Predica la Sfantul Nicolae

[Adrian Pop]

Oprea Lacramioara a distribuit fotografia postată de CREDE ȘI SPERĂ.






CREDE ȘI SPERĂ






Cel ce verși mir de mult preț la toată lumea și mie celui nevrednic și mai mult decât toți păcătoșii,dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare,Părinte Nicolae..Tu,ca cel ce ai îndrăznire către Dumnezeu,slobozește-mă din toate necazurile ca să cânt ție.,,Bucură-te,Sfinte Ierarhe Nicolae,mare făcător de minuni..!!

[Adrian Pop]

Acatistul Sfantului Ierarh Nicolae - Marian Moise [ intreg ]

https://www.youtube.com/watch?v=wnUGS3iAYXs

[Adrian Pop]

Puterea Rugaciunii a distribuit fotografia lui.

12 ore











Puterea Rugaciunii cu Holy Light şi alţi 18.7 Iunie · editat
O MINUNE NECUNOSCUTĂ A SFÂNTULUI NICOLAE
Un eveniment adevărat petrecut în anul 1956, care a cutremurat şi adus la pocăinţă sute de oameni din oraşul Kuibisev (astăzi Samara), din Rusia Sovietică.
În oraşul Kuibisev trăia o familie: o mama evlavioasă şi fiica ei, Zoia. În seară ajunului Anului Nou (31 Decembrie) 1956, Zoia a invitat şapte prietene ale ei şi tot atâţia tineri la cină şi dans. Atunci era postul Crăciunului şi mama Zoiei o rugase pe aceasta să nu dea petrecere cu dansuri şi mâncăruri, dar fata a ramsa neclintită în hotărârea ei. În seară aceea, mama ei s-a dus la Biserică să se roage.
S-au adunat invitaţii, dar logodnicul Zoiei nu venise încă. Numele lui era Nicolae.
Fetele şi băieţii s-au împărţit în perechi şi au început dansul. Zoia a rămas singură. Din prosteală, fără să se gândească mult, a luat din perete icoana Sfântului Nocolae, făcătorul de minuni, şi a zis: ,,Îl voi lua pe acest Nicolae şi voi merge să dansez cu el", fără să le asculte pe prietenele ei care au sfătuit-o să nu facă acest lucru hulitor, dar Zoia a răspuns cu îndrăzneala:
„Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească!”.
A început să danseze, s-a învârtit de două ori, când în camera s-a făcut deodată un zgomot înfricoşător, o vijelie, şi a strălucit o lumina orbitoare ca fulgerul.
Petrecerea s-a preschimbat în groază şi frică. Toţi au plecat din camera înspăimântaţi. Numai Zoia stătea nemişcată, cu icoană sfânta lipită de piept, încremenită şi îngheţată ca marmura. Medicii care au sosit repede, nu au putut-o face să-şi revină, cu toate străduinţele lor. Acele seringilor s-au strâmbat şi s-au rupt în trupul ei ca de marmură! Au vrut să o transporte la spital, dar nu au putut să o mişte din locul ei. Ca şi când picioarele i-ar fi fost pironite în podea. Dar inima îi bătea! Zoia era vie. Însă nu mai putea nici să mănânce nici să bea...
Când mama ei s-a întors şi a văzut ce s-a întâmplat, a căzut în leşin şi au dus-o la spital de unde a ieşit peste câteva zile.
Credinţa ei în mila lui Dumnezeu şi rugăciunile fierbinţi pentru iertarea nefericitei sale fiice, i-au înnoit cu harul lui Dumnezeu puterile acesteia.
Zoia şi-a venit în simţiri, şi cu lacrimi în ochi, a cerut iertare şi ajutor.
În primele zile casa Zoiei era înconjurată de mulţime de lume: credincioşi veniţi de departe, curioşi, medici şi fete duhovniceşti. Dar foarte repede, la ordinul autorităţilor, casa a fost închisă pentru vizitatori. Doi poliţişti străjuiau, schimbându-se la fiecare opt ore. Unii dintre ei, tineri încă (28-30 de ani), se albeau de frică atunci când o auzeau pe Zoia în fiecare noapte, scoţând ţipete înfiorătoare.
Noapte de noapte, lângă ea se ruga mama ei.
„- Roagă-te, mama! Roagă-te că pier pentru păcatele mele! Roagă-te!” striga Zoia.
A fost înştiinţat şi patriarhul de toate cele întâmplate şi l-au rugat să facă rugăciuni pentru însănătoşirea Zoiei. Patriarhul a răspuns:
„- Cel care a pedepsit-o, acela o va milui!”
Între persoanele cărora le era îngăduit de aici înainte să o viziteze pe Zoia erau:
1. Un vestit profesor de la medicină care a venise de la Moscova. Acesta a adeverit că inima nu a încetat să-i bată.
2. Preoţii care au fost chemaţi de mama ei pentru a-l lua pe Sfântul Nicolae din mâinile Zoiei. Dar nici aceia nu au putu dezlipi icoană din mâinile înmărmurite ale ei.
3. Ieromonahul Serafim din pustia Glinsk, care a venit la Kuibisev de sărbătoarea Crăciunului şi a săvârşit aghiazma şi a sfinţit icoana. Apoi a zis: „Acum trebuie să aşteptăm vreun semn de Paşte! Dacă nu se va întâmplă nimic, înseamnă că se apropie sfârşitul lumii!”, arătând prin cuvintele acestea credinţa lui adâncă într-o minune.
