Maglavit

[Adrian Pop]

În vara anului 1935, la Maglavit, unui cioban pe nume Petrache Lupu, i s-a arătat Dumnezeu. Gângav (Persoană care vorbeşte greu, nedesluşit şi împiedicat, repetând silabele; bâlbâit) din naştere şi analfabet, după ce a primit porunca divină să aducă lumea înrăită şi nărăvită pe drumul cel bun, acesta a început să vorbească şi să facă minuni. Aşa s-a născut unul din cele mai faimoase fenomene religioase din România, care a adunat mulţimi de sute de mii de oameni, veniţi din toate judeţele ţării, deopotrivă intelectuali, preoţi, politicieni şi ţărani. Spicuim din istoria evenimentului, de dragul pitorescului ei, aşa cum a rămas în caietele părintelui Nicolae Bobin, cel care a notat cu fidelitate "spovedaniile" consăteanului său, Petrache.

[Adrian Pop]

Vineri, 31 mai 1935. Ciobanul Petrache Lupu se întoarce acasă de la stâna de oi. Seara pleacă iarăşi la turmă, pe drumul obişnuit care trece printr-o pădure de salcâmi şi de plopi.

[Adrian Pop]

În locul numit "la buturugi", îi iese dintr-odată în cale un moş cu barba albă şi ochi albaştri şi cu plete atât de lungi, încât îl înveleau ca o haină care ajungea la pământ. Bătrânul strălucea ca argintul şi răspândea un miros puternic de smirnă, cum ciobanul nu mai întâlnise în viaţa lui.

[Adrian Pop]

Moşul l-a întrebat pe Petrache:
- Unde mergi omule?
Speriat de vedenie, ciobanul nu putea să scoată un cuvânt.
- Nu-ţi fie frică, că-ţi dau eu ţie curaj, i-a zis Moșul. Uite, îţi poruncesc ca de azi înainte să te duci să spui la lume, la părintele, la primărie şi la biserică, că dacă nu ţin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele, dacă nu vin la liturghie, atunci va fi prăpăd şi foc, atunci vă rup muncile!
Atât a zis Moşul, după care a dispărut într-un nor pătrat şi luminos, care s-a înălţat în văzduh.
Următoarea vineri, pe 7 iunie 1935, Petrache a venit iar acasă, în sat, dar n-a scăpat nicio vorbă despre întâlnirea din crâng. Seara, s-a întors la oi pe drumul obişnuit şi iarăşi i-a ieşit în cale Moşul cu plete albe.
- De ce n-ai spus la lume ce ţi-am zis?, l-a certat pe cioban.
Petrache s-a închinat şi a zis speriat:
- Doamne, iartă-mă, am să spun. Următoarea vineri era cea dinainte de Rusalii, pe 14 iunie. La locul ştiut, lui Petrache i-a ieşit iarăşi Moşul în drum. - De ce n-ai spus la lume ce ţi-am poruncit?, a zis supărat. Să spui la lumea cu care te întâlneşti, la părintele, la primărie, la biserică, că dacă nu se potolesc, dacă nu (...) - Le spun după ce merg la oi, a gângăvit Petrache. - Merg şi eu, a zis Moşul. Au plecat amândoi către stână. Petrache pe jos, pe potecă, bătrânul pe lângă Petrache, plutind. Mergea prin aer, fără să atingă pământul. Şi pe unde trecea, iarba se culca înaintea Lui.

[Adrian Pop]

- Mă duc după ce mulg oile, a zis Petrache.
La stână, Petrache avea două ajutoare, doi băieţi mai tineri: Ion Săvescu şi Florea Pavel. Ei îl auzeau pe cioban că gângăveşte, pe limba lui, dar nu vedeau pe nimeni alături. Petrache a încercat să le spună şi să-l arate pe Moşul care-l însoţea, dar n-a izbutit. Nu putea să deschidă gura şi ameţea. Moşul stătea neclintit lângă el. Petrache a muls oile, pe urmă a strecurat laptele, dar mâinile au început să îi tremure şi laptele s-a vărsat jumătate pe jos.
Atunci Petrache a simţit că nu mai are scăpare, a lăsat lucrul şi a pornit. Pe drum, Moşul i-a zis:
- Am să mai viu o dată la tine după ce vei duce spre lume cuvântul meu. Să văd dacă lumea va împlini ce am zis.

[Adrian Pop]

Ciobanul s-a închinat, iar bătrânul a dispărut în acelaşi nor luminos care s-a înălţat în văzduh. Dar în loc să se ducă în sat, Petrache s-a întors iar la stână. Le-a povestit celor doi oameni tot ce văzuse şi auzise, şi ei au rămas cu gura căscată, pentru că Petrache vorbea. Ciobanul n-a mai avut de atunci linişte. O putere nevăzută îl împingea de la spate să meargă în sat. S-a închinat, s-a culcat, iar a doua zi dimineaţa a luat-o la drum. A pornit hotărât către Maglavit, povestind oricui îi ieşea în cale, tot ceea ce îi spusese Dumnezeu. Oamenii se mirau cel mai mult că poate vorbi. (...) A doua zi, de Rusalii, a mers la biserică, şi multă lume se adunase acolo. În timpul predicii, Petrache a văzut cum Moşul lui plutea prin altar, chiar deasupra mesei unde slujea părintele. Petrache s-a dus la el. Moşul i-a facut semnul crucii deasupra şi el s-a închinat.

