Papornița Moșului
Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 15

Subiect: Sfântul Munte Athos.

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950

    Sfântul Munte Athos.






    O descoperire din muntele Athos cu privire la Romania


    Posted on
    septembrie 16, 2013
    Voia lui Dumnezeu de la neamul românesc. Mesaj din Sf. Munte Athos

    Am primit în seara aceasta un mesaj din Sf. Munte Athos. Ne grăbim sa-l punem la dispozitia voastră, mai ales că ne încearcă o mare bucurie atunci când Dumnezeu vorbește pentru neamul nostru. Sursa mesajului este, fără îndoială, de cea mai mare incredere: un bun prieten monah, care însă dorește să nu-i fie făcut public numele. Bucuria este cu atat mai mare cu cât suntem în voia Sa, dupa puterile noastre slabe.

    Iulian Capsali, președinte ADN
    “Doamne ajută!
    Mai jos relatez o întâmplare (de fapt două, strâns legate între ele) ce a avut loc cu scurt timp în urmă în Sf. Munte. Lucrurile s-au întâmplat aşa cum am scris – dincolo de faptul că îi cunosc direct şi de destulă vreme pe părinţii în cauză, am verificat sursa / sursele prin mai multe canale foarte de încredere şi cele relatate sunt de la Dumnezeu. De altfel socotesc că şi după conţinut se desprinde acest lucru. Pe de altă parte, doresc în mod expres a mi se păstra anonimatul (dacă îl dai mai departe te rog nu menţiona de unde ai relatarea şi bineînţeles nici adresa mea de poştă electronică). De asemenea doresc foarte mult în a nu se face cercetări pentru aflarea părinţilor despre care este vorba mai jos – din motive lesne de înţeles. De asemenea aş putea comenta întâmplarea (întâmplările) însă mă abţin de la aceasta datorită caracterului acesteia prezentând-o aşa cum a fost. Singurele adnotări pe care le-am făcut sunt marcate cu “n.n.” (nota noastră). Îmi cer iertare pentru stilul de scris – poate puţin cam neşlefuit – însă nu doresc să impresionez pe nimeni, doresc să transmit o realitate astfel încât oamenii să acţioneze în consecinţă. Cine are urechi de auzit să audă.
    În Sfântul Munte, la un aşezământ monahal au venit în vizită câţiva politicieni români. Din vorbă în vorbă li s-a pus întrebarea “Cum vedeţi renaşterea şi salvarea României?”. Ca răspuns au dat mai multe soluţii social-economice, reforme, măsuri etc. – după priceperea lor.
    Părinţii au avut pe de-o parte o bucurie văzând că oamenii încearcă, cel puţin teoretic, să rezolve situaţia. Pe de altă parte exista şi o undă de tristeţe pentru că vedeau că politicienii respectivi nu vorbeau despre “reformele” lui Dumnezeu, despre “măsurile” lui Dumnezeu, despre ce ar avea în vedere Dumnezeu pentru salvarea României.
    Pentru asta s-au rugat cu durere la Dumnezeu ca să le arate şi Dumnezeu i-a descoperit unuia dintre ei trei puncte pe care Acesta spune că sunt necesare a fi îndeplinite pentru salvarea României:
    Tema Avorturilor. Avortul este omor calificat şi premeditat şi trebuie pedepsit ca atare. De asemenea trebuie interzise şi anticoncepţionalele ce produc avort.
    Tema distorsiunilor sexuale: a Homosexualilor, Lesbienelor, Bisexualilor, Transsexualilor etc. O mare urâciune înaintea lui Dumnezeu.
    Tema Sfinţilor Români în principal a Sfinţilor Români Contemporani având, bineînţeles ca nucleu Sfinţii Români din Închisori – Promovarea lor, în principal a Sf. Arsenie Boca, Sf. Mihai Viteazul (ştiu – nu este contemporan n.n.) şi Sf. Valeriu Gafencu. De asemenea, sărbătorirea Soborului Sf. Români din Închisori.
    După această descoperire, sfătuindu-se şi cu alţi monahi, s-au hotărât să comunice domnilor respectivi cele ce le-a spus Dumnezeu. Cu această hotărâre în inimă, părintele respectiv a avut o a doua vedenie: un şarpe imens stătea încolăcit peste România. Ceea ce însă l-a impresionat pe monahul respectiv a fost faptul că era perfect calm, senin, liniştit fără nici un fel de semn de lucrare demonică sau tulburare (diavolii se arată de obicei în coşmaruri şi în înşelări ca şerpi – n.n.).
    În timp ce contempla astfel priveliştea şarpele a început să strige ameninţător “Nu veţi reuşi! Nu veţi reuşi!” şi în timp ce striga astfel a început să se retragă, să plece.
    Uimirea monahului a crescut şi mai mult gândindu-se că pe de-o parte are în faţă un şarpe imens cu care este imposibil de a se lupta cineva înafară de numai bunul Dumnezeu şi care ameninţă că “Nu veţi reuşi! Nu veţi reuşi!…” iar pe de altă parte pleacă singur fără ca monahul care privea să facă nimic înafară de a-şi menţine poziţia calm şi ferm în faţa acestuia.
    În timp ce şarpele dispărea încet, încet în întuneric a început să strige ameninţător “Suntem mulţi – o să aduc şi alţii, o să venim mulţi!”. Însă acum mirarea monahului şi-a schimbat cauza: “Ia uite, acesta strigă că sunt mulţi şi nu vine nimeni” şi într-adevăr şarpele dispăruse în întuneric şi destulă vreme (după cum a spus monahul – n.n.) nu a venit nimeni. Şi în ciuda ameninţărilor în final a fost linişte, pace şi seninătate.”
    sursa articol
    http://adn-romania.org/2013/09/04/vo...f-munte-athos/