4. Mitropolitul Nicolae care, de asemenea, a citit Paraclisul şi a zis: „Să aşteptăm o nouă minune la Paşte!”, repetând vorbele evlaviosului ieromonah.
În ajunul sărbătorii Buneivestiri (care în anul acela a căzut în sâmbăta din săptămâna a treia de post), de paznicii Zoiei s-a apropiat în părinte bătrân şi i-a rugat să-i îngăduie s-o vadă pe fata. Dar paznicii au refuzat să-l lase să între. A venit părintele în ziua următoare, dar nici paznicii aceia nu i-au dat voie. A treia oară, la o zi după Bunavestire, paznicii l-au lăsat să între. Straja a auzit cu câtă blândeţe a vorbit cu Zoia, când a intrat: „Aşadar, ai obosit de atâta stat în picioare?”.
A trecut un timp şi când paznicii au vrut să-l scoată afară pe părinte, el nu era în camera...
Toţi erau siguri că acela a fost însuşi Sfântul Nicolae.
Aşa a rămas zoia în picioare vreme de patru luni (128 de zile), exact până la Paşti, care în acel an a căzut pe 23 aprilie (6 mai după noul calendar).
În noaptea strălucitei Învieri a lui Hristos, Zoia a început să strige neobişnuit de tare:
„- Rugaţi-va!”
Paznicii de noapte s-au înfiorat şi au întrebat-o: „De ce strigi aşa de înfricoşător?”. Răspunsul a fost:
„- E groaznic! Arde pământul! Rugaţi-va! Lumea întreagă piere pentru păcatele ei, rugaţi-va! ”
Din clipa aceea Zoia a început să revină la normal, muşchii au început să i se înmoaie şi să lucreze. Au aşezat-o pe o saltea da ea a continuat să trige şi să-i chee pe toţi la rugăciune pentru lumea ce piere în păcate, pentru pământul ce arde din cauza fărădelegilor ei.
„- Cum de ai rămas în viaţă până acum? Cine te-a hrănit?” au întrebat-o.
- Porumbeii, porumbeii m-au hrănit, a fost răspunsul ei. De aici s-a văzut limpede că a primit milă şi iertare de la Dreapta Domnului Atotputernic. Domnul a iertat păcatele Zoiei prin prezenţa Sfântului Nicolae făcătorul de minuni, şi datorită chinurilor grele ale statului în picioare timp de 128 de zile.
Toate aceste evenimente i-au cutremurat pe locuitorii din Kuibisev şi din satele învecinate. Muţi oameni, văzând minunea, auzind ţipetele şi rugăminţile ei de a se ruga pentru oamenii care pier din cauza păcatelor lor, şi-au regăsit credinţa în Dumnezeu. S-au întors în Biserica pocaindu-se. Cei care nu purtau cruce au început să poarte în acea vreme când numai cu acest lucru puteau să plătească cu viaţa lor. S-au întors la Dumnezeu atât de mulţi încât cruciuliţele din biserici nu au ajuns pentru toţi cei care au cerut.
Poporul a cerut cu frică şi lacrimi iertarea păcatelor, repetând cuvintele Zoiei:
„E groaznic, arde pământul, pierim pentru păcatele noastre! Oamenii pier din cauza faradelegilor lor!”
A treia zi de Paşti, zoia a plecat la Domnul, după ce a îndurat chinul greu al statului în picioare în faţa Domnului, vreme de 128 de zile, pentru iertarea păcatelor ei. Sfântul Duh a ţinut-o în viaţă tot acest timp pentru ca sufletul ei să învieze din moartea păcatului şi în ziua cuvenită, să primească trup pentru viaţă veşnică. După cum, de altfel, o spune chiar numele ei: Zoia (viaţă). Comentariu (al originalului Rusesc): În presă sovietică din acea vreme, cazul Zoiei a fost viu comentat. Răspunzând scrisorilor sosite la redacţia unui ziar vestit, un om de ştiinţă a susţinut că întâmplarea Zoiei a fost adevărată, dar totdeauna a nunţat că este o froma de acompsie necunoscută încă de ştiinţă. În mod sigur, această afirmaţie nu este adevărată deoarece mai tarziu s-a văzut că, în cazul acompsiei, nu există o astfel de împietrire a pielii, încât medicii să nu poată face injecţii bolnavului.
În al doilea rând, Zoia nu a putut-o transporta; această a stat în picioare, şi desigur, mai mult decât poate îndură un om obişnuit. În al treilea rând, boala în sine nu îl întoarce pe om la Dumnezeu şi nu aduce dezvăluiri din cer, pe când în cazul Zoiei, mii de oameni şi-au regăsit credinţă în Dumnezeu şi şi-au arătat credinţa pe faţă, s-au botezat şi au trăit creştineşte. Nu numai că au crezut că există Dumnezeu a întărit în mod vădit credinţa pentru a-i scapă pe oameni de păcatele lor şi de pedepsele provenite din acestea.
(Din periodicul„ Sfântul Grigorie”, nr. 21 din 1996, al Mănăstirii Grigoriu, Sfântul Munte Athos)
Troparul Sfântului Nicolae
Îndreptător credinţei şi chip blandetilor, învăţător înfrânării te-ai arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Extras din: „Viaţa după moarte, noi mărturii cutremurătoare”.