Buna dimineata, Soare !Buna dimineata,Viata !
"Frumuseţea va mântui lumea."
Dostoievski
https://welcome2romania.wordpress.co...manian-spring/
Buna dimineata, Soare !
"Frumuseţea va mântui lumea."
Dostoievski
https://welcome2romania.wordpress.co...manian-spring/
Ultima modificare făcută de latan.elena; 27.03.2019 la 21:05.
Odă bucuriei (An die Freude) a fost scrisă în 1785 de către Friedrich Schiller. Este cunoscută mai ales pentru muzica pe care a fost pusă de către Ludwig van Beethoven (în a patra mișcare a Simfoniei a 9-a). Interpretarea muzicală a lui Beethoven a devenit, fără text, imnul Uniunii Europene.
Slavă ție, stea curată
Voie bună pe pământ
Astăzi te simțim aproape
Sol din Rai cu soare sfânt.
Vraja ta aduce iară
Pe popor lângă popor
Toți pe lume frați noi suntem
Când apari ușor în zbor.
Cine a avut norocul
De prieteni buni să dea
Cine știe ce-i iubirea
Lângă noi cântând să stea
Fericit un suflet drag
Te poate face pe pământ
Cine n-a simțit iubirea
Plece dintre noi plângând.
Milioane strângeți rânduri
Tot mai sus urcând spre cer, urcând spre cer!
Ultima modificare făcută de latan.elena; 27.03.2019 la 12:07.
''Fii ca Soarele în ce priveşte harul şi mila. Fii ca noaptea şi acoperă greşelile altora. Fii ca apa în generozitatea sa. Fii ca moartea în ce priveşte furia şi mânia . Fii ca Pământul de modest. Apari aşa cum eşti. Fii aşa cum apari.''
RUMI
Ultima modificare făcută de latan.elena; 27.03.2019 la 16:58.
"Căutăm pietre. Căutăm flori. Căutăm fluturi. Căutăm adevăruri. Dar întotdeauna trebuie să ne amintim că important e ce căutăm, nu ce găsim. Ce găsim e numai o scuză…
Adevărata savoare a vieții se găsește înlăuntrul vostru."
Osho
Exista o legenda veche şi frumoasa despre un rabin,
pe care un elev l-a intrebat odata:
- Înainte, au existat Oameni care au vazut fata Lui Dumnezeu!
De ce nu mai exista şi astazi?
La care, rabinul a raspuns:
- Pentru ca astazi, nimeni nu se mai apleaca atat de adanc!
Când un bărbat iubeşte o femeie -
de Corneliu Vadim Tudor
Când un bărbat iubeşte o femeie
e îmbătat de muzici în amurg
palate de cleştar din filme triste
răsfaţă ochii lui de demiurg
Înduplecat ca fiara în capcană
cu pieptul podidit de-o rană grea
prin vămile orbirii se înalţă
pentru a-şi lua lumină de la Ea
Şi toată viaţa lui se face orgă
în catedrala unui câmp de maci
iniţiat în tainele nuntirii
reîncarnarea unui antic vraci
Preschimbă-n aur tot ce va atinge
depune jertfe pe altarul Ei
mărinimos ca prinţul ce salvează
creştinii daţi la gropile cu lei
Un sentiment între extaz şi jale
ceva bolnav şi purificator-
când un bărbat iubeşte o femeie
se-mperechează îngerii în zbor.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 27.03.2019 la 17:28.
Prima floare înflorită pe Terra a fost o invitaţie la un cântec încă nenăscut.
Rabindranath Tagore
Stropi subtili de curcubee ce-s îmbrăţişaţi de sori.
Eugen Deutsch
Ce loc dezolant ar fi lumea fără nicio floare!
Ar fi ca o fată fără surâs, ca o petrecere fără un bun venit.
Nu sunt, oare, florile stelele pământului,
Iar stelele, florile cerului?
A.J. Balfour
Nu pot să cred că universul inscrutabil
se învârte în jurul unei
axe de suferintă;
cu sigurantă strania frumusete a lumii
trebuie să se sprijine undeva pe
bucuria pură!
Louise Bogan
Un sentiment de vinovăţie sau moralismul nu ne eliberează de această lume şi de ispitele ei.
Bucuria este temelia libertăţii în care suntem chemaţi sa rămânem.
Unde, cum şi când
s-a denaturat
aceasta tonalitate
a creştinismului -
sau, mai degrabă,
unde, cum şi de ce
au ajuns creştinii
imuni
la bucurie?
Cum, când şi de ce, în loc să uşureze oamenii suferinzi,
Biserica a ajuns să-i intimideze şi să-i înspăimânte?
Alexander Schmemann
Sufletul omenesc, spune Claudel, este ceva capabil să ia foc.
Si totusi el nu este făcut decât pentru aceasta.
Focul acesta poartă un nume,
se cheamă bucuria sau mai exact entuziasmul,
pentru că vine de la Dumnezeu.
Acest foc îl invită pe om să-si trăiască drama vietii în toată intensitatea ei
si să convertească orice experientă
- călătorii, întâlniri, succese, esecuri, iubire-pasiune, căsătorie -
în ocazie de a se maturiza. ...
Deviza acestei bucurii? Nu împiedica muzica.
Nu împiedica, sub nici un pretext, să se împlinească muzica vietii tale.
Emmanuel Godo
De la acel "Bucură-te!", vestea adresată Mariei,
până la întâlnirea pe drumul spre Emaus,
când inima ucenicilor devine "arzătoare",
primul si ultimul cuvânt al Evangheliei
este BUCURIE.
Stan Rougier
Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.03.2019 la 00:14.
''Ce ochi frumoși ai
Sub cele două sprâncene,
Sub cele două sprâncene,
Ce ochi frumoși ai!
Vor să mă privească,
Dar dacă nu-i lăsați,
Dar dacă nu-i lăsați
Nici nu vreau să clipesc.
Malaguena salerosa...''
Nydia Lozano, 1947 | Impressionist F
Am căutat iubirea
Costache Ioanid
Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.
Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: "Rămâi, eşti prea frumoasă!"
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.
Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.
Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.
Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.
Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-I smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa-I ca de-un prăpăd se curmă,
când m-a privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.
Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.
- Dar unde duci, străine, povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
- Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...
- Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
- Eu... am şoptit în silă, eu... căutam iubirea...
- Iubirea? ... fu răspunsul străinului. Eu sunt...
Momentan sunt 139 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 139 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje