Buna dimineata, Soare ! Buna dimineata,Viata !
Buna dimineata, Soare ! Buna dimineata,Viata !
„Dacă vrei să ajungi la fericire, atunci pune-ți orice ca țintă, numai un singur lucru nu: fericirea.”
Lucian Blaga
„Cel mai fericit om este acela care face fericiți un număr cât mai mare de oameni.”
Lev Tolstoi
Tudor Arghezi - Poezii
Mă uit în cer, mă uit în pământ.
M-am întrebat cine sunt.
Gânduri se duc, vin
Din vânt, din senin,
Ca nişte păsări rotunde.
Încotro? De unde?
Glasuri mă strigă cu nume străine.
M-aţi chemat pe mine?
Sunt eu cel căutat ?
Mi se pare că vântul s-a înşelat.
Câte puţin sunt dator
Fără să-mi fi dat nimic, tuturor -
Şi lemnului uscat, şi bălţii stătute,
Şi florilor, şi pietrelor, şi vitelor bătute,
Şi oamenilor din răstignire.
Cu ce să plătesc nefire şi fire?
Sângele meu nu-i al meu.
Mi-e teamă să zic mie şi să zic eu.
Cu ce fel de drept
Mi-aş umfla bârnele din piept
Şi mi-aş întinde pe zarea
Toată, spinarea?
Ce martor aş întreba
Ca să-mi răspundă întrucâtva
Măcar dacă sunt?
Mă tot uit în cer, mă tot uit în pământ,
În baltă şi stuh
Şi adânc în văzduh.
Mă uit - Tudor Arghezi din "Cărticică de seară", ( 1935 )
Ultima modificare făcută de latan.elena; 20.03.2019 la 13:43.
''S-a îmbrăcat iar ţara
în portul ei de aur
aşa ca-ntotdeauna
în hainele ei vii,
se naşte iar Pământul,
Se nasc iar bucurii...
Şi scoate iar afară
din adâncimi la soare
tezaurul de fote,
ştergare şi de ii
Culori ce râd în soare
în ochi mari de copii...
Deschideţi, oameni,
ferestrele din inimi
Să intre primăvara
până la cei din voi
Purtaţi-i mândri portul
cum l-au purtat străbunii
şi l-au făcut să fie
lumină pentru noi''
Imagini pentru tezaurul de fote, ştergare şi de ii
Ultima modificare făcută de latan.elena; 20.03.2019 la 14:32.
Cea mai frumoasă definiție a fericirii – Marius Tucă
Am venit aici să dau
cea mai frumoasă definiţie a fericirii,
aşezaţi-vă,
n-avem prea mult timp la dispoziţie,
nu vă foiţi,
găsiţi-vă locurile în linişte,
aici o să dăm
cea mai frumoasă definiţie a fericirii,
a fragilităţii ei,
nu e uşor,
avem nevoie de concentrare,
avem nevoie de inspiraţie,
nu e o definiţie oarecare,
nu e o definiţie pe care o dai
în fiecare zi,
e o definiţie pe care o dai
o dată în viaţă,
luaţi loc,
nu are oricine această şansă,
doar o mână de oameni
poate să asiste la aşa ceva,
nu poate să fie oricine de faţă
atunci când se dă
cea mai frumoasă definiţie a fericirii,
sunteţi răsfăţaţi ai sorţii,
sunt atâţia care ar fi dat orice
să fie aici, de faţă, să asiste la această,
nici nu ştiu cum să-i spun,
demonstraţie poate, dar nu sunt convins,
nu vă mai frământaţi mâinile,
nu mai fiţi încordaţi,
nu mai fiţi tensionaţi,
nu asistaţi la o execuţie,
e vorba doar să dau
cea mai frumoasă definiţie a fericirii,
şi nimic mai mult,
nu vă aşteptaţi la o descoperire epocală
şi nici la vreo chestie genială,
nu vă amăgiţi,
nu vă imaginaţi cine ştie ce,
nu e o reprezentaţie ieşită din comun,
am venit aici doar să dau
cea mai frumoasă definiţie a fericirii,
nu vă îmbătaţi cu apă rece,
nu supralicitaţi,
nu vă gândiţi la cai verzi pe pereţi,
nu vă ascundeţi în spatele unor vise
pe care nu le-aţi visat,
nu vă imaginaţi
ceea ce nu vă puteţi imagina,
nu trebuie să păreţi altceva decât ceea ce sunteţi,
fiţi voi înşivă,
nu trebuie să ieşiţi în vreun fel în evidenţă,
nu trebuie să vă daţi în stambă,
nu trebuie să epataţi,
n-aţi venit aici la vreun concurs de împrejurări,
nu trebuie să mai faceţi ceva ca să fiţi aleşi,
aţi fost deja aleşi să asistaţi,
să mă asistaţi,
am venit aici să dau
cea mai frumoasă definiţie a fericirii,
să aflaţi cât de efemeră e,
cât de frumoasă e
fără s-o fi văzut vreodată,
cât de trecătoare e
