Scrisoarea unui bunic către nepotii săi
Dragii mei, astăzi 1 iunie 2014, Ziua Internatională a Copilului, nu pot să vă ofer jucării, cărţi, calculatoare, orice altceva v-ar trebui vouă în funcţie de vârsta voastră, din simplul motiv că, nu am mijloacele materiale necesare, de aceea m-am gândit să vă las testamentul meu, trec peste capitolul introductiv despre datele personale şi intru direct în subiect. Când m-am născut guvernul comunist de atunci ordona tatalui meu sa strangă cureaua, caci tara este după razboi şi trebuie să se refacă, aşa ca am avut o copilărie cu destule lipsuri, dar cu multe promisiuni pentru viitor. Am crescut, eram pe la 20 de ani când într-adevăr ţara începuse să se schimbe in bine, au fost câţiva ani buni din toate punctele de vedere. M-am însurat, mulţumind lui D-zeu că sacrificiul lui tata nu a fost în zadar. Numai că, aşa cum se intâmplă în România, lucrurile bune ţin 3 zile, au venit anii ’80 cand au dispărut produsele din pieţe, curentul electric, gazele pentru încălzit, guvernul de atunci, personal tov. Ceauşescu ne-a recomandat să mai punem o haină în plus pe noi dacă ne este frig şi să strângem cureaua pentru că ţara are datorii de plătit. În concluzie, iată-ne şi pe noi transformaţi în generaţie de sacrificiu, aveam totuşi speranţa că odată plătite datoriile externe, vom reveni la normal, lucrurile nu au stat aşa, iar in dec. 1989, a izbucnit revoluţia. Romania a fost cuprinsă de euforia libertăţii, a democraţiei pe care nu o prea întelegeam atunci (e drept, că sunt unii care nu o prea înteleg nici acum), a bunăstării, ne-am grăbit să-l împuşcăm pe Ceauşescu, atât de tare ne-am grăbit că l-am împuşcat în ziua de Crăciun. Aveam dragii mei în dec. 1989 în ţara asta de toate, combinate siderurgice, uzine, fabrici, ferme zootehnice, o agricultură care funcţiona şi mai presus de toate, nu aveam datorii externe. Guvernele de după dec. ’89, au făcut tot ce a fost posibil să distrugă tot, poate nu mai erau rentabile, poate trebuiau îmbunătăţite cu tehnologie nouă, puteau vinde jumătate din ele şi cu banii obţinuţi dezvoltată cealaltă jumătate, nu dragii mei copii, nu au făcut aşa, au vândut tot, au distrus tot. Aveam dragii moşului în anul 1990 circa 11 milioane de salariaţi, suficienţi să putem întreţine, sistemul sanitar, al învăţământului, armata, sistemul de justiţie etc., numai spun de sistemul de pensie. Acum, după 25 de ani de democraţie, de furt şi jaf comis în această ţară, mai avem circa 4,5 milioane de salariaţi, care trebuie să întreţină circa 4 milioane de pensionari (fondurile de pensii ale pensionarilor din ziua de astăzi au fost furate).
În concluzie dragii mei nepoţi, vă las ca moştenire o ţară datoare la băncile externe, datorie pe care o veti plăti voi, si copiii voştrii, o ţară făra industrie, cu bogăţiile subsolului concesionate la firme străine, o ţară în care voi va trebui să strângeti cureaua mai mult decât am facu-o noi. Mă puteţi blestema, pentru că şi eu prin votul meu, ori prin nepăsarea mea, am contribuit la distrugerea acestei minunate ţări.
Vă doresc acum la ceas de sărbătoare pentru voi, să fiţi sănătoşi pentru că nu aveţi unde va trata, să învăţaţi acasă mai mult, că la şcoala vă predă nişte oameni ce se luptă cu neajunsurile. Îmi pare tare rău că nu am putut face mai mult, sunt vinovat că prin indolenţa mea am contribuit la distrugerea acestei ţări. Ar trebui să fiu condamnat pentru instigare hoţilor la furt, prin nepăsarea mea.
Răspunde cu citat
Marcaje