Președintele potrivit pentru vremuri de restriște: un om al Bisericii!

Data: 7 ianuarie 2014 Ion Coja
După mintea mea, persoana care ar putea face față cel mai bine răspunderilor firești pe care le are un președinte „normal” al României este Înalt Prea Sfințitul Ioan Selejan, arhiepiscop de Covasna și Harghita. Ani de zile, după1990, clasa politică din România a oferit electoratului român candidați la funcția supremă în stat de o calitate mediocră, chiar precară! Am ales de fiecare dată pe unul dintre acești candidați, propuși de partidele politice, și am văzut cu toții ce s-a ales din țara noastră, din viața noastră. Am ajuns în situația de a ne pierde în curând statalitatea și țara dacă nu curmăm jocul politic iresponsabil, cinic și nepăsător la nevoile Neamului practicat de toți președinții și de toate guvernele de până acum. Dacă vom continua să ne mișcăm în conformitate cu „regulile” azi în funcțiune, ne vom afunda și mai mult în mizerie și deznădejde! Aceste reguli, adică legislația privind viața politică, s-au dovedit a fi astfel ticluite încât să instaureze un simulacru de regim democratic, cu consecințe catastrofale pe toate planurile existenței noastre. Suntem, mai mult ca oricând în istoria noastră, „pe marginea prăpastiei”! Situația disperată în care am ajuns lăsându-ne pe mâna politicienilor impune o soluție care să ocolească clasa politică și partidele care s-au succedat pe la guvernare și au supra-aglomerat Parlamentul cu impostori, ba chiar cu infractori! Avem nevoie de un președinte care să nu aibă nicio legătură de servitute și ascultare față de un partid politic sau altul! Toate partidele s-au compromis și nu sunt șanse de reabilitare, cel puțin pe termenu scurt! Soluția teoretic posibilă ar fi un președinte independent! Un astfel de președinte, chiar dacă am înfrânge bariera legislativă și l-am putea alege, nu ar avea în mod efectiv puterea de „a veghea” cu eficiență la bunul mers al lucrurilor, al evenimentelor din care se compune viața unei societăți, a unui stat. Am ajuns într-o asemenea situație încât noi, societatea românească, electoratul, suntem nevoiți să recurgem la soluții extreme, excepționale. Iar soluția, poate chiar unica soluție pentru Țara și soarta noastră este ca soarta Țării s-o încredințăm acelei instituții pe care în mod constant, dintotdeauna și mai ales după 1990, am privit-o cu cea mai mare încredere și speranță: BISERICA! Actuala legislație limitează în mod exagerat și iresponsabil rolul Bisericii în viața statului român, a statelor europene! Este o situație nefirească impusă în numele unei democrații care s-a dovedit falsă, falimentară. Dar așa deficitară cum e, legislația actuală nu interzice unui prelat, unui arhiereu, să candideze la funcția politică supremă. Cu alte cuvinte, propunerea noastră – căci o fac în numele unui grup de inițiativă, este ca viitorul președinte al României să fie un om al Bisericii, un arhiereu al Bisericii Ortodoxe Române, care să candideze în bună înțelegere și cu celelalte culte religioase din România. Iar dacă Bunul Dumnezeu îi va da izbânda în alegeri, să prezideze Țara în același fel: în bună înțelegere și conlucrare cu celelalte culte religioase din România. Sunt convins că nu există argumente serioase împotriva acestei propuneri, deși, sunt iarăși convins, se vor ivi de îndată „apărătorii” de serviciu sau sinceri în puținătatea minții lor, care vor protesta în numele democrației, al statului de drept, al valorilor civilizației moderne și al altor slogane care, pe cât sunt de atrăgătoare în teorie, pe atât de păguboase s-au dovedit deja în viața reală. Exemplul cel mai bun: România de azi! Iar dacă convenim ca viitorul președinte al României să fie unul dintre arhiereii Bisericii, gândul ne duce în primul rând la capul Bisericii, la Prea Fericitul Patriarh. Și credem că Biserica, prin Prea Fericitul Daniel, este cea mai în măsură să decidă care anume dintre oamenii Bisericii, dintre arhierei, să candideze. Noi ne luăm îngăduința de a prezenta următoarele considerente: Conform actualei legislații, Președintele României are de dat socoteală înaintea Parlamentului. Ce înseamnă actualul Parlament din punct de vedere moral și intelectual o știm cu toții: Dumnezeu cu mila! Să dai să fugi!