[Adrian Pop]

Duminica următoare, la biserică a venit şi mai multă lume. Petrache le-a spus ceea ce Moşul îl învăţase să spună. (...) După slujbă, Petrache a pornit către crângul de plopi, acolo unde Moşul i se arătase, şi a găsit acolo mulţimi adunate din toate satele învecinate. Le-a povestit și lor misiva lui Dumnezeu. (...) . Mai târziu, Petrache s-a întors şi a aprins tămâie și lumânări la locul unde a avut vedenia. Şi, deodată, i-a apărut în faţă o stea luminoasă şi mare, cam de un metru. Era ca un romb luminos şi plutea deasupra pământului. Avea tot interiorul luminat. Marginile acelei stele erau albastre ca cerul. În fiecare colț era Ploaie, Vânt, Foc și Cărbune. Deasupra ei s-a arătat din nou Moșul. I-a zis lui Petrache să pună mâna pe ea, dar când a vrut s-o prindă, ea s-a suit sus, deasupra, și n-a putut-o apuca. De trei ori a încercat să apuce Petrache steaua, dar în zadar. După care Moșul i-a spus: - Am să mai arăt semnul ăsta la toamnă, când tu vei fi în sat, în mijlocul unei mulțimi de oameni. Dacă până atunci lumea se va pocăi, voi face cu această stea, în fața voastră, semnul crucii, semn de binecuvântare și de iertare. Dacă lumea nu se va pocăi, voi coborî steaua asta lângă pământ. Atunci tu să chemi lumea și să le spui să pună mâna pe ea. Ea se va ridica sus și ei nu o vor putea prinde. Vei mai face aceasta de două ori. După care vei anunța lumea să se pregătească, pentru că va începe prăpădul. Atunci steaua va face explozie, iar vântul va împrăștia focul și ploaia peste tot pământul. Să spui asta la toată lumea. O lună mai târziu, pe 8 august, (...) Prin pădure, înainte de a ajunge la locul unde i se arătase Moșul, a apărut în partea dreaptă, plutind pe deasupra pomilor, un chip în formă de om, dar negru peste tot, urât, care plutea prin aer.

[Adrian Pop]

El i-a spus lui Petrache Lupu: - Ce mi-ai făcut tu, ai îndreptat lumea și nu mai sunt oameni răi. - Nu eu, ci Moșul, a răspuns ciobanul. -Care Moș? a întrebat arătarea, plutind mai departe. Dar aproape de locul unde i se arătase bătrânul, deodată s-a coborat din cer un nor. Avea în mijloc o moviliță și pe ea stătea chiar Dumnezeu. Împrejurul lui erau unsprezece persoane, unsprezece bărbați îmbrăcați în alb, care stăteau, unii în genunchi și alții în picioare. În față era o femeie ce stătea în genunchi și se ruga. "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care m-am lăsat pe pământ", a zis bătrânul. "Să spui mereu la lume ce ți-am poruncit și să nu-ți fie teamă, căci am eu grijă de cei ce nu te cred, cum și de cei ce vor să-ți facă rău!“ Și zicând acestea, Dumnezeu a aruncat în acea arătare neagră cu un "gogoloi" ca o minge mare de foc. În mijloc era o cruce, iar pe margini, "gogoloiul" era alburiu-strălucitor. Cum l-a atins, arătarea neagră și urâtă s-a făcut praf. Petrache a întrebat cine este femeia de lângă El. - Maica Precista.

[Adrian Pop]

În acea vară a anului 1935, vestea că Dumnezeu s-a coborât pe pământ, arătându-i-se unui cioban de la Maglavit, s-a întins, în câteva zile, în tot Bărăganul, din sat în sat și din cătun în cătun, până a ajuns mai departe, în Moldova și Transilvania, ba chiar până în Maramureș. Oamenii au început să coboare de peste tot la câmpie, pe malul Dunării, să îl asculte pe Petrache Lupu și vorbele ce îi erau transmise de Dumnezeu. În doar câteva săptămâni, islazul unde Petrache își păștea oile a devenit neîncăpător pentru mulțimile venite să îl asculte. Sute de mii de oameni așteptau să le vorbească.

[Adrian Pop]

Nu știa să scrie, nu știuse niciodată să citească, se iscălea punând degetul, însă vorbea ore întregi mulțimii, fără să bea apă, fără să mănânce nimic. Urcat pe un mic amvon improvizat, un bărbat mic de înălțime, îmbrăcat în iţari şi încălțat cu opinci, vorbea mulțimii ore întregi despre Dumnezeu, luminat şi ţinut parcă de o putere nevăzută. La scurtă vreme, în Maglavit au început să se petreacă minuni. Oamenii cu suferințe sufletești sau trupești îşi aflau vindecarea, și vestea lor aducea puhoaie de lume în lunca Dunării. Oamenii făceau donații, se strângeau grămezi de bani. Banii erau puși în saci și sacii încărcați în căruțe, ce porneau încolonate, în pasul domol al cailor, spre Craiova, unde erau depuși la bancă. Cu acei bani s-a început construirea unei biserici, exact pe locul unde i s-a arătat Dumnezeu lui Petrache Lupu. S-a început construcţia de case pentru pelerini, de băi publice și toate celelalte trebuincioase mulțimilor ce veneau fără oprire.