Buna dimineata, Soare ! Buna dimineata,Viata !
"Acolo unde ești, se află lumea întreagă" William Shakespeare.
Buna dimineata, Soare ! Buna dimineata,Viata !
"Acolo unde ești, se află lumea întreagă" William Shakespeare.
Daca iti poti purta copilaria cu tine, nu devii niciodata batran.
Tom Stoppard
Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.Copilaria se termina atunci cand lucrurile inceteaza sa ne mai mire.
Eugene Ionesco
Un copilaş este un înger ale cărui aripi descresc pe măsură ce picioarele îi cresc.
Mark Twain
Sufletul satului - Lucian Blaga
Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.
Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.
Frumosul va salva lumea. Dostoievski
Omul construiește mituri, spre a se scuti de acele deziluzii și suferințe pe care nu le poate nici explica, nici evita. Desenează peisajele în funcție de culorile care îi stau la îndemână, nu acelea în care și-ar dori să se trezească în realitate. Niciunul nu e mai presus decât celălalt în iubire, cum nu e nici în durere. Lucrurile care nu pot fi înțelese din capul locului, rămân eternă enigmă, dar constituie un pas înainte în evoluția spirituală, destinată ființelor alese. Există forțe mai presus de puterile umane, iar intensitatea lor o dă însăși vulnerabilitatea umană.
Continuare :
Firul roșu - între mit și realitate | Bel Esprit
"Iubirea, iertarea și bunătatea au nevoie de o inimă mare, minte limpede și multă străduință."
Confucius
„Dragostea este o bătălie de a deschide noi uşi. Lumea se schimbă atunci când doi oameni se pot uita unul la celălalt şi se pot vedea cu adevărat.”
Octavio Paz
,,Întristat este sufletul meu în lumea în care oamenii trăiesc spre a se face nefericiţi unii pe alţii."
Emil Cioran
Ultima modificare făcută de latan.elena; 20.04.2019 la 18:28.
Magda Isanos- Vis vegetal
As vrea să fiu copac
Si-as vrea să cresc langa fereastra
ta.
Te-as auzi,
Si-n voie te-as privi intreaga zi
M-as apuca si iarna
să-nfloresc,
Ca să te bucuri!
Pasarile cele mai mandre-ar face
cuib pe creanga mea,
Iar noptile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe
frunze ti le-as da.
Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
M-as apleca
usoara să-ti sarut
Când parul ce pe frunte ti-a cazut,
Când buzele
cu buze moi de flori
Spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere
Si foi de
aur rosu prin odaie
Cu-a ramurilor tanara putere
Ti-as apara obloanele de
ploaie.
Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, când va fi si
luna
Va trece prin gradina o zana buna,
Facandu-mă femeie să
fiu iara.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze si
pământ,
Cu roua si cu luna pe obraz,
Eu ti-as sari în casa si
senina,
Uitind de-atata vreme să vorbesc,
Cu cate-un cuib în fiecare
mana,
As incepe
să
zambesc.
Zaharia Stancu-Fericirea !...
Fericirea e o pasăre.
Dar nu o pasăre ca oricare alta
Ci o pasăre plăsmuita din pulbere de aur.
Pasărea aceasta
Vine de undeva, de departe,
Vine și ți se așază pe umăr,
Pe umărul stâng.
Deasupra inimii
Ți se așază pasărea fericirii.
N-o vezi,
O simți numai.
Iar dacă vrei s-o prinzi
Nu poți s-o prinzi
Nici cu mâna,
Nici cu lanțul,
Cu niciun fel de capcană
Nu poți s-o prinzi.
Uneori pasărea fericirii
Îți stă pe umăr mai mult,
Alteori mai puțin
Și când îi vine ei să plece, pleacă.
Zboară și se pierde în văzduh,
Poate chiar se topește în văzduh,
Nu știe nimeni.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 20.04.2019 la 22:30.
De-as sti...
De-as sti ca lacrimile mele
S-ar preschimba-n margaritare,
Din ele ca sa-ti fac avere,
Le-as plânge fara de-ncetare.
De-as sti ca sângele din mine
S-ar preschimba în râu de aur,
Arterele mi le-as deschide
Sa-ti fac din ele un tezaur.
Alexandru Macedonski
"Lacrimile sunt cuvintele nespuse, care se grăbesc să viseze... Fără ele bucuriile n-ar străluci, durerile nu s-ar risipi."
Paulo Coelho
"Şir de lacrimi, lăcrămioare,
A curs lin, răcoritoare
Iar din lacrimi până-n zori
S-au făcut gingaşe flori.“
Veronica Micle
Ultima modificare făcută de latan.elena; 20.04.2019 la 23:21.
"Traiesc in simplitate si pun capul linistit pe perna seara la culcare, caci stiu in Cine ma incred si Cine ma pazeste."
''Gândurile să-ți fie curate. Să fii cu picioarele pe pământ dar cu inima în Cer. Să fii bun. Să crezi în tine și în visele tale. Să crezi în puterea înnoirii din fiecare răsărit și în vindecarea fiecărui apus. Să nu te temi decât de lipsa iubirii.''
"Binecuvantati sunt cei ce vad lucruri frumoase in locuri in care alti oameni nu vad nimic!"
Camille Pissara
Dumnezeu ne poartă de grijă în toate amănuntele vieții.
Parintele Arsenie Boca
Rugăciunea nu este o cerere. Ea este dorul unui suflet. Este mai bine să ai o inimă fără cuvinte, decât cuvinte fără inimă.
Mahatma Gandhi
Dacă aprinzi un felinar pentru altcineva, va fi luminat și drumul tău.”
Nichieren Dhishonin
"Avem nevoie de liniste pentru a ne putea atinge sufletele."
Maica Tereza
''....Frumusetea ... este doar imaginea sensibila a INFINITULUI !''
George Brancroft
Momentan sunt 255 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 255 vizitatori)
Marcaje