Buna dimineata, Soare ! Buna dimineata,Viata !
Buna dimineata, Soare ! Buna dimineata,Viata !
Vă întrebaţi cum arată iubirea?
Are mâini pentru a-i ajuta pe alţii.
Are picioare pentru a se grăbi către cei săraci şi nevoiaşi.
Are ochi pentru a vedea mizeria şi ananghia.
Are urechi pentru a auzi suspinele şi amărăciunile oamenilor.
Aşa arată iubirea.
Sfântul Augustin
„Nimeni nu este inutil în această lume dacă alină povara ce atârnă pe umerii semenilor săi.” Charles Dickens
Locul adevăratei stime de sine
Este o zonă înlăuntrul nostru, în care ceilalţi oameni nu au acces.
Este locul în care sălăşluieşte Dumnezeu.
Sunt convins că acest spaţiu există în fiecare dintre noi.
Problema este că majoritatea oamenilor nu ştiu că îl au.
Pentru a ajunge în acest loc, este necesară meditaţia şi rugăciunea.
Este un loc al tăcerii.
De neatins.
Invulnerabil.
Misterios.
În acest loc fiecare ştie cum este.
În acest loc nu putem fi influenţaţi nici de ceilalţi, nici de noi înşine.
În acest loc rănile, refuzurile, durerile, criticile nu pot intra.
în acest loc nimeni nu poate intra.
Aici trăieşte Dumnezeu.
Valerio Albisetti. Să râdem cu inima
Poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim
unde-am vrut,
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva totul e logic,
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?
Octavian Paler, „Lecţie inutilă de logică”
Odilia Roșianu
Fii singură cu marea, fii singură cu mine
Într-o zi a păcălelilor, Evgheni Evtușenko s-a stins. Avea 84 de ani, trăia în America și a rămas pentru totdeauna un scriitor al dezghețului, un umanist par excellence ce s-a făcut foarte repede auzit din spațiul ex-sovietic. Invariabil, în aceste zile, agențiile de știri au titrat „Poetul Evgheni Evtușenko a murit”, poate pentru că poeziile lui au rămas emblematice, mai mult decât activitatea de romancier, eseist, dramaturg sau regizor. Poate și pentru că, așa cum a crezut și a dovedit, „un poet în Rusia e mai mult decât un poet”.
Printr-o stranie coincidență, România a fost prima țară străină pe care a vizitat-o imediat după ce i s-a permis să plece. Se-ntâmpla în mai 1960. Iar mai târziu, după 40 de ani a revenit și, în cadrul unui interviu acordat pe-atunci ziarului Jurnalul național a povestit: Când trenul a fluierat în Gara Iaşi, mi-am spus: „Oare cum va fi primul om pe care-l voi vedea? Aşa cum va arăta el, aşa trebuie să arate omenirea”. Ei bine, primul individ mi-a „scăpat”: era grănicerul, pe care nu l-am zărit, pentru că stătea ascuns în adăpostul său grăniceresc. Dar peste calea ferată stătea un copilaş de vreo 6-7 anişori care… făcea pipi. Iar mie mi-a apărut un curcubeu… Şi am izbucnit în râs şi mi-am spus: „Uite, asta este omenirea însăşi!”. Aşa m-a „primit” România, iar eu mi-am reamintit întotdeauna cu bucurie „curcubeul”, iar pe băieţel nu l-am uitat niciodată. Din acel moment m-a cuprins o stare de bine şi am realizat că, la urma urmei, toţi oamenii sunt egali. Pot spune că lumea mi s-a deschis în România.
Să se odihnească în pace, iar noi să deslușim Descântecul lui, din care se aude încet „gândește-te la mine…”
(sursa foto originală: independent.md)
***
În nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine.
Chiar dacă nu-s alături, ci, dus de mari lavine,
mă frâng de stânci haine în depărtări streine, –
pe cuvertura albă, cu moliciuni feline
lungită ca pe-o mare de somn, fără dulbine
lăsându-te purtată de undele senine,
fii singură cu marea, fii singură cu mine.