    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 23.11.2013 la 21:52.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Marta Simeon a distribuit o fotografie postată de Sfântul Munte Athos.





    Mai există astăzi personalități ca Părinții Paisie și Porfirie? Cuvioșii Paisie Aghioritul și Porfirie Kavsokalivitul în amintirea ÎPS Ierotheos Vlachos. Fragment dintr-un interviu. Răspuns la întrebarea: De multe ori ne întreabă lumea, mai există astăzi personalități ca Părinții Paisie și Porfirie? Din fericire, am cunoscut într-adevăr pe luminații Părinți Paisie și Porfirie, și alte chipuri patristice contemporane, care ne-au arătat ce este Biserica și cum se descoperă Dumnezeu prin Biserică prietenilor Săi. Mulți dintre noi au simțit de aproape iubirea lui Dumnezeu. Acești bătrâni au mângâiat mii de oameni, liniștind în multe situații și pe copii cei mai neascultători ai lui Dumnezeu. Trebuie, însă, să ne arătăm vrednici de aceste daruri. În orice caz, atâta timp cât există Dumnezeu și Biserica, există și astfel de chipuri sfinte. Așa cum am spus mai înainte, Sfinții sunt urmașii Bisericii, care au au participat la Crucea și Învierea lui Hristos, la Pogorârea Duhului Sfânt, dând mărturie de viața cea nouă, pe care Dumnezeu a adus-o în lume. Vai, dacă nu ar exista astăzi astfel de chipuri! E ca și cum am considera că Biserica a încetat să mai existe sau că este neroditoare și nu naște. Adevărul este că, atunci când vor înceta să mai existe Sfinți, va fi a Doua Venire a lui Hristos. În Sfântul Munte există și astăzi mulți monahi binecuvântați, care slăvesc pe Dumnezeu și sunt slăviți de El. Sfântul Munte continuă să fie o mare lumină, pe care atunci când o văd, cei care nu au o vedere duhovnicească, orbesc și cred că greșesc monahii care locuiesc acolo. Dar, nu numai în Sfântul Munte, ci și în mănăstiri și în enorii există fii binecuvântați ai lui Dumnezeu și ai Bisericii, care îi luminează pe toți care înțeleg și au nevoie. Problema este că noi nu-i vedem pe Sfinți, nu îi simțim, nu le mirosim prezența, pentru că nu avem căutări înalte, nu avem simț duhovnicesc pentru a-i recunoaște și dibui. Se aplică în acest caz cuvântul lui Hristos: «Că oricine cere, ia; cel ce caută, află; și celui care bate i se va deschide» (Matei 7,8). Oricine caută cu adevărat pe Dumnezeu și pe Sfinți, sigur îi va întâlni sau poate chiar înșiși Sfinții contemporani în viața vor merge să-i întâmpine și să-i umple de dumnezeieștile daruri. Acesta este Dumnezeul nostru. Vine tainic, Îi place să anuleze toate planificările raționale, Își arată puternic, inopinat și surprinzător iubirea față de toți care suferă și Îl caută. Îi îmbată cumpătat pe cei care caută «vin bun», «vin tare». (Ὀρθόδοξος Τύπος, 4. 3. 2011, nr. 1870, p. 1,7, via Graiul Ortodox în traducerea Oanei Paraipan) Sursa: http://sfantulmunteathos.wordpress.c...theos-vlachos/





    Îmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #3
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  4. #4
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Marta Simeon a distribuit o fotografie postată de Sfântul Munte Athos.







    Coliva praznicala la Vatopedi (la final) de Sf. Evdokim Vatopedinul. Click stanga pentru varianta in lucru. http://sfantulmunteathos.wordpress.com/




    Îmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  5. #5
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Nicolae Nita a distribuit fotografia postată de Sfântul Munte Athos.

    20 noiembrie

    Ce înseamnă cuvintele lui Iisus: „Credința ta te-a mântuit”?

    Un mod prin care mulți încearcă să tâlcuiască minunile fără să fie „obligați” să creadă că există Dumnezeu (pentru că aceasta ar avea înfricoșătoare consecințe morale și existențiale pentru conștiința lor), este concepția că „înlăuntrul omului” se ascund uriașe „puteri”, care, atunci când „crede” sau „vrea” ceva foarte mult, ele sunt puse în lucrare și înfăptuiesc ceea ce vrea omul.

    Omul încrezător „nu știe” că deține astfel de puteri, ci are numai încredere în Dumnezeu sau în sine (este același lucru, potrivit concepției de mai sus), însă această încredere activează „automat” puterile sale. Ar putea să se „încreadă” fie într-o minge de fotbal, fie în „soartă”, fie „în sufletul unui mort”, fie într-un basm (zână din mitologia populară nord-europeană) – nu are importanță către cine sau către ce se îndreaptă credința lui, pentru că în realitate nimic din acestea nu „există”, căci orice credință este „credință în propriile mele puteri” și de aceea „credința face minuni”. Este vorba despre ceva asemănător cu efectul placebo, medicamentul imaginar ce se dă experimental bolnavilor, care se simt mai bine – sau chiar se vindecă -, deoarece „credința” lor că au luat un medicament eficient, activează puterile vindecătoare interioare, care îi vindecă. Tot acestui lucru i se atribuie și înrâurirea binefăcătoare a rugăciunii: deoarece știu că cineva se roagă pentru mine, puterile mele interioare sunt activate și mă vindec.

    Firește, aici va putea ridica două obiecții:

    a) Nu se vindecă toți oamenii care „cred” că se vor vindeca,

    b) De multe ori se întâmplă minuni la oameni care nu cred sau care nu știu că cineva se roagă pentru ei.

    Susținătorii acestei concepții explică primul caz ca pe o lipsă de credință, în timp ce pe al doilea îl leapădă, caracterizându-l în mod samavolnic drept minciună.

    Se pune de față și un argument din Noul Testament, și anume că Iisus în destule cazuri a spus oamenilor pe care i-a vindecat: „Credința ta te-a mântuit” (Mt. 9,22; Mc. 10, 52) și ceva asemănător (de pildă la Mt. 8,10; 15,28). „Iată, deci, – spun ei – că credința a făcut minunea și nu Dumnezeu. Aceasta a spus-o Iisus, Care a fost un mare înțelept și un dascăl sincer”.

    Dar să vedem puțin subiectul acesta.

    Despre ce credință vorbea Domnului?

    Există unele cazuri în care Domnul se referă concret la ceea ce trebuia să creadă oamenii pentru a se izbăvi de problemele sănătății lor: „Crezi în Fiul lui Dumnezeu?” (In. 9,35-38) și „Crezi că pot face aceasta?” (Mt. 9, 28).

    Așadar, potrivit lui Iisus nu „orice credință” mântuiește sau vindecă omul, ci credința concretă în Însuși Fiul lui Dumnezeu și Doctorul sufletelor și al trupurilor.

    Menționăm că în cazurile sutașului roman (Mt. 8, 5-13), a paraliticului din Capernaum (Mt. 9, 1-8) și a Cananeencei (15, 21-28), credința altora a devenit pricină ca Iisus să-i vindece.

