De povestit lui Sebisor, nepotelul meu de 7 ani !!!

[Adrian Pop]

Violeta Vio

acum 3 ore ·

Un vis în noaptea de ajun...

După ce copiii au adormit m-am aşezat în fotoliu privind încântată la bradul împodobit de copilaşii mei. Urmăream jocul de lumini şi mă gândeam la treburile făcute peste zi. Cadourile deja erau puse sub brăduţ, aşteptau şi ele cu nerăbdare să fie despachetate. Am ațipit sau nici nu ştiu....o rază de lumina intra pe fereastră şi se aşeză pe o crenguţă de brad. Mă ridic din fotoliu, mă apropii de brăduţ cu ochii aţintiţi spre acea luminiţa şi ce credeţi? Un îngeraş alb ca zăpada, cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune, se uita drept în ochii mei... Am întins mâinile către el şi cât ai clipi s-a aşezat în palmele mele, era atât de uşor,ca un fulg de nea...

- Ce-i cu tine aici? l-am întrebat.

Din ochişorii lui micuţi şi albaştri au început să cadă lacrimi, le simţeam în palmă, erau atât de calde...iar el suspinând, mi-a răspuns:

- Noi îngeraşii păzitori suntem foarte trişti, în ultima vreme copiii nu ne mai cheamă în rugăciune iar părinţii lor... lăsă capul în jos, iar lacrimile i se împreunau în barba lui micuţă...

Lacrimile au început să cadă şi din ochii mei şi încercând să-i alin suferinţa i-am spus:

- Hai te rog nu mai fi trist, mulţi copii te iubesc şi îi iubesc pe Domnul Iisus Hristos şi pe Măicuţa Lui.

- Da, ai şi tu dreptate, îmi spuse el, dar aceşti copii sunt foarte puţini... iar noi îi iubim pe toţi la fel, nu doar pe cei care vorbesc cu noi!

- Offf! murmură el. Mulţi părinţi au uitat să-i înveţe pe copii adevăratul sens al Crăciunului, au uitat că Dumnezeu iubeşte lumea atât de mult încât L-a trimis pe Fiul Lui să se nască şi să-şi dea viaţa pentru ei, au uitat sau nici ei n-au fost învăţaţi că Naşterea Pruncului Iisus este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu Tatăl vi l-a oferit vouă oamenilor, este darul vieţii veşnice! Cât e de trist...

- Te rog, şopti îngeraşul, scrie despre acest vis, astfel mulţi copii şi părinţi îşi vor aduce aminte că nu ”moşul” e cel pe care trebuie să-l aştepte în seara de ajun. Poate îşi vor aminti cu toţii că nici bradul şi nici cadourile nu vor putea vreodată să le aducă atâta lumină şi pace în suflet cât le-ar putea aduce Pruncul din iesle. Scrie, te rog, poate îşi vor aduce aminte că Iisus Hristos aşteaptă la uşă să intre în casele şi sufletele lor...

Morala: Dragi părinţi, aşa cum ne spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur "lecţiile bune se întipăresc în sufletul copilului cât este încă fraged, nimeni nu le va putea şterge, pentru că, o dată întipărite, se vor întări ca o pecete de ceară." Faceți uz de puterea pe care o ai asupra lui, dar aşa cum trebuie, învăţaţi-vă copiii care este adevăratul sens al Crăciunului.

Iisus Hristos a stat pironit pe cruce pentru păcatele noastre! Fără brad, fără moş, fără miile de luminiţe jucăuşe sufletul nostru trăieşte în continuare dar fără Hristos sufletul se stinge încet dar sigur. Nu omorâţi sufletele copiilor voştri! De Crăciun şi nu numai, fiţi mai buni, mai înţelegători, mai iertători şi mai darnici. Rupeţi din darurile voastre şi faceţi o mică bucurie unui copil sau unei familii nevoiaşe, învăţaţi-vă copiii că este "mai fericit a da decât a lua!"







1Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Petre Savescu a distribuit o fotografie postată de Sfântul Munte Athos.







Scrisoarea pentru Hristos a micului Anastasis Domnul Temistocle vindea tablouri, rame şi mărunţişuri în prăvălioara lui din Constantinopol. Ţinea mult la familia lui şi se chinuia să-şi vândă „nimicurile”, pentru ca să umple cinci guri flămânde. Deschidea dis-de-dimineaţă, îşi făcea semnul crucii privind spre Biserica Sfânta Sofia, atârna ramele în cuiele ce se găseau pe pereţii din afară, lângă uşa magazinaşului, ştergea praful ce se aşeza din gros pe picturi - prăvălioara se găsea pe o străduţă strâmtă, nepietruită - şi aşa îşi aştepta clienţii. Domnul Temistocle era un om bun, care simţea durerea celuilalt. Când intra vreun şcolărel să ia o bomboană, gândea în sinea lui: „Sărăcuţul, este galben ca ceara. Cine ştie ce mănâncă”. Cunoştea bine faţa sărăciei, după cum cunoştea şi sufletul omului, cu bunele şi cu relele lui. Dintre toţi copilaşii de prin vecini, cel mai mult ţinea la un băieţel dulce şi cuviincios, pe nume Anastasis, care trăia singur-singurel într-o cămăruţă, peste drum de casa lui. Sărăcuţul, cu noaptea în cap pleca şi cu noaptea în cap se întorcea. După faţa-i trasă şi după hăinuţele şi ghetuţele lui rupte, se putea uşor vedea că abia dacă avea ce mânca. Într-o dimineaţă de iarnă, domnul Temistocle se îndrepta spre prăvălioara lui. Era frig şi zloată şi mergea strângându-şi pe el paltonul, când îl vede pe micul Anastasis că se apropie pe trotuarul celălalt. - Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astăzi? Nu te duci la lucru? Băieţelule, o să răceşti. Nu eşti îmbrăcat gros. - Mă duc la poştă să duc nişte scrisori. - Dă-mi-le mie. Trec eu acum pe la poştă. Hai, fugi înapoi la lucru, că o să răceşti afară. - Vă mulţumesc mult, domnule, spuse micuţul dârdâind de frig. Ce i-a venit domnului Temistocle, că s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era... „CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER”. S-a oprit locului şi a început să zâmbească. - Săracul băieţel! Ia să vad ce cere... A deschis scrisoarea şi a citit: „Hristoase al meu, Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat şi mi-e frig. Din ce-mi dă stăpânul, nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuşit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă. Ce să mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne? Ajută-mă! Mă închin Ţie. Robul Tău, Anastasis”. - Comoară scumpă, spuse domnul Temistocle şi a plecat spre casă. A pregătit un pachet cu haine călduroase de iarnă - flaneluţe, un palton, pantofi, şosete de-ale copiilor lui - şi s-a dus apoi la poştă. Peste două zile l-a şi văzut îmbrăcat în haine călduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului străluceau de bucurie. Ba luase pe chip şi o adiere de lumină tainică, căci cine poate şti câte nu şi-au spus seara la rugăciune Domnul şi micuţul Său rob... Domnul Temistocle s-a bucurat mult să-l vadă fericit pe acel băieţel, dar nu avea cum să-i treacă atunci prin gând că Anastasis va ajunge cândva Sfântul Nectarie al Eghinei, făcătorul de minuni (prăznuit la 9 noiembrie)... De unde să fi putut bănui? Foto: Sfantul-Nectarie copil scriind luiDumnezeu, desen de Cristina Ionescu-Berechet http://sfantulmunteathos.wordpress.com/

[Adrian Pop]

Violeta Vio



( În memoria Părintelui Cleopa )

Era într-o seară de iarnă. Ca de obicei, după ce şi-a terminat pravila, părintele Cleopa a plecat de la chilie în sala alăturată, unde primea pe toţi cei care doreau să-l vadă, să-l asculte predicând şi sfătuind. La sfârşitul discuţiilor unii doreau o binecuvântare, alţii să lase un pomelnic, alţii să-i ceară un sfat în problemele lor personale. Dar un gest al unei bătrâne de peste 80 de ani l-a impresionat atât de mult pe părintele, încât de multe ori îl amintea la toţi cei de faţă. Această femeie era foarte săracă, dar milostivă, şi neavând ce să aducă la mănăstire a adus doi ştiuleţi de porumb şi i-a spus părintelui Cleopa:

- Părinte, sunt săracă şi nu am avut ce să vă aduc. Da' v-am adus doi ştiuleţi de porumb. Poate aveţi ceva găini şi o să-l daţi lor. »

- Lasă, mamă, aceşti doi păpuşoi fac înaintea lui Dumnezeu mai mult decât milioane de lei! Ai văzut în Evanghelie ce spune de cei doi bani ai văduvei!

Când a venit la masă părintele Cleopa ne-a spus: Vedeţi, pentru aceştia ne ţine pe noi Dumnezeu. Oameni simpli, da' curaţi! Oricât ar fi de sărac, vrea să aducă ceva din căsuţa lui la mănăstire.






Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Violeta Vio

acum 25 minute ·

O scrisoare către pruncul Iisus

Pe străzile împodobite cu un covor pufos de cristale albe şi minunate, răsună glasurile vesele ale copiilor care aduc în casele oamenilor o preafrumoasă veste.

La geamul unei case liniştite, un băieţel angelic privea, cu o încântătoare admiraţie, mişcarea fulgilor de nea; chipul îi era mângâiat de palida lumină născută dintr-o lumânare ce se topea încet, ascultând parcă cuvintele Heruvimilor şi ale Serafimilor.

Întreaga suflare se pregătea pentru Taina ce se anunţa, cutremurându-se şi minunându-se totodată de măreţia acesteia.

- I-ai scris Moşului?

Femeia cu bucle aurii se apropie încet de băieţelul ei, sărutându-l pe creştet.

Copilul tresare uşor.

- Am scris o scrisoare, dar nu către Moş Crăciun.

- Dar cui i-ai scris, băiatul meu?

Copilul ridică privirea senină spre cerul înstelat, răspunzând în şoaptă:

- Pruncului Iisus.

Un moment de tăcere cuprinde atmosfera, doar lumânarea vorbind în graiul ei de neînţeles.

Fugind spre măsuţa de lângă pat, băiatul ia o scrisoare pe care o pune în mâna gingaşă a mamei sale.

- Doar Dumnezeu îmi poate îndeplini dorinţa pe care o am. În această perioadă, Moşul e prea preocupat şi nu cred că are timp şi pentru mine, dar Dumnezeu are cu siguranţă.

Sărmana femeie se chinuia lăuntric să nu plângă; inima îi plângea cu lacrimi de sânge, dar nu putea permite că durerea să îi fie trădată.

- Este timpul să dormi, altfel dorinţa nu ţi se va îndeplini. Rosteşte, cu greutate, aceasta.

Copilul surâde uşor şi, punându-se în pat, începe să colinde duios, urmat fiind de vocea caldă a celei ce i-a dat viaţa. Minutele trec repede, odată cu acestea ivindu-se şi somnul pe genele micuţe şi lipsite de vinovăţie.

Nemuritoarea mamă părăseşte camera. Lacrimile nu şi le mai putea ascunde, întreaga durere erupând din suflet.

Trece un minut, trec două, trec zece minute... uşoara şi temporara eliberare sufletească survenită în urma plânsului, îi mângâie inima.

Ştergând urma ultimei lacrimi de pe obraz, începe să citească scrisoarea pe care o ţinuse în mână, aşa cum ar ţine un dar preţios, dar firav.

"Mântuitorului Iisus Hristos,

Doamne, sunt eu, acelaşi copil care Te-a căutat cu ardoare zilele trecute pentru a-Ţi vorbi, după ce mama mi-a povestit despre minunata şi Sfânta Naştere a Ta şi după ce... Prunc Preasfânt, azi copiii petrec alături de părinţii lor, însă familia mea nu este întreagă. Nu vreau cadouri, vreau doar să îl văd pe tăticul meu; simt că doar Tu mă poţi înţelege cu adevărat, şi de aceea te rog, adu-l pe tatăl meu acasă.”

Cuvintele citite i-au cutremurat fiinţă; lacrimile nu îşi mai găseau puterea necesară pentru a izvorî din ochii îndureraţi, doar tăcerea scriind starea ce o cuprinsese.

Pe noptiera din lemn de brad se odihnea un album cu amintiri memorabile ce ilustrau cele mai frumoase momente petrecute alături de soţul iubit şi copilaşul cu chip angelic. Străinătatea îi răpise fericirea, lipsind-o de prezenţa necesară a sortitului ei... nu îi mai simţise braţele puternice cuprinzând-o într-o strânsă îmbrăţişare de şase luni, iar ochii lui blânzi îi lipseau mult, enorm de mult. Dintr-o icoană simplă, primită în urmă cu mulţi ani, un zâmbet sublim, plin de iubire, smerenie şi bunătate lumina încăperea, iar ochii blânzi ai Mântuitorului făceau inima să tresară.

- Dumnezeul meu, Tu îmi ştii durerea, ştii ce este în sufletul meu. Lipsa iubitului soţ mă copleşeşte... uneori simt că nu mai am puterea necesară pentru a rezista; doar Tu eşti sprijinul meu. Sufletul mi se frânge când văd tristeţea din ochii copilului meu care azi, când toate sunt cuprinse de bucuria Naşterii Domnului, este lipsit de prezenţa paternă...

O lumină aparte pătrunde în camera luminată doar de colorata veioză. Femeia îşi înălţă privirea spre cer şi zăreşte o măiastră stea în faţa căreia frumuseţea celorlalte flori celeste păleşte. Cerul vestea şi el Taina sfântă, iar văzduhul răsună de glasurile sfinte ale îngerilor, însă nimeni nu auzea dulcile cântări.

Se aud bătăi în uşă. Un fior rece străbate inima de mama.

Cu respiraţia întretăiată, aceasta se îndreaptă spre uşă şi, după ce inspiră profund, o deschide. În pragul uşii stătea un bărbat înalt, cu părul mătăsos şi ochii... vai, ochii lui erau precum două văpăi aprinse şi, totodată, în ei era cuprins un ocean nemărginit de iubire.

- Cine eşti? Rosti, dintr-o răsuflare, femeia.

În loc de răspunsul scontat, bărbatul o întreabă:

- De ce deznădăjduieşti?

- Eu... de unde ştii ce se întâmplă cu mine? Cine eşti?

- Dumnezeu nu îşi părăseşte niciodată copiii!

Vântul începe să sufle cu putere, purtând cu el fulgii mari de nea. Evenimentul neaşteptat îi distrage femeii atenţia de la bărbatul misterios. După câteva secunde, când priveşte din nou spre locul în care adineaori era musafirul neaşteptat, constată cu stupoare că aceste dispăruse la fel de brusc precum apăruse.

"Nu, nu poate fii adevărat! Tristeţea din sufletul meu mă face să văd lucruri ireale.’’

Închide uşa şi, întorcându-se, inima îi tresaltă, speriată fiind de apariţia bruscă a copialșului ei care stătea surâzător la câţiva paşi de ea.

- Băiatul meu, ce s-a întâmplat?

- Mămică, Pruncul Sfânt mi-a îndeplinit dorinţa. Tăticul va veni azi acasă.

Privirea tristă în care se putea citi cu uşurinţă îndoiala, nu îl descurajează pe copil.

- Nu mă crezi, dar vei vedea. Trebuie doar să ai încredere... Îngerul nu minte niciodată!

- Îngerul?

- Da, îngerul. Azi este Naşterea Domnului, cerul se uneşte cu pământul, iar îngerii Îl slăvesc alături de oameni pe Dumnezeu. Nu îţi înţeleg surprinderea... haide, tăticul trebuie să sosească, iar noi nu i-am pregătit nimic.

Cuprins de un entuziasm adorabil, băieţelul începe pregătirile pentru sosirea mult-aşteptatul părinte, în timp ce femeia îl privea stupefiată, neştiind ce să creadă, ce să facă.

Orele trec cu rapiditate, dar bărbatul nu a sosit. Lângă geamul îngheţat, copilul aştepta cu nerăbdare momentul întâlnirii... entuziasmul nu i-a dispărut, credinţa nu i s-a zdruncinat; doar mama era îngrijorată de tristeţea ce îl va cuprinde, când va constata că s-a înşelat.

- Puişorul meu, trebuie să dormi!

- Nu, mămică! Pruncul Sfânt a zis că tăticul va veni acasă şi am încredere în cuvântul Lui; ştiu că El nu mă va dezamăgi vreodată.

Cuvintele pe care bărbatul misterios i le-a spus, îi revin în minte, determinand-o să se întrebe:

"Dar... va veni într-adevăr?”

- Tăticul! Răsună vocea plină de emoţie a copilului care, nerăbdător, fuge spre tatăl său.

În întunericul nopţii se desluşeşte silueta unui bărbat ce îşi întindea larg braţele pentru a-l primi pe iubitul său copil. Imaginea revederii era extrem de duioasă, plină de lacrimi, zâmbete, veselie, şi încununată de lumină măiestrei stele care îi binecuvânta divin. Din icoana veche, Mântuitorul zâmbea duios, iar ochii îi luminau tainic, îmbrăţişând şi cuprinzând în ei întreaga suflare.







Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Violeta Vio


Aceasta este Iubirea! ...


Odată, un copil a văzut un om mare…
- Ce faci? L-a întrebat aceasta.
- Alerg şi mă veselesc, cu dor de Dumnezeu.
- Cum poate să-ţi fie dor de El?

Copilul a îngenuncheat şi a spus:

- Sufletul meu de copil a învăţat bucuria Ta, Doamne. Iubesc să stau cu Tine, să-Ţi vorbesc, să Te port cu mine şi în mine…. Până într-o dimineaţă, când mi-am spus: „Aceasta este Iubirea!” …şi de atunci inima mea a învăţat să bată neîncetat, plină de Lumină şi mângâiere. Mi se întâmplă uneori să Te uit, Dumnezeul meu, iubind pe alţii cu patimă şi fără-nţeles. Şi mi se face dor de Tine, de glasul Tău şi de chemarea Ta. Atunci îmi strâng genunchii la piept, precum un copil, şi-Ţi spun cu şoapte: Oh, Dorul meu… Te iubesc!

Omul cel mare, nedumerit, i-a spus:
- Nu, nu poate să–ţi fie dor de Dumnezeu…
…iar copilul a plecat capul, suspinând şi s-a îndepărtat întrebând:
- Doamne al meu, oare nu poate să Te cunoască pe Tine cu adevărat întreaga lume?

[Adrian Pop]

Intamplari adevarate

http://www.youtube.com/watch?v=x2k-iHUC9wE

[Adrian Pop]

Violeta Vio


un filmulet de exceptie ,merita vazut ...

http://www.youtube.com/watch?v=d5yIKjWN7Vg




Staretul Paisie si eu, stand cu picioarele in sus
youtube.com
Starețul Paisie și eu, stând cu picioarele în sus (2012) Anul apariției: 2012 Gen: Pildă Regizor: Alexandru Stoliarov În rolurile principale: Serghei Sokolov...





Îmi place · · Distribuie · acum 22 de ore în Braila ·

• Violetei Vio şi altor 13 le place asta.
  
  
  
  
• 3 distribuiri
  
  
  
• 
  Bog Aura deosebit filmul . VIZIONARE PLACUTA CELOR CARE DORESC SA-SI IMBOGATEASCA SUFLETUL
  acum 13 ore · Îmi place
  
  
  
  
  
  
• 
  Adrian Pop MULTUMESC !!!
  
  
  
  
  

[Eugen]

Fabula

Pentru Sebisor si copiii care stiu sa citeasca, dedic urmatoarea fabula. Copiii o vor intelege pe masura ce vor creste...

Calul si papagalul

Pe spinarea unui cal,
Calarea un papagal.
Transpirat si ud de tot,
Muncea cu calul...cot la cot!
Tot sarind de zor in sa,
Gandeste papagalu-n sinea sa:
"Sa trag si-un car eu as putea!"
Dar calu-odata necheza.
Pe papagal il arunca...
Pe undeva !

[Adrian Pop]

Melania Apostol a distribuit o fotografie postată de Sfântul Munte Athos.







Auzul monahal Un călugăr a fost nevoit a merge într’o bună zi într’un oraş mare, însoţit fiind de o rudenie a sa. În mijlocul vacarmului citadin monahul a pretins că a auzit un greiere, deşi tovarăşul său de drum nu l’a crezut. Trecând strada şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale. - Trebuie că ai un auz supraomenesc! - Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele. - Nu se poate! Eu n’aş putea auzi un greiere în acest zgomot! - Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie. Apoi monahul a scos cateva monede pe care le’a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Pe dată, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii dimprejurul lor şi’au întors capetele speriaţi că banii căzuţi erau ai lor. - Înţelegi acum? Totul depinde de ceea ce este important pentru oameni… Dacă privim şi ascultăm zilnic ştirile morbide şi gâlcevitoare ale televiziunilor, urechile noastre se vor fixa doar pe ceea ce este urât şi rău. În felul acesta se induce frica şi astfel devenim temători şi neputincioşi! După care spunem: „E greu, oamenii sunt răi, trăim într’o lume nesigură şi urâtă, în care nu mai poţi avea încredere în nimeni şi nimic…”. Iar între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg…iar noi nu le auzim. Traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu, Staretul Chiliei Bunavestire, Schitul romanesc Lacu, Sfântul Munte Athos via Marturie athonita Foto arhiva LD

[Adrian Pop]

Paul Neagu







Mărturia unui tânăr care, cândva, purta cercei în urechi şi în limbă : " Vecinu Milucă ieşea în fiecare seară în costumul său popular, vechi, pe uliţă. Se aşeza pe lăicioară şi stătea... Noi ne adunam la mine la poartă. Beam un vin furat de Ghiţă de la ai lui, pipam, ne hăhăiam... bătrânul stătea liniştit, cu privirea pierdută! Pe seară mai pipăiam şi noi o fată, ne mai înjuram, ne porcăiam, făceam ca toţi dracii. Bătrânul nu se mişca! Începusem să îl luăm la mişto, făcusem rost de petarde, ne băteam joc de el. Bătrânul era ca o stană de piatră. Într-o seară o strigat unul mai tupeis la el: „ Ce... aia mea faci bă boşorogule, te caută moartea pe acasă şi tu ne păzeşti pe noi pe la poartă? N-ai altă treabă?” Atunci bătrânul s-a ridicat în picioare şi o tunat o dată de am înţepenit toti: ”Bă, treaba mea e să ies în fiecare zi la poartă ca să îţi aduc aminte de unde te tragi: dintr-un neam de oameni cu rost şi rânduială, nu din batjocură..." Am moştenit cămaşa şi iţarii bătrânului, le-am luat cu noi în Canada, şi le-am pus în cameră la fiul meu... Ştie pe de rost povestea asta şi de unde vine! Dacă îl întreabă cineva de e băieţel ori fetiţă, se ridică în picioare şi răspunde răspicat, aşa cum îşi inchipuie el că a tunat vecinul Milucă cândva demult, în Ţara Făgăraşului: "SUNT ROMÂN, dintr-un neam cu rost şi rânduială! " Avem nevoie de modele? Să le căutăm, să le găsim şi să le împartăşim tuturor! Una dintre cele mai frumoase poveşti motivaţionale cu eroi alternativi, pe care am cule-o în ultimul an din Ţara Făgăraşului. Iată cum povestea lui Moş Milucă o poate surclasa pe cea a lui Superman (cel mai influent și popular supererou din toate timpurile) Avem eroi în fiecare casă, pe fiecare uliţă, în fiecare sat! Trebuie să învăţăm să le adunăm poveştile, să le preţuim şi să le spunem mai departe!