Ci ziua să mă uiţi te rog frumos.
Ziua răstoarne-se cu susu-n jos
tot universul ăsta firoscos,
înece-se în fum şi vin tămâios.
De mine mai presus ori mai prejos
gândul să-ţi fie altcuiva prinos,
dar noaptea – numai mie credincios.
În şuierul sirenelor citeşte
şi-n vântul ce loveşte-n nori hoţeşte
cum ard, căzut în al urgiei cleşte,
să ştiu că steaua încă nu-mi păleşte,
că undeva, cu fruntea între deşte,
o fată, aşteptându-mă, tânjeşte.
Te rog – vegheată de tăceri depline,
în clinchete de ploi diamantine,
când gerul zugrăveşte-n geam sulcine,
când visul calea somnului aţine,
în nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine…
Evgheni Evtușenko (18.07.1933 – 1.04.2017)
Sursa:https://www.literaturadeazi.ro/panoramic/fii-singura-cu-marea-fii-singura-cu-mine?
Ultima modificare făcută de latan.elena; 02.04.2019 la 13:23.
Culorile lumii în curcubeu
Cu mult timp în urmă, la începutul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai importantă, cea mai folositoare și cea mai iubită de oameni.
VERDELE spune: ”Uitați-vă la iarbă, frunze, copaci. În mod evident vedeți și voi că sunt cea mai importantă culoare. Sunt culoarea vieții și a speranței. Uitați-vă în jur și o să vedeți că sunt peste tot”.
ALBASTRUL exclamă: ”Gândiți-vă la cer și la mare. Apa stă la baza vieții și fără mine nu ar exista cerul albastru. Fără mine nu ar exista nimic!”
GALBENUL râse: ”Eu sunt luminos și cald iar tu ești atât de serios! De fiecare dată când te uiți la o narcisă galbenă sau la o floarea-soarelui, zâmbești. Soarele, luna și stelele sunt galbene, frumusețea mea este atât de evidentă încât oricine mă vede, rămâne de-a dreptul uimit!”
PORTOCALIUL începu și el să se laude: ”Eu sunt culoarea mâncărurilor sănătoase ce dau putere. Morcovul, portocala și dovleacul au multe vitamine. Și atunci când portocaliul umple cerul, la răsărit sau la apus, frumusețea mea este atât de evidentă încât toți se opresc să mă privească cu admirație și uimire.”
Ei bine, ROȘUL începe să strige: ”Eu sunt conducătorul întregii vieți! Sângele este roșu și sângele înseamnă viață! Eu sunt culoarea pasiunii și a iubirii!”
VIOLETUL se ridică în picioare și vorbi, dând foarte mare importanță spuselor sale: ”Eu sunt culoarea imperială a regilor. Oamenii puternici întotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii și a înțelepciunii.”
La sfârșit, cu o voce joasă și timidă, INDIGOUL spuse: ”Cu greu mă observați, însă, deși sunt tăcut, fără mine nu ați fi nimic. Aveți nevoie de mine pentru echilibru, contrast și pentru liniște interioară.”
Argumentele culorilor lumii au continuat, fiecare în parte lăudându-se, ridicându-se în slăvi și certându-se. Fiecare în parte considera că este perfecțiunea întruchipată.
În timp ce se certau din ce în ce mai tare, un fulger puternic lumină cerul. Începu să tune și să plouă cu găleata. Culorile tremurară de frică și se strânseră în brațe pentru a se liniști și a se proteja una pe alta. Apoi ploaia începu să vorbească: ”Voi culorilor, sunteți atât de nesăbuite! Vă certați care este cea mai bună, fiecare încercând să fie deasupra celorlalte. Nu înțelegeți că fiecare în parte a fost făcută cu un scop special, fiecare este unică și diferită? Luați-vă de mâini și urmați-mă!”
