Buna dimineata,Soare !❤️ Buna dimineata, Viata !❤️
''Lumina ta este mai strălucitoare decât răsăritul sau apusul Soarelui.''
Rumi
Buna dimineata,Soare !❤️ Buna dimineata, Viata !❤️
''Lumina ta este mai strălucitoare decât răsăritul sau apusul Soarelui.''
Rumi
Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.01.2019 la 13:33.
"Când dansezi, scopul tău nu este să ajungi într-un loc anume. Este să te bucuri de fiecare pas pe care îl faci."
Wayne Dyer
”Nu e armă mai puternică decât inima curată”.
Ioan Slavici
"Gândul bun se dobândește prin simplitate"
cuv. Paisie Aghioritul
,,Miracolele sunt vise care devin lumină."
Alan Drew
Iartă multe lucruri celorlalţi, nu-ţi ierta nimic ţie.
Alexander Pope
Iertarea este cheia spre acţiune şi libertate.
Hannah Arendt
Iertarea este îndemnul lui Dumnezeu.
Martin Luther King
Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o.
Mark Twain
Iertarea este cheia fericirii.
Doreen Virtue
Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.01.2019 la 14:01.
" Cum te tratează oamenii este karma lor, cum reacționezi este a ta. "
Wayne Dyer
''Recunoştinţa este calea directă spre Dumnezeu şi îngeri. Dacă avem răbdare, oricât de mânioşi şi supăraţi ne simţim, putem găsi ceva pentru care să fim recunoscători. Cu cât mai mult căutăm recunoştinţă, cu atât îngerii ne vor da mai multe motive să fim recunoscători şi fericiţi în viaţă.''
Terry Lynn Taylor
Silvia Cinca
Ieri, când lumina zilei mai strălucea încă, pe scările de intrare în clădire, urca un grup de lalele. Si le-am întrebat cu șoapta gândului, ce vânt vă-ndreaptă pașii. Ca o mângâiere de mult așteptată au deschis calea unui vechi prieten, păstrat în minte, pierdut în prea multele cărări ale vieții. O regăsire în cântecul de gânduri și fixări ale clipelor zburate între noi! Se spune adesea, nu se știe ce aduce clipa. Aduce uneori frumosul pierdut în urma pașilor, regăsirea cu emoția bucuriei, o îmbrățișare fixând adevărul din mersul vieții. Si-n cântecul de clopoței al lalelelor roz ascult ecoul unei melodii ridicată din zăpada iernii.
Așează liliacul în durerea gândului stingher rătăcind pe cărări neumblate spre a dărui vieții tale un sens al forței către un drum al reîntoarcerii acasă. Drumul e lung și florile de liliac rămân presărate în strigătul durerii pentru cei rămași cu griji și cu speranțe prea vagi.
Așează regina nopților tale de dragoste pierdută în trecutul prea scurt al căutărilor, care acoperă timpul. Si cântă-i speranțe înăbușite în greul vieții care a rupt drumul firesc al iubirii spre a da glas unei putințe de mai bine. Inchide glasul unor vreri de trai mai bun, în marea de dureri și vise sugrumate când zbaterile aruncă jăratec în lupte crunte între dor și neputințe, între lumină și nopțile în scrâncet de furtună.
Așează trandafirul în speranța care încearcă în lupta crâncenă cu viața, să ridice frumosul în culorile viselor. Si în cântec de speranțe sărută icoana cu refrenul nepăsător al trecătorilor necunoscuți ce au câștigat, lupta cu viața! Poate ei se bucură de darul unui trai mai îmbujorat de frumusețea culorilor verii, udată cu lacrimile tale și strălucind în izvorul speranțelor.
Așează bobocul destinului tău să-ți umple cu vise și nădejdi lupta ta de departe, lupta lor de aproape în supraviețuire și reînvierea legăturilor din sângele tău.
Sufletul este inima inimii.
Valeria Mahok
Mamei - Mircea Micu
Dacă te-aş săruta acum
ai înflori la subţiori
un fluture de foc te-ai face
scăpat din ochiul unei flori.
Iar dacă te-aş privi acum
ca pe un crin lovit de-o rază
ar fi însingurarea ta
o lacrimă ce sângerează.
Şi dacă te-aş striga încet
în dimineţi cu rouă rece,
ai şti că viaţa dintre noi
precum zăpezile se trece.
Dar astfel, depărtat şi trist,
visez un înger de zăpadă
în mână cu un trandafir
prelung şi suplu ca o spadă.
Şi când de tine mi-este dor
(o, seara când mă tem de moarte)
presimt secunda care vrea
cu un surâs a ne desparte.
Pino Daeni, A Mother's Love
Ioana și Sergiu Celibidache – Istoria unei mari iubiri
Ioana-Sergiu Celibidache: “Ne certam, dar nu ne plictiseam”!
”- Stii tu cine este Ioana? l-a intrebat odata Sergiu Celibidache pe un prieten de-al sau.
– Stiu si eu?! bangui acela de teama unui raspuns gresit.
– Ioana este insasi viata!
Zeci de ani mai tarziu, dupa disparitia fizica a marelui compozitor si dirijor roman, fu randul Ioanei sa-si intrebe o prietena:
– Tu stii cine era Sergiu? Imi manca aerul! Nu voia saracul, dar mi-l manca. Eu nu mai respiram. Si cred ca am fost un fel de eroina ca i-am rezistat.
Exuberanta, frenetica in felul ei de a trai, „ o cratita mereu in clocot” cum se descria ea insasi, dar in aceeasi masura calda si apropiata, o femeie plina de har spiritual, si nu in ultimul rand , o pictorita de mare talent , supranumita „sora mai glumeata a lui Paul Klee”, Ioana Celibidache a fost timp de 45 de ani nu doar sotia lui Sergiu Celibidache, ci insasi viata lui.
S-au intalnit in Buenos Aires la Teatrul Colon unde Celibidache, in varsta de 38 de ani, se afla in turneu cu orchestra Filarmonicii din Berlin. Ioana venise in Argentina cu al doile ei sot, Nicolae Duca, „baiat de baiat”, „licentiat in drept” , cu un cap de „fanariot afurisit” doar ca sa-i arunce rutinii vietii manusa provocarii unei aventuri.
In acea seara orchestra interpreta Simfonia a IV-a a lui Brahms. Cand l-am vazut pe Sergiu Celibidache, spunea ea mai tarziu, octogenara deja, am fost ca lovita de apoplexie. Nu mai vazusem si nu mai auzisem asa ceva pana atunci. Ce a facut tanara Ioana de 26 de ani care la 4 ani era „praf” dupa baiatul spalatoresei familiei ei; la 9 ani era „lulea” dupa baiatul bancherului parintilor ei, iar la 15 ani era deja maritata? Dupa concert a mers direct in cabina lui Celibidache sa-i ceara un autograf pe programul orchestrei. A fost un „coup de foudre” pentru amandoi!
– Sergiu m-a masurat cu privirea de jos in sus, apoi s-a uitat cu privirea catifelata in ochii mei si am plecat zbuciumata …
Ajunsa acasa, Ioana, fara pic de retinere, ii declara sotului:
– Draga, l-am gasit pe barbatul vietii mele!
Si a plecat. A lasat totul si a plecat. Sotul a crezut ca e o joaca, o gluma, ca Ioana a innebunit. Spera intr-o revenire a ei dupa ce-i trece frenezia amorului. „Jamais!” a fost raspunsul Ioanei. „Je suis partie pour la vie!” Si asa a fost. Timp de 45 de ani, pana la disparitia pamanteasca a lui Sergiu Celibidache, Ioana l-a urmat pretudindeni, cu sevaletul sub brate, oriunde acesta avea concerte: Italia, Anglia, Danemarca, Suedia, Germania … Intrebata cat de greu sau cat de usor i-a fost sa traiasca atatea ani in intimitatea lui Celibidache, Ioana Celibidache raspundea senin: ”Nu stiu. Mie mi s-a parut a fi un dar de la Dumnezeu.” Despre Sergiu Celibidache s-au scris nenumarate biografii, dar „una mai proasta decat alta”, spunea Ioana Celibidache, deoarece nici una nu a reusit sa patrunda esenta clocotului existential al dirijorului.
Celibidache era altfel: un tumult, un vulcan, o furie, foarte critic, disciplinat, nu accepta mediocritatea. Un om care-si cunostea valoarea, dar care adesea se purta ca un copil. Te jucai cu el, era vesel, era amuzant. In cartea „ Sergiu altfel …” Ioana Celibidache vorbeste despre Omul Celibidache, despre felul acestuia de a fi, despre obiceiurile si comportamentul lui cu care s-a obisnuit atat de greu: sa fii prezenta la cele 5 min. de rugaciune ale dirijorului inainte de concerte, sa fii disciplinata, sa fii punctuala in orice, sa fii intotdeauna acasa cand venea de la repetitii. Cat de usor poate fi sa stai alaturi de o fiinta care traia exclusiv prin orchestra si repetii, iar tu sa fii mereu disponibila pentru el? Era acaparator, spunea Ioana Celibidache, nu puteam sa fac tot ce-mi doream.
Daca reuseam sa ies cumva de sub umbra lui, Sergiu intotdeauna ma determina sa inteleg ca e foarte important sa stau cu el. Si tot ea gasea raspunsul vindecator: ”Dar si eu eram la fel, ingrozitor de acaparatoare”. Doua firi atat de profund personalizate artistic, atat de libere in cuget au trait esenta iubirii fara a umbri calea destinului celuilalt. Dimpotriva. Sergiu, spunea Ioana Celibidache, m-a crescut. Eu eram tanara si toata teoria lui despre viata am absorbit-o ca un burete. El a fost cel care a incurajat-o sa urmeze cursuri de pictura si tot el era cel mai dur critic al tablourilor ei.
– Ce-s chestiile astea? Intreba Celibidache dupa ce privea indelung un tablou pe care sotia sa il semna simplu cu „Ioana”. Unde vrei sa ajungi? Nu vezi ca nu-i organic?
Pentru Ioana Celibidache pictura a fost cea care i-a adus totul in viata, inclusiv pe Sergiu Celibidache. Am descoperit pictura in el, spunea ea. Eu intotdeauna am mazgalit. Nu cautam. El m-a invatat sa caut. Spre sfarsitul vietii marele dirijor a carui concerte erau „adevarate liturghii simfonice” (Klaus Umbach), privea timp indelungat tablourile Ioanei in care nu erau pictate lucruri ci efecte, stari si o intreba: ”Cum faci tu sa ajungi la Dumnezeu cu pictura?”. Ioana nu-i raspundea. Nu eram demna de raspuns, spunea ea.
Si totusi Iubirea nu e de ajuns? Unora le este de ajuns.
Au existat certuri, dispute sau conflicte in familia Celibidache? Bineinteles ca au existat, spunea razand Ioana Celibidache, amintindu-si cum a plecat odata de acasa suparata ca sotul ei nu vroia in ruptul capului sa inchida gastele pe care le aveau la „casa de moara” , vila lor ce se afla la 100 km de Paris. Gastele sau eu, a fost ultimatumul Ioanei. Celibidache a ales gastele, iar sotia si-a facut bagajele si a plecat … pentru cateva zile cand dirijorul a cedat in defavoarea gastelor. „Ne certam, dar nu ne plictiseam!” pare a fi secretul fericirii familiei Celibidache. Sa inveti sa razi cu „adversarul”, nuanta mai tarziu Ioana. Sa razi chiar daca nu ai de ce, altfel , te plictisesti de te ia dracu! Asa au ras 45 de ani!
– Barbatul meu s-a prapadit asa, dintr-o data. Dupa moartea dirijorului in anul 1996 Ioana Celibidache a intrat „intr-un tunel al durerii”. A incetat sa picteze, iar cei 5 caini Saint-Bernard pe care dirijorul ii ingrijea personal, au refuzat mancarea pierind de foame. Viata isi pierduse sensul. Salvarea a venit tot de la Celibidache: Ioana a inceput sa scrie despre el, astfel stiindu-l aproape, veghind asupra ei. Sergiu e aici, spunea ea absolut convinsa. E cu mine. Nu e mort. E transparent.
Viata este un dar ce ni se retrage la un moment dat. Ea nu dainuie si nu ar trebui sa avem aceasta pretentie la dainuire” , spunea la apusul vietii (2012) Ioana Celibidache.
Sa nu uitam, insa, sa radem asa cum au facut-o Ioana si Sergiu Celibidache. Si au fost fericiti ca nimeni altii in aceasta lume.
“De ce atâtea persoane sunt întunecate, reci, stereotipe, crispate? Nu se simte în ele nici o căldură, nici o lumină. Ele vă vor spune că le place poezia, dar o lasă poeților care o scriu. Din când în când, ele citesc câteva versuri, dar viața ce o duc nu este poetică, de aceea ele nu trăiesc o mare plăcere să se întâlnească. Oare când vor înțelege ele că adevărata artă, arta viitorului, este de a face existența poetică, devenind ele însele mai călduroase, mai luminoase, mai expresive, mai vii?