fără să-i pese,
cât de nemuritoare e
fără să se fi născut vreodată,
cât de preţioasă e
fără să dai doi bani pe ea,
cum e fără să ştii atunci când e,
cum a fost atunci
când ştii cum a fost,
cum o înveţi pe de rost
când nu mai e,
când e şi nu e,
când nu e şi e,
cât e de adevărată
fără să ştii vreodată unde e,
cât de nedefinită e
fără s-o defineşti,
cât e de infinită când e definită,
cât e ea de fericire fără să fie nefericire,
cât e ea de fericire,
cât e ea de amintire,
cum e ea aproape întotdeauna trecută
şi aproape niciodată prezentă,
ca un fluture care hibernează prin visele noastre
şi zboară doar atunci când ne gândim la el,
văd că v-aţi cam pierdut răbdarea,
v-am avertizat de la bun început
că nu veţi asista la o descoperire epocală
şi nici la vreo chestie genială,
v-aţi cam plictisit şi aţi cam plecat,
dar, cu toate astea,
eu am venit aici să dau
cea mai frumoasă definiţie a fericirii…
Ultima modificare făcută de latan.elena; 20.03.2019 la 20:40.
Cine nu cade nu se poate inalta. - Lucian Blaga
“Oprește, Doamne, trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire - și totuși, Te rog; oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea.”
Lucian Blaga
''Pentru a avea şi a păstra un dar, o bogăţie lăuntrică, un har, nu trebuie să fii conştient de ele. Scoica de mare este o ureche care nu aude, dar care păstrează în sine, cât dăinuieşte, murmurul mării. Poate că murmurul mării ar înceta dacă aceasta ar începe să-l audă.''
Lucian Blaga
Victor Bauer, 1969 | Figurative painter
''Omul este o frontieră. Fiinţă dublă, marchează limita între două lumi. Dincoace de el, e creaţia materială, dincolo, misterul.''
Victor Hugo
Alyssa Monks
"Trebuie să știm să folosim alternativ capacitățile intelectului și cele ale inimii, adică să echilibrăm curentul rece care circulă în regiunea înțelepciunii prin curentul cald al iubirii. Adevărul se află în echilibru. Dacă nu este temperată de înțelepciune, iubirea duce la o sensibilitate afectată, în bătaia vântului, la senzualitate; iar înțelepciunea, lipsită de iubire, conduce la la răceală, la dispreț, la cruzime. Așadar, răceala înțelepciunii trebuie să atenueze căldura iubirii, iar căldura iubirii trebuie să modereze răceala înțelepciunii. Adevărul, adică viața, va găsi în acest climat temperat cele mai bune condiții.
Pentru ca bobul de grâu să se dezvolte normal, el are nevoie de căldură, dar nu foarte multă, și de frig, dar nici aici prea mult. Există o temperatură favorabilă pentru toate grăunțele, dar de ce nu și pentru această grăunță care este ființa umană? De ce ar face ea excepție?"
Omraam Mikhaël Aďvanhov
Tu nu eşti o victimă a lumii, ci eşti cel care deţine cheia spre libertate. In ochii tăi se află scânteia Luminii Divine care conduce toate fiinţele spre ieşirea din întunericul fricii şi a lipsei de încredere. Iar în inima ta este dragostea care dă naştere tuturor miliardelor de fiinţe din univers. Esenţa ta este întreagă, nefarâmiţată, dinamică şi creatoare. Ea aşteaptă doar încrederea ta.
Paul Ferrini
''Ne trebuie aproape o viaţă fiecăruia dintre noi pentru a ne da seama că
o prezenţă invizibilă este o prezenţă reală,
de un alt ordin,
asupra căreia nu avem nici o putere.''
Lytta Basset
„Cuvintele cele mai frumoase sunt, adesea, acelea nespuse, acelea care se rătăcesc în linişti...”
John Keats
"Noaptea mă aşteaptă ca o veche prietenă şi-mi dă umărul ei catifelat, destul de larg pentru toate visele mele.”
Cella Serghi
"Lumea este plina de lucruri magice, care asteapta cu rabdare ca simturile noastre sa devina mai ascutite."
W.B. Yeats
Momentan sunt 154 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 154 vizitatori)
Marcaje