    Se pare că sutașul roman sau Cananeeanca nu știau exact „cine era Iisus”, însă cu siguranță nu ar fi avut aceleași rezultate, dacă ar fi „crezut” că îi va vindeca zeii religiilor lor politeiste. Dumnezeu Care a săvârșit minunea era pentru ei Dumnezeu despre Care vorbea Iisus. El nu a pretins de la ei să devină ucenicii Săi, nici să-și „corecteze credința”, ci a primit credința lor. Cu toate acestea El este Cel care a vindecat pe bolnavii lor, iar nu zeii panteonului roman sau cananean. Iar aceasta se datorează – după noi creștinii – faptului că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor (încă și mai mult: al tuturor ființelor) și face bine fiecărei făpturi a Sale, fie că-L cunoaște, fie nu.

    Așadar, de ce trebuie credința?

    Credința este trebuincioasă pentru a deschide inima omului și a se face primitoare a Harului lui Dumnezeu. Dar atenție: Se poate ca inima cuiva să nu fie primitoare a dumnezeiescului Har, dacă omul, vreme îndelungată, aparținând unei religii politeiste, îi adoră pe demoni crezând că adoră „dumnezei”. Astfel, cazuri ca ale sutașului sau a cananeencei au fost deosebit de importante, deoarece, cu toate că erau închinători la idoli, inima lor nu fusese stricată de către închinarea la demoni, iar credința în puterea lui Iisus o putea deschide și strecura în ea Harul dumnezeiesc binefăcător.

    Există oameni care au nevinovăția unui copil mic (Lc.18, 15-17), au „simplitatea inimii”(Fapte 2, 46) și, firește, au smerenie. Sunt aceia care „Îl cinstesc pe Dumnezeu fără să-L cunoască”(Fapte 17, 23) și fac voia Lui fără să fi citit Evanghelia, pentru că lucrează în sufletul lor, în chip sănătos legea universală a conștiinței, care a fost pusă în om de Dumnezeu (Vezi Epistola către Romani 2, 14-15).

    Cazuri asemănătoare putem găsi, poate, în toate religiile, pentru care pricină vedem că se întâmplă minuni peste tot. Firește nu toate „minunile” sunt lucrări ale lui Dumnezeu, precum nu putem spune că toate minunile din afara Ortodoxiei sunt „lucrări ale demonilor”.

    Ce părere avea Iisus despre credință?

    Menționăm că în Evanghelii Iisus nu se arată pe Sine ca „unul din cei mulți” mântuitori și învățători, fie chiar și trimiși de Dumnezeu, ci ca singurul Mântuitor al oamenilor, care pretinde o credință exclusivă în El (Vezi Mt. 23, 8-11; In. 6, 53-58; 10, 1-21) și o desăvârșită prudență față de ceilalți (Mt.24, 4-5 și 23-25). Pretinde de asemenea să-L iubească oamenii mai mult decât pe părinții lor și pe ceilalți membrii ai familiilor lor (Mt. 10, 34-37), pentru că alipirea de familie, de „valorile familiei” și de interesele familiale ne împiedică de obicei să iubim toată lumea.

    Deci, dacă acceptăm că Iisus a spus adevărul, atunci va trebui să recunoaștem că nu i-a învățat pe oameni „auto-vindecarea prin credință” și că minunea a săvârșit-o El, iar nu „credința” bolnavului „de la sine”. Iisus nu a fost un „vindecător” oarecare din mulțimea felurită de vindecători, ci lucrarea Sa a fost vindecarea prin excelență a tragediei umane, a îndepărtării de Dumnezeu, care aduce moartea.

    Credința „mută munți”

    În acest fel trebuie să înțelegem și textele de la Matei 17, 20 și 21, 21, unde Domnul le spune Ucenicilor Săi că dacă vor avea fie și puțină credință, „ca grăuntele de muștar”, vor porunci unui munte să se ridice și să se arunce în mare, iar acela va asculta.

    Nu înțelege să „credem” că vom vorbi muntelui și astfel îl vom muta, ci să credem că Dumnezeu îl va muta datorită rugăminții noastre făcută către El. Altfel nu au sens cuvintele lui Iisus: „Dacă veți cere ceva în Numele Meu, Eu o voi face” (In. 14, 13) și: „Și orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu, El vă va da” (In. 15, 16).

    Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu, staretul Chiliei Bunavestire, Schitul romanesc Lacu, Sfântul Munte Athos
    Sursa: http://www.marturieathonita.ro/ce-inseamna-cuvintele-lui-iisus-credinta-ta-te-a-mantuit/


    — împreună cu Viorica Munteanu şi cu alţi 5.







    Îmi place · · Distribuie


    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #6
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Marta Simeon a distribuit o fotografie postată de Sfântul Munte Athos.









    Părintele Galaction Simonopetritul Fotografie de Haritopoulos Stathis Sunt fotografii care “scriu istorie” însă rămân “orfane” de autorul lor. Una dintre aceste fotografii de mare frumuseţe şi expresivitate este cea cu Bătrânul Galaction de la Simonopetra, care a apărut în nenumărate reviste ortodoxe, pe coperţile mai multor cărţi şi este utilizată pe scară largă pe internet, arareori imaginea fiind însoţită de numele creatorului ei. Pentru această fotografie superbă şi multe altele, Haritopoulos Stathis, îţi mulţumim! O fotografie şi creatorul ei : http://sfantulmunteathos.wordpress.c...-creatorul-ei/





    Nu-mi mai place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  7. #7
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Părintele Arsenie Boca a distribuit o fotografie postată de Sfântul Munte Athos.








    Satisfacţia de a vorbi de rău pe alţii Sfântul Ioan de Kronstadt Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu. Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vrea să-şi asigure o falsă justificare propriilor fapte reprobabile. Prin acestea însă nu se pot scuza nicicum, ci dimpotrivă, îşi aduc o şi mai mare osândă, fiindcă „văd paiul din ochiul fratelui” şi îl judecă, dar „bârna din ochiul lor – da, o ditamai bârna – nu o iau în seamă” (cf. Matei 7, 3). Zice: acest părinte sau acesta s-a făcut vinovat de cutare sau cutare păcat. Ei, şi ce? E om, şi nu este om care să nu greşească. „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi” (1 Ioan 1, . Eşti tu, oare, fără de păcat? Dacă nu eşti, de ce arunci în fratele tău cu piatra osândirii? Dacă aş începe să-ţi caut viaţa, „la bani mărunţi”, raportând-o la cuvântul lui Dumnezeu, ţi-aş putea condamna şi eu păcatele, multe şi grele, cu propriile tale cuvinte. Aş putea să te învinuiesc de trufie, de îngâmfare, de necredinţă, de iubire de agonisire, de desfrânare, de tâlcuire anapoda a cuvântului lui Dumnezeu şi a poruncilor Sale, de răceală în credinţă şi de câte altele. Ţi-aş găsi, poate, nu o singură „pată”, ci întreg trupul tău devenit o imensă pată neagră, fiindcă ochiul minţii tale este viclean. Cât de mult mă scârbeşte această drăcească satisfacţie de păcatul altuia, această infernală strădanie de a demonstra păcatele, adevărate sau închipuite, ale omului! Şi când te gândeşti că cei cărora le place să se ocupe de aşa ceva îndrăznesc să susţină că o fac din respect şi că încearcă, prin toate mijloacele, să îndeplinească porunca lui Dumnezeu despre iubirea aproapelui! Despre ce iubire poate fi vorba când cauţi cu orice preţ să vezi şi să găseşti chiar şi la oamenii de seamă şi la sfinţi pete negre şi când, pentru un singur păcat, cauţi să le ponegreşti toată viaţa, refuzând să li-l treci cu vederea, chiar şi atunci când ar fi cazul. Uitat-aţi oare că dragostea „toate le rabdă” (1 Corinteni 13, 7)? Ce rău imens fac lor înşişi şi altora aceşti viermi moralizatori! Ei fac să se surpe în conştiinţa multora respectul legitim faţă de anumite persoane, să li se întunece prestigiul, să nu mai poată fi luaţi drept exemplu de urmat, agită spiritele cu gând de osândă, îşi fac rău lor înşişi, luând de la diavolul otrava judecării aproapelui. Frate! „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă să stea” (Romani 14, 4).





    Îmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  8. #8
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    Ion Radu Marin Uta a distribuit o fotografie postată de Sfântul Munte Athos.







