Atacul terorist din decembrie 1989, asupra Romaniei


Publicat de Ion Coja in Textele altora pe 11.05.2011 | 33 comentarii
Ma adresez conducatorilor Uniunii Europene, ai Federatiei Ruse si ai Statelor Unite ale Americii, in calitate de cetatean roman ajuns la virsta la care nu mai am nimic de pierdut, hotarit, deci, sa spun faptelor pe nume si sa arat pe cei vinovati de caderea Romaniei la nivelul sub care nu se mai poate cobori. Pina in 1989 Romania era o tara care facea parte din lagarul comunist, condusa de un dictator, precum toate suratele din lagar, apreciata din consideratie sau ingrijorare, cu o populatie, in continua crestere, de peste 23 milioane oameni, hraniti la limita modestiei, exclusiv din resurse interne, fara vreo datorie externa. Astazi, “dupa 20 de ani, in Romania, industria este lichidata, agricultura – distrusa, invatamintul – la pamint, sistemul de sanatate in faliment, iar in ce priveste politica externa, Romania a disparut de pe harta diplomatica a lumii din cauza lipsei de initiative” , dupa cum spune istoricul academician Florin Constantiniu. Domnia sa si-a exprimat convingerea ca “singura solutie este inca o revolutie”, ceea ce ar trebui sa trezeasca constiintele puternicilor zilei, acestia fiind obligati sa ia masuri care sa inlature o astfel de posibilitate, stiind ca o revolta a celor obiditi, avind in vedere numarul si gradul de nemultumire (cutitul la os) ar declansa un razboi fratricid, din care ar cistiga numai dusmanii dintotdeauna ai Romaniei. Aceiasi care au provocat si asa zisa revolutie din ’89.

In luna mai 2005, la 60 de ani de la odiosul acord de la Yalta, presedintele Statelor Unite a afirmat ca “acordul de la Yalta a fost una din cele mai mari greseli ale istoriei” pentru ca “de dragul stabilitatii” marile puteri “au sacrificat libertatea natiunilor mici” din Europa Centrala si de Est, carora le-a fost impus comunismul. Nu au fost suficiente suferintele romanilor, timp de 45 de ani, de dominatie bolsevica, pentru ca atunci cind George Herbert Bush si Mihail Gorbaciov s’au inteles, tot de dragul stabilitatii (?), sa elibereze tarile satelit de sub tutela URSS, tot ei, intru bucuria dusmanilor Romaniei, au hotarit, la Malta, sa desfiinteze regimul Ceausescu. Este o datorie de onoare si o problema de constiinta pentru cei doi mari ai anului 1989, sa recunoasca, cel putin, dupa ce vor lua cunostinta de cele ce urmeaza, ca in Romania nu a fost o revolutie, nu a fost o lovitura de stat, ci a fost un veritabil atac terorist efectuat de KGB, CIA, AVO ungar si UDP iugoslav, pe fondul unei revolte populare, provocata tot de agenturile straine. In decembrie 1989 Romania a fost invadata de trupe sovietice, de teroristi – romani si unguri antrenati pentru lupte de gherila in Ungaria, de agenti speciali (rusi, unguri si iugoslavi), toti in colaborare cu teroristii autohtoni, reactivati din cei care au fost studenti si aspiranti la Moscova (colegii agentului KGB, Ion Iliescu).
Acum, la 21 de ani de la singerosul atac terorist din dec.’89, victimele – tinta ale celor care au acaparat puterea, cer sa li se faca dreptate, sa fie recunoscut si raspindit in lume, adevarul, iar infaptuitorii atacului terorist, indivizi si state sa ia masuri de indreptare, morala si materiala. Fostul presedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, cel care a initiat atacul terorist ce a distrus din temelii Romania si a provocat pierderea a peste 1500 de vieti omenesti, trebuie sa recunoasca public, ca masura de reformare a sistemului comunist, in numele careia a creat imense pagube umane si materiale in sud-estul Europei, a fost o regretabila eroare politica de talie mondiala. Daca e nevoie, ii putem reaminti ca, in nov.2001, la Conferinta Internationala privind tranzitia si consolidarea democratiei, Ion Iliescu l-a felicitat pe Mihail Gorbaciov pentru “declansarea analizei critice de profunzime a sistemului comunist”. “Evolutiile peresstrikai si glasnosti-ului au demonstrat ca sistemul politic al totalitarismului comunist nu este reformabil. Sensul profund si ultimul tel ramine Europa Unita. Pacat ca Ceausescu, aflat la o si mai mare profunzime, nu poate auzi confirmarea sustinerilor lui. Pentru Romania, recunoasterea utopiei este insuficienta consolare, motiv pentru care se impune un proces la Tribunalul
International de la Haga care sa judece Revolutia (atacul terorist) din dec. ’89. Proces pe care il cer victimele atacului terorist precum si cei 62% din populatie care, miine, l-ar vota pe Ceausescu pe post de presedinte al tarii.
De ce atac terorist si nu revolutie:
Un raport al colonelului Gordievski (inainte de a fi arestat de KGB ca spion englez ) recomanda, printre altele, reactivarea agentilor mai vechi si mai noi ai Moscovei, din Romania. Urma ca ei sa pregateasca o succesiune de coloratura sovietica, in urma unei revolte populare sau a unui complot anti-Ceausescu, dirijat de sovietici. Se pare ca recomandarea colonelului Gordievski privind activarea retelelor KGB din Romania a reusit. In timpul revolutiei, ele au jucat un rol important, dat fiind ca Romania post comunista a fost impiedicata sa se indrepte spre tabara occidentala. Sa ne amintim ca in dimineata zilei de 23 dec. 89, in editia unica a , aparea urmatorul comunicat al lui Ion Iliescu : “Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelas timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de o ordine socialista. Iata, deci, ca Iliescu, a pornit la revolutie numai pentru schimbarea lui Ceausescu, nicidecum caderea comunismului.