Oamenii sunt extraordinari: ei cer de la alții consolare, prietenie, iubire, lumină, dar ei rămâni nemișcați, închiși, prozaici. Ei nu știu să trăiască această viață poetică datorită căreia vor fi iubiți. Să se exerseze zilnic să răspândească lumina și căldura ca să iasă puțin din ei înșiși, din acea stare de stagnare atât de prozaică. Este atât de plăcut să întâlnești un poet, o creatură în care simți că totul este viu, însuflețit, luminat!”
Omraam Mikhaël Aďvanhov
Interviu cu maestrul Radu Dărângă |
Poetul
Stefan Luchian - Scriitorul Beldic
Ion Theodorescu-Sion - Poetul Ovidi
Taj Mahal-ul a fost construit de al cincilea imparat mogul, Shah Jahan, in memoria celei de-a doua sotii Mumtaz Mahal, printesa persana musulmana. Imparateasa a murit dupa nasterea celui de-al 14-lea copil, alaturi de sotul sau, in timpul campaniei de zdrobire a rebeliunilor din Burhanpur. Moartea ei l-a afectat intr-atat pe imparat incat parul i-a albit in numai cateva luni. Inainte de ultima suflare Mumtaz l-a rugat pe imparat patru lucruri: sa-i construiasca un mormant, sa se recasatoreasca, sa-si iubeasca fiii si sa-i viziteze mormantul la aniversare.
Continuare:Taj Mahal - Agra, India
Taj Mahal-ul este nu un monument de arhitectură, ci dragostea unui împărat încrustată în piatră.
Edwin Arnold
Taj Mahal-ul este o lacrimă pe obrazul timpului.
Rabindranath Tagore
Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.01.2019 la 23:29.
''Marea este ca muzica: cuprinde si suscita toate visurile sufletului.''
Carl Gustav Jung
"Daca este un spectacol mai maret decat marea, acesta este cerul; daca exista vreun spectacol mai maret decat cerul, acesta este interiorul sufletului."
Victor Hugo
"Ştii ce înseamnă să lucrezi prin iubire ?
Înseamnă să ţeşi aceluia haină cu fire extrase din propria ta inimă şi să îl înveleşti cu ea protejându-l de frig şi frică."
Khalil Gibran, "Profetul"
TEXT-NICHITA STANESCU
Iarba a obosit să mai fie verde
Calul s-a plictisit să mai aibă patru copite
Să nu mai îmi spuneți negru sau galben
Eu nu mai cred nici în negru nici în galben
Luna s-a transformat într-un fluture
Ea s-a așezat pe umărul tău drept
Umărul tău drept s-a prefăcut într-un câmp cu flori
Și s-a așezat sub tâmpla mea dreaptă
– Ai adormit, mi-a spus îngerul
– Da, i-am răspuns, precis am adormit.
Dovadă e că ești.
''Fi recunoscător pentru tot ce primeşti. Deoarece tot ce ţi-a fost dat reprezintă un ghid.''
RUMI
„Ceea ce ați văzut până acum nu este adevărul; El este dincolo de ceea ce vedeți. Tot ceea ce vedeți acum este doar o iluzie a adevărului. Adevărul trebuie să se afle în interiorul vostru. Când Lumina va pătrunde în voi , veți înțelege. Adevărul este că voi sunteți un instrument al lui Dumnezeu. Când sunteți conectați la Sursă, Puterea Divină începe să vă folosească. Deveniți astfel o personalitate sfântă.”
Shri Mataji
"Străduiți-vă să cultivați această conștiință a vieții divine ce pătrunde orice lucru, și vă veți simți vizitați de niște prezențe îngerești. Aceste prezențe se manifestă de fiecare dată când reușiți să trăiți niște clipe de o mare intensitate spirituală: anumite emoții mistice, anumite stări de liniște, anumite vibrații în atmosfera unei camere unde vă rugați, meditați, sunt manifestarea acestor prezențe. Spuneți că nu le vedeți. Oare vă vedeți gândurile, sentimentele? Oare vă vedeți viața? Nu, și totuși nu le puneți la îndoială: manifestările lor, efectele ce le produc în voi vă sunt de ajuns pentru a vă convinge de realitatea lor.
Ceea ce vedem este totdeauna aparența lucrurilor. Esențialul rămâne mereu invizibil. Poate că nu îi vedeți pe îngeri, dar le simțiți prezența, iar această prezență este o senzație ce nu poate fi pusă la îndoială. Aceasta este viața: niște vibrații, niște curenți care circulă de-alungul spațiului..."
Omraam Mikhaël Aďvanhov
Momentan sunt 65 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 65 vizitatori)
Marcaje