[8:36:14 PM] Mirela Nicoleta Mincu: Intarzie sa vina sa ma ia , asa ca am sa postez cat mai multe din ,,biblioteca'' mea ca sa fiti informati.
[8:36:32 PM] Mirela Nicoleta Mincu: Frunzele si fructele arborilor in alimentatia animalelor
Furaje din surse locale, în condiţii de secetă
Fenomenele climatice extreme, tot mai frecvente în ultimii ani, pun la grea încercare crescătorii de animale în efortul lor de a-şi asigura baza furajeră curentă prin păşunat, dar şi stocul de furaje pentru sezonul de stabulaţie.
În aceste condiţii, sursele de hrană pentru animale, aşa-zise „neconvenţionale”, cum sunt frunzele şi fructele unor arbori şi ale unor arbuşti, folosite în trecut la furajarea porcilor, oilor, caprelor ori a iepurilor dar şi a animalelor care au trecut de perioada de performanţă, pot reveni în actualitate.
Ghinda, în raţia furajeră
Ghinda uscată şi decojită este foarte bine valorificată de animalele la îngrăşat. Cel mai eficient mod de folosire a ghindei este sub formă de uruială, rezultată în urma măcinării după o prealabilă uscare.
Folosită în amestec de uruieli, adică două părţi de ghindă la o parte uruială de orz, de triticale, de porumb sau mai ales de drojdie de bere, ultima menită să îmbogăţească conţinutul în proteină, poate rezulta un excelent furaj concentrat atât pentru tineret şi pentru porcii adulţi, cât şi pentru ovinele bătrâne supuse recondiţionării, dar şi pentru taurinele la îngrăşat.
Vacile în lactaţie pot primi zilnic 2-3 kg de ghindă proaspătă sau 0,5-1 kg, materie uscată; porcii la îngrăşat, 2-3 kg ghindă proaspătă sau 1-1,5 kg materie uscată, iar oile şi caprele, până la 0,3 kg ghindă proaspătă.
În cazul extragerii substanţelor tanante sau dacă se foloseşte în amestec cu alte uruieli, cantităţile de ghindă administrate în raţia speciilor şi a categoriilor de animale amintite anterior se pot majora cu până la 25 la sută.
Frunzele de stejar, ca si cele de salcam, vindeca diareea atipica, fara a crea alte complicatii.
Frunzele de salcâm şi de viţă de vie
Frunzele de salcâm şi de viţă de vie, care sunt bogate în proteină, în hidraţi de carbon, în săruri minerale şi în componenţi celulozici asimilabili, pot constitui un excelent nutreţ care să înlocuiască cel puţin în parte furajele fibroase (fânul şi otava) din raţia oilor, caprelor, ori a iepurilor.
Salcâmul folosit ca lăstăriş se administrează începând din a doua jumătate a lunii mai şi până toamna târziu.
Conservarea frunzelor de salcâm pe crengi şi pe lăstari, din considerente economice, se face cât mai aproape de locul de tăiere. Imediat după recoltarea lor, acestea se stivuiesc în grămezi de diferite mărimi, după modelul „focului de tabără”, astfel încât frunzele să nu vină în contact direct cu solul.
Astfel, se permite pătrunderea şi circulaţia aerului în interiorul grămezii, iar frunzele se usucă fără a fi expuse la soare. Prin urmare, frunzele şi chiar unele porţiuni din lăstarii tineri se pot porţiona pe grămezi ce urmează să se împrăştie la faţa locului în momentul consumului.
Viţa de vie este foarte accesibilă pentru folosinţă, frunzele sunt uşor de manipulat şi de transportat, iar cantităţile rămase în urma primelor lucrărilor în verde executate într-o podgorie sunt apreciabile.
Lucrarea de înlăturare a lăstarilor neselectaţi pentru viitoarele coarde de rod, a celor crescuţi din coardele de rod, dar lipsiţi de inflorescenţe, precum şi a vegetaţiei tinere rezultate în urma copilitului şi a cârnitului, se efectuează foarte aproape de momentul în care conţinutul în elemente nutritive al frunzelor este cel mai ridicat.
Tot atunci, ruperea lujerilor este posibilă înainte de primul tratament.