Petre Roman, prim-ministrul acelor ani, a recunoscut ca in oct. 1990 i-a cerut sefului SIE, generalul Caraman, sa dispuna retragerea celor 26.000 de agenti sovietici sub acoperire, aflati in Romania din 1989, gazduiti si protejati de autoritatle romane. E de presupus ca cei 26.000 de agenti sovietici, printre care basarabeni vorbind perfect romaneste, au jucat, timp de un an, rolul unei imense armate secrete, de consolidare, prin toate metodele cunoscute din arsenalul clasic al KGB, a primului regim postcomunist din fostul Pact de la Varsovia readus pe orbita Moscovei. Cheia de bolta a acestei realinieri a fost Tratatul romano-sovietic, in primavara anului 1990, incheiat de Iliescu si Gorbaciov prin care, partea romana accepta, singura din Europa rasariteana, ca eventualele aliante prooccidentale de securitate ale tarii sa fie aprobate de Moscova. Curioasa faptura si acest Gorbaciov, cu numai citeva luni inainte declarase, cu voce tare, ca noul tip de relatii stabilite cu tarile socialiste il constituiau egalitatea in drepturi, suveranitatea si neamestecul in treburile interne, principii sustinute de Ceausescu pina si-a pierdut viata. Oare sa nu-si fi amintit Gorbaciov atuci cind l-a insarcinat pe Iliescu sa-l spulbere pe Ceausescu, ca “unele din declaratiile cu care (Ceausescu) voia sa obtina un marer efect. . . mergeau totusi in directia justa”. Si ca “nesfirsitele pretentii si capricii ale romanilor . . . contineau si un dram de ratiune”?, asa cum a recunoscut, ulterior, in cartea sa de memorii?.
Fostul general Victor Stanculescu a dezvaluit, in cartea sa “In sfirsit adevarul . . ” ca in dimineata de 23 dec.’89, cind Iliescu si echipa sa au venit la MapN de unde au luat legatura cu Moscova pentru a cere instructiuni, precum si faptul ca a fost insarcinat cu organizarea procesului Ceausestilor, in legatura cu care, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu si Ion Iliescu i-au cerut sa’i suprime pe Elena si Nicolae Ceausescu. Stanculescu a mai aratat ca inclusiv in spatele sau, la MApN, a actionat un grup filorus care a urmarit crearea tuturor conditiilor pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiau lichidati si ca decizia in acest sens a venit de pe doua fronturi care au lucrat combinat: din partea GRU (serviciul secret al armatei) si KGB (securitatea rusilor. (“Ziua”/ 18 dec.’09).
Virgil Magureanu, intr’un interviu la BBC a spus: “A fost evident ca KGBul a organizat diversiunea impotriva fostului regim”. “Au existat teroristi straini, care au actionat cu complicitati din interior”. “Desigur scopul lor era de a crea deruta si de a duce la o deteriorare a situatiei si a echilibrului nostru intern de atunci. Dupa care, tot la comanda, ei au fost, de fiecare data, retrasi, in asa fel incit urme palpabile despre acest episod nu au ramas. Sau, aceste urme au fost sterse de catre anumiti complici din interior. Dar, repet, cred ca acest lucru nu s’ar fi putut face fara complicitati din interior. (R.L./22dec.2003).
Ultimul vice prim-ministru al comertului exterior si fost ministru de externe, Stefan Andrei, marele om politic al regimului asasinat, a declarat istoricilor-reporteri Vladimir Alexe si Victor Roncea, adevaruri cutremuratoare despre atacul terorist : Daca in 1989-1990, in Romania, se aflau circa 60.000 de agenti speciali rusi, unguri si iugoslavi, in toamna lui 1991 mai erau 29.000 de militari sovietici, care erau imbracati civil si se numeau “visautniki, (ofiteri spetznaz insarcinati cu operatiuni speciale)”. “In ’91 mai erau cam 29.000. Caraman i-a spus lui Roman si lui Magureanu. Cind au mers la Moscova, s’a discutat si despre retragerea lor de aici. Atunci rusii au spus: noi nu mai vrem sa fie Caraman la DIE (SIE). (“Ziua” on line/ 19 dec.2008).
Colonel dr. Mircea Dogaru, presedintele fondator al Sindicatului Cadrelor militare disponibilizate, in retragere si in rezerva, doctor in istoria militara, face dezvaluiri din care, usor te poate duce gindul ca atacul terorist din dec.’89 s’a vrut un razboi impotriva Romaniei. Intr’un interviu intitulat “Rusia nu s’a destramat, ci s’a extins. Este peste tot, inclusiv in Romania”, istoricul militar arata ca: “Romania a fost atacata de fortele profesioniste ale statelor celor doua tratate. Nu au fost doar SPETZNAZ si OMON au fost si batalioane franco-germane care s’au antrenat la Debretzin. Deci a fost o lucrare generala . . . pentru a ajuta Rusia sa se preschimbe dar sa ramina un mare imperiu.. Noi am identificat agresorii, dar nu am putut sa ne batem pentru ca intre ei si noi erau masele mankurtizate.. (Iliescu chema masele in strada sa apere revolutia. n.m.) Mai mult, agresorul tragea lepadind unul dupa altul vestoane ba de securitate, ba de Armata, ba de militie, ba de mai stiu ce . . . “. “Am o singura intrebare: era nevoie sa se deplaseze masele de prosti la televiziune, care putea fi inchisa printr’o simpla apasare de buton in punctul de comanda?. Acolo unde au lipsit masele, adica gloatele, intre noi si adversari, cum a fost podul de la Slatina, acolo adversarul a fost facut tandari. Esaloanele venite dinspre Craiova au fost facute praf de TAB-urile armatei. Supravietuitorii care urlau “mama” in ruseste au fost dusi la spitalul de la Slatina, de unde au fost recuperati. In schimb, ofiterii nostri au dat, ani de zile, cu subsemnatul la ambasada sovietica: ?”.
Seful Directiei de Informatii a Armatei, din dec.’89, viceamiralul Stefan Dinu, dezvaluie faptul ca fusese avertizat asupra planurilor serviciilor secrete straine privind declansarea revoltei impotriva lui Ceausescu. “Contraamiralul sovietic, Terentiev, ne-a facut o ampla expunere despre reformele din URSS si alte tari socialiste, intrebindu-se la fiecare problema, retoric desigur, de ce in Romania aceste programe n’ar fi posibile?”. In mai 1989, omologul meu maghiar a tinut sa-mi precizeze ca “programele de reforma din Ungaria depasesc cu mult pe cele adoptate in URSS de Gorbaciov prin cunoscuta politica de perestroika si glasnosti. In sprijinul acestei afirmatii au fost subliniate o serie de proiecte dintre care mentionez: descentralizarea conducerii economice, incurajarea proprietatii private si libera initiativa a micilor intreprinzatori, liberalizarea preturilor, incurajarea cererii si ofertei pe piata interna, libertatea presei, dreptul de constituire de noi partide si organizatii politice ale caror programe nu contravin intereselor Ungariei etc.”. “I-am solicitat totodata parerea sa in legatura cu aparitia in Ungaria a unor lucrari care contestau sau puneau la indoiala apartenenta la Romania a unor parti din Transilvania. Rezum discutia noastra la doua afirmatii ale generalului maghiar: mai intii ca aceia care revendica teritorii din jurul granitelor ungare sunt foarte putini in tara sa si, in al doilea rind, dupa parerea sa, ori de cite ori Ungaria a pretins sau a incercat extinderea teritoriilor pe seama vecinilor a pierdut de fiecare data si mai mult, iar Ungaria nu poate risca si alte pierderi”. Stie si . . . Laszlo Tokes?
Aplicatii in jurul Romaniei: La nord-vest, in Ungaria, 6-8 iunie ’89, aplicatie comuna ungara, cehoslovaca si sovietiva. Intre 14-28 oct. trupele sovietice din Ungaria (Divizia 102 si Corpul 3 Armata sovietic, concomitent cu trupele din apararea antiaeriana, totalizind 13.000 militari, au organizat o aplicatie in raionul Budapesta-Tokay. Din directia nord-est, in URSS, de asemenea, aplicatii (4-17 oct. in Bucovina de Nord, in sudul Basarabiei, 2-4 nov. in raionul Balti). Apele Marii Negre au constituit de asemenea teatrul unor aplicatii navale: la sud-est de Insula Serpilor, la sud de Yalta, la vest de Suhumi si sud de Subla, in apele de est ale Bulgariei. Avertismentul iugoslav: “Nu stiu daca pe filiera iugoslava ne-a venit revolutia, stiu doar ca pe filiera iugoslava ne-au venit informatiile despre cum se va actiona pentru a provoca Revolutia”. “Prin luna oct. 1989, fostul meu omolog iugoslav, general-locotenent Giorgio Iovicic, l-a invitat pe atasatul militar roman la Belgrad, colonel Manea Dumitru, pentru a-i face o informare cu unele probleme de un deosebit interes pentru tara noastra”. Generalul iugoslav a solicitat sa se comunice la Bucuresti despre existenta unor planuri care vizau rasturnarea regimului politic din Romania. Sursela, Budapeste, Sofia, Moscova, de unde a aflat ca la o data foarte apropiata, in Romania urma sa aiba loc unele actiuni destabilizatoare. Se mentiona faptul ca vor fi organizate mai intii patrunderea unor grupuri de indivizi pregatiti spacial, care sub acoperirea de turisti veniti la neamuri sau prieteni, la momentul potrivit vor provoca tulburari si panica in rindul populatiei. Dupa care, se avea in vedere extinderea revoltelor in marile localitati din interiorul tarii. (Sa ne amintim de turistii sovietici , teroristii pregatiti in Ungaria pentru lupte de gherila urbana, agentii curieri ai miscarilor , din Ungaria, Cehoslovacia si RD Germana, zecile de mii de agenti mai noi si mai vechi ai Moscovei reactivati sub comanda lui Ion Iliescu, plus armatele din jurul granitelor, au transformat tara intr’un teatru de lupte, omoruri, fratricid, razbunari, sinucideri etc. in scopul slabirii capacitatii de aparare si, in consecinta, crearea conditiilor pentru dezmembrarea tarii.
Disidentul rus Pavel Stroilov a aratat, in urma consultarii arhivelor furate din Fundatia Gorbaciov, ca au existat planuri avansate franco-sovietice de creare a unei Confederatii Europene Socialiste. El a destainuit, intr’un interviu pentru Hotnews, ca revolutiile din 1989 au fost “planuite si inscenate de KGB, iar FSN a fost complet sub controlul sovieticilor. Un memorandum al Departamentului pentru Relatii Internationale al Comitetului Central al Partidului Comunist din URSS arata ca sovieticii stiau inca din februarie 1989 ca evenimentele de la Bucuresti vor fi unele singeroase. Fragmentul din memorandumul citat, publicat de Woodrow Wilson International Center for Scholars arata ca: “In Romania inca exista atmosfera opresiva a cultului lui Ceausescu. Straduindu-se sa izoleze tara de influenta noastra, acum incearca sa imbrace haina si indirect aduce argumente impotriva noastra. Unele eruptii de nemultumire sunt posibile in aceasta tara, insa nu este posibil ca ele sa se extinda in acest moment. Situatia se va schimba cel mai probabil odata cu plecarea lui Ceausescu, care ar putea fi insotita de evenimente dureroase”. (Si, totusi, evenimentele dureroase s’au petrecut dupa plecarea lui Ceausescu, sub Iliescu-KGB si Militaru-GRU care au savirsit oribile asasinate in masa, dupa cum vom vedea in continuare). O transcriere interesanta este cea a unei conversatii in care Gorbaciov recunoaste ca Iliescu este omul Moscovei, fata de liderul bulgar, Alexander Lilov, primul presedinte al Partidului Socialist Bulgar din 23 mai 1990. In cadrul acestei discutii, Lilov i se adreseaza lui Gorbaciov: “Pina la urma, Iliescu se descurca bine in Romania, in ceea ce ne priveste”. Gorbaciov ii raspunde: “Ssst! Nu vrem sa facem publica apropierea noastra de Iliescu. Cu alte cuvinte, da, se descurca bine, dar nu vrem sa se stie ca este apropiat Moscovei”. (“Ziua pe Internet/ 29 sept. 2009). (Iata ca nici Gorbaciov nu vroia sa se stie ca asasinul Romaniei este apropiat lui). Cind credea ca totul a devenit istorie, in decembrie 2000, Gorbaciov, felicitindu-l pe Iliescu pentru neconstitutionalul mandat nr.3, a recidivat in a recunoaste implicarea totala in evenimentele din decembrie ’89 din Romania: “O mare stima si o enorma simpatie. L-am sustinut cu toate fortele in timpul acelor momente extrem de dificile din dec.’89 pe care le traiau cu totii la Bucuresti. Vorbeam des cu el la telefon si il sustineam”. Iar Iliescu, zilele trecute, spunea: “In decembrie ’89 Gorbaciov nici nu stia de existenta mea.
De ce evenimente dureroase dupa plecarea lui Ceausescu:
Dupa cum Mihail Gorbaciov stie prea bine, declansarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedata de o invazie masiva de militari sovietici. Incepind cu 10 decembrie ’89, in Romania patrunde un numar fara precedent de “turisti” sovietici. Coloane intregi de automobile “Lada” cu cite patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu RSS Moldoveneasca, Bulgaria si Ungaria. Important de mentionat este faptul ca “turistii” sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte ceea ce dovedeste o complicitate la nivel inalt, dar si existenta unui numar mare de tradatori. Conform unor statistici se estimeaza la 67.000 numarul invadatorilor sovietici intrati in tara in dec.’89. “Turistii” sovietici formau forta de soc “spetznaz”, constituita din operativi ai GRU (serviciul secret al armatei sovietice), care actionau in civil (visautniki). Totodata la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie: La granita cu URSS, in zona Galati Braila s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de comando ale “spetznaz”. La granita cu Bulgaria, la Ruse se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau unitati vest-germane din cadrul cunoscutei forte CSG-9. De ris-plinsul lumii, cite forte mecanizate s’au concentrat pentru asasinarea unui batrin-bolnav care la prima huiduiala a multimii a parasit puterea.
Pastorul Laszlo Tokes este considerat astazi, scinteia care a provocat, in doar citeva zile, darimarea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceausescu. Faptul ca el este, acum, vicepresedinte al Parlamentului European denota ca, in evenimentele din decembrie ’89 a fost un factor pozitiv pentru interesele maghiare si, poate, euroatlantice, dar pentru Romania, tara in care traieste, slujeste si al carei cetatean este, Tokes ramine un odios spion si tradator ce si-a minjit sutana cu singe. O prima dovada, dezvaluirile fostului adjunct al Securitatii Timis, Radu Tinu, potrivit caruia, ofiterii securitatii au descoperit, in zilele acelui fierbinte 89, la doi agenti ai Ungariei care paraseau Romania printr’un punct vamal, o chitanta de mina semnata de insusi Laszlo Tokes. Viitorul vicepresedinte al Parlamentului European scria cu mina lui ca a primit 20.000 de lei. Penibila situatie pentru Parlamentul European, dar si pentru slujitorul Domnlui care a vindut vieti omenesti. De la Bella Kun la Laszlo Tokes maghiarii urmaresc dezmembrarea Romaniei, in 1931 sub directivele lui Stalin, in 1989 sub indicatiile lui Gorbaciov. La 8 iulie 1989 are loc, la Bucuresti, intilnirea la nivel inalt a statelor membre ale Tratatului de la Varsovia, prilej cu care, intr’o intrevedere bilaterala, facilitata de Gorbaciov, conducerea ungara – Nyares Reszo, Nemeth Miklos si Gyula Horn, sustine ca Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca va internationaliza problema maghiarilor din Romania. Astazi, Laszlo Tokes cere, la ONU, autonomie teritoriala si limba maghiara oficiala in Transilvania.
Generalul de brigada (rez) Aurel Rogojan, care,in 1989 era seful Cancelariei DSS, “omul din umbra” al lui Iulian Vlad, seful Departamentului Securitatii Statului, deescrie contextul international si eforturile revizioniste ale Ungariei. Potrivit generalului in rezerva, DSS a avut agenti in taberele de pregatire ale celor care urmau sa duca in Romania operatiuni de gherila urbana. Totodata securitatea a interceptat mai multi emisari care au realizat puncte de sprijin in localitati importante din Romania. Anterior, in dec. 1988, conducerea iugoslava l-a iritat pe Ceausescu punind in discutie problema Banatului. In august 1989, agenti de informatii ai Departamentului Securitatii Statului, infiltrati in cantonamentele speciale paramilitare din Ungaria, raporteaza primele date in legatura cu pregatirea unor formatiuni de lupta (gherila urbana) ale caror misiuni erau sa actioneze in Romania pentru crearea pretextelor unor evenimente in consens cu evolutiile din Polonia si Ungaria, iar ulterior si din Cehoslovacia, R.D. Germana si Bulgaria, convenite, pe de o parte, de Mihail Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush si, pe de alta parte, de Francios Mitterand si Helmuth Kohl, avind si binecuvantarea Sanctitatii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului. Organizatia Romania Libera si UMRL au fost paravanul sub care AVO (acronimul Securitatii RP Ungara) au organizat formatiuni paramilitare pe care le-au instruit in tabara (cazarma militara) de la Bicske pentru “actiuni viitoare de gherila urbana in Romania”. Agenti curieri ai miscarilor “solidarnosc” din Polonia, “forumurilor civice” din Ungaria, Cehoslovacia si RD Germana sunt interceptati si anchetati, in plenitudinea indeplinirii misiunilor de racolare si fixare ce reveneau “revolutionarilor alesi pentru provocarea surprizelor strategice (politice) planificate”. Ei aveau sa recunoasca cine sunt, de unde au venit si cu ce scop, precum si gradul de indeplinire a misiunii lor. In toamna anului 1989, emisarii realizasera contacte si constituisera puncte de sprijin in Alba Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cisnadie, Cluj, Constanta, Craiova, Cugir, Iasi, Lugoj, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Targu Mures, Timisoara . . . .Fiecare emisar actiona “multiplu de zece”, iar fiecare nou membru cauta alti zece. In Bucuresti s’au vizat recrutari, inclusiv din rindurile elevilor de liceu, cu care se realizau intilniri de instruire in parcuri. Unii parinti, ingrijorati, s’au adresat Biroului de Informatii, Sesizari si Reclamatii al Ministerului de Interne. In zilele de foc din dec.’89 am avut confirmarea deplina a misiunikor acelor emisari. Cele mai mai multe orase-tinta ale curieratului lor au fost cuprinse, in dupa amiaza zilei de 22 dec., de furia unor revolte, aparent ilogice, in care, initial, interlopi periculosi, terorizind unitatile de securitate si militie (din inalt ordin subordonate comandamentelor judetene militare de aparare, urmare a starii exceptionale instituite), s’au transformat ad-hoc in “revolutionari profesionisti”.. In sinteza, cind generalul Vlad a cerut sa fie informat despre situatia din tara, i-am raportat ca pe linia Timisoara-Resita-Caransebes-Alba Iulia (Cugir)-Sibiu-Brasov, Banatul si Transilvania sunt incercuite de focarele unor violente extreme ale caror tinte erau sedii ale Securitatii si Militiei, unele fiind atacate, incendiate, cu evidenta intentie ca ocupantii lor sa fie arsi de vii. Am mai mentionat ca, asa cum se prezinta situatia, Banatul si Transilvania par a fi izolate de restul tarii si i-am prezentat succint ce s’a comunicat din fiecare judet. S’a interesat daca sunt probleme la Targu Mures, in Harghita si Covasna. Acolo insa era o linste suspecta si se astepta ca, in urmatoarele doua zile, la Odorheiul Secuiesc si in alte localitati sa se dezlantuie evenimente de un tragism cutremurator . . . .”, incheie generalul de brigada (rez), Aurel Rogojan, edificatoarele dezvaluiri. Astazi, cu voia Sfintului Scaun (?), Laszlo Tokes cere la ONU, autonomie teritoriala. Preludiul la cantata “dezmambrarea Romaniei”??. Nu pot sa nu completez dezvaluirile generalului Rogojan cu aspecte privind relatiile romano iugoslave. “Putini dintre istoricii romani cunosc faptul ca in perioada regimurilor Dej si Ceausescu, Iosip Broz Tito a fost cel care s’a impus in fata celor doi sefi de stat romani, dar, din umbra, Iugoslavia, alaturi de alte state vecine, uneltea la destramarea Romaniei. Documentele cercetate pentru scrierea cartii “Istorie, geopolitica si spionaj in Balcanii de vest”, demonstreaza temeinic ca Tito, fostul presedinte al Iugoslaviei, a incercat, folosindu-se de serviciile secrete, sa rupa bucati din Romania”.
Ce faceau, in zilele fierbinti, complicii teroristilor, din interior.
Spune, cel care, la ordinul lui Gorbaciov, s’a instalat, chiar din 22 decembrie ’89, in locul lui Ceausescu. Acesta, in fata Comisiei Parlamentare pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, confirma ca el a fost cel care, imediat dupa fuga dictatorului, a preluat toate pirghiile puterii si in special organele de forta, armata, securitate, militie, pe care le-a manevrat si dirijat intru realizarea scopului final, distrugerea Romaniei: “Deci, am dat acest gir politic conducerii existente a armatei. Generalul Guse, din pacate, a ramas aici (in fostul sediu al CC al PCR) in noaptea de 22 si toata ziua de 23, cind lucrurile au devenit foarte dificile . . . Si, in seara de 23, cind ne-am adunat la Ministerul Apararii Nationale, am decis sa fie chemat Guse la MapN, sa-si ia treburile in mina” (inclusiv cadavrele trupelor USLA pe care le-ati chemat, ciuruit si lasat in strada cu placarda . n.m.). “In noaptea de 23 ne-am dat seama ca Guse este depasit. . . .a venit la mine, foarte agitat, foarte tulbure, sa-mi ceara sa ies la televiziune si sa cer populatiei Bucurestiului sa paraseasca strazile, sa se retraga toti in case si in intreprinderi. In conditiile acestea, de anarhie totala din oras, spunea el, armata nu poate sa faca ordine. Am cautat sa stau de vorba cu el, sa-i explic ca asta ar fi o mare gafa, o mare greseala politica. Revolutia a fost infaptuita de oameni care au iesit in strada; a veni cu o asemenea idee si cu motivatia ca armata sa faca ordine, ar fi un semnal ca armata vrea sa puna mina pe putere. In plus i-am spus: dumneata stai aici in sediul Ministerului Apararii Nationale. Eu circul prin oras, pentru ca circulam tot timpul, de la MapN la Televiziune si viceversa, intr’un TAB . . .Era atmosfera aceea de entuziasm general.` . . . Adica se vedea ca il parasisera nervii . . .De aceea , in ziua de 24 dupa amiaza, am luat decizia ca sa-l inlocuim . . .sa apelam la generalul Militaru”. Cu scuzele de rigoare, trebuie sa-i spun presedintelui de onoare ca minte ca un . . . mincinos. Nu pe 24 l-a inlocuit pe Guse cu Militaru; in seara de 22 dec. La TVR s-a anuntat ca generalul Nicolae Militaru este noul ministru al Apararii, iar acesta a trecut imediat la aplicarea principalului obiectiv al noii puteri: desfiintarea fizica a securitatii, dusmanul terorismului. Astfel, pe 23 decembrie ’89, principalii agenti sovietici, Militaru (GRU) si Ion Iliescu (KGB) au savirsit un asasinat in masa de o cruzime nemaiintilnita in tara noastra, asasinat care probeaza cu plus de evidenta, sustinerea tezei atacului terorist din dec.’89. Constantin Isac, un revolutionar care l-a arestat pe Ilie Ceausescu si care s’a aflat, in primele zile dupa fuga Ceusestilor, linga Iliescu, Roman, Voican Voiculescu, Victor Stanculescu, Dan Voinea si Mihai Chitac, atit la TVR, cit si la MAPN, a dezvaluit, in amanunt, odiosul asasinat savirsit in seara zilei de 23 dec.’89, de catre generalul Militaru, proaspat numit, anume, de Iliescu, ministru al Apararii. Citeva vehicole ARO blindate (ABI), pline cu uslasi condusi de colonelul Trosca (fost sef al statului major al Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista – USLA) au fost chemate in fata sediului MapN, de insusi generalul Militaru, pentru a apara sediul ministerului de teroristi, pentru ca tot el, Militaru, sa ordone spulberarea ABI-urilor; ordinul de tragere fiind transmis tancurilor din fata ministerului de colonelul Safta (ulterior general) cu textul “NIMICITI PRIN FOC SI CALCARE CU SENILE” Ferocitatea asasinilor Iliescu si Militaru depaseste orice imaginatieupa ce militarii din ABI-uri au fost ciuruiti de mitralierele de pe tancuri, cadavrele acestora au fost tinute, in strada, timp de sase zile, cu pancarde pe care scria TERORISTI., pentru ca trecatorii sa le scuipe sa le arda cu tigara, ori sa urineze pe ele. Capul colonelului Trosca, despartit de trup, a fost asezat in batjocura, cu o tigara in gura, infipt pe osia unui ABI rasturnat. Diversiunea Trosca a fost o cruda razbunare, pentru ca Trosca a fost ofiterul de contrainformatii care in anii ’80 l-a depistat pe generalul Nicolae Militaru (pus in functia de ministru) drept colaborator al fostului KGB, motiv pentru care Ceausescu l-a trecut pe linie moarta.SAPTE MORTI, 11 ORFANI, NICI O ANCHETA. Generalul Militaru ordonase expres ca blindatele usoare ale USLA sa fie conduse, personal, de colonelul Trosca, pe motiv ca trebuiau eliminati “teroristii” care trageau de la restaurantul Orizont spre sediul MapN. Unsprezece tineri care traiesc cu stigmatul “fiu de terorist” si carora trebuie sa li se schimbe oprobriul in onoare: fiu de erou. Iar asasinul, teroristul nr.1, dupa peste 20 de ani, la intrebarea ziarului Vremia Novostei “cine a tras” raspunde, parca, dupa alta lume: “Este, inca, o enigma. Cred ca a fost vorba de o structura pregatita inca de Ceausescu pentru vremuri tulburi, pentru luptele de gherila in conditii urbane in cazul ca tara ar fi fost ocupata”. Iar vorbeste de fringhie in casa spinzuratului.
Inca o proba de terorism, nu revolutie: In seara zilei de 21 decembrie ’89, generalul Vlad, fiind chemat la sediul CC, a asigurat preluarea rapoartelor operative telefonice ale sefilor unitatilor judetene (municipale si orasenesti, unde existau structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul sefului departamentului. Invariabil, la apelurile “suntem atacati, ne dau foc, ce facem?”, raspunsul era standard: “solicitati sprijin comandamentului judetean de aparare!”. Seful securitatii judetului Sibiu, locotenent-colonel inginer Theodor Petrisor, primind aceasta solutie, mi-a spus sa astept un moment si sa ascult. A deschis probabil fereastra si a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit un tir infernal, suieraturi si rapait de gloante, cum numai in filmele de razboi auzisem. “Cine trage?’, l-am intrebat. “Cei la care ne trimiteti sa ne apere”, a fost raspunsul. Orice om de bun simt, aflind toate acestea, se lamureste ca revolutia lui Iliescu a fost, in fapt, actiunea de distrugere prin foc si calcare cu senile a securistilor, acei slujbasi ai puterii instriti si platiti sa apere tara de teroristii sovietici si de hienele vecine gata sa muste din trupul tarii. Dar, asa cum a spus si Virgil Magureanu, complotistul din echipa lui Iliescu, totul s’a desfasurat numai cu complicitati din interior.
La Iasi, da, revolutie. De catifea. Trupele sovietice oprite la Prut..
Iasi, 22 decembrie 1989. In biroul comandantului de divizie, colonelul I.C., suna telefonul. Este invitat in cladirea unde reprezentantii miilor de ieseni iesiti in strada preluasera puterea de la autoritatile locale. Ajuns la imobilul inconjurat de manifestanti, in timp ce o voce striga “armata e cu noi”, a fost rugat sa vorbeasca multimii. Colonelul a fost privit de manifestanti cu speranta. Le-a vorbit calm.. Militarii fac parte din popor. Multimea a scandat: “Ar-mata e cu noi”. A zarit oameni plingind. La Bucuresti, conform TVR, Nicolae Ceausescu mai era seful statului. Atunci au intrat pe usa doi ofiteri, dotati cu pistoale si masti contra gazelor.”Ma aresteaza, si-a zis colonelul, pentru ca am pactizat cu demonstrantii”. S’a inselat. I-au raportat ca o coloana de manifestanti se indreapta spre comandamentul local al Securitatii. A intuit pericolul si a dat ordine precise. Cind revolutionarii au ajuns acolo, au observat cu uimire, ca infanteristii preluasera paza institutiei.. S’a cerut eliberarea tuturor celor aflati in arest… Li s’a dat drumul imediat. Demonstrantii au vrut sa’i vada pe securisti. Si au acceptat sugestia de a forma un grup de reprezentanti. Acestora li s’a aratat sala unde erau adunati, dezarmati si sub paza militara, ofiterii si suofiterii de securitate gasiti in unitate. Revolutionarii au vazut si locurile unde santinelele armatei pazeau rastelele cu armele cadrelor de securitate si documentele secrete. Revendicarile multimii erau indeplinite. NU S’A TRAS NICI UN FOC DE ARMA. Cu luciditate a fost evitata o baie de singe. (“Ziua” pe internet/16 dec.2009).Ziarul Ziua continua: In Capitala, dupa euforia initiala a populatiei, eliberata de dictatura, au urmat zile si nopti de confuzie, cu civili si militari, toti romani, impuscati cu cinism in cap. La televiziune se cerea chemarea unor trupe straine, specializate in “lichidarea teroristilor”, tocmai cind granicerii il informasera si pe comandantul diviziei din Iasi despre deplasarea unor coloane militare sovietice spre podurile de trecere peste Prut. Iata de ce colonelul I.C. nu a fost surprins de invitarea sa la Ungheni, de catre omologul sau sovietic. Acesta l-a intrebat care este soarta comunistilor romani. Apoi i-a declarat ca are mandat sa intre cu trupele sale in Romania, daca i se solicita ajutorul. Colonelul surise amar: “Asa ati procedat si in Cehoslovacia, in 1968″. Sovieticul raspunse dur: “Stiti ca nu veti rezista aici, cu fortele proprii, mai mult de 90 de minute. De ce nu ne lasati calea libera?”. Romanul s’a ridicat in picioare si a replicat senin: “Si ce o sa faceti dupa ce ne striviti pe noi, la frontiera? O sa treceti cu tancurile voastre peste sutele de mii de ieseni, iesiti in strada pentru libertate?. Cind a revenit in biroul sau i s’a raportat ordinul sosit de la Bucuresti. Armata romana nu are nevoie de “sprijinul” trupelor sovietice – specificase clar generalul Stefan Gusa, seful Marelui Stat Major. Se confirma astfel masura luata anterior, telefonic, de catre generalul Petre Geanta, seful de stat major al trupelor de graniceri: NU TRECE NIMENI PESTE VOI!. Slava tie, oras erou. Traiesc mindria ca sunt fiu de moldovean.
Atrocitatile impotriva fortelor de securitate si ordine si in special impotriva detinatorilor de secrete privind uzurpatorii, continua.
Incepind cu 22 dec.’89, activitatea teroristilor s’a axat, in principal, pe suprimarea celor ce le stiau trecutul, a organelor de securitate si ordine, pentru ca apoi sa se transforme intr’o permanenta vinatoare si deconspirare a securistilor si colaboratorilor lor. S’a inoculat in mintea poporului conceptia ca vinovati pentru tot ce a fost inainte au fost securitatea si militia, adica tocmai acele organe care au asigurat apararea integritatii statului, a avutiei nationale si a ordinei publice. Totul a disparut odata cu disparitia acestor organe. Sa vedem ce a urmat zilei de 22, iesirea din adincuri a teroristului sef.
- In zilele atacului terorist au fost ucisi generalul Constantin Nuta, adjunct al ministrului de interne si seful Inspectoratului General al Militiei (IGM), si sdjunctul IGM, general Velicu Mihalea. Nuta era un militar cu experienta si fost sef al contrainformatiilor militare, calitate in care cunostea numeroase dedesubturi ale racolarilor facute de serviciile straine de spionaj. Dati in urmarire, cei doi generali sunt arestati la Deva si urcati intr’un elicopter pentru a fi dusi la Bucuresti. Insa, in mod ciudat, elicopterul este doborit cu arme de foc si toti cei aflati la bord isi pierd viata.
- Nicolae si Elena Ceausescu sunt judecati si executati pe data de 25 dec.’89, la Targoviste. Opt ani i-au trebuit Ministerului Apararii Nationale pentru a elibera certificatele medicale de constatare a decesului, intrucit documentele au fost semnate de Vladimir Belis, directorul Institutului National de Medicina Legala, la ordinul lui Stanculescu, fara sa fi vazut cadavrele. Ceausestii au fost torturati, dupa cum a declarat Cerasela Birjac, garda de corp a lui Gelu Voican Voiculescu, martor la inmormintarea dictatorilor: “Cei doi au fost torturati inainte de a muri. Vroiau sa afle numele de conturi”. “Picioarele lui erau negre si pareau rupte. Elena, foarte frumoasa, in ciuda ranii de pe partea stinga a capului. Piciorul drept scos din articulatie, fiind intors nefiresc. Nu a reusit sa-i puna decit un pantof”. “Am bagat in el sase gloante si s’a blocat arma. Ionel a descarcat in el tot incarcatorul, iar Gheorghiu a tras si el tot sase sapte gloante. Ceausescu s’a ridicat pe zid cam un metru cind l-a prins Ionel in rafala. A cazut ca un sac de cartofi. Ea a cazut pe o parte si facea niste gesturi macabre. Avea gauri imense in ea si se zbatea.. Eram la 15-20 de centimetri. Am schimbat incarcatorul si i-am tras 30 de cartuse in cap.Eram plin de creier si de oase”, si-a incheiat eroica poveste bravul ostas al armatei romane, plutonierul major (azi, probabil, ofiter) Dorin Carlan, cel care s-a amuzat auzind, la sfirsitul procesului de o ora si jumatate, sentinta: “Cu recurs in zece zile.Sentinta se duce la indeplinire imediat”.
- Pe 28 dec., generalul Marin Ceausescu, fratele dictatorului, este gasit mort la Viena. El indeplinea functia de sef al Reprezentantei Comerciale a Romaniei, considerata sediul spionajului romanesc in Europa Occidentala. Marin Ceausescu a fost gasit spinzurat la subsolul cladirii care gazduia Agentia Economica din Austria. Decedatul ar fi avut acces direct la conturile familiei Ceausescu din strainatate.
- Genaralul Dumitru Puiu era comandantul Aeroportului Otopeni si a fost martor al carnagiului din zona aeroportului. Puiu a disparut dupa ce a anuntat in direct la televiziune, in seara zilei de 24 decembrie ’89, ca detine filme cu ce s’a intimplat la Otopeni, cu o zi in urma. Este internat la spitalul de nebuni din Timisoara unde isi gaseste sfirsitul in conditii ramase neelucidate, la inceputul aceluias an 1990.colegii lui au declarat ulterior, ca ultimele lui cuvinte au fost:”Salvati-ma,astia vor sa ma omoare”
- Presedintele completului de judecata al sotilor Ceausescu, generalul Gica Popa, a intrat, pe 1 martie 1990, in biroul 122 de la Ministerul de Justitie. Se aude un zgomot puternic, iar Popa este gasit intr’o balta de singe. Inca traia. A fost transportat la Spitalul Militar Central, dar aici si-a gasit sfirsitul.
- Nicolae Giosan, fostl ministru al agriculturii, moare la inceputul lunii august 1990 in penitenciarul Jilava, dupa ce ii este administrata o injectie “ciudata”. Ministrul era o somitate in agronomia romaneasca si un apropiat al cuplului Ceausescu.
- Generalul Emil Macri, seful Directiei a II-a a Securitatii, era un specialist in inabusirea revoltelor. A participat la reprimarea rascoalei minerilor din Valea Jiului, in 1977, dar si la evenimentele de la Brasov, 1987. Dupa revolutie a fost arestat si inchis, fiind anchetat in dosarul Timisoara. Procesul sau nu a apucat sa se termine deoarece Macri a murit in inchisoare, in aprilie 1991. Coincidenta face ca aceasta moarte sa fie una extrem de oportuna, avind in vedere faptul ca Emil Macri, un personaj din camarila dictatoriala, nu a mai apucat sa depuna marturie in dosarul evenimentelor din dec.89.
- Colonelul Petre Moraru, loctiitorul sefului Inspectoratului General al Militiei, a fost cel care a asigurat transportul celor 41 de cadavre de la Timisoara la crematoriul “Cenusa” din Bucuresti. Condamnat la 15 ani de inchisoare, acesta se spinzura in inchisoare, in anul 1991, nesuportind regimul de detentie. De cercetat istoria acestor cadavre caci se spune ca ar fi fost agenti maghiari proveniti din centrele de antrenament pentru lupte de gherila, recunoscuti de securistii infiltrati in acele centre, si lichidati in timp ce isi faceau datoria fata de statul maghiar. Acestor teroristi li s’ar fi ridicat un monument in tara vecina si prietena.
- Nicolae Doicaru, fost sef al Securitatii Constanta, a murit in mod misterios in timpul unei vinatori in 1992. In ciuda faptului ca toti participantii foloseau alice, el este lovit de un glont care il reduce la tacere. Nicolae Doicare facea parte din anturajul lui Nicolae Ceausescu.
- In noaptea de 22 decembrie, la sediul CC isi face aparitia comandantul USLA, Gheorghe Ardeleanu, pe numele real Moise Bula. El pune la dispozitia Armatei trupele speciale de interventie. Incidentul in care este ucis colonelul Trosca si colegii sai, in fata Ministerului Apararii, la comanda generalului Militaru, demonstreaza cu prisosinta ca PROFESIONISTII ANTITERO ERAU VIZATI SA POZEZE IN POSTURA DE TERORISTI. Inginerul Constantin Isac, apropiat al familiei Ardeleanu, ne relateaza: “La sase luni dupa evenimetele din dec.’89, colonelul Ardeleanu a fost indepartat de la conducerea USLA. Era normal pentru ca activase ca sef de contraspionaj pe Europa si avea baza de date cu spionii europeni. . . . S’a retras in satul Petrani, linga Oradea, unde avea sa-si gaseasca sfirsitul in iunie 1993, oficial intoxicat cu insecticid in timp ce stropea cartofii din gradina”.
- Colonelul in rezerva Vasile Malutan, pilotul elicopterului cu care cei doi dictatori paraseau sediul Comitetului Central, s’a stins din viata in luna mai 1995, a doua zi dupa ce a afirmat in fata Comisiei parlamentare pentru cercetarea evenimentelor din dec.’89 ca Ceausescu plecase din CC si a avut in elicopter, tot timpul asupra sa o valiza plina cu documente.
- Senatorul taranist Serban Sandulescu, autorul cartii “Decembrie ’89 – Lovitura de stat a confiscat revolutia romana” si membru in Comisia senatoriala “Decembrie 1989″, a murit, in conditii misterioase, la sfirsitul anului 2000.
- Tot suspect a murit si jurnalistul Alexandru Sanc, autorul cartii “KGB-ul si revolutia romana”, dupa un cancer galopant.
Si, astfel de tragisme traite de romanii care si-au iubit tara, sunt de ordinul miilor, poate, a zecilor de mii, datoria noastra, a celor care nu mai au ce pierde, este sa trezim marile puteri din expectativa si sa cerem, in numele “drepturilor fundamentale ale omului”, adevarul despre evenimentele din decembrie 1989, evenimente care au distrus, din temelii, Romania, au provocat moartea a peste 1500 de oameni si au ucis speranta, increderea in autoritati si viitorul a cel putin trei generatii, al caror nivel de trai va fi grav afectat de faptul ca de 21 de ani, romanii maninca pe datorie. Nu este ingaduit a se privi cu indiferenta situatia alarmanta a generatiilor de miine, copiii de azi care traiesc, unul din trei (33%) SUB PRAGUL SARACIEI. Mortalitatea infantila, pe primul loc in Uniunea Europeana. La fel nivelul de trai.
Ultimul conducator al URSS, Mihail Gorbaciov, are datoria sa recunoasca dezastrul produs Romaniei, dezstru care nu poate fi evidentiat decit in cadrul unui proces la Tribunalul International de la HAGA.. Una din motivatiile acestui proces este impactul atacului terorist asupra poporului roman, care, in proportie de 62% l-ar vota pe Ceausescu presedinte. Numai un tribunal international poate stabili daca distrugerea Romaniei a fost consecinta ambitiei absurde a lui Gorbaciov de a-i baga pe git lui Ceausescu utopicele idei ale reformarii comunismului, sau ambitiei criminale de a-l umili si pedepsi pe dictatorul roman pentru repetatele cazuri cind acesta il infrunta si il contrazicea, uneori, pe buna dreptate. Oricare ar fi motivatia, adevarul este ca URSS, KGB-ul au exercitat asupra Romaniei o invazie cu forte armate proprii unui razboi de ocupatie. Poate este exagerat spus, dar fortele armate puse in miscare nu justifica n ecesitatea de a schimba un conducator, si URSS erau cel mai putin indreptatite sa procedeze astfel cu un conducator comunist..Foarte grav si cinic apare gestul lui Gorbaciov, care cu citeva zile inainte, la 4 decembrie 1989, s’a semnat acea declaratie a tarilor din Tratatul de la Varsovia, fara Romania, prin care se condamna interventia in Cehoslovacia din 1968. Fara Romania, intrucit, cind Gorbaciov a comunicat ca se va semna o declaratie de condamnare a interventiei din 1968, Ceausescu a spus: , la care Gorbaciov: . Generalul Constantin Olteanu, secretar al CC cu probleme internationale, care a participat, alaturi de Ceausescu, la intilnirea de la Moscova din 4 dec.’89, continua povestirea : Ceausescu a continuat cu propunerile. . Gorbaciov, ca sa raspunda ceva, zice . Gorbaciov s-a blocat, a zis ca trebuie sa discute cu fiecare si a cerut o pauza. Ceausescu n-a iesit in pauza. In aceasta pauza, Egon Krentz, secretar-general al Germaniei a venit si la Ceausescu. etc. La plecare a spus asa: E bine de aflat la cine s’a referit Krentz ca nu va mai fi. Poate, chiar la el, caci dupa pauza, nemtii au spus ca nu sunt de acord sa se retraga trupele sovietice . . . Este adevarat ca Ceausescu nu a fost un intelept, dar istetimea nativa l-a ajutat sa iasa invingator in mai toate disputele cu omologul sau sovietic, pe care il considera egalul si nu superiorul sau.. Mai ales ca masurile preconizate de Gorbaciov, privind intregul lagar socialist (reformarea si liberalizarea comunismului), s’au dovedit greseli istorice cu costuri, umane si materiale, imense. Cind i s’a acordat premiul Nobel pentru pace, nu cred ca s’a stiut ca in timp ce propovaduia libertatea popoarelor de a-si alege, singure, linia politica, egalitatea in drepturi si neamestec in treburile interne ale altor state si condamna interventia armata in Cehoslovacia din 1968, Gorbaciov trimetea armata sovietica sa ocupe Romania..Si ar fi ocupat-o daca Generalul Stefan Gusa, generalul Petre Geanta si colonelel I.C. de la Iasi nu ar fi comandat infanteristilor si granicerilor “Nimeni nu trece peste voi”.
Speram si dorim ca actualii conducatori ai Federatiei Ruse, ai Statelor Unite ale Americii si ai tarilor din Uniunea Europeana, ca, in cazul ca vor aprecia drept juste cele semnalate in prezenta scrisoare, sa-si asume raspunderea pentru masurile neloiale si nelegitime luate de tarile lor impotriva Romaniei, din decembrie ’89, nevindecate pina in ziua de azi, cu rugamintea de a coopera la eforturile de scoatere a tarii din marasmul in care se afla de 21 de ani. Apelam, de asemenea, la Sfintia Sa Parintele Bisericii Catolice, de a face cele trebuincioase vindecarii spirituale si morale a credinciosilor romani care au comis pacatul de fratricid, impinsi la acest pacat de interese globale, poate, necesare, incuviintate si de Vatican. Adresam Sfintului Parinte, rugamintea de a ridica la cer rugaciuni pentru sufletele celor ucisi in decembrie ’89 si iunie 2000.
Asigur pe cei ce ma vor acuza de intentia de a rascoli trecutul, sau de a incita la razbunare si noi violente, ca nu acesta este scopul scrisorii de fata. Aceasta culegere de adevaruri si realitati, extrase din presa romaneasca, are menirea de a informa, pina la cele mai inalte nivele, situatia dezastroasa in care se gaseste Romania, nu din vina fostei conduceri, nu din vina actualei conduceri, ci numai din vina vecinilor interesati in dezmembrarea Romaniei si insusirea de halci din trupul tarii.
Sfatul dat, cindva, de Mao lui Ceausescu: “Focul de acasa il stingi cu vecinii, nu cu prietenii de departe”, nu a fost de folos Romaniei care a invatat, din experienta, ca decit asa vecini, mai bine in pustiu.
Multumesc cititorilor pentru interesul de a afla adevarul si le urez, sanatate si impliniri.
Gheorghe Tanasescu, cetatean roman si american. 3 decembrie 2010
Nota. Materialul a fost difuzat la: Presedintia Romaniei, CSAT, prim ministru, ambasadele tarilor din Uniunea Europeana, Ambasada Federatiei Ruse, Ambasada SUA, Nuntiul Apostolic – Vatican.