Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare !❤️ Buna dimineata, Viata !❤️



Dacă mai ai doar un zâmbet, oferă-l oamenilor pe care-i iubești. Apoi ieși pe stradă și începe să spui ”Bună dimineața” la străini. – Maya Angelou



Când te trezești dimineața, gândește-te ce privilegiu prețios ai să fii în viață, să respiri, să gândești, să te bucuri, să iubești. – Marcus Aurelius



Fii dispus să fii un începător în fiecare dimineață. – Meister Eckhart



Numără-ți faptele bune în fiecare dimineață și umple-ți mintea cu gânduri pozitive. Acesta este secretul pentru a fi fericit și inspirat pe tot parcursul zilei. – Voile Corine



Ora dimineții are aur în gura ei. – Friedrich Max Muller



Un singur gând pozitiv dimineața îți poate schimba întreaga zi. – Anonim

[latan.elena]

„De ce în loc să se întunece
Se face lumină
O lumină lăptoasă
În care contururile dispar
(...)Nevăzându-ne chiar
Aparţinem aceluiaşi timp
Aceluiaşi limb,
Facem parte din acelaşi întreg.“
Ana Blandiana

[latan.elena]

Lordul Bayron

Adevărul, o perlă care iubeşte adâncul.Bayron

Timpul, cel care ne corectează atunci când judecata noastră dă greş.

Iubirea nu aduce nici un dar mai generos decât aripile sale.

Este o josnică părăsire a raţiunii să renunţăm la dreptul nostru de a gândi - ultimul şi singurul nostru loc de refugiu.

Fii curcubeul din furtuna vieţii, adierea serii care surâde alungând departe norii şi colorează ziua de mâine cu o rază profetică.



Mândria arată calea care duce la libertate.

Amintirea fericirii nu aduce fericire în plus; amintirea durerii înseamnă mai multă durere.

Dacă sunt un prost, cel puţin sunt unul care se îndoieşte şi nu invidiez pe nimeni pentru certitudinea înţelepciunii sale de dânsul aprobată.

Regula de bază a bucuriei autentice este să o împărtăşeşti cu cei din jur.

Prietenia este iubire fără aripi.



Ea umblă-n frumuseţe

Ea umblă-n frumuseţe, ca noaptea fără nor
De pe-alte meleaguri, cu ceruri înstelate;
Şi tot ce e mai bun în întuneric şi mai strălucitor
Se întâlneşte-n ochii şi-n ţinuta ei aparte:
Acea lumină cu moliciuni de miere, de polen uşor,
Pe care paradisul o neagă zilei din care suntem parte.

O umbră în plus, o licărire mai puţin
Şi graţia ar fi fost compromisă jumătate,
Graţie care-învăluie fiecare pană-a corbului divin
Şi care tandru-i luminează chipul peste poate,
Chip pe care nobleţea gândurilor din plin
Reflectă cât de pur e-acel loc – mai iubit din toate.

Iar peste-acel obraz şi peste acea frunte,
Blânde, liniştite, mai elocvente cu-atât deşi,
Sunt zâmbete care înving, nuanţe luminând o punte,
Ele vorbind de zile-n trăite-n bunătate şi
Despre o minte în pace cu ea însăşi,
O inimă-n care iubirea-i inocentă ca floarea în caişi!

[latan.elena]

“Fiecare problemă pe care trebuie să o rezolvăm în existență, fiecare decizie, fiecare experiență atinge într-un fel sau altul această întrebare: ce trebuie să sacrificăm ca să putem beneficia de o viață bogată și frumoasă ?Pentru că nu au înțeles ce reprezintă sacrificiul, cei mai mulți oameni îl consideră ca o lipsă, o pierdere, și există de fapt niște sacrificii pe care nimic nu le justifică și care sunt pierderi.

Trebuie să înțelegeți: a face niște sacrificii, în sensul spiritual al termenului, nu înseamnă „să vă sacrificați”, ci să lăsați să moară ceva inutil, distrugător, din voi, pentru a obține ceva măreț, puternic, prețios.

Dacă nu sacrificăm ceea ce este inferior în noi pentru a face să trăiască ceea ce este superior, vom sacrifica neapărat ceea ce este bun în favoarea celor mai grosolane instincte. Este imposibil să scăpăm de această lege: natura superioară poate trăi numai dacă îi sacrificăm natura noastră inferioară. Ceea ce pentru unii este viață, pentru alții este moarte. Adevăratul sacrificiu înseamnă să renunțăm la eul nostru uman limitat, slab, sărac, pentru a trăi în eul nostru divin.”
Omraam Mikhaël Aïvanhov

[latan.elena]

Lăsați iubirea să vă conducă sufletul. Faceți-i un loc unde să vă retrageți, ca un fel de mănăstire în peșteră, un refugiu pentru cea mai profundă esență a ființei voastre.❤️
Farid al-Din Attar

[latan.elena]

„În cel mai recent volum de poezii al Anei Blandiana o poveste personală devine cântec universal, unul care ne aminteşte de esenţa sensului vieţii, care este iubirea.”