În urma procesului de uscare se reduce semnificativ conţinutul în taninuri, rezultând o sursă de furaj bogată în glucide solubile (hidraţi de carbon) şi în săruri minerale.
Recoltatul mai târziu, după prima stropire, presupune spălarea lăstarilor cu frunze înainte de a-i da în consum sau de a-i conserva pentru perioada de stabilaţie.
EXTRAGEREA AMĂRELII DIN GHINDĂ
Conţinutul ridicat în substanţe tanante, cele care-i dau un gust amar şi uşor astringent, limitează utilizarea ei în hrana animalelor. Acest neajuns poate fi înlăturat prin extragerea substanţelor în apă, ţinând fructul proaspăt decojit în apă 2-3 zile, timp în care apa se schimbă la un interval de 24 ore, după care ghinda se scoate afară şi se usucă.
Pentru păstrarea îndelungată, se recomandă să fie supusă timp de 20-25 minute unui proces de prăjire sau de fierbere timp de 15-20 minute, pentru a distruge larvele unor insecte parazite ce infestează frevent fructele de ghindă. În caz contrar, ghinda stivuită, în câteva săptămâni de zile se va deprecia şi există riscul să nu se mai poată da în consum.
VALOARE NUTRITIVĂ
Ghinda (după vechiul sistem de apreciere a conţinutului nutritiv a furajelor):
- proaspătă: necojită - 0,67 UN şi 27 gPD/kg; decojită - 0,94 UN şi 39 gPD/kg;
- uscată: necojită - 1,15 UN şi 46 gPD/kg; decojită - 1,25 UN şi 52 gPD/kg.
Conţinutul energetic ridicat al ghindei uscate şi decojite nu este egalat decât de porumb şi de unele făinuri de provenienţă animală.
Frunzele de salcâm.
Chiar dacă se recoltează între înfloritul deplin, când o parte din flori încep să se ofilească, nemaifiind vizitate de albine, şi apariţia primelor păstăi, frunzele de salcâm păstrează un bogat conţinut în proteină, în hidraţi de carbon, în celuloză şi în hemiceluloză utilizabile pentru organism.
Lignina (ADL) este o componentă neutilizabilă şi nu afectează semnificativ valoarea nutritivă şi consumabilitatea salcâmului. De altfel, conţinutul mediu în lignină este mai mic decât cel indicat în tabel pentru frunze, datorită aportului adus prin consum de pedicul (nervuri sau codiţe), care reprezintă 15,2% din totalul masei verzi ingerate.
ŞTIAŢI CĂ...
• Având în vedere valoarea ridicată în substanţe nutritive a ghindei, în special în cele energetice, preţul scăzut, întrucât un culegător poate aduna lejer 100 kg ghindă pe zi, costul fiind de 300 lei, dar şi faptul că ghinda este un furaj ecologic, crescătorii de animale situaţi în zonele de deal şi de şes, unde stejarul şi gorunul cresc în mod natural, pot beneficia din plin de o sursă de furaj pe cât de ieftină, pe atât de valoroasă şi care este prea puţin sau deloc afectată de secetă şi binevenită în condiţii de criză.
• Perioada permisivă de recoltare la salcâm a lăstarilor tineri şi a ramurilor cu frunze în vederea conservării lor nu corespunde cu momentul optim pentru recoltare, care ţine de la începutul îmbobocirii şi până la deschiderea primelor flori. Interdicţia recoltării în această perioadă este firească, întrucât salcâmul este prioritar apreciat şi valorificat de apicultori.
• Deşi ghinda influenţează favorabil calitatea cărnii şi a grăsimii, dându-i o frăgezime şi un gust deosebite, se recomandă a fi scoasă din raţie cu două săptămâni înainte de sacrificarea animalelor, deoarece uneori, la un consum mai ridicat, ea imprimă grăsimii o culoare închisă.
[8:38:49 PM] Mirela Nicoleta Mincu: Iepurele - Boli de piele si blana
Mixomatoza
În mixomatoză se ajunge la umflături, mai ales la baza urechii şi la nas, în spatele nasului . Regiunea genitală şi cea anală pot, de asemenea să fie afectate.
Paraziţi externi (extoparaziţi)
Râia
Tabloul clinic al acestor paraziţi este cunoscut sub numele de râie. La iepuri sunt importante râia urechii şi râia pielii şi capului.
