Paul Purea
PENTRU TARA - CUIB DE SERPI , POLITICA ROMANEASCA…
…in litera de pamflet.
O lunga perioada de vreme dupa ’90 am lipsit din tara . Asa a vrut , se pare , Dumnezeu .O drama m-a aruncat peste granita, o minune – gandeam – o sa-mi intinda in curand mana , si o sa ma aduca inapoi in Romania, exact acolo de unde ma smulsese candva necazul… In general, , stiam ca treburile nu merg prea bine pe pamantul de obarsie , ca tranzitia e grea, inceata si anevoioasa , ca prihodul - pe unde trebuiau sa se strecoare mistretii societatii fragmentata in cincinale de minciuni si cifre hipertrofiate ,si asteptati sa ajunga in bataia pustii ( pentru a termina odata pentru totdeauna cu ei ! ) - este tot mai imbaltit , tot mai asfixiat de ceata otravitoare a noii oranduiri … da, vedeam …dar mereu repetam , ca un bolnav suferind de stereotipie , ca maine , maine , maine … maine va fi o alta zi ,senina ,frumoasa, plina de soare .Si tot asa , in bajbaiala mea, pana cand , intr-o dimineata am vazut clar – “parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta “, vorba poetului - vedeam clar realitatea , vedeam intinsa mlastina hidoasa a prezentului in care incepuse sa se afunde tara si poporul. Ba chiar , precum un Nostradamus incepeam sa vad viitorul . Mult mai sumbru si mai intunecat decat…Da , decat mi-l prezenta insusi , cosmarul ! Nu stiu deci, prin ce minune , scapasem definitiv de pata cecitatii de pe creier si in acelasi timp , instantaneu , si de repetitia obositoare caracteristica bietului autist, - ce fusesem o buna bucata de vreme. Cu cat imaginile apocaliptice erau mai clare , cu atat mai intens pronuntam injuraturi. Treceam evident spre alte boli si sindroame . Peste toate , incepusem sa fiu tot mai manios . Nervos si manios .Sa intreb : dar poporul , poporul meu …? Incepusem, in acelasi timp, sa inteleg tot mai bine si tot mai mult, ca revolutia din decembrie ’89 era una nu socio-politica de schimbare a regulilor unei societati vetuste, - nedrepte si depasite - ci una pur digestiva , de transit intestinal , de mat gros - insasi tranzitia ( denumita in curs de …nu stiu de ce nu …in colon ? cum era normal sa i se zica) era tot mai evident una de…- cum spuneam - de tub digestiv, de fecale si hydrogen sulfurat – putand crunt a schibale de coruptie bolsevico -securista ; constatam cu o frangere de speranta , cu o sfasiiere in trup , ca poporul e tot mai neputincios si “dezgandit” ; ca spalarea creierilor , precum candva spala mama rufele la rau, se intensifica pe zi ce trece …ca răul in Romania primise un trup nou , urias , fusiform , un facies disgratios si diform . Singur , Ion Iliescu era acelasi, cel stiut dintotdeauna, cu Tezele Partidului Comunist acoperite de o scoarta pe care scria “Biblia “intr-o mana, cu cealalta aruncand nisip in ceaunul pregatit pentru mamaliga natiunii . Din cand in cand il intalneam la Ateneu , aplaudat de cei năpârliti , metamorfozati intre timp, in miriapode de partid. Toate cu citoplasma bolsevico-kremlinista in trup , cu sinapsele proglotelor din coada , fara de neuroni… Cum incepusem un proces lung vizand intrarea din nou in drepturile mele cetatenesti , veneam regulat, de doua ori pe an, in patria natala. De fiecare data tot mai surprins de imaginile ruinii nationale…Locul intreprinderilor era luat de cel al cainilor vagabonzi , soselele tot mai pline de gropi , dintii din gura oamenilor tot mai rariti , satele tot mai pustii…Tot mai multe maini intinse la intersectii , tot mai multe ţâţe dezvelite prin parcari si la margini de sosele , tot mai multe hotii si faradelegi…In intreaga Europa se instituise teama multor semintii ce-si manifestau frica de navalire a… cui ? , peste ordinea si civilizatia lor de secole … A unei unde seismice de grad …, am vrut sa zic ! Ce ne intereseaza, de fapt , pe noi ? Fiecare cu blestemul lui…cum zicea mereu bunica ! Ma uitam de fiecare data cu pupilele tot mai dilatate , cu ochii tot mai mariti . Poporul roman era tot mai adormit , tot mai letargic …intr-un sfarsit , l-am vazut intrand intr-o coma indusa . Pe trupul lui adormit, intins din Bucovina pana la Dunare , din Maramures pana la Mare , incepusera sa serpuiasca trupurile fusiforme ale panglicilor otravitoare . Imi era frica pana si sa privesc , daramite sa mai incerc sa pasesc… Gaseam serpi peste tot , de la consiliile comunale pana in parlament . De la guvern la cimitir . Mari si mici . Politica romaneasca devenise in intregime o scorbura uriasa cu cuiburi si oua …Ii vedeam cum colcaie pe ecranele tv, ii auzeam la radio , ii intalneam in ziare si pe FB. Mi-am amintit de vorbele unui batran filozof ascuns de vifor intr-un sat de munte … “ Aburii mistretilor impuscati embrioneaza , daca n-ai grija, pana la al treilea deceniu, in serpi…” . Si intr-adevar , astazi , Romania e plina de ei . Singurul loc in care inca nu au intrat, imi place sa cred , e Cutia Pandorei …acolo unde Speranta romaneasca e la ea inca acasa . Integra si nevatamata…
Răspunde cu citat
Marcaje