Mesaje peste Timp de la Thoth Atlantul (1)


Mar. 14 Blog, Comunitati, Concept, Evolutie Spirituala no comments
„A trăi în Abundență, a te bucura de Prosperitate este în firea lucrurilor. A fi longeviv și sănătos este deasemnea în firea lucrurilor. A ființa în Plenitudine, în Armonie, conectat la Frecvențele Multi-Versului este cât se poate de firesc. A fi conștient că fenomenele ce se petrec în macro-cosmos reverberează în micro-cosmos și invers și a controla fenomenele interioare pentru a obține în exterior reverberațiile dorite este un element aplicativ al trezirii în Conștiință. A aduce în Manifestare în Orizontul Vieții tale doar elementele aflate în Deplină Armonie cu Uni-Versul este un act de Creație. Doar astfel poți fi un Împreună-Creator al Versurilor a Tot ce ESTE.

A-ți dobândi Nemurirea în trup este în totalitate în Puterea Ta. Caută acea Intenție izvorâtă din Iubire care să deschidă Ramura de Timp pe care poți afla Taina Nemuririi în Trup. Doar acea Intenție va genera Energia Pură a aducerii în Manifestare a Nemuririi în Trup. Trupul tău actual este muritor pentru că Intenția ta este impură iar Conștiința nu poate sălășlui decât într-un Trup Cristalic. Doar Trupul Cristalic este Nemuritor. El se regenerează ori de câte ori dorești, așa cum ți-l dorești pentru că el, Trupul Cristalic este deasupra lumii voastre subjugată Potrivniciilor. Ridică-te deasupra Lumii Dualităților pentru a putea irumpe în Lumină.
Privește cu atenția lumea ta în Aici-Acum. Conștiințe neștiute fierb în trupuri și gândurile, trăirile, cuvintele și acțiunile semenilor tăi, le subjugă mintea, le degradează trupurileși generează trupul de suferință al lumii tale pământene. Reverberațiile frecvențelor ne-omenești destructurează Simbolurile Vieții în Conțtiințele ce nu lasă Intenția Inimii lor să aducă în Manifestare, Lumina Conștiinței Pure. Trupurile și Mințile se îmbolnăvesc și se resorb în Firea Înconjurătoare pentru ca elementele primordiale să se poată restructura în alte trupuri. Trupurile sunt Pocalele Nemuririi în care prin Puterea Intenției, coboară Conștiințe pentru a evolua. Taina Graalului se află în fiecare respirație a Conștiinței. Tu alegi de o vei urma spre a dobândi Înțelepciunea Creației sau te vei afunda în Dual.

În Multi-Vers, Conștiințele Maeștrilor din Amenti creează Matricea Timpului. Ramurile sunt la nașterea ta pământească doar infiniți Muguri din care tu poți alege. Pe care îl vei uda cu Apa Conștiinței tale, acela se va deschide pentru tine ca o realitate pe care o vei trăi. Sunt infinite realități suprapuse. Doar un singur Mugur de Timp se află în grădina ta când te naști dar deîndată ce se va deschide și va crește, grădina ta se va înnobila cu alți nenumărați Muguri ai viitoarelor Ramuri de Timp. Alegerea ta din Aici-Acum va determina forma, dimensiunea, luminozitatea, energia, calitatea Mugurilor pe care îi vei află mâine pe aleile grădinii tale. Lasă-ți Inima să aleagă. Doar Inima. Ea va alege întotdeauna Nemurirea în Trup.

Conștiințele Lumii Potrivniciilor nu te pot atinge dacă tu nu dorești asta. Nici cele ale Lumilor Interferente nu te pot atinge decât prin Intenția ta conștientă sau instinctuală. Coexistăm toți pe toate Frecvențele Creației. Ridicarea Conștiinței tale deasupra Dualităților, te ocrotește de interferențele generate de Intențiile tale neștiute provocate de instinctualitatea ta. Eliberează-te de Frecvențele dualității. Doar atunci vei putea explora Lumile Celeste, Ramurile Timpului, Sfera Vieții Multi-Versale. Inima ta este Corabia Conștiinței tale. Intenția ta este Izvorul de Energie, Suflul Vital cu care Inima ta se hrănește. Cunoașterea și Înțelepciunea sunt Pânzele Corabiei tale Celeste iar Adevărul este Cârma. Fii un Corăbier Desăvârșit pe Oceanul Creației. Privește cu nesaț Cerurile, bucură-te de Luminile Galactice dar nu uita nicio clipă că sub Oglinda Apei Conștiinței se află Abisul Neștiut. Nu căuta Țărmul pentru că el nu există în formă. Călătoria este Adevărul Absolut.

Oceanul Conștiinței este deopotrivă interior și exterior. Interiorul este Camera Hărților iar exteriorul este Multidimensionalitatea Manifestării. Între aceste Camere există Spațiul Sacru în care sălășluiește Iubirea. Aceea este Busola Corăbiei tale. Ea te va purta în Conștiința Maeștrilor din Amenti și îți va dărui Cunoașterea înțelesurilor ascunse în Tablele de Smarald pe care YO, Thoth Atlantul, le-am transmutat alchimic din Apa Oceanului Conștiinței pentru tine, Corăbierule. Pentru ca Tu să te eliberezi din lanțurile dualității, să te desprinzi de Țărmul Materiei și să dobândești Nemurirea ca Om Solar.”
Paul Buică