Bolnavii fără de leac de la Budapesta

Publicat de Ion Coja in Doctrină naţionalistă pe 24.04.2014 | 5 comentarii
Pretențiile Budapestei
sau
Refuzul bunei vecinătăți
De curând, aflat în România, Viktor Orban a reluat câteva dintre ideile de bază ale revizionismului maghiar. A afirmat net, tranșant, că autonomia teritorială pentru maghiarii din România este ținta cea mai importantă a politicii guvernului de la Budapesta! În plus, și-a permis să se amestece și-n jocul electoral, îndemnându-i pe maghiari să-l susțină pe Băsescu! Cum comentați, domnule profesor ION COJA?

Hai să examinăm puțin pretenția la autonomie teritorială, despre care fac atâta caz ungurii. Propaganda în sprijinul autonomiei teritoriale ei o întemeiază pe ideea că în Europa mai funcționează asemenea formulă administrativă și că toată lumea este mulțumită în țările respective. Se dă exemplul Cataluniei, al unor insule nordice, al Tirolului… Exemplele acestea se potrivesc ca nuca-n perete! Nici vorbă să semene situația din Catalunia, de exemplu, cu cea din secuime!… Sau situația suedezilor din Finlanda! Sunt enșpe motive pentru a nu invoca asemenea modele!

Luați-le pe rând, câteva numai!

În primul și în primul rând e de luat seama la relațiile dintre cei în cauză, dintre suedezi și finlandezi, bunăoară!… Sunt relații normale, de sute de ani se împacă între ei, nu s-au tăiat, nu s-au spânzurat, nu s-au otrăvit unii pe alții!… Suedezii care se bucură în Finlanda de toate drepturile pe care le-au cerut, nu au săvârșit niciodată, în istorie, vreun gest de adversitate față de statul finlandez! Loialitatea lor civică este deplină, fără reproș! Așa cum și cele două state și popoare nu au nimic de împărțit, nu au nimic important să-și reproșeze. În vreme ce între români și maghiari există un contencios extrem de încărcat, rivalități vechi, netranșate, spirit revanșard, răni nevindecate și mai ales lipsește dorința de a aplana, de a stinge vechile conflicte. Din fericire – sau din nefericire!, refuzul bunei vecinătăți vine numai și numai din partea ungurească! A Budapestei! Există o întreagă literatură maghiară a urii, ură stupidă și tâmpă, față de români, față de germani, față de slovaci, față de ceilalți!… Nimeni nu repudiază în Ungaria această mizerie, acest șovinism manifest la toate straturile sociale, generalizat ca un cancer al sufletului maghiar!… Nu putem avea nicio încredere în Ungaria, ca stat, și nici în așa zișii reprezentanți ai maghiarimii din România nu putem avea încredere. Și, fără încredere, nimic nu se poate face durabil! Priviți comportamentul UDMR!… Jalnic! N-au pic de demnitate! Ca și politicienii noștri, desigur! Numai că opinia publică românească nu agreează nicicum acest comportament, noi românii ne-am dezis cu vehemență de această clasă politică. În vreme ce opinia publică a maghiarilor din România practic nu îndrăznește să critice, necum să înfiereze politicianismul și oportunismul udemerist, atât de jalnic, de josnic și de dezgustător! Deh, UDMR luptă pentru autonomie locală!… I se iartă orice golănie! Orice matrapazlîc, mai ales dacă păgubitul este statul român!
După 1996 au fost miniștri udemeriști în fiecare guvern. Nici unul nu s-a putut abține să nu dea o copită de măgar la vreun interes românesc, să nu facă pe ascuns ceva care să lezeze drepturi sau valori românești! Pot să fac un lung pomelnic cu asemenea răutăți meschine, mici sau mari sabotaje ale unor funcționari publici maghiari! Fenomen care s-a petrecut și înainte de 1990, când structurile PCR și ale statului socialist român erau împănate, în poziții cheie, de comuniști maghiari…
N-a existat niciun maghiar să ia calea codrilor, a munților, ca să lupte împotriva ocupantului străin bolșevic. Cumva, în adâncul sufletului lor, maghiarii se simțeau sufletește mai apropiați de ocupantul străin, sovietic, decât de românii pe care-i știau că-s oamenii locului, pământeni, băștinași, autohtoni?!… Repet, printre partizanii din munți – fenomen politic de rezistență unic în lagărul comunist, nu s-a aflat niciun maghiar, niciun secui, niciun sas sau svab, niciun minoritar!… Este un adevăr care trebuie să ne dea de gândit, mai ales în zilele noastre, când a fi minoritar în România este o afacere foarte rentabilă, minoritarii fiind discriminați pozitiv prin lege, printr-o serie întreagă de avantaje cu totul și cu totul nejustificate!… Mai rău ca în anii de după război! Să ne aducem aminte că la un moment dat, pe la mijlocul anilor 1950, în închisorile politice din Transilvania nu era niciun maghiar! Nu le displăcea maghiarilor regimul de teroare instituit de comuniștii maghiari și alți minoritari!… Era un regim anti-românesc, mai presus de orice alt calificativ! Trebuia susținut! Regimul comunist făcea victime numai printre români!…
Unde este recunoașterea cu regrete sincere a crimelor regimului horthyst, din perioada august 1940-octombrie 1944? În perioada interbelică savanții maghiari au pus la punct un atac bacteriologic asupra României!… Era foarte probabil că ne vom găsi în tabere adverse!… S-a aflat târziu despre această ticăloșie! Nicio reacție publică sau oficială, niciun cuvînt maghiar rostit spre a dezavua asemenea preocupări demente! Mereu clocesc ceva împotriva noastră! Mi-e și lehamite să le fac inventarul, un inventar incomplet, desigur, căci cele mai multe ticăloșii și mizerii rămân necunoscute!… Cu un asemenea trecut în relațiile dintre noi și maghiari, nu putem copia modelul finlandez. Suntem încă departe de a avea relații normale. Iar zburdălniciile neobrăzatului Viktor Orban pe plaiurile românești sunt o dovadă în plus!…

Ați scris multe texte pe tema acestor relații, a acestui contencios româno-maghiar. Considerați că textele dumneavoastră au avut ca efect normalizarea acestor relații sau, dimpotrivă, le-au stricat și mai tare?

Am, în sinea mea, încă din copilărie, o simpatie vie pentru maghiari. La Constanța afli târziu, din cărți, despre fricțiunile dintre români și unguri, nu le trăiești. Limba maghiară mi se pare dintotdeauna o limbă plăcută la ureche, muzicală… Am rămas cu această impresie de la primele filme ungurești. Filmul Mattyas Coțcarul l-am văzut de mai multe ori, iar personajul a fost un reper în copilăria mea, în dezvoltarea mea!… Nu mi-a părut bine când maghiarii au pierdut campionatul mondial la fotbal!… Pe Puskas și Grosics i-am iubit cu mult înainte să aflu că a mai existat și un Horthy… Nu am niciun parti-pris anti-maghiar imposibil de depășit… Nu sunt nicio clipă tentat să explic eșecurile noastre prin sabotajul și intrigile Budapestei, ale UDMR!… Dar știu bine că există această adversitate și ostilitate sistematică din partea Budapestei! Și când zic Budapesta mă gândesc la șovinismul maghiar! E teribil de activ și de stupid! N-are egal în Europa! Viktor Orban a fost, zilele trecute, purtătorul de cuvînt al acestei rușinoase componente a mentalului comunitar maghiar!
Poate că, de câteva ori, să fi sărit și eu calul! Cunosc reproșul pe care mi l-au făcut niște tineri maghiari naționaliști, după apariția cărții Transilvania – Invincibile Argumentum. Mi l-au transmis prin Marian Munteanu. Un reproș întemeiat, în sine. Poate că am greșit când am făcut anumite aprecieri cu privire la căsătoriile mixte, apelând la comparația cu modelul sabinelor din vechime. Era mai degrabă un truc literar, stilistic! Dar parcă nu-mi mai vine să fiu prea exigent cu mine însumi când aflu, zilele acestea, că activiștii maghiari ai revizionismului fac propagandă disperată împotriva căsătoriilor mixte. Au constatat ei că din aceste căsătorii copiii care se nasc trag mai mult spre a fi și a se considera români!…
Voi fi greșit uneori la nuanțe, dar nu m-am depărtat propriu zis de adevăr! În niciun caz cu bunăștiință! Adică nu am mințit niciodată! Nu am falsificat datele! Așa cum fac mercenarii istoriografiei maghiare fără să clipească! Și fără excepție!

Altceva?

Dă-mi voie să continui cu răspunsul la întrebarea dumitale!… Dimpotrivă, pot să spun, pot să mă laud că prin publicistica mea, de dragul adevărului și cu riscuri mari pentru numitul Ion Coja, le-am luat apărarea maghiarilor, etniei bozgorești, așa cum nu știu s-o mai fi făcut cineva. Mă refer la textul pus de mine pe internet, pe site-ul meu, prin care exoneram maghiarimea de „crima cea mai abjectă din istoria lumii”: trimiterea la moarte, la exterminare, a peste cinci sute de mii de evrei! Am preluat demonstrația de la alți autori, istorici serioși ai Holocaustului, care susțin și dovedesc implicarea sionistă în deportarea evreilor din Ungaria, jocul murdar și criminal al unor evrei nebuni, a căror responsabilitate a fost trecută pe umerii maghiarilor. Am produs un text în care am vorbit mai clar decât oricare alții despre nedreptatea care li se face maghiarilor de către cei care pun pe seama autorităților ungurești și a maghiarimii, în general, exterminarea a sute de mii de evrei!.. Eu nu țin nici cu maghiarii, nici cu evreii!… Aș putea spune că nu țin nici cu românii! În sensul că nu sunt în stare să deformez adevărul în favoarea sau defavoarea cuiva! Nici tată să-mi fie! …Am eu păcate destule, dar pe acesta, al minciunii, nu-l am!… Recunosc adevărul chiar și atunci când acesta este favorabil adversarilor mei! Și sunt foarte mulțumit că prin acest comportament normal și onorabil mă înscriu în tradiția istoriografiei române, a mentalului comunitar românesc! A sufletului etnic românesc!…
Nu cred că există publicist maghiar de anvergura mea care să poată spune și el, despre sine, asemenea cuvinte!

Frumoase cuvinte!

Ar mai fi multe de spus! Mă limitez la teza maghiară potrivit căreia la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, românii ar fi făcut o serie de promisiuni maghiarilor pe care apoi le-au uitat!… Un reproș prostesc, complet neîntemeiat! L-a reluat și acest Orban zilele trecute. Desigur, nu-i vina lui că spune așa de mari prostii, are și el niște consilieri, probabil. Deci, pe adresa acestor consilieri budapestani fac următoarele precizări colegiale: la Alba Iulia românii au prezentat, prin Proclamația solemnă rostită în fața a 100.000 de „congresmeni” ardeleni, un program politic generos, prin care doreau să îngroape definitiv contenciosul româno-maghiar! Acel program nu putea fi aplicat însă unilateral, ci numai prin însușirea lui și de către celălalt partener, adică prin asumarea solemnă a acelui program și de către reprezentanții maghiarimii. În urma tratatului de la Trianon mai rămâneau câteva sute de mii de români în nou înființatul stat ungar. Cu gândul la acei frați ai lor, românii au formulat la Alba Iulia un program politic generos pentru orice minoritate etnică. Un program prin care minoritarii să-și poată salva ființa națională! Ce a urmat după 1 Decembrie în Ungaria și în România?
Domnule Orban, numărul maghiarilor din România a crescut după 1 Decembrie 1918, a crescut într-un ritm și într-o proporție care depășește ritmul de creștere al populației maghiare din Ungaria aceleiași perioade de timp: 1919 – 1940! Sau, dacă vreți, 1919 – 1990!
În schimb, numărul românilor din Ungaria a scăzut dramatic, nu prin exterminare fizică, ci prin aplicarea celei mai agresive politici de deznaționalizare din Europa modernă, o maghiarizare forțată, pe toate căile imaginabile, la care s-au dedat „patrioții” maghiari din Ungaria! Ținta au fost în primul rând românii și germanii din Ungaria, din Transilvania… Numărul românilor, al cetățenilor unguri care mai aveau curajul să se declare români, a scăzut de la aproape o jumătate de milion, la câteva zeci de mii… Cum comentați aceste cifre, domnule prim ministru?!
Cum mai aveți obraz, domnule Orban, să deplângeți soarta maghiarilor din România?! Vă bate Dumnezeu pentru atâta minciună și nerușinare! Veți avea mult de pierdut dacă nu reușiți să vedeți legătura dintre declinul demografic al maghiarimii și practicile incorecte, deseori criminale, ale politicii ungurești de deznaționalizare a altor popoare! Politică pe care o duceți de peste un veac și jumătate!
N-ați reușit prin aceste metode barbare să vă sporiți cifra demografică! Ci doar atâta ați reușit: să stârniți repulsie în jurul vostru și să vă faceți vouă înșivă răul cel mai mare! Sunteți, în momentul de față, poporul european cel mai expus extincției demografice, dispariției! Și continuați totuși să mergeți pe aceeași cale, folosind aceleași metode și sloganuri care v-au dus pe marginea prăpastiei! Explicația este pentru mine una singură: nu ați reușit să vă creștinați nici până azi, domnule Orban! Acolo, la Budapesta!

Spuneți-mi, ce ecou a avut printre maghiari demonstrația pe care ați făcut-o cu privire la adevărații vinovați de deportarea la Auschwitz a sute de mii de evrei din Ungaria?

Nu cunosc. Știu doar că am primit două mesaje pe site semnate de doi maghiari! Relativ respectuoase și amicale. Pentru început nu-i rău! Mi-ar fi plăcut să fie trei măcar… Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!

București, 8 august 2012


A consemnat Petre Burlacu

NR. Text re-publicat