Buna dimineata, Soare !Buna dimineata,Viata !
Bucuria este viaţa văzută printr-o rază de soare.
Carmen Sylva
Viata este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu.
Michelangelo
Buna dimineata, Soare !Buna dimineata,Viata !
Bucuria este viaţa văzută printr-o rază de soare.
Carmen Sylva
Viata este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu.
Michelangelo
"Oboseala vine din lupta ființei cu viața. Când te opui vieții, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viața din tine și obosești, și este și normal pentru că mergi contra curentului.
Iubirea, este curgerea vieții. Pacea, liniștea, se obțin când lași viața să curgă prin tine și nu mai opui rezistență la ceva.
Ai obosit vreodată în timp ce te bucurai, în timp ce iubeai, în timp ce te rugai?
Atunci te lăsai purtat de curgerea vieții, nu opuneai rezistență. Atunci te deschideai prin inimă. Obosești când cauți cu mintea, inima nu te obosește vreodată. Și mintea caută neîncetat, mereu găsește altceva de care să se agațe, dar în esență mintea își caută liniștea.
Deci lupta nu este între noi și cei din jur, sau întâmplarile din viață, ci este intre noi și noi, acea luptă interioară este cea care epuizează."
Pr. Arsenie Boca
''Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi,
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?''
George Topârceanu
Omului îi place să creadă că el este stăpânul sufletului său. Dar atâta timp cât nu este în stare să-și controleze starea de spirit și emoțiile sau să fie conștient de nenumăratele moduri secrete în care factori inconștienți se strecoară în aranjamentele și deciziile sale, el nu este, cu siguranță, propriul său stăpân.
Carl Jung
"Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine."
"Suntem 7 miliarde de suflete pe Pământ! Ironia vieții este aceea că, dintre toate sufletele, unul singur are puterea supremă de a te face să te simți fie un întreg, fie cioburi de suflet și de viață..."
Alexandra Goldstein
Luciano Pavarotti: „Muzica trebuie să fie pentru toată lumea”
„De ce ar trebui ca muzica să fie pentru elite? Scuzaţi-mă. Muzica trebuie să fie pentru toată lumea.”
Pasiune colosală pentru viață, în formele ei sublime: arta și amorul. Pentru că e italian, iar Italia e consubstanțială fericirii extatice de a savura orice clipă care îți poate da senzația Paradisului. Descins din galeria artiștilor de geniu, exprimându-se în orice domeniu al artei lirice cu aceeași efuziune emoțională care îi conferă aureola unicității, Luciano Pavarotti (12 octombrie 1935 – 6 septembrie 2007) e înzestrat cu toate atributele unui poet orfic, pe care muzica îl transfigurează total, devenind pentru el un modus vivendi: el cântă așa cum respiră, din profunzimi nelumite, metafizice, restabilind armonia originară a lumii printr-o voce cu un timbru unic.
Deseori e comparat cu celebrul Caruso, de cele mai multe ori însă e considerat cel mai cunoscut și apreciat tenor al ultimelor vremuri. Forța artei sale stă în pieptul lat, adăpostind, într-o natură corpolentă, o inimă făcută să iubească cu pumnii strânși lumea pe care se simțea capabil s-o metamorfozeze prin arta sa și să-i redea șansa la regăsirea armoniei divine.
„Consider că viaţa petrecută în slujba muzicii este una neînchipuit de frumoasă şi aşa am ajuns să mă dedic ei”, spunea Il Grande Pavarotti, care subjugase lumea operei prin rolurile din Verdi, Puccini, Mozart, Donizetti, Leoncavallo, preferând, între ele, pe acelea în care se regăsea ca un homme ŕ femmes veșnic îndrăgostit – rolurile titulare din Boema, Bal mascat și Elixirul dragostei (mărturisire făcută în cartea sa, „Pavarotti – Lumea mea”, apărută in 1999). Cu o asemenea fire pasională, vulcanică, nu putea fi omul unei singure femei, deși Adua Veroni, cuminte Penelopă, care i-a dăruit trei urmași, părea soția ideală. Nicoletta Mantovani, cu 35 de ani mai tânără decât el, îi redă pofta de a trăi și puterea de a se reînnoi ca artist, iar popularitatea lui atinge cote inimaginabile stabilind un record mondial: e singurul cântăreț de operă care a vândut mai mult de 100 de milioane de înregistrări.
Vissi d’arte, vissi d’amore – trăind pentru artă, trăind pentru iubire, ca în celebra operă a lui Puccini. Între aceste două opțiuni existențiale se desfășoară istoria unui mit, care poate fi scrisă numai la timpul prezent. Acela al atemporalității, pentru că Luciano Pavarotti n-a murit. Ascultați-l, mai viu ca niciodată, în compania frumoasei Celine.
Sursa:https://bel-esprit.ro/muzica-trebuie-sa-fie-pentru-toata-lumea-luciano-pavarotti/?
https://www.youtube.com/watch?v=j9c18LQQlE4
Suflete, bun la toate
O, suflete, bun la toate!
La privit pe fereastră
La întuneric,
La mersul femeilor
Şi la apreciat distanţa între două gâze.
Poate că abuzăm de tine,
Folosindu-te ca pe o perie,
Ca pe un burete
Ca pe o stea,
Ca pe un telescop,
Ca pe o cârpă.
Săpaţi la suflet, ca nişte cârtiţe
La lumina aerului orbitor:
Cu care gheare s-o fi săpând lumina
Şi cum să faci în ea galerii?
Mă gândesc uneori că tu ne încurci,
Că ne eşti prea devreme, suflete,
O, suflete, bun la toate.
Marin Sorescu
Ultima modificare făcută de latan.elena; 15.03.2019 la 14:35.
''Așa precum omul îmbracă hainele pentru a se acoperi, tot așa cuvintele îmbracă gândurile pentru a le descoperi. Prin urmare orice text este o des-coperire, o revelație și – decurgând de aici - o întalnire cu însuși autorul prezent prin opera sa chiar și atunci când pare, la prima vedere, absent. Deci, mai făcând un pas pe firul acestei logici, un text este o prezență care trimite la sau deschide calea spre relație.
Stând în fața unui text putem chiar să încercăm un sentiment de contemplare aidoma celui din fața unei Păsări Măestre, unei Mese a Tăcerii, unei Coloane Infinite… Până la urmă scriitorul ce este altceva decât un sculptor în muntele de cuvinte alegând pe cele potrivite unui scop mai înalt, șlefuind de multe ori fraza până la detaliul unui haiku?!''
Părintele Pantelimon Șușnea
Desertul mi-e o lume- Cezar Boliac
Deşertul mi-e o lume, cu chipul tău de faţă,
Şi lumea mi-e deşertă când vei să nu trăiesc.
În tine mi-am speranţa, în tine am viaţă,
Şi fără tine toate sunt negre, le urăsc;
Dar mi-eşti etern de faţă, ş-etern sunt fericit.
De sunt în adunare şi saltă veselia,
Când danţul se răpede pe pasuri de zefir,
Când nimfe trec, aleargă, aleargă bucuria,
De eşti ori nu cu mine, te-aduce-al meu delir
Şi eşti etern în minte-mi, ş-etern sunt fericit.
Ş-atuncea, ca un geniu, ca vie zeitate,
Cu păru-ţi cel de aur în unde resfirat,
Într-o mulţime rece, faci pieptul meu a bate;
Prin ceruri zbor atuncea, şi raiul am aflat,
Şi mi-eşti etern de faţă, ş-etern sunt fericit.
Kinuko Y. Craft |
Ultima modificare făcută de latan.elena; 16.03.2019 la 00:15.
Creatorul unuia dintre cele mai de succes show-uri din lume, care au generat venituri de peste un miliard de dolari, a știut încă din tinerețe că dansul îi va afecta tot corpul. Însă, Michael Flatley a continuat să muncească asiduu pentru a-și împlini visul.
În vârstă de 60 de ani, cel mai rapid dansator din lume nu regretă niciun moment parcursul pe care l-a avut în viață. În ciuda faptului că dansul i-a afectat serios aproape toate oasele din corp, Michael Flatley se simte împlinit. Creatorul companiei de dans irlandez Lord of the Dance s-a retras din activitate în 2016, în Las Vegas, după ce a susținut o reprezentație cu trupa sa de Ziua Sfântului Patrick. În cei 20 de ani de activitate, Flatley și-a supus corpul la șocuri ieșite din comun. Titulatura de cel mai rapid dansator din lume a venit cu un preț scump, pe care, spune el, l-ar plăti din nou.
„Dansul mi-a distrus corpul. Nu pot spune că nu am fost prevenit, dar nici nu pot susține că nu am iubit fiecare minut în care m-am pus într-o asemenea situație. Simt mereu durere. În fiecare dimineață, soția mea trebuie să mă vadă cum îmi îndrept spatele și cum îmi întind picioarele, pentru a mă putea apuca de lucru”, spunea Flatley într-un interviu acordat ziarului Daily Mail în martie 2015.
Michael Flatley și soția lui, Niamh O’Brien
Din cauza vitezei cu care a dansat de-a lungul carierei sale și a șocurilor pe care le-au resimțit oasele sale, Michael s-a ales cu afecțiuni irecuperabile ale coloanei vertebrale și cu fracturi de oase. „În fiecare show de dans am pus sânge și sudoare”, mai spune irlandezul, care figurează încă în Cartea Recordurilor drept cel mai rapid dansator din lume – 35 de bătăi de picior pe secundă.
Dansatorul a mărturisit că a fost sfătuit mereu de doctorul personal să o lase mai moale cu dansul, însă, în loc să-l asculte a făcut „ceea ce orice alt dansator ar fi făcut”: a schimbat doctorul. „Am schimbat medicul. Am luat mai multe injecții. Dar ajungi la un punct în care nu mai poți face asta”, a continuat dansatorul.
A creat un spectacol legendar din ambiție
Michael Flatley s-a născut în Chicago, însă are origini irlandeze. Părinții lui au emigrat din Irlanda în 1947. Tatăl lui era instalator, însă l-a inspirat pe tânărul Michael să facă o carieră în lumea artistică după ce i-a cântat de mai multe ori muzică tradițională irlandeză. Când a terminat liceul, Flatley lucra ca broker bursier, dar cânta și la flaut. Era un jucător de blackjack împătimit și a cochetat cu boxul, sport pe care l-a practicat ca amator.
În 1994, Flatley, dansatorul de step Jean Butler și grupul vocal Anuna au fost invitați la selecția națională a concursului Eurovision să susțină un spectacol de șapte minute. Acea reprezentație i-a adus irlandezului o faimă nesperată și l-a stimulat să creeze un show cu o durată mai mare. Așa a luat naștere Riverdance, primul spectacol care conținea multe elemente de coregrafie semnate de Flatley.
Continuare:Destinul implacabil al celui mai rapid dansator de pe glob. Michael
Ultima modificare făcută de latan.elena; 16.03.2019 la 01:02.
Momentan sunt 269 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 268 vizitatori)
Marcaje