… A tunat și i-a adunat! Este cel mai penibil Parlament din istoria României! O adevărată rușine! Un prelat însă, ajuns președintele României cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, va ști bine că va avea de dat socoteală în primul rând în fața lui Dumnezeu, apoi în fața Prea Fericitului Patriarh, în fața Sinodului Bisericii și, desigur, în fața Parlamentului, oricât de jalnic ar arăta acesta. Un asemenea președinte va rămâne sub ascultare rodnică față de Patriarh, față de ierarhiile bisericești, din care va continua să facă parte. Cu alte cuvinte, ca Patriarh, Prea Fericitul Daniel va fi instanța morală supremă dinaintea căreia arhiereul ajuns președinte al României va avea de răspuns pentru faptele sale! Acest raport de subordonare întru Domnul, în care se va afla viitorul președinte față de Patriarhul României, îl va ajuta să înțeleagă că prin funcția sa, președintele Țării este cel dintâi dintre cei care slujesc mai presus de orice interesele Neamului, ale Țării! Este cel chemat să facă, prin fapta sa, cel mai mult bine pentru concetățenii săi! Funcția de președinte îi oferă pârghiile necesare exercitării voinței sale de a bineface pentru Țară! De a se dedica nevoilor noastre de oameni, de români! De a robi pentru binele Celorlalți! Al Neamului! Al nostru! Biserica noastră ar putea da zeci de președinți mai valabili, mai eficienți, mai performanți, mai devotați electoratului decât pustietorii de țară de care am avut parte până acum! Înalt Prea Sfințitul IOAN SELEJAN nu este singurul arhiereu aflat în această postură! Sfinția Sa are însă un „atu” care-l face în mod deosebit potrivit să-și ia răspunderea civilă supremă: cunoaște bine problema iridenței maghiare, cu care societatea românească este pe cale să intre într-un conflict deschis, fățiș, dacă se va continua linia de comportament iresponsabil a autorităților de la București. Schimbarea acestei linii este una din prioritățile viitorului președinte al României! Iar IOAN SELEJAN este cu siguranță cel mai pregătit să facă pașii potriviți pentru descurajarea (definitivă?) a revizionismul ungar și pentru realizarea reconcilierii istorice dintre români și secui, dintre români și maghiari! Or, actuala clasă politică s-a dovedit incapabilă să înțeleagă și să rezolve problemele din Transilvania. Nu ne putem aștepta de la acești politicieni pârîți decât la gafe și trădări, mai multe și mai mari decât cele deja comise! Nu putem curma acest curs al evenimentelor decât eliberându-i pe politicieni, măcar parțial, măcar pentru o vreme, de povara răspunderii pentru viitorul Țării! Această povară stă de sute de ani pe umerii Bisericii! Și-a asumat-o Biserica de bună voie! Nu este stipulată în nicio lege, în nicio Constituție a statului de drept! Dar este o realitate vie, de care suntem cu toții conștienți! Ea este una din componentele decisive ale continuității noastre ca societate, ca stat, ca Neam! Lumea românească așteaptă de la Biserică să se implice mai mult în viața noastră, a Țării. Biserica, pe bună dreptate, nu s-a putut implica decât în limitele permise de lege, de legislația emanată din activitatea Parlamentului! Aceste legi nu împiedică, nu interzic, ci numai limitează participarea preoțimii la viața politică a României. Iar dacă există reglementări interne ale Bisericii, care ar contraveni propunerii noastre, este strict treaba Bisericii să facă derogare de la aceste rânduieli fără a avea de dat socoteală cuiva, din afara Bisericii. În momente de mare cumpănă pentru Țară, când avem de făcut față unor situații extreme, excepționale, soluția nu poate fi decât una excepțională, prin adoptarea unor măsuri excepționale, care să funcționeze până când starea de normalitate va fi din nou instaurată în Țară. Oricare ar fi legile și considerentele care s-ar opune prezenței unui ierarh bisericesc în funcția de președinte al României, acele legi nu au nicio valoare și nicio aplicabilitate dinaintea legii supreme, legea indiscutabilă și imprescriptibilă potrivit căreia Salvarea Neamului este datoria cea mai Sfîntă a tuturor. Este comandamentul suprem! Salus Populi Suprema Lex!