“Geniul omenesc nu va putea nicicand nascoci inventii mai desavarsite ca acelea create de natura, in care nu lipseste nimic si nimic nu-i de prisos.”
Leonardo Da Vinci
“Geniul omenesc nu va putea nicicand nascoci inventii mai desavarsite ca acelea create de natura, in care nu lipseste nimic si nimic nu-i de prisos.”
Leonardo Da Vinci
Cea mai reușită conversație cu o mamă are loc în liniște, atunci când numai inima vorbește.
Carrie Lațet
Născându-și copilul, mamă dă mai întâi un om, iar pe urmă tot în el trebuie să dea cerului un înger.
Richard Wurmbrand
„Un suflet liber este un suflet care iartă, care nu poartă încărcătura suferințelor și a dezamăgirilor…A ierta înseamnă libertate!”.
Irina Binder
"Ce am lăsat în spate şi ce avem în faţă e foarte puţin faţă de ce avem în noi."
Ralph Waldo Emerson
Sunt lacrimi care sfredelesc pământul și răsar ca aștri pe alte ceruri. Cine ne-o fi plâns lacrimile noastre?
Emil Cioran
Suferinţa este un mare învăţător, dar nimeni nu vrea să fie elevul ei.
Hasier Agirre
Există două feluri de suferinţă – cea fizică şi cea morală. Suferinţa fizică o înduri, pe cea morală ţi-o alegi.
Eric-Emmanuel Schmitt
Suferinţa e călăuza care ne însoţeşte în urcuşul care transformă animalul în om.
Nikos Kazantzakis
Suferinţa este ucenicia marilor voinţe omeneşti.
Balzac
Câtă luciditate, atâta suferinţă!
Marin Preda
Suferinţa este dezlipirea dureroasă de noi înşine.
Langenberg
Suferinţa este un alt nume pentru însuşirea experienţei, care este părintele instrucţiei şi învăţătorul vieţii.
Horaţiu
Numai suferinţa înnobilează.-Alfred de Musset
Dacă omul înţelege, înainte de a veni suferinţa, că spiritualitatea este mai importantă decât materialul, atunci, din punctul lui de vedere, suferinţele nu sunt suferinţe, ci instrumente de dezvoltare spirituală.
Michael Laitman
În piatră nu există suferinţă, dar în frica de piatră suferinţa există.
Dostoievski
Frica de suferinţă este cu mult mai rea decât suferinţa însăşi.
Paulo Coelho
E important să înţelegem că nu boala naşte suferinţă, ci suferinţa naşte boală.
Ioan Gyuri Pascu
Cred ca cea mai grea suferinta este cand ,sub ochii tai, suflet din sufletul tau se lupta cu o boala grea iar tu nu poti sa faci nimic...decat sa speri si sa te rogi ,sa te minti ca o sa fie bine...Iti trebuie multa putere si nadejde in Dumnezeu sa nu cazi in disperare ... sa nu cedezi.(E)
''Încerc să râd de toate din teama de a nu fi nevoit să plâng.''
Beaumarchais
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.05.2019 la 17:36.
''Sufletele gemene sau flăcările gemene sunt, de fapt, acelaşi suflet, separat în două trupuri. Sufletul tău geamăn poate fi oricine: iubitul tău, cea mai bună prietenă, o persoană care te-a îndrumat să îţi urmezi pasiunea sau te-a marcat într-un mod pozitiv, chiar şi cineva din familia ta, un părinte, fratele ,sora ta.''
''Două părţi ale aceluiaşi suflet se reunesc Vă completaţi reciproc propoziţiile, dar de multe ori vorbele sunt de prisos, preferând să comunicaţi telepatic, fie că vă daţi seama sau nu. Călătoria sufletelor gemene a început încă din momentul în care au fost separate. Scopul sufletelor gemene este să se reunească, pentru a continua călătoria eternă împreună. Această relaţie durează pentru totdeauna. Perioada în care acea persoană este alături de tine fizic nu are importanţă, deoarece conexiunea dintre sufletul vostru rămâne la fel de puternică.''
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.05.2019 la 16:48.
Meditaţia taoista
Închide ochii şi vei vedea clar.
Încetează să mai asculţi şi veţi auzi adevărul.
Fi tăcut şi inima ta va cânta.
Nu căuta contacte şi vei găsi uniunii.
Fi încă şi vei avansa pe fluxul de spiritul.
Fii blând şi nu vei avea nevoie de putere.
Ai răbdare şi vei realiza toate lucrurile.
Fii umil şi vei rămâne întreg.
"Cine vrea să explice totul prin cuvinte ajunge curând să nu poată explica nimic! Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înţelege."
Liviu Rebreanu
''Totul vorbeşte, numai oamenii nu ştiu să asculte, nu ştiu să asculte nici soarele, nici arborii, nici stân*cile, nici lacurile, nici munţii, nici păsările, nici propria lor voce interioară care vorbeşte fără în*cetare.''
Omraam Mikhaël Aďvanhov
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.05.2019 la 18:04.
Balerina sufletelor
Anna Panovici
-Balerinele nu plâng!
-Dar ce fac?
-Dansează!
-Şi lacrimile lor dansează.
-Poetele plâng?
-Da... Mereu...
-De ce?
-Ca să poată scrie...
-Şi eu plâng, ca să pot dansa"
Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori...
Atât de realistă
încât nu îşi permite
să se desprindă de pământ...
Se dedică ochilor noştri
care mereu uită
că ea poartă pe umeri
greutatea frumuseţii.
Puternică în vârfuri de picioare,
dar suflet fragil-
poti modela din ea
orice cântec...
O balerină fericită,
are nevoie doar de un balerin
care are puterea să-i ducă în palme
iubirea....
Balerina sufletului meu...
Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori...
'' Un filozof a intrebat odata:
suntem oameni pentru ca privim spre Stele,
sau privim spre ele pentru ca suntem oameni? ''
„Suntem cu toţii praf de stele.“ - André Brahic
''Luna: există nopți când pare să producă o miere albă de vise, de singurătate și tăcere.''
Fabrizio Caramagna
Liniştea ne dezvăluie că lumina stelelor şi lumina din noi sunt făcute din aceeaşi iubire.
Bruce Davis
''Nu există nici un sfârşit. Nu există nici un început. Există doar pasiunea nemărginită a vieţii.''
Federico Fellini
Momentan sunt 165 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 165 vizitatori)
Marcaje