Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (1787-1868)

[Adrian Pop]

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (1787-1868)





Era atât de milostiv, încât, când nu avea ce să dea milostenie, își dădea hainele de pe Preasfinția sa și, plângând, se ruga de mine nevredicul ca să caut bani de unde voi ști, ca să aibă să dea la „frații lui Hristos”, căci așa numea fericitul pe săraci și neputincioși.









Spunea același ucenic despre Sfântul Calinic:
- Era atât de milostiv, încât, când nu avea ce să dea milostenie, își dădea hainele de pe Preasfinția sa și, plângând, se ruga de mine nevredicul ca să caut bani de unde voi ști, ca să aibă să dea la „frații lui Hristos”, căci așa numea fericitul pe săraci și neputincioși.
Odată, pe când Sfântul Calinic ieșea de la slujbă, la o biserică din Craiova, epitropul i-a dat șase galbeni. Iar în ograda episcopiei, o femeie cerându-i milostenie, a scos acei galbeni și i-a pus în mâinile ei.
După trei zile, aceeași femeie a venit iar la ușa Sfântului Calinic să ceară milostenie. Deci, chemând pe părintele Anastasie, ucenicul său, i-a poruncit zicând:
- Dă milostenie femeii de afară.
- Preasfințite, a răspuns el, această femeie a primit șase galbeni când ne-am întors de la biserică.
Iar blândul păstor i-a zis cu asprime:
- Dar cuvioșia ta, dacă ai mâncat ieri, astăzi nu mai mănânci? O fi fost și ea datoare la cineva și de aceea mai cere. Du-te și dă-i milostenie!
Din clipa aceea până la sfârșitul vieții Sfântului Calinic, n-a mai îndrăznit ucenicul să-i facă vreo observație în privința milosteniilor.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 1998, pp. 420-421)

[admin]

11 Aprilie. Pomenirea Sfântului Ierarh CALINIC de la Cernica, făcătorul de minuni

Acest fericit Părinte Calinic s-a născut în oraşul București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinți români, temători de Dumnezeu, și a primit, la Sf. Botez, numele de Constantin. Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, şi-a îndreptat pașii către mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de starețul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească și de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-și numele în Calinic. Peste o lună, apoi, s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.În mănăstirea Cernica a viețuit Sf. Calinic patruzeci și trei de ani, nevoindu-se zi și noapte, în post și în rugăciune, în muncă și smerenie, în răbdare și în dragoste. Drept aceea, după cinci asni de slujire în treapta diaconiei, a primit și sfințitorul dar al preoției, iar, după alți cinci ani, cu glas de obște a fost ales, de sobor, stareț al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o, cu multă iscusință, timp de 31 de ani, săvârșind multe fapte vrednice de laudă.În anul 1850, Preacuviosul Calinic a fost ales și sfințit episcop al Râmnicului, unde a săvârșit mari fapte și a împlinit multe din lipsurile acestei aparhii. Cu nespusă râvnă și osteneală, a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală și odoare scumpe și a dat viață nouă tiparniței bisericești, scoțând la lumină multe cărți de slujbă și de zidire sufletească.Dorul de viață schimnicească l-a îndemnat, atunci, să zidească o biserică la schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinților dornici să petreacă o viață sihăstrească, după prăvălia călugărilor din muntele Athosului statornicită aici de acest fericit cititor.Sfântul Calinic, a păstorit în scaunul Rîmnie vreme de peste 16 ani, după care, simțindu-se slăbit de bătrânețe și bolnav fiind, a venit, iarăși, la mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul, în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorință, în tinda bisericii Sfântului Gheorghe.Cât timp a viețuit pe pământ, Sf. Calinic a dus o viață duhovnicească plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus, întru toate rânduielilor vieții mănăstirești, trăind în sărăcie și în aspra înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav și era senin la față. Umbla mereu cu capul plecat, vorbind domol și liniștit, iar la fire era nespus de bun, milos și darnic de toți.Acest fel de viața a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind și cu darul facerii de minuni, precum se arată în Viața sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârșitul lor și chiar pe al său. A fost mângâiere pentru săraci și văduve, iar tot ce a agonisit, a împărțit, cu milostivire, în faceri de bine. Încă și astăzi, mult ajutor și mare folos sufletesc cei ce cu credință, aleargă către acest vas ales al Domnului.Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și mântuiește pe noi. Amin.„Proloagele, volumul II”

https://jurnalspiritual.eu/11-aprili...rul-de-minuni/