Paul Purea
“TOATA LUMEA LAUDĂ VICLEŞUGUL VULPILOR ŞI NIMENI NU VORBEŞTE DE PROSTIA GĂINILOR !”
Astăzi voi fi destul de scurt . De ce ? Simplu …pentru că suntem încă în stadiul de cotcodăcit . De bâjbâială . Cine mi-ar înţelege pe deplin sunetele ne- sau articulate ? În plus , întrucât, găinilor le place să râşcâie în ograda proprie, suferind de un “orb “ al lor specific , nevăzând clar şi bine nici în crepuscular , darămite încă, într-un întuneric dens, gen celui , care s-a aciuat de atâta vreme, peste ţară …şi minţile noastre?! Şi culmea , a trebuit să mai apară încă, şi troienele de zăpadă , de afară ! Ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns ceea ce ne stăpâneşte ! Aşa că… La ce bun o lunga poliloghie ? La ce ar ajuta o dojeneală ? La absolut nimic… Cotcodăcit lung : un ou, şi în rest sărăcie… În plus iarna , găinile nu prea ouă…se ştie !Să mai amintesc deci, de cecitatea Gallus gallus-urilor româneşti într-o noapte a neputinţei generale ? Practic , a noastră , a românilor ? Nu suntem noi , şi noaptea, şi găinile… ? În acelaşi trup , în acelaşi timp ? …Contrazicând un postulat de-a-lui Euclid ? Aşa cum am fost , cum ne manifestăm de altfel , de 24 de ani şi chiar cu mult înainte? - se poate vorbi deci, de altceva decat de găini ?- de găini, de cecitate ? Ori, de hemeralopie, poate vreţi sa auziţi– acel“orb “, cuprinzând o ţară ? Ah , iertaţi-mă Măria-Voastră , iertaţi-mă, mândri şi inteligenţi concetăţeni de “ogradă “ românească, de poiată , n-am vrut să vă jignesc ! Uitasem că voi aţi evoluat … din dinosauri aţi sărit peste specia “cu aripi “ şi aţi pogorât direct în cea a “celor cu doua picioare “ din Carpaţi ! Vă cer scuze , v-am confundat, v-am jignit , bipezilor ! Dar… ce , găina are patru picioare ? – aş vrea să intreb. Oricum , ca să mai potolesc din mânia voastra ,- o simt cum intră în mine şi îmi arde măduva oaselor - , mărturisesc că, eu, ma simt încă găină ! Găină - specie românească -, unică în Europa ! Da, doar eu,şi câţiva prieteni galliacei de-ai mei , recunoaştem că suntem găini…şi, că ne complacem de peste doua decenii , cotcodăcind doar pe sub garduri, într-o ogradă a neputinţei ! Noi , doar noi, număraţi pe degete ( puţini, câti suntem ), ne-am lăsat jumuliţi de vulpi precum Iliescu, Năstase , Băsescu , Ponta …şi de multe altele, aşişderea, cca o mie, care ne-au sărit ograda …- toate pe care le vedeţi ( le-aţi văzut ) în guvernele ţării, în Parlamentul României ! Doar noi , voi nu …Categoric , nu ! Voi nu sunteţi găini ! Sunteţi …Da ce sunteţi , bă ? A, da, vreţi să spuneţi că sunteţi… Acum e iarnă , vulpile sunt flămânde …Ele pot ataca până şi patrupezi cu coarne! Am auzit de la bătrâni , că vulpile se schimbă uneori iarna în lupi, …Iar haita lor nu ataca numai găini , atacă până şi , boi ! Aşa că aveţi grijă , dacă nu acceptaţi să veniţi în “specia “ mea , s-ar putea la primăvară ghioceii să răsară sub mormane de copite si coarne, cândva aparţinând vou…, pardon, am vrut să spun bovinelor de pe lista chinezilor… ! La urma-urmelor , acelaşi rezultat … pentru ţară ! Acelaşi dezastru evolutiv… MORALA 1. Soarta noastră , atâta timp cât noi nu vom ajunge pe scara evoluţiei speciilor sociale, “cetăţeni “ cu statut şi valenţe europene ( mă refer la gândire şi manifestări specifice de”popor” în acţiune ), şi , nu vom scăpa de “cecitatea psihică şi mai ales de cea verbală” care ne domină în prezent fiinţa – şi cea particulară şi cea naţională -, şi încă , de nu vom mai cotcodăci pe sub garduri, ci vom articula la unison, în stradă : “Ne-am săturat să mai fim găini ! Vrem să fim români ! “, ei bine , ei, cei pe care i-am amintit mai sus , o sa continuie să se creadă , şi chiar să fie , în continuare vulpi - viclene şi nesătule …MORALA 2. Eu, una dintre găinile voastre repugnate , am hotărât : o să ies în stradă, metamorfozat în lup …Cine şi-a schimbat penele , apărându-i şi lui “păr “ şi “colţi” precum mie, să vină şi el …să înjghebăm o “haită “şi să vedem , care pe care…în vizuinile din Cotroceni, Victoria , Parlament … ??? Noi , lupii-cetăţeni, ori ele, vulpile-oligarhice ?
Marcaje