Făcând ce le spuse ploaia, culorile se apropiară și se luară de mâini. ”De acum încolo, zise ea, când plouă, fiecare dintre voi se va întinde de-a lungul cerului într-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al păcii și al speranței”.
AKIANE KRAMARIK născută în 1994 într-o familie de atei, începe să picteze la vârsta de 6-7 ani. Autodidactă, care uimește prin picturile ei de un realism impresionant, știe exact de unde îi vine inspirația. Temele pe care le abordează sunt încercări și redări ale viziunilor ei despre alte dimensiuni, Rai și experiențele spirituale pe care a început să le aibă încă de la vârsta de 3 ani, atunci când Dumnezeu a încurajat-o să picteze și să-și pună pe pânză viziunile.
Fetiţa a ascultat şi a început să deseneze la vârsta de patru ani, a trecut la pictură când avea şase şi a început să scrie poezii când a împlinit şapte.
akiane kramarik paintings
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Nu ştii când vine, când pleacă
Arareori o simţi când s-a petrecut
Ai vrea s-o iei în braţe,
S-o simţi uitându-te în ochii ei
Ca la o iubită aşteptată îndelung
Nu ca la o nimfă-n aşternut,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Aripa ei fină zboară prin tine neîntrerupt
Doar uneori o simţi, numai după ce-a trecut
Îi simţi aerul prin vene
Cum respiră de la inimă la gând
Şi-nvaţă pulsul pe de rost
Că întotdeauna era, a fost,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Şi n-are culoare când te străbate
Curge pe dinlăuntru fără s-o simţi
De parcă ar trece printr-o inimă străină
Şi-ar bate într-o altă rădăcină,
Fără contur, fără chip, fără nimic
Poate părea nălucă sau abur de a fi,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Când fără să ştii ea te-a avut
Iar tu ţii minte lumina ei neabătută
Din care ai muşcat până te-a durut
Era prezent, era înalt şi n-ai ştiut
În acelaşi timp îţi ia şi îţi dă tot
Ca şi inconştienţa de la început,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Altfel lumea de mult s-ar fi pierdut
În amănuntul de a şti când se petrece
De a n-o mai lăsa vreodată ca să plece
Şi n-ar mai fi ştiut ce înseamnă suferinţa
Iar fără ea, bunătatea, mila şi căinţa
Dar mai ales poezia şi credinţa,
Fericirea se conjugă la timpul trecut.
Ca o femeie, ca un gând tăcut
Ca un tărâm frumos, nepetrecut
De rugăciuni, de inimi, de cuvinte
Ca o amintire care e mereu în minte
Ca verbe fragile, delicate, prezente
Cu toate orgoliile noastre absente.
Fericirea se conjugă la timpul trecut.
Marius Tucă
Sakura sau sărbătoarea înfloririi cireşilor, evenimentul spectaculos al naturii, o tradiţie japoneză care este aşteptată de întreaga lume. Având o istorie care merge până în secolul al VIII-lea, floarea de cireş este simbolul naţional al Japoniei.
Numită iniţial hanami, sărbătoarea înfloririi cireşilor se spune că ar fi început încă din perioada Nara, 710-794. La început, sakura era sărbătorită doar de către elita imperială, iar mai apoi în societatea samurailor. Mai apoi, în timpul perioadei Edo, tradiţia s-a răspândit şi printre oamenii de rând. Tokugawa Yoshimune, cel de-al VIII-lea shogun a plantat arii de mii de metri pentru a încuraja această tradiţie de sărbătorire a primăverii.
În fiecare an, oamenii din popor, dar şi agenţia de meteorologie japoneză fac predicţii în privinţa zilelor exacte când pomii vor înflori. De obicei, evenimentul începe în luna ianuarie, în Okinawa, şi ajunge în Tokyo la finalul lunii martie. Festivalul japonez dat în cinstea înfloririi cireşilor a fost înregistrat pentru prima data în secolul al VIII-lea, în cronica lui Nihon Shoki, despre care spunea că ar fi fost o sărbătoare din secolul al III-lea.
În Japonia, adesea cireşii înfloriţi sunt asemănaţi cu norii, simbol al efemerităţii vieţii, un aspect al culturii japoneze, influenţat de către credinţa buddhistă. Simbolistica florilor de cireşi mai este legată şi de acceptarea destinului sau a karmei, drept pentru care imaginea a fost folosită în arta japoneză, în manga, anime, dar şi în filme sau muzică.
În timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial florile de cireş au fost folosite pentru a motiva soldaţii japonezi, pentru a insufla naţionalismul în rândul populaţiei. Chiar şi înainte de război, sakura a fost folosită în scop de propagandă. În 1932, Akiki Yosano compara soldaţii japonezi ce erau plecaţi în China, cu florile de cireşi.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 02.04.2019 la 21:04.
„Am învăţat că a aştepta după alţii înseamnă timp pierdut şi amânări inutile. Am învăţat că nu are rost să mă zbat să fac parte dintr-o viaţă în care nu sunt dorită şi nici să rămân în locuri unde nu mai am niciun rost.”
Irina Binder
GREȘESC..
de Preot Sorin Croitoru
Nu sunt așa cum vreau să fiu,
Creștinul cel perfect..
De multe ori în viața mea
Eu nu mă port corect,
Greșesc de multe ori în gând,
Sau cu privirea mea,
Greșesc de multe ori zicând
O vorbă poate grea..
Greșesc când cântăresc greșeli
De oameni fără har,
Greșesc atunci când, fără drept,
Îi judec în zadar..
Greșesc când timpul mi-l petrec
Privind deșertăciuni,
În loc să mă îmbogățesc
Cu har în rugăciuni..
Greșesc când nu sunt întrebat
Și totuși eu răspund,
Greșesc, în pântece turnând
Ca-'n sacul fără fund.
Din tot ce-I place lui Hristos
Greșesc, făcând puțin,
Dar tare harnic mă arăt
La vorbe cu venin!..
Greșesc cu miopia mea
Când văd săraci cerșind,
Greșesc cu ochii prea atenți
Când văd creștini greșind..
Greșesc dorind, greșesc făcând,
Greșesc vorbind, greșesc tăcând,
Greșesc urând, greșesc iubind,
Greșesc cerând, greșesc fugind..
O viață plină de greșeli,
De lucruri fără rost,
Și nu am învățat nimic
Din cele ce au fost..
Atâta doar am învățat:
Că fără Dumnezeu
Degeaba fug, degeaba cad,
Degeaba plâng mereu..
Dar astăzi eu m-am hotărât,
(Nu mâine, ci ACUM!),
Să nu mai fac fără Hristos
Un singur pas pe drum!
Amin
" Si chiar de nu voi fi un far, ci o candela, ajunge.Si chiar de nu voi fi nici o candela, tot ajunge,fiindca m-am straduit sa aprind lumina."
Nicolae Titulescu
Alexei Mateevici – Roagă-te
Roagă-te în fericire,
În nevoie roagă-te,
Roagă-te în pătimire,
În smintire roagă-te.
Roagă-te obijduit
Și-n primejdii roagă-te.
Roagă pentru cel iubit,
Pentru dușman roagă-te.
Roagă-te pe când slăbești,
Când ești tare, roagă-te.
Roagă-te când plângi, jelești,
Când te bucuri, roagă-te.
Roagă-te-n ceas de ispită,
Și de patimi, roagă-te.
Roagă-te, când biruită
Îi ispita, roagă-te.
Roagă-te în ceas de moarte,
De iertare roagă-te;
Roagă-te, atunci te iartă
Cel din ceruri, roagă-te!
Ultima modificare făcută de latan.elena; 02.04.2019 la 22:32.
Momentan sunt 41 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 41 vizitatori)
Marcaje