Râia urechii
Este cauzată de atacul căpuşelor urechii (Psoroptes curiculi).
Transmiterea se realizează prin contactul direct dintre animale, şi este determinată de muşte, şoareci sau câini.
Simptome: Animalele afectate suferă de mâncărime, scutură capul şi se scarpină adesea în urechi. În pavilionul urechii se observă formarea de coji şi prin contaminarea cu bacterii se observă o inflamaţie purulentă a pielii. Din conductul extern, inflamaţia poate ajunge şi poate cuprinde şi urechea medie şi internă producând grave tulburări de echilibru care duc la poziţia strâmbă a capului.
Combaterea căpuşelor se face de către medicul veterinar. Un tratament prin care se fac de două ori injecţii cu Ivomec pare binevenit.
În afară de administrarea tratamentului se recomandă şi dezinfectarea cuştii.
Râia pielii şi a capului
Boala se manifestă la cap, trunchi, membre şi este cauzată de diferite căpuşe (Sarcoptes, Psoroptes, Notoedres). Ca şi în cazul râiei urechii, contaminarea se realizează prin contactul direct cu animale bolnave şi prin transmiterea prin cuşti.
Simptome: În jurul ochilor, pe buze şi pe frunte ca şi la baza urechii şi în continuare pe gât şi pe trunchi se văd pete roţii pe piele, formaţiuni solzoase şi zone cu păr căzut. Pielea se îngroaşă prin formarea de coji sub care apar pustule purulente. În evoluţia ulterioară a bolii, iepurii slăbesc, iar modificările pielii se extind pe tot corpul.
Ca şi în cazul râiei urechii, combaterea căpuşelor se poate face pentru fiecare animal afectat. Şi în cazul acestei forme de râie trebuie dezinfectată cuşcă.
ATENŢIE! Căpuşele Sarcoptes pot afecta şi oamenii – de aceea se recomandă purtarea mănuşilor de protecţie la administrarea tratamentului!
Căpuşele ierburilor de toamnă
Uneori, toamna, iepurii pot fi atacaţi de căpuşele din iarbă.
Ele se fixează în special în zonele cu mai puţin păr şi pot rămâne acolo săptămâni de-a rândul. Numai larvele acestor acarieni parazitează animalele gazdă. Larvele acarienilor cauzează stări de agitaţie şi mâncărime. Ele provoacă răniri ale pielii care pot duce la inflamaţii ale epidermei.
Tratament: Iepurii afectaţi vor fi pudraţi cu INSECTICIDE_!_!_ sau spălaţi. Renunţarea la scoaterea iepurilor în aer liber previne îmbolnăvirea.
Acarieni
Iepurii crescuţi în ţarcuri în aer liber pot fi atacaţi de acarieni (de cele mai multe ori Ixodes ricinus). Căpuşele în toate stadiile de dezvoltare (larve, nimfe, femele adulte de căpuşe) sug sânge. Acarienii stau pe ierburi şi tufişuri. Numai la un atac puternic se observă simptome ca anemie şi slăbiciune. Nimfele şi căpuşele adulte au, ca şi păianjenii, patru perechi de picioare, larvele însă au şase perechi de picioare.
Atenţie! Căpuşele pot transmite mixomatoza, papilomatoza, tularemia şi RHD.
Acarienii care sug sânge pot fi adunaţi de pe corpul iepuraşilor. Trebuie să avem grijă să îndepărtăm complet capul acarianului printr-o mişcare de rotaţie, fiindcă altfel apare pericolul inflamaţiilor. Se pot obţine de la veterinar sau din farmacii cleştişori cu care se pot scoate uşor căpuşele.
Păduchi şi purici
Păduchii trăiesc permanent, iar puricii numai temporar pe iepurele gazdă. Ambii îi sug sângele. Păduchii le provoacă iepurilor o stare de agitaţie. În ciuda ofertei substanţiale de hrană dezvoltarea iepurilor este deficitară.
Pot fi recunoscuţi cu ajutorul unei lupe, la baza părului, păduchii sau ouăle lor prin blana iepurilor. Ca toate insectele cu corpul articulat, păduchii au trei perechi de picioare. Combaterea repetată cu insecticide la interval de 8 zile duce la eliminarea păduchilor şi larvelor lor.
