Elena Latan

[latan.elena]

"Agață-te de fiecare moment! Ziua de mâine îți va fi mai frumoasă dacă îți înfrumusețezi ziua de azi."
Seneca

[latan.elena]

„Nu-ţi fie ruşine să faci întotdeauna ceea ce e mai bine.”
Esop



„Ce este bunătatea? O frumusețe pe care o percepi direct cu sufletul.”
Alexandru Vlahuță



„Fiţi sinceri şi curaţi în tot ceea ce faceţi, ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă.”
Ernest Bernea



„Una din marile mulțumiri ale vieții e să te știi om bun.”
Ioan Slavici



„Nu poți răsplăti bunătatea. Poți doar, la rându-ți să fii bun cândva, undeva, pe parcursul vieții.”
Anne Morrow Lindbergh

[latan.elena]

Aceste pete roșii fragile, aceste lacrimi de viață pe care nimeni nu le provoacă și care cresc, totuși, imprevizibile, în mijlocul de camp.
Christian Bobin





Macii de Magda Isanos

Ardeau ca niște facle vii,
în vârf de firave tulpini.
Își înălțau râzând zglobii
obrazul roșu dintre spini.

I-am adunat cu mâini avare,
am rătăcit în seara blândă,
umplându-mi brațele de floare
învăpăiată și plăpândă.

Și m-am întors într-un târziu,
departe cîmpul rămânea,
atât de singur și pustiu
în urma mea.

Dar când acasă-am încercat
să-i strâng într-un aprins buchet,
toți macii mei s-au scuturat
ca niște lacrimi pe parchet.

[latan.elena]

"N-am fi învăţat niciodată să fim curajoşi şi răbdători dacă exista doar bucurie pe lume."
Helen Adams Keller






http://www.fineartandyou.com/2014/02/mindblowing-hyper-realistic-portrait.html

[latan.elena]

Eleganța nu înseamnă să ieși în evidență, ci să intri în amintire.
Giorgio Armani














Dan Cristian Mihăilescu photography

[latan.elena]

''Cine nu vede raiul pe pământ, sigur nu-l va vedea niciodată.''
Parintele Arsenie Boca



" Binecuvântați sunt cei care văd lucruri frumoase în locuri umile, unde ceilalți nu văd nimic."
Camille Pissarro



"Daca inlaturi iubirea si tandretea, dispare tot farmecul vietii."
Cicero

[latan.elena]

,,Eram asa de obosit si sufeream.
Eu cred ca sufeream de prea mult suflet.
Pe dealuri zorile isi deschideau pleoapele
si ochii inrositi de neodihna.
Pierdut – m-am intrebat:
Soare,
cum mai simti nebuna bucurie de-a rasari?
Si-n dimineata aceea fara somn
cum colindam cu pasi de plumb
intr-un ungher ascuns am dat de-un leagan.
Paianjenii-si teseau in el maruntele lor lumi,
iar carii-i macinau tacerea.
L-am privit cu gandul larg deschis.
era leaganul,
in care-o mana-mbatrinita azi de soarta mea
mi-a leganat
intaiul somn si poate-ntaiul vis.
Cu degetele amintirii
mi-am pipait
incet, incet,
trecutul ca un orb
si fara sa-nteleg de ce
m-am prabusit
si-n hohote
am inceput sa plang deasupra leaganului meu.
Eram asa de obosit
de primaveri,
de trandafiri,
de tinerete
si de ras.
Aiurind ma cautam in leaganul batran
cu miinile pe mine insumi
- ca prunc."

Lucian Blaga
















https://www.google.com/search?q=nico...orescu+picturi
38 Best nicolae grigorescu im

[latan.elena]

“Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate (orbire) şi paraplegie.
Denis de Rougemont: Să nu bondieuserie pe alţii, dar când arde casa vecinului nu stau să mă rog şi să mă îmbunătăţesc; chem pompierii, alerg la cişmea. De nu, se numeşte ca sunt fudul şi că nu-mi iubesc aproapele. Macaulay: este drept că nu avem voie să ne răsculăm împotriva lui Nero căci orice putere de Sus este, dar nici nu trebuie să-i sărim lui Nero în ajutor dacă se întâmplă să fie atacat. (Eisenhower şi Foster Dulles în toamna lui ‘56.) Una e să te răscoli, alta e să aprobi. Când a căzut Iacob al II-lea, s-au găsit episcopi anglicani care să-l urmeze în exil pe regele procatolic, ori poate catolic, numai pentru că era suveranul legitim şi, orice s-ar fi întâmplat, nu putea fi înlocuit.Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, II Tim. 4, 5: “tu fii treaz în toate…”, Ţiţ. 1, 8: “să fie treaz la minte” şi mai îndeosebi: “Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti.

Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric “să le tâmpim”.) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, stă scris că “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urmă prostiei decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemâna să fim prosti.Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi.

(Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. “Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns”.) […]
“Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Fraza e clară şi regimurile totalitare, adăugându-i şi Rom. 13, cer credincioşilor să le dea ascultare şi respect. Iar mulţi creştini, care-şi confunda religia cu prostia, sar şi ei să le aprobe: “e text!”. Numai că nu citesc atent.Dăm Cezarului – se tălmăceşte: Statului – ce este al său, dacă e în adevăr stat şi se poartă în consecinţă. Când statul (Cezar) se îndeletniceşte cu ale lui, cu întreţinerea drumurilor, menţinerea ordinei, canalizări, transporturi, apărarea ţării, administraţie şi împărţirea dreptăţii, i se cuvine respectul şi tot ce este al său: impozitul, serviciul militar, civismul.Atunci însă când Statul nu mai e Cezar, ci Mamona, când regele se preface în medicine-man şi puterea civilă în ideologie, când cere adeziunea sufletească, recunoaşterea supremaţiei sale spirituale, aservirea conştiinţei şi procedează la “spălarea creierului”, când fericirea statală devine model unic şi obligatoriu, nu se mai aplică regula stabilită de Mântuitor, deoarece nu mai este îndeplinită una din condiţiile obligativităţii contractului: identitatea părţilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona).Mântuitorul nu numai că n-a spus să dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu şi lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotrivă (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit că nu poţi sluji şi lui Mamona şi lui Dumnezeu.

Când pe scaunul de domnie lumească sta un Cezar, îndemânarea nu este interzisă şi Biserica, de-a lungul veacurilor, şi-a avut politica ei. Dar când politica încape pe mâinile Celuilalt, se aplică regula vaselor engleze care făceau piraterie sub pavilion străin: deîndată ce bastimentul inamic deschidea focul, era înălţat steagul naţional. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legătură, oricât de mică – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfântului Vasile cel Mare.(Diavolul: să încheiem un pact. – Nu. – Atunci hai să semnăm un document prin care recunoaştem şi tu şi eu că doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu admiţi că doi şi cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevăr incontestabil? – Nu-mi pun semnătura alături de a ta nici pentru a recunoaşte că există Dumnezeu.) […]Lumina nu este numai Beatitudine ci şi Înţelegere, în contrast cu prostia din care face o netrebnică arma diavolească.

Sursa Ziua Online

[latan.elena]

via Mircea Eliade

“Asta n-o vor înțelege ei niciodată: că nu ești dator să ajungi ceva, că nu trebuie să parvii nicăieri, că ceea ce importă în primul rând este să fii tu și să poți rămâne tu însuți în orice împrejurare a vieții.”
Mircea Eliade, Întoarcerea din rai



După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.
Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene



“Chiar melomanii îl irită, oamenii aceia maceraţi de o singură patimă, neputincioşi să trăiască fără muzică, fără concupiscenţă fonică, palizi şi rafinaţi, cu ochii extatici sau orbi, injectaţi de voluptate, adunându-se unii lângă alţii şi abandonându-se viciului, fără pudoare, fără reculegere, juisând în public, probabil felicitându-se de sensibilitatea lor muzicală. Sunt afemeiaţi, invertiţi sau masochişti ai spiritului; spiritul, de obicei, e ponderat şi are iniţiativa asupra obiectelor, constrânge şi purifică senzaţiile, dar la ei spiritul e biciuit de voluptate, e posedat de inspiraţia vreunui sentiment uriaş (toţi compozitorii au fost sentimentali, pasionaţi şi abulici, chiar Beethoven).”
Mircea Eliade, Întoarcerea din rai



,,Tu ai mai iubit vreodata asa, ca acum?
― Niciodata, raspunsei repede, fara sa stiu daca mint sau exagerez numai.
(De altfel, ce erau acele dragoste efemere si senzuale din tineretea mea, alaturi de patima asta noua, cave ma facea sa uit tot si sa ma mulez dupa sufletul si vrerile
Maitreyiei?)
― Nici eu, marturisi Maitreyi. Dar alte iubiri am mai avut. Sa ti le spun?
― Cum vrei.
― Am iubit intii un pom, din aceia pe care noi ii numim "sapte frunze", se pregati ea sa povesteasca.
Incepui sa rid si o mingiiai protector, ridicul.
― Asta nu e dragoste, scumpa mea.
― Ba da, e dragoste. Si Chabù iubeste acum pomul ei; dar al meu era mare, caci sedeam pe atunci in Alipore, si acolo erau arbori multi si voinici, si eu m-am indragostit de unul inalt si mindru, dar atit de gingas, atit de mingiietor Nu mai ma puteam desparti de el. Stam ziua intreaga imbratisati, si-i vorbeam, il sarutam, plingeam. Ii faceam versuri, fara sa le scriu, i le spuneam numai lui; cine altul m-ar fi inteles? Si cind ma mingiia el, cu frunzele pe obraz, simteam o fericire atit de dulce, incit imi pierdeam rasuflarea. Ma rezemam de trunchiul lui, ca sa nu cad. Fugeam noaptea din odaie, goala, si ma urcam in pomul meu; nu puteam dormi singura. Plingeam sus, intre frunze, pina ce se apropia ziua, si incepeam sa tremur. O data era sa ma prinda mama, si am tras o spaima de am ramas multe zile in pat. De atunci m-am imbolnavit eu de inima. Si nu puteam sta in pat daca nu mi se aduceau in fiecare zi ramuri proaspete din pomul meu cu "sapte frunze"
Maitreyi - CAPITOLUL 10



Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.
(Noaptea de Sânziene)

[latan.elena]

„Începe şi termină fiecare zi cu recunoştinţă şi mult mai multe binecuvântări vor curge în viata ta.”
Damien Thomas



„Nu printr-o mare iubire,
Nu prin bogăţie, prin onoruri din anii maturităţii, prin victorii în politică sau în război,
Vei avea zile senine.
Dar, pe măsură ce viaţa se duce şi toate furtunoasele pasiuni se potolesc,
Pe măsură ce splendide, vaporoase, tăcute culori acoperă cerul de seară,
Pe măsură ce blândeţea, liniştea şi bogăţia spiritului, ca un aer proaspăt şi îmbălsămat, îţi umplu viaţa,
Pe măsură ce zilele se îmbracă în lumini patinate şi merele coapte atârnă, obosite şi leneşe, pe crengi,
Sosesc cele mai liniştite şi mai fericite zile dintre toate,
Liniştitele şi fericitele zile senine.”
Zile senine – Walt Whitman



'' Eu aleg lumina, o strâng cu migală de prin toate nimicurile şi-atât.''



" Simţiţi magia în aer şi puterea în briză, simţiţi energia plantelor, tufişurile şi copacii, lăsaţi-vă să fiţi înconjuraţi de natură în cel mai bun loc, liniştiţi-vă, concentraţi-vă şi lăsaţi magia să facă restul."
Sally Walker