DISPERAREA FALSULUI TRIBUN
29 octombrie 2013 la 20:58
De câteva luni, Vadim Tudor, fostul președinte al PRM, dă serioase semne de instabilitate și disperare. După ce a fost debarcat din funcția de președinte și apoi exclus din partidul pe care îl tratase ca pe un banal SRL cu acționar unic, aservindu-l total și fără rușine intereselor lui și ale familiei, se bagă mereu în seamă fie prin jenanta lui prestație în emisiunile lui Capatos, unde este coleg de platou cu Cruduța și alte incontestabile repere ale (sub)culturii naționale, fie prin atacurile-i jegoase la adresa liderilor actuali ai PRM, pe care îi acuză, el, care pare să nu mai aibă nimic sfânt pe lume, de tot felul de păcate iscodite de creierul său surescitat, după ce i-a târât în justiție spre a distruge definitiv acest partid.
Mai nou, individul își dovedește cu supra de măsură adevăratul caracter. Ne referim la faptul că a înstrăinat o serie de bunuri de patrimoniu național, cum ar fi steagul ce a aparținut marelui patriot Avram IANCU, dar și Condica de drum, un document istoric valoros, intrat prin mijloace doar de el știute în posesia sa și pe baza căruia și-a redactat teza de doctorat. (În legătură cu această teză, cu siguranță că are foarte multe lucruri interesante de mărturisit fostul deputat PRM de Iași, Vlad Hogea. Dacă ar mai trăi, mărturii relevante ar putea oferi și regretatul savant Gheorghe BUZATU, fostul conducător de doctorat, răsplătit de Vadim cu absența sa de la funeraliile mentorului și binefăcătorului său). Poate că în legătură cu acest subiect, Ministerul învățământului și ARACIS ar trebui să se autosesizeze și să facă cercetări amănunțite. Pentru a nu afla vreodată de cine știe ce inginerii a mai fost în stare „cărturarul” de Rahova.
O vreme, Vadim Tudor a susținut că va prezenta steagul lui Avram Iancu ziariștilor și oricui este interesat. Ulterior, el a ajuns să afirme că, în realitate ar fi vorba că acel obiect era un prapur bisericesc. Indiferent despre ce e vorba, îl somăm pe Vadim să îl arate public, așa cum a promis. Și să dea explicații cum un obiect dăruit PRM, nu lui personal, a intrat în proprietatea sa. Pe de altă parte, cu ce obraz mai poate Vadim să se declare patriot și luptător naționalist român când bunuri extrem de valoroase de patrimoniu cultural, cum ar fi steagul lui Avram Iancu și această Condică de drum, le-a pus în vânzare la o casă de licitații.
Iată, dragi concetățeni români, cine este cu adevărat Vadim Tudor! Omul care, după cum o dovedesc, deopotrivă, faptele și vorbele lui, este un meschin profitor, un ins în stare să vândă, la o adică și țara și valorile ei spirituale. Dacă lui nu-i spune nimic nici steagul autenticului Tribun al Apusenilor, care pentru el ar fi doar un biet prapur bisericesc, ce încredere mai prezintă vorbele lui căutat savante? Cine mai e nebun să creadă în buna sa credință?
Mai nou, în disperarea sa că a fost prins cu ocaua mică, Vadim Tudor se războiește cu oameni nevinovați, la adresa cărora proferează ignobilele-i injurii. Astfel, el confundă pe Alexandru Bîldea, patronul Casei de Licitaţii Artmark, cu o rudă a prim vicepreședintelui PRM, Ioan BÂLDEA. Numai că Vadim e într-o gravă greșeală (probabil că l-or fi părăsit și foștii securiști de care a făcut atâta caz), întrucât între cei doi Bâldea nu este absolut nici o relație de rudenie.
Cine citește mizeria publicată de Vadim în foaia pe care se căznește să o vândă, dar intitulată pompos Tricolorul, poate aprecia că omul este total necinstit, dar și extrem de disperat. Se apropie momentul iesirii sale definitive din viața publică și politică a României (spre beneficiul indiscutabil al întregii țări, care nu va mai fi nevoită nici să-i suporte șirurile nesfârșite de mizerii proferate la adresa adversarilor săi reali sau imaginari, al întregii vieți politice românești compromisă grav de comportamentul său deviant și lipsit de minimă decență), iar individul e disperat. PRM dă asigurări întregii opinii publice românești și europene că nu va mai permite ca în rândurile sale să mai acționeze astfel de indivizi.
PRM este, ca partid politic, ferm angajat să-și aducă o contribuție substanțială și pozitivă la îndeplinirea tuturor angajamentelor internaționale ale României, dar și să se implice responsabil în construirea unei societăți democratice autentice, a economiei de piață, în care să fie respectate deplin legile țării și drepturile constituționale ale tuturor cetățenilor României, indiferent de etnia acestora.
BIROUL PERMANENT AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE
ALES LA CONGRESUL EXTRAORDINAR DE LA ALBA IULIA
Marcaje