Ninsă ramură de brad-George Ţărnea
Anul Nou vă pună-n palme,
Ninsă ramură de brad,
Focuri vii şi ceasuri calme,
Ninsă ramură de brad.
Soare-n fiecare casă,
Ninsă ramură de brad
Stele-n cer şi grâu pe casă,
Ninsă ramură de brad.
Miere-n inimi, miere-n floare,
Şi belşug la fiecare,
Prunci frumoşi cu sănătate,
Pace-n lume şi dreptate,
Rouă-n vetrele iubirii,
Şi blândeţe-n rostul firii,
Cărţi şi roade fiecărui,
E urarea-n care stărui.
Fi-vă casele de piatră,
Şi lumină-n orice vatră,
Fi-vă smălţuit în rouă
Drumul către ziua nouă.
Din pridvor în geana zării,
Poartă-vă iubirea ţării,
Şi ...întoarcă rodul
Unde-şi face vremea nodul.
Înţelept vă fie harul,
Plină casa, plin paharul,
De pe căi la gânduri drepte,
Spre-nălţimea altei trepte.
Zbor înalt de ciocârlie,
Visul împlinit vă fie,
Peste-ntreaga Românie,
La mulţi ani cu bucurie!
Marcaje