Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata, Soare !Buna dimineata,Viata !



Dincolo de nori întotdeauna straluceste soarele.





“Picături de cer pe suflete de ghiocel.”

[latan.elena]

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
Mai mult ca floarea veșnică pe stânci.
Și uit de ani, de lume și de mine,
Privind adânc in ochii Tăi adânci.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
Din visul meu să nu mă mai deștept,
Să simt și taina slăvilor senine,
Și inima de om ce-ți bate-n piept…

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
Ca pe-un levit de-altarul tău divin,
Să n-am nici plug în văi nici holde pline,
Ci Tu să-mi fi și pâine-n veci și vin!

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
Ca pe-o mireasă smulsă de la greu
Ridică-mă din valea de suspine
Și-ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu!…
Costache Ioanid

[latan.elena]

Celei prea vesele
Un peisaj încântător
E-ncântătoarea ta făptură;
Îţi joacă zâmbetul pe gură
Ca boarea unui vânt uşor.

Drumeţul trist ce-ţi iese-n cale
Îşi simte sufletul vrăjit,
În clipa când i-a răsărit
Splendoarea sănătăţii tale.

În armonia de culori
Ce trupul tău îl înveşmântă,
Poeţii-închipuirii cântă
Un graţios balet de flori.

Veşmântul tău multicolor
Cu inima ţi-l potriveşti;
Nebună, tu mă-nnebuneşti,
Şi te urăsc, cum te ador!

Tânjeam în vesela grădină,
Când soarele, bătându-şi joc,
M-a sfâşiat cu lănci de foc
Din arzătoarea lui lumină.

M-au umilit ca pe-un martir,
Grădina, primăvara, Firea,
Şi pentru-a-mi răzbuna jignirea,
Am pedepsit un trandafir!

Ascuns în umbrele tăcerii,
Aş vrea să mă strecor la fel,
În preajma ta, ca un mişel,
La ceasul tainic al plăcerii,

Să-ţi pedepsesc frumosul trup,
Să-ţi sânger carnea-nspăimântată,
Nevinovatul sân de fată,
Şi-o rană-n coapsa ta să rup,

Apoi, cu dulce voluptate,
Înfrigurat aş căuta,
În astă nouă gură-a ta,
Să torn veninul meu – de frate.

Charles Baudelaire

[latan.elena]

Ceea ce nu se supune

In anul 1914, aproape de jumătatea lunii lui Marte, mai exact pe 12 martie, un eveniment artistic avea să creeze senzaţie în lumea artei din New York, şi anume prima expoziţie personală a lui Constantin Brâncuşi, artist român care era deja celebru în toată Europa. Gazda evenimentului era Photo Secession Gallery.


Domnișoara Pogany

Colecționarul american John Quin cumpără atunci mai multe sculpturi, asigurându-i o siguranţă materială prielnică creației artistice. Totuşi, în același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte, dar Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. În același timp, participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.


Pasăre în spațiu

„Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide. (…)Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?… Profilul acestor doi ochi (uniţi – în Templul sărutului)?… Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?… Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.(…) Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cu*ceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă… Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte… Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.”
(Constantin Brâncuși)

Sursa:https://www.literaturadeazi.ro/panoramic/ceea-ce-nu-se-supune?



A sculpta Zborul

„O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu. Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea – căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor…”
Constantin Brâncuşi
Sculptura modernă abstractă l-a avut drept „pionier” pe Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876 — 16 martie 1957), cel care devenea membru postum al Academiei Române.„Am plecat de la 10 ani, pe jos, din Hobița-Peștișani. Tate era gospodar cu slugi în curte. […] La Craiova, am fost băiat de prăvălie la restaurantul «Spirtaru», din fața gării. Am stat șase ani și munceam câte 18 ore zilnic. La ceasurile trei dimineața, mă sculau birjarii cu ciocănitul codiriștii de la biciușcă în ușa odăiței unde dormeam.”



