecetluite in comuniune cu cerul si placute Domnului.''
Monia Pin



"Sufletul meu nu este adormit.Este treaz,întru totul treaz.El nu doarme,nici nu visează,ci priveşte cu ochii larg deschişi către lucruri îndepărtate, şi ascultă pe malurile mării tăceri. "
Antonio Machado