Păduchii iepurilor sunt specifici acestui animal-gazdă şi nu trec, în mod normal, pe alte animale sau pe oameni.
Puricii sunt şi ele insecte care sug sângele animalului-gazdă, dar care au nevoie, pentru dezvoltarea lor în stadiile primare de culcuşurile calde ale iepuraşilor. Femelele depun ouă în culcuşurile iepurilor după ce sug sânge, Din ouă se dezvoltă larve care, în condiţii favorabile, se transformă după circa 3 săptămâni, într-o nouă generaţie de purici care, acum, trebuie iarăşi, să sugă sânge. Existenţa lor pe animal poate fi observată. Dacă sunt apucaţi cu degetele şi scufundaţi în apă, pot fi recunoscute cu ochiul liber picioarele lungi cu care sar.
Combaterea puricilor trebuie să aibă în vedere, simultan, pe lângă animalul propriu zis şi mediul acestuia, culcuşul şi locul de depozitare al iepuraşului. Stratul de paie şi locul din care e făcut culcuşul, contaminate, trebuie înlăturate. Ca şi în combaterea păduchilor vor fi folosite insecticide corespunzătoare.
Există diferite preparate adecvate combaterii ectoparaziţilor iepurilor. Trebuie respectate întocmai instrucţiunile de dozare date de producător, pentru ca animalele să nu sufere de intoxicaţii sau alte neplăceri.
Ivermectin: 200-400 mg/kg, două ori în interval de 7 până la 14 zile, şi local în urechea curăţată.
Amitraz (Extodex): soluţie 0,6%, de trei ori la interval de o săptămână.
Ester al acidului fosforic (Neguvon): baie 0,15% de 2 până la 3 ori la fiecare opt zile.
Pyrethroidă (stomoxină)
Hexaclorciclohexan (dermaculină, orisel, penocron)
Tratarea mediului înconjurător cu vaponastip, diclonex permetrin.
Atenţie! Puricii transmit mixomatoza, turalemia şi RHD.
Ţânţari
Ţânţarii care sug sângele iepurilor, sunt de mare importanţă în transmiterea mixomatozei şi RHD, Fixarea la ferestre a unor plase împiedică pătrunderea ţânţarilor.
Inflamaţii purulente ale pielii
Formarea de abcese sau inflamaţiile de pe suprafaţa pielii pot fi adesea constatate.
Prin mici răni ale pielii sau prin atacul căpuşelor râiei, pătrund în piele agenţi bacterieni care provoacă inflamaţii locale. Pielea este murdară, înroşită şi crăpată. În final apar inflamaţii purulente. Se pot observa şi zone unsuroase rău mirositoare. Se observă modificări pe burtă, pe suprafaţa inferioară a picioarelor din spate, în zona gâtului.
Tratament: Se recomandă să se efectueze în laborator izolarea germenului patogen şi testul de rezistenţă la antibiotice. Rănile trebuie curăţate şi tratate cu unguente antibacteriene sau cu pudră antibiotică până la vindecare.
Preventiv, trebuie păstrată o curăţenie şi o igienă perfectă a adăpostului: un strat de paie curat, uscat, să se cureţe adăpostul şi să se dezinfecteze regulat cuşca.
Îngurgitarea blănii, căderea părului
Smulgerea blănii apare în mod normal înainte de fătare, la iepuroaicele gestante.
În plus, se observă, fenomene de smulgere a blănii şi în cazul de carenţe nutritive (lipsă de albumine), de atac cu paraziţi, de intoxicaţie.
Animalelor le cad smocuri întregi de blană, iar părul devine casant. În stomacul animalelor se formează, astfel, ghemotoace de păr care provoacă mari tulburări digestive şi, ca urmare, o slăbire accentuată a animalului.
Valorile crescute de nitraţi în apa de băut duc, de asemenea, la căderea părului.
Tratamentul este prescris de către medicul veterinar.
[8:39:49 PM] Mirela Nicoleta Mincu: Oricum aici este si starea de stres a animalului, daca este vorba de caderea parului. lipsa unei hrane neadecvate si mai ales curatenia.
Răspunde cu citat
tava si fanuri invechite, coceni de porumb). 
Marcaje