Cuplul magic | Revista 22

[latan.elena]

”Apostolul Pavel a spus că nimeni nu știe ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu și omul însuși.
Dar uneori se întîmplă că nici noi înșine nu mai știm ce e în sufletul nostru. Oamenii au atîtea fețe încît nu îți poți da seama care e cea adevărată. Poate că cea care persistă cel mai mult?

Ne supărăm, ne bucurăm, sîntem zgîrciți, iar alteori darnici, uneori prea aspri, alteori ușuratici. Puțini sînt oamenii constanți, fie în rău, fie în bine. Și eu am atîtea fețe și în toate mă regăsesc atît de mult încît nici nu mai știu care mă reprezintă cel mai bine, cu alte cuvinte, cu care dintre toate aceste fețe voi merge la judecată? Iar acest camelionism nesuferit și pentru mine și pentru cei din jur l-am moștenit de la tatăl meu. Acest amestec de rău și bine este fără îndoială o boală care, atunci cînd nu-L ai pe Dumnezeu, poate motiva cele mai nesăbuite fapte. Cred că cele mai cumplite fapte în istorie n-au fost săvîrșite de oamenii răi cu desăvîrșire, ci de aceia care aveau în sine amestecat răul cu binele. Căci nu-i așa, cine ar urma un om rău cu desăvîrșire? Răul nu e atît de rău dacă nu are în el amestecat și puțin bine.

Odată, cînd am fost la Essex, am avut o discuție cu arhimandritul Zaharia, una din acele discuții care te urmăresc toată viața. Am ajuns să discutăm despre lacrimi pentru că e o boală a începătorilor să discute despre lucrurile înalte, iar lacrimile sînt un rod al înălțimilor. Atunci părintele Zaharia mi-a zis un lucru pe care nu pot să-l uit. Anume că noi, oamenii, sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem. Nu mai știu dacă această vorbă îi aparținea sau dacă a auzit-o de la duhovnicul său, părintele Sofronie, cert este că acest înțeles al omului nu-l mai auzisem, deși era atît de evident. Știu că se poate face o întreagă filozofie despre lacrimile false, dar nu despre asta este vorba. Plînsul este la fel de firesc ca și rîsul. Cred că ar trebui să plîngem cel puțin la fel de des precum rîdem. La un moment dat oamenii au început să considere plînsul ceva rușunos, o expresie a slăbiciunii. Dar e la fel de adevărat că și rîsul poate trăda o slăbiciune. Mă gîndesc că Prorocul David, care era un ostaș neînfricat, plîngea de multe ori, mărturisind că pînă și așternutul și-l uda cu lacrimi. Desigur era o altă lume. Astăzi bărbații nu mai poartă războaie, nu mai străbat păduri în căutarea vînatului, nu mai sînt amenințați de animalele sălbatice, de stihii, în schimb nu plîng. Această incapacitate de a plînge pare să fie singura calitate a bărbaților de azi.

Tata plîngea ușor și acesta era un mare paradox. Era un bărbat zdravăn, ursuz și care vorbea tare. Dacă te chema să-ți spună ceva, aveai impresia că vrea să te bată. Chiar și cînd te ruga să-i dai o farfurie din celălalt capăt al mesei părea că te ceartă. Și cu toate acestea plîngea la filmele proletare. Plîngea cînd vedea bătrîni săraci, copii flămînzi și îndeobște cînd vedea vreo nedreptate. Mămica rîdea de el. Acesta era singurul moment cînd mămica îl putea lua peste picior și el nu se supăra. Aici părintele Zaharia avea dreptate să spună că omul e el însuși doar atunci cînd plînge. Nu pot să uit fața dură a tatei cum se schimba atunci cînd plîngea la filme, ștergîndu-și ochii cu mîinile lui late, cu degetele acelea groase pe care nu a purtat niciodată inel. Atunci tata era el însuși și era atît de curat și atît de bun. Restul era viața cu mizeriile ei, cu sărăcia și mîndria ei, cu tot ce e străin și însingurează pe om, ducîndu-l atît de departe de ceea ce ar trebui să fie el cu adevărat.

Sînt oameni care au plînsul în interior. Aceștia sînt cei mai frumoși oameni de pe pămînt. Acest plîns lăuntric nu are în el nimic din tristețea și apăsarea oamenilor neîmpliniți sau loviți de vreo suferință. Acest plîns lăuntric este ca o lumină de dimineață care străbate prin ceață. Aceștia sînt oamenii pe care îi iubești fără să știi de ce și revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăsește. Nu este o mai mare bucurie în viață decît aceea de a întîlni un astfel de om. Deși ei pot trece neobservați. Pentru a-i recunoaște trebuie ca și tu să fi plîns măcar odată în viață, să plîngi de-adevăratelea.

Sînt atîtea lacrimi în lume care se varsă necontenit. Lacrimile suferinței curg sub luminile reclamelor, în orașele mari, în băi, în așternuturi, în mașini. Răsună atîtea răcnete de durere, atîtea suspine, dincolo de buletinele de știri, dincolo de talk show-urile televizate, dincolo de vacarmul cluburilor de noapte. Întreaga noastră civilizație cu noile ei tehnologii care se întrec una pe alta este îndreptată să ascundă acest plîns, să ne facă să credem că plînsul nu există. Dar lacrimile se varsă necontinit și o grămadă de oameni își trăiesc adevărata condiție, aflîndu-se în cele mai sincere, cele mai sfîșietoare momente ale vieții lor, în timp ce noi ne cufundăm în nesimțire. Și doar atunci cînd suferința dă buzna în viața noastră, doar atunci perdeaua indiferenței cade de pe fața lumii. Lumea apare așa cum e ea, cu răul și cu binele ei. Iar deasupra ei, abia atunci, se vede Dumnezeu.”

Savatie Bastovoi, fragment din romanul ”Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă”. Ed. Cathisma, București 2012

[latan.elena]

"Doamne, în care parte a cerului Tău locuiesc îngerii? Găsesc pe-aici, din când în când, câte o aripă ruptă de prea mult zbor, din prea mult dor, și nu știu, Doamne, cam pe unde să le-o trimit înapoi... Uneori, pe oameni mai mult îi încurcă o aripă de înger și mi-e teamă să n-o strice degeaba, cu tot cu lumina din ea, mutând-o mereu de colo-colo prin viață..."
Adriana Bogatu

[latan.elena]

Concert pentru pian şi fereastră

Concert pentru pian şi fereastră
Cu degetele tale frumoase
Căutând lumina albastră
Cu marea pe glezne, cu dorul în oase
O simfonie aparte, în gândurile tale sihastre
Cu păsări prin gene, pe catarge, pe case,
Concert pentru pian şi fereastră
Cu îngeri cântând prin glasul tău
O lumină aprinsă, o lumină măiastră
Clapele, alb şi negru, mâini de Dumnezeu
Când flori de gheaţă, când ploaie salmastră
Înflorind enigmatic în lemnul pianului tău.
Marius Tucă

[latan.elena]

Încă nu ai aflat?
Lumina ta este cea care luminează lumea.
Opreşte-te în a acţiona la nivel micro.
Eşti universul în mişcarea lui extatică.
Rumi



Această lume nu oferă o frumuseţe precum
Frumuseţea din interior.
O inima mea!
Despachetează bagajele călătoriei tale aici.
Rumi



Întregul Univers şi lumina stelelor au trecut prin mine.
De cânţi frumuseţea, chiar şi în inima deşertului, va avea cine să te asculte.
Rumi



Iubirea vine din propria ei voinţă liber exprimată, nu poate fi învăţată în nicio şcoală.
Prin intermediul iubirii tot ce este amar se va îndulci
Prin intermediul iubirii tot cuprul se va transforma în aur.
Prin intermediul iubirii toată drojdia se va transforema în vinul cel mai pur
Prin intermediul iubirii toată durerea se va transforma în panaceu.
Prin intermediul iubirii tot ce este mort va învia.
Prin intermediul iubirii regele va deveni un sclav.
Rumi



Într-o bună zi când vântul este ideal, vela nu trebuie decât să se deschiă şi lumea se umple de frumuseţe. Astăzi este o asemenea zi.
Rumi



Există un loc unde cuvintele se nasc din tăcere,
Un loc în care şoaptele inimii prind viaţă.
Există un loc în care fiecare respiraţie
Sculptează o imagine în Sufletul meu.
Rumi



„Adevărul nu e întotdeauna în fundul puţului. De fapt, cred că cunoaşterea esenţială se află pururea la suprafaţă. O căutăm în adâncimea văilor, iar nu pe creştetul munţilor, unde se află.”
Edgar Allan Poe



Copilă înger – Mihai Eminescu

„Copilă înger – vis în mirare,
Când lipeşti sânul de capul meu,
Dispare lumea de sub picioare,
Mă cred în raiul lui Dumnezeu.
Tu-mi pari un inger de flacări albe,
Văd fruntea-ţi blondă în rece-eter,
Haina-ţi lumin-a serei rozalbe,
Tu eşti un geniu gândit de cer.
Tu eşti cântarea înaripată,
Iar eu suspin sunt ce te îngân;
Cântare dulce şi tremurată
O, du cu tine al meu suspin.”



“Poate ca nu sunt stele, poate ca sunt doar deschideri ale cerului de unde dragostea celor pe care-i iubim se revarsa asupra noastra si ne lumineaza spunandu-ne ca sunt fericiti.”
Proverb eschimos



Ascultă misterele fără cuvinte ale Inimii
Înţelege ceea ce nu poate fi înţeles.
Rumi