    „Dăruind în preajma Crăciunului dorim să ne răscumpărăm greşeala de atunci, să ne reabilităm cumva în faţa Celui ce mereu ne-a învăluit şi ne învăluie cu dragostea Sa” "Darurile nu se măsoară după „cât”, „cui” şi „când” dăruim, ci după „cum” dăruim. Scriptura spune: “…când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 3-4). Ar fi bine să nu uităm criteriul acesta." "Creştinii din vechime nu cunoşteau fastul Crăciunului din zilele noastre. Ştim bine că abia după 300 de ani Biserica a ieşit din catacombe. Crăciunul, ca şi oricare altă mare sărbătoare a Bisericii, se prăznuia în vechime fără bâlci, urlete şi trâmbiţe… Creştinii făceau agape, se întâlneau în comunităţi mici şi lăudau pe Domnul în duhul dragostei. Era o sărbătoare duhovnicească, fără bruiajul televizorului şi a mega-show-urilor din pieţele publice. Pe atunci, când spuneai praznicul Naşterii, spuneai Hristos, acum mai degrabă spui căluşei, caruseluri, vată pe băţ, cozonaci, brăduţ, globuleţe, reduceri de preţuri prin magazine. Nu că acestea ar fi rele în sine, nu; şi mie îmi e drag într-o oarecare măsură fastul de Crăciun, mi-e drag să văd oraşul plin de luminiţe, brăduţii împodobiţi etc., dar toate acestea să nu se facă în detrimentul relaţiei vii cu Hristos, cu Biserica". "Aşadar, noi, cei ce ne străduim să fim mădularele Bisericii, pe Hristos Îl aşteptăm! Dacă privim din oricare al unghi e mare jale. Lumea desacralizată de azi preţuieşte mai mult pe Moş Crăciun, pe acest Santa Claus care nu se află trecut în Vieţile Sfinţilor, despre care nu a scris nici un Sfânt Părinte al Bisericii, dar care, iată, a devenit simbol al Crăciunului. Deşi popular praznicul Naşterii Domnului se numeşte Crăciun, trebuie precizat că în cărţile de cult nu vom întâlni termenul de „Crăciun”." "Cred că locul cântării corale nu e în Biserică, ci pe scenele de spectacol, acolo unde se culeg lauri şi aplauze, acolo unde un tenor sau o soprană pot să se pună în valoare pe sine fără probleme. Cântarea corală armonică-polifonică a adus în biserică stilul spectacular, de concert, însă accentul în Liturghie trebuie să cadă nu pe „interpretarea magistrală” a soliştilor, ci pe un anumit duh al interpretării, altfel spus – pe acea interpretare smerită care aduce pace şi cheamă sufletul la rugăciune, la petrecerea împreună cu Domnul" "Colindatul e un obicei anterior apariţiei creştinismului. Se pare că obiceiul colindatului este derivat din vechea tradiţie de celebrare a Calendelor, sărbătorile romane închinate soarelui. Pentru creştini însă colindatul e strâns legat de Naşterea Domnului, deşi avem colinde şi la alte praznice. Colindatul e un ritual format din cântece (colinde) şi, prin unele zone de la noi, din scurte dansuri ceremoniale. Colindătorii vestesc bucuria că ni s-a născut Mântuitor. Colindul e o mărturie, dar şi o reactualizare, o rememorare a acelui timp şi spaţiu sacru punctat de întruparea Fiului lui Dumnezeu." "Nu cred în „dorinţe de Crăciun”, cred în puterea rugăciunii şi în ajutorul lui Dumnezeu. Dacă însă avem dorinţe, să venim cu ele înaintea Domnului şi El va şti să răspundă fiecăruia la momentul potrivit, după nevoi. Toate dorinţele se împlinesc, nu doar cele de Crăciun, dacă ne rugăm cu nădejde şi dacă ne sunt cu adevărat de folos." Vezi la link interviul integral - “Avem Crăciun fără Hristos”,interviu cu teologul Laurenţiu Dumitru, editorul blogului "Sfântul Munte Athos”: http://sfantulmunteathos.wordpress.c...l-munte-athos/






    Îmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  9. #9
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  10. #10
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.950
    R Maria Alina a distribuit o fotografie postată de Sfântul Munte Athos.





    Arhimandritul Zaharia Zaharou (centru), duhovnicul Mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul de la Essex (UK) şi ucenic al Cuviosului Sofronie Saharov, la Mănăstirea Simonopetra, Sfântul Munte Athos Foto via ΑΓΙΟΝ ΟΡΟΣ




    Îmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •