http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...frica-din-fire
Duhul Sfânt, prin pogorârea Sa, a şters frica din fire.
Pora Cristian a distribuit o fotografie postată de Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca.
Parintele Arsenie Boca
Duhul Sfânt, prin pogorârea Sa, a şters frica din fire. Putere de sus şi limbi de foc s-au dat omului; de acum nu mai grăiau din ale lor ci din Duhul Sfânt. Aşa e firesc: Dumnezeu să grăiască omului despre Sine, din om.
Dar atunci omul ia foc şi lumină dumnezeiască.
Divina prezenţă strămută omul în fericirea –după care de altfel umblă- a supremei certitudini. Atunci nu mai e putere pe lume, de care să se teamă, deşi el nu e o primejdie pentru nimeni.
Numai aşa se explică minunea că 12 oameni simpli, dar convinşi de evidenţa divină, au biruit Imperiul Roman, stârnind în el o revoluţie fără arme, cum nu s-a mai văzut alta; au cutreierat până în marginile pământului, înfruntând toate riscurile vremii şi locurilor, câştigând credincioşi lui Dumnezeu nu numai prin viaţa şi cuvântul lor ci până şi prin moartea lor, ultimul dar şi cel mai puternic act de biruinţă a spiritului asupra materialităţii lumii acesteia.
Iată ce comportament şi ce destin are omul îmbrăcat în Duhul Sfânt! Iată ce poate o limbă de foc a divinei prezenţe!
Unde mai sunt astăzi limbile de foc?...
Aceasta nu e o întrebare, ci o propunere pentru pogorârea Duhului Sfânt.
Marcaje