În 1896, la 20 de ani, Brâncuşi a început să călătorească: a mers la Viena pe Dunăre şi s-a angajat cioplitor în lemn pentru a câştiga banii necesari şederii acolo. Pentru că ambiţia lui era să devină sculptor, în 1898 s-a înscris la concursul de admitere la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi a fost admis. Chiar dacă a fost mult mai atras de lucrările „independenţilor” decât de cele ale academiştilor de la şcoala sa, el a studiat totuşi serios modelajul şi anatomia. Brâncuşi a fost admis la École des Beaux-Arts, unde a intrat din nou în atelierul unui sculptor academist, Antonin Mercié, care se inspira în lucrările sale din sculptura florentină renascentistă. Brâncuşi a lucrat cu el doi ani, dar, pentru a-şi câştiga existenţa, a avut ocupaţii neobişnuite. Comenzile de portrete de la câţiva compatrioţi l-au ajutat, de asemenea, în vremurile dificile. În 1906 a avut prima expoziţie la Paris, în Salonul sponsorizat de stat, apoi la Salon d’Automne. Cu un spirit destul de clasic, dar care exprima o mare energie, primele sale lucrări au fost influenţate de viguroasa operă a lui Rodin. Pentru a se distanţa de această influenţă, un an mai târziu, la data de 27 martie 1907, Brâncuşi decide să părăsească atelierul lui Rodin, deoarece, a spus el: „La umbra marilor copaci nu creşte nici iarba…”.*



„La Paris, am fost prieten cu Matisse, cu Erik Satie, cu Modigliani și, în special, cu Guillaume Apollinaire, a cărui moarte a fost un dezastru pentru arta modernă. Era un camarad minunat. Te simțeai cot la cot cu el. Am intrat ca elev în atelierul lui Mercier, unde ajunsesem la o mare dexteritate tehnică. Făceam câte o sculptură pe zi, în genul lui Rodin. Deși mă iubea, n-am mai putut trăi în preajma lui, a maestrului Mercier. «Făceam» ca și el. Pastișam, inconștient, pe Rodin, ca și Mercier, dar vedeam pastișa. Eram nenorocit. Au fost anii cei mai grei, anii căutărilor, anii de regăsire a unui drum propriu.”**

Imagini de pe cotidianul.ro*sursa: Enciclopedia Universală Britanica** fragmente extrase din cartea „Brâncuși. Amintiri și exegeze”, de Petre Pandrea.

Sursa:https://www.literaturadeazi.ro/panoramic/omul-care-a-sculptat-zborul

[latan.elena]

"Frumuseţea fără bunătate, cinste si întelepciune nu valorează nimic."



“Fiecare minut care trece este o nouă șansă de a schimba prezentul.”
Vanilla Sky

[latan.elena]

Mai cred- Adrian Paunescu

Mai cred în primăvară, mai cred în amăgire,
Mai cred în mine însumi, mai vreau să cred în voi,
Prin mugurii aceștia ce crapă de iubire,
Prin trunchiul care urlă de foame de altoi.

E lumea încă-ntreagă, nu sînt pierdute toate,
Mai cred în izbăvire, mai cred în adevăr,
Mai cred în nebunie și în virginitate,
Mai cred în înviere și-n florile de măr.

Mai cred că-n orice ziduri va fi și o fereastră,
Mai cred că-n orice noapte va fi și-un pic de zi,
Că, de atâta ură, curând ne voum iubi.
Mai cred în forța noastră și-n slăbiciunea noastră,
Mai cred în alb și negru și tot nu cred în gri,
Cum cred că o grădină nu-ncape într-o glastră.

[latan.elena]

Nu există 7 minuni în ochii unui copil, ci 7 milioane.
Walt Streightiff



''Noi asteptam miracolul sa vina...
Miracolul ne asteapta sa-l vedem....''



Viaţa privită prin ochii unui copil este întotdeauna plină de optimism.
Adriana Tănăsoiu

[latan.elena]

Oh, Suflet – îţi faci prea multe griji.
Ţi-ai văzut propria putere.
Ţi-ai văzut propria frumuseţe.
Ţi- ai văzut aripile de aur.
De ce-ti faci griji pentru lucrurile mărunte ?
Tu eşti cu adevărat Sufletul, Sufletului, Sufletului.



Iubirea înseamnă să ajungi la cer!



Tu cauţi bogăţii în lume, dar adevărata bogăţie eşti Tu!



Când faci anumite lucruri din adâncul Sufletului tau, simţi un râu cum curge prin tine, o bucurie !



Ciocăne, iar El îţi va deschide uşa ;
Ascunde-te, iar El te va face să străluceşti precum Soarele ;
Cazi, iar El te va ridica la Ceruri ;
Transformă-te în nimic, iar El te va transforma în Tot.



Privirea mea, Inima mea, Viaţa mea. Aceste trei cuvinte le-am contopit intr-unul singur : Iubirea.



Este frumoasă generozitatea celor care dau bani, dar adevărata generozitate a celui care iubeşte este dăruirea sufletului său.



Când iubirea de Dumnezeu creste în inima ta, sa ştii, fără nicio umbră de indoială, că Dumnezeu te iubeşte.



Fără să te gândeşti la cuvinte - ascultă limbajul Inimii !



Inima mea este atât de preţioasă încât nu aş da-o nici măcar pe o sută de suflete, un singur zâmbet de-al tău o ia gratis.



Dacă întreabă cineva ce este Iubirea, tu să răspunzi: sacrificiul voinţei.



În fiecare clipă îmi modelez destinul cu o daltă, sunt făuritorul propriului meu destin.



Viaţa a luat naştere chiar din centrul Inimii tale, cel mai frumos loc de pe Pământ.

RUMI




Lena Sotskova, 1963 | Tutt'Art@ | Pit

[latan.elena]

''Exista trei cuvinte simple care pot rezuma sensul vietii: a fi, a iubi si a se minuna...''
Agostino Degas



''Dar vocea frumuseţii vorbeşte-ncet: ea intră doar în sufletele cele mai treze...''
Friedrich Nietzsche



Marea e ca o eliberare de ţărm. Dar tot aşa de bine pot să spun că e o eroare a ţărmului. Rătăcirea de ţărm. Îndoiala lui nemărginită. Întreaga mare, în toată vastitatea ei, nu face decât să caute un ţărm, iar noi o vedem nemărginită şi liberă.
Octavian Paler

[latan.elena]

De câte ori simți nevoia, aprinde un vis și lasă-l să ardă în tine.”
William Shakespeare



''Cuvinte

fiice ale tacerilor transcendente,

soapte ale ingerilor

sau fâlfâit de aripi ale inimii,

boboci ai sufletului

sau emanatii ale spiritului.''

Monia Pin



Visez un cer tăcut - Dan Botta
Visez un cer tăcut, printre mirezme mii,
Visez o mare grea de lunecări albastre,
Visez la zei nespus de triști și de târzii,
Tăceri înfiorate, la dragostele noastre;
Visez zăpezi albastre și magice păduri,
Visez fluide zări încremenite-alene,
Visez la Hesiod, la zei, la trubaduri,
La palidul Orpheu, la mistica Selene.

Mie dor de nesfârșita lumină din senin,
De înălțimi pe care le-am străbătut în vise,
Bătute de-alizee ce-adie-n cerul-crin,
Mi-e dor de Paradisul pierdut, de largi abise;
Mi-e dor de orice floare strivită în neștire,
Mi-e dor de cântul nopții ce unduie-n ether,
De chipul tău nostalgic, de-a stelei răsărire,
Mi-e dor de nemurire, mi-e dor, mi-e dor de cer.

Mă-mbată armonia din sferele de-argint,
Mă-mbată floarea tristă și tristul mărgărint
Al nopții de azur etern care-nfioară
Pateticul profum al florii de vioară,
În care umbra celor ce n-au fost niciodată
Adie-n văi adânci de haos ce mă-mbată;
Mă-mbăt de ochii tăi, de unduirea mării,
De cântecul Sirenii, de șoaptele pierzării.