Buna dimineata,Soare !❤️ Buna dimineata, Viata !❤️
Buna dimineata,Soare !❤️ Buna dimineata, Viata !❤️
"Dragostea este cel mai bun răspuns le întrebările vieţii. Dragostea nu se măsoară în cuvinte, ci în fiecare zi se simte.Înțelepciunea vieții e simplă; fă ca pe unde ai trecut să fie mai bine ca înainte!"
Hrisostom Filipescu
Bunatatea si mangaierea
A fi bun este în firea omeneasca; bunatatea nu este dincolo de noi, ci în noi ca fiinta spirituala, este odata cu omul faptura a lui Dumnezeu. Omul o poate pierde sau câstiga, adica se poate înrai sau deveni mereu mai bun; omul o poate pierde sau câstiga, dupa calea pe care umbla.
Bunatatea nu poate veni din nimic si nici din întunericul fapturii noastre cazute. Bunatatea este expresia fiintei renascute, a prezentei duhului viu în noi, semn al originii noastre nepmântene.
Întrucât omul este al lui Dumnezeu, întru atât are în sine bunatatea. Dumnezeu viu în sufletele noastre îndreptateste si face posibila bunatatea. Omul cunoaste aceasta stare interioara numai mergând pe caile adevarului. Prin bunatate, omul este mai om si culege urma pasilor lui Iisus.
Bunatatea nu poate fi aparenta, adica nu poate fiinta în anumite gesturi ale noastre. Bunatatea nu poate fi o stare a omului politic, a omului social, ci a omului duh.
Bunatatea vine ca un val care ne inunda fiinta noastra, ca un prisos de omenie. Ce face ca omul prin ea sa aiba un cuprins atât de mare?
La temelia bunatatii sta dragostea; ea are un izvor în dragoste. Centrul de radiere, sâmburele de crestere este dragostea. Nu poate fi cineva bun fara dragoste, pentru ca ea este izvorul tuturor creatiilor si puterea întregii existente.
Plinatatea pe care o gasim în bunatate vine în primul rând din dragoste.
Bunatatea încheaga, într-un manunchi, dragostea, blândetea, mila, mângâierea; toate sunt topite aci si alcatuiesc o stare morala unitara. În bunatate gasim blândetea. Omul bun este blând, adica are sufletul catifelat. Mai putin activa decât dragostea, blândetea, în calmul ei, nu este lipsita de puterea creatoare, ci dimpotriva. Într-o lume de potrivnicie, blândetea vine ca un întaritor, ca o înseninare, lacrima luminata
Mângâierea este acea stare launtrica legata de setea de mai bine în întelesul luptei pentru alungarea raului si durerii, lupta fara frângere si fara asprime. Mângâierea este o stare creatoare de bine, peste întunericul care inunda. Mângâierea este un leac al carui izvor sta în sufletul nostru si prin care se savarseste un act exterior de binefacere.
Mângâierea este prezenta în bunatate, o alcatuieste partial. Omul bun simte permanent nevoia de a înlatura durerea care seaca sufletul si madularele omului, de a-i curataa fiinta de poveri, de a-l face sa cunoasca bucuria luminii.
Viata ne face sa sângeram pentru ca este colturoasa si cu drumuri întoarse. Acela care traieste bunatatea, care simte vibratia si caldura ei, are darul de a îndruma si de a împaca contradictiile, are darul de a rotunji si usura durerile. Omul bun nu numai ca nu le aduce la viata, dar firea lui este facuta sa le înlature. Omul bun modeleaza viata dupa frumusetea ce a pus-o mâna lui Dumnezeu în inima fiintei sale.
Omul, asa cum l-a lasat Dumnezeu, închide în el frumuseti nebanuite. Numai sa le stie lucra pâna ce urâtul nu-l îneaca.
Ernest Bernea – Îndemn la simplitate
Vreau să te văd - Grigore Vieru
- Vreau să te văd, femeie,
Sau vino să mă vezi,
Mi-e dor de iarba crudă
A ochilor tăi verzi;
De-a tale negre gene
Ce tremură uşor
Ca aburul de ploaie
De-asupra codrilor.
- Vreau să te văd, bărbate,
Sau vino să mă vezi,
E timpul coasei iată
În ochii mei cei verzi.
Coseşte, hai - că iarba,
Cu rouă şi cu stea,
Mai deasă şi mai verde
Să crească-n urma ta.
Îmi place să trăiesc. Am fost câteodată sălbatic, disperat, grav de nefericită, împovărată de tristeţe, dar dincolo de toate acestea ştiu că a fi pur şi simplu vie este un lucru formidabil.
Agatha Christie
Sunt udat
în inundații
care încă nu a venit
Sunt legat
în închisoare
care încă nu există
Nu a jucat
jocul de șah
Sunt deja coșmarul
Nu am gustat
o singură cană de vin
Sunt deja beat
Nu a intrat
câmpul de luptă
Sunt deja rănit și ucis
eu nu mai
stiu diferenta
între imagine și realitate
Ca umbra
eu sunt
Și
eu nu sunt
Un adevărat iubit este dovedit de această durere a inimii;
Nici o boală nu este ca o boală a inimii.
Afectarea iubitului este diferită de toate afecțiunile;
Dragostea este astrolaba misterelor lui Dumnezeu.
Un iubit se poate stăpâni după această iubire sau iubire,
Dar, în cele din urmă, el este atras de Împăratul iubirii.
Oricât de mult ne descriem și explicăm dragostea,
Când ne îndrăgostim, suntem rușinați de cuvintele noastre.
Explicarea limbii face ca lucrurile să fie clare,
Dar dragostea inexplicabilă este mai clară.
Când stiloul a grăbit să scrie,
La atingerea subiectului iubirii, ea sa împărțit în două.
Când discursul a atins problema iubirii,
Penul a fost spart și hârtia a fost ruptă.
Explicând-o, Motivul se lipeste repede, ca un fund în mori;
Nimic, dar Dragostea însăși poate explica dragostea și iubitorii!
Numai soarele nu poate afișa soarele,
Dacă vedeți acest lucru, nu întoarceți-l.
Umbrele, într-adevăr, pot indica prezența soarelui,
Dar numai soarele afișează lumina vieții.
Umbrele provoacă somnolență, cum ar fi discuțiile de seară,
Dar când apare soarele, "luna este împărțită".
În lume, nu există nimic atât de minunat ca soarele,
Dar soarele sufletului nu se pune și nu are ieri.
Deși soarele material este unic și unic,
Putem concepe asemenea soare ca la el.
Dar Soarele sufletului, dincolo de această întindere,
Nu se vede nimic asemănător în concret sau abstract.
Unde este loc în concepție pentru esența Sa,
Așa că similitudinile lui HIM ar trebui să fie concepute?
Mewlana Jalaluddin Rumi
Sursa:
Description Of Love Poem by Mewlana Jalaluddin Rumi - Poem Hunter
https://www.youtube.com/watch?v=npUFn8C-Zpk
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.01.2019 la 23:27.
De Anima
Lethe - Dan Botta
„E-o apa atât de lina
Si-atât de trista este
În palida sticlire
A stelelor aceste.
O apa fara unde,
Adânca si amara,
Pe care se oglinda
Lacteea Cale rara.
Si râul se desparte
În brate de ether,
Oglinda de departe
A Caii de pe cer.
Si selele adânci
Si chipul lor himeric
Curg vesnice prin lunci
Albastre de-ntuneric.
În pace luminând
Trec apele sihastre,
Cu dorurile noastre
Se duc etern plângând.
Las’ mantia ta lina
Pe mal, iubita mea,
O mantie mai lina
În floarea-i de lumina
Ne va înfasura.
Si steaua la zenit
Pe fata ni se culce,
Doineasca nesfârsit
Al apelor grai dulce.
În unde lor cea rece,
Ca cei ce-n ape pier,
În unde lor vom trece
Cu ochii înspre cer.
Si la urechea ta
Sopti’vor mii de stele,
Încet vom luneca
Înfiorati prin ele.
Pe când pe malul trist
Va hohoti de jale
Adâncul ametist
Al florilor din cale.
Ci vino-n apa, vin,
E nesfârsit de lina,
Pe chipu-i opalin
Tenebrele se-nclina.
Încet von rataci
Alaturi tu si eu
În apele pustii
Calatorind mereu,
Calatorind în ceata
În trist’ Lacteea turma,
Cu stelele în fata,
Cu stelele în urma.
Ne vom topi curând
În ale apei plete,
Ne-am despleti curgând
În nesfârsitul Lethe.
Si vom visa mereu
Acelas alb abis
În care tu si eu
Vom fi un singur vis.”
Igor Mosiychuk Art
„Cazi-mi în braţe tăcută, tu,
cea plecată, care eşti numai a mea,
ca' ntr' un hamac de tăcere o stea
leganandu-şi părul pierdută.”
(Eugen Jebeleanu - Absența)
Charles J. Dwyer Art
Cuvintele banale, umilite tare
(de Rainer Maria Rilke)
„Cuvintele banale, umilite tare
de-al zilei chin, pe-acelea le iubesc.
Le dărui din serbarea mea culoare
şi-atunci surâd şi se înveselesc.
Fiinţa lor, în sine tremurând,
se înnoieşte în priviri mereu.
În cântece nu au pătruns nicicând,
dar intră înfiorate-n cântul meu.”
Igor Mosiychuk Art
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.01.2019 la 23:47.
Iubești – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori și de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.
Iubești – când suavă icoana
ce-ți faci, în durere prin veac
o ții înrămată, ca-n rana
străvechiului verde copac.
Iubești – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânți să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.
Iubești – când simțiri se deșteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-așteaptă
nu moartea, ci altă poveste.
Iubești – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îți este-n aceeași măsură
și lavă pătrunsă de lună.
Ea nu era de aici.....
N-am întâlnit-o decât de două ori. E puţin. Dar extraordinarul nu se măsoară cu măsurile timpului. M-a cucerit din prima clipă cu aerul ei absent şi înstrăinat, cu şoaptele ei (căci nu vorbea), cu gesturile şovăielnice, cu privirile ce lunecau peste fiinţe şi lucruri, cu fiinţa ei de spectru adorabil. „Cine eşti ? De unde vii ?”, iată întrebarea care îţi venea să i-o pui fără să stai pe gânduri. N-ar fi putut răspunde, într-atât se confunda cu misterul ei ori nu-i plăcea să-l trădeze.
Emil Cioran
Dumnezeu ne poartă de grijă în toate amănuntele vieții.
Parintele Arsenie Boca
Rugăciunea nu este o cerere. Ea este dorul unui suflet. Este mai bine să ai o inimă fără cuvinte, decât cuvinte fără inimă.
Mahatma Gandhi
Dacă aprinzi un felinar pentru altcineva, va fi luminat și drumul tău.”
Nichieren Dhishonin
Momentan sunt 240 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 239 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje