Contrazicerea


Mareste imaginea.
Contrazicerea, adica efortul de a-l convinge pe celalalt asupra unui anumit lucru, este o fapta riscanta, aceasta putand activa si dezvolta patimi precum egoismul, slava de sine, mandria, mania, grairea in desert, calomnia, tinerea de minte a raului, dispretul si ura.
Cand un om se arata dispus sa afle un anumit lucru, atunci putem incerca sa-l ajutam cu explicatiile si cu marturia noastra, insa atunci cand omul nu da nici cel mai mic semn ca ar fi dispus sa isi schimbe anumite convingeri, contrazicerea cu acesta si efortul de a-l face sa inteleaga ceva anume se vor dovedi mai mult pagubitoare decat folositoare.Sa nu inmultim raul !Cand aproapele greseste, dar nu accepta sub nici un chip faptul ca se poate insela in faptele sau gandirea lui, atunci nu mai are rost sa ne folosim de cuvinte sau argumente pentru a-l ajuta sa inteleaga ce anume greseste. Mintea lui este deja mult prea incordata spre a se apara, deci nu mai poate privi liber lucrurile. Ne-am lupta, de fapt, cu duhul care ii intuneca mintea, iar nu cu el insusi, iar acest lucru este, inca de la inceput, sortit esecului.Nu il judeca, deci, pe aproapele tau cel intunecat la minte, care nu stie ce face, caci nu omul, ci diavolul este cel care face raul in lume. Rabdarea raului din jurul nostru este un semn al apropierii noastre de Dumnezeu, care "face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni". Cuviosul Ghelasie spune: "Trebuie sa inveti sa traiesti cu raul, sa-l iubesti, ca daca te lupti cu el, il alimentezi, insa daca il iubesti (daca il scufunzi in iubirea si lumina lui Dumnezeu), il distrugi, moare. E o lupta rafinata in care trebuie sa lucrezi cu intelepciune, nu trebuie sa alimentezi raul in nici un fel si, pentru aceasta, nu trebuie sa intri in contradictii si dispute."Taina intelegerii cuvantuluiDespre vorbirea in pilde, Mantuitorului Iisus Hristos zicea ucenicilor Sai: "Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti in pilde, ca, vazand, sa nu vada si, auzind, sa nu inteleaga" (Luca 8, 10). Acest "vazand, sa nu vada, si, auzind, sa nu inteleaga" se refera la cei carora li se spune un anumit lucru, insa, din pricina mandriei lor si a altor patimi, care le intuneca mintea, nu sunt dispusi sa se smereasca, pentru a pricepe cuvantul si a-l primi in inimile lor.Indata dupa ce ne atrage atentia, zicand, "fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau", Iisus Hristos spune: "Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi" (Matei 7, 6-7).Credem ca "cele sfinte" si "margaritarele" sunt si cuvintele drepte de invatatura pe care, din mila lui Dumnezeu, le-am inteles si le traim in viata noastra. Fara a ne mandri cu faptul ca noi am cunoscut "tainele Imparatiei lui Dumnezeu", se cuvine sa avem mare grija cui incercam sa le propovaduim, ca nu cumva sa nimerim inaintea unui om nepotrivit, care "sa le calce in picioare" si, apoi, "sa ne sfasie" si pe noi. Trebuie sa intelegem, "calcarea in picioare" inchipuie batjocorirea cuvintelor drepte pe care i le spunem, iar "sfasierea" noastra inchipuie pierderea linistii mintii si a odihnei inimii noastre, in urma faptei necugetate de a le spune cui nu trebuie.ContrazicereaCuviosul Ghelasie de la Frasinei spunea adesea: "Nu te contrazice!". Acest lucru se traduce astfel: nu intra in conflict verbal cu aproapele tau. De ce? Pentru ca puterea mintii de a intelege un anumit lucru, de a-si verifica propria stare si de a primi o anumita invatatura este un dar de la Dumnezeu.Cand ne intalnim cu persoane care gandesc gresit asupra unui anumit lucru, adica in mod diferit fata de noi, tacerea noastra este un mare semn de intelepciune, de smerenie si de dragoste. De intelepciune, pentru ca evitam conflictul si grairea in desert, de smerenie, pentru ca nu ne mandrim cu stiinta noastra, si de dragoste, pentru ca evitam ispitirea aceluia.Se intampla, de multe ori, ca acelasi lucru sa fie vazut de oameni in moduri diferite, in functie de experientele si trairea fiecaruia. Trebuie sa stim ca nu este obligatoriu ca sa existe un singur mod de a vedea un anumit lucru. Doar adevarurile de credinta (dogmele) trebuie intelese la fel de toata lumea. Celelalte lucruri, in schimb, pot fi intelese in mai multe moduri bune, dar diferite intre ele. Acceptand varianta celuilalt, ne smerim, evitam ispitele, inmultim dragostea si atragem harul lui Dumnezeu.Prin contrazicere se cade foarte usor in mandrie, iar de la mandrie si pana la aprinderea cu manie impotriva aproapelui nu mai este decat foarte putin. Pentru aceasta, Cuviosul Ghelasie de la Frasinei spune: "Cand esti manios si patimas, in loc sa te descarci, cere iertare, macar si formal, ca sa imblanzesti fiarele patimii ce cauta sa te sfasie."Tot spre a evita contrazicerea, parintele mai spune: "Mare e taina tacerii care opreste dezbinarea si caderea in stricaciunea pacatului, a neiubirii. Sa-ti asumi tu insuti vina ta si a celuilalt, dar sa nu le diseci in toiul ispitei, sa nu te fixezi la ele, si sa le arunci in focul inchinarii tacute si rabdatoare, ca sa arda si sa crape dracul maniei din tine."Nu te contrazice, crestine, ci iubeste tacerea si te roaga pentru aproapele tau !Teodor DanalacheDespre autor

Teodor Danalache